Nu de „hallowini” mi-i frică

Fotografie de Toby Ord (sursa)
Fotografie de Toby Ord (sursa)

Se face mare caz de diavoliada Halloween-ului. Nu vreau să iau apărarea „sărbătorii”, că nu-i ce să aperi. Dar nici nu împărtășesc indignarea furibundă și pioasă cu care este înfierată. Se prea poate ca tot ce se spune despre această sărbătoare spăimoasă să fie adevărat.

Trebuie însă ținut cont că ea nu este separată de restul existenței noastre. Măcar de Halloween demonii noștri interiori își dau, la nivel simbolic, arama pe față. De vreme ce fiecare mascat alege o anumită mască, probabil că se identifică într-o formă sau alta cu ea și se spovedește involuntar.

Pe când, în restul zilelor, demonii nu se arată, dar asta nu înseamnă că nu există. Comunitățile care se revoltă împotriva Halloween-ului (și pe bună dreptate) se închină adesea la demonul banilor, la demonul traiului bun, la demonul confortului, la demonul popularității, la demonul individualismului, la demonul audienței, la demonul publicității, la demonul eficienței, la demonul relevanței, la demonul trufiei, la demonul bârfei, la demonul superficialității arogante, la demonul atotștiinței, la demonul mâniei, la demonul clădirilor impunătoare, la demonul mulțumirii de sine și ar mai fi destui.

Dacă Halloween-ul ar fi un prilej să ne gândim la idolii noștri de taină, atunci mai bine am sărbători în rând cu „păgânii”, dar să avem drept condiție de participare obligația de a alege ca mască exterioară reprezentarea unui idol personal pe care l-am identificat.Citește mai mult »