Impresiile contemporanilor săi despre Dostoievski

Dostoievski la Paris, 1863 (sursa)
Dostoievski la Paris, 1863 (sursa)

Se împlinesc azi 135 de ani de la moartea lui Dostoievski. De mult n-am mai citit nimic din scrierile sale, deși mereu mă gândesc cum să fac să reiau măcar părți din Crimă și pedeapsă, Demonii, Frații Karamazov, Idiotul (și îi port o mărturisită invidie lui Dorin care a reușit să recitească Idiotul).

Am citit însă în aceste săptămâni dintre ani o carte care se cheamă Dostoievski văzut de contemporanii săi. Lăudabilă inițiativa editurii Ratio et Revelatio să traducă un astfel de volum. A fost o lectură plăcută, reconfortantă și trebuie apreciată și munca traducătorilor aici.

Cartea m-a surprins prin numărul mare al femeilor care scriu despre Dostoievski. Unele au fost îndrăgostite de la distanță de romancier, altele au fost fascinate de personalitatea lui. Dar cel puțin una i-a fost adversar ideologic hotărât.

Toate consemnările remarcă aspectul bolnăvicios, chipul slab și palid, ochii înfundați în orbite, postura lipsită de eleganță, ținuta dezordonată, caracterul dificil și imprevizibil al omului Dostoievski. Era un ins însingurat, mereu obosit, apăsat, cu foarte proaste abilități sociale, ursuz și taciturn chiar și la seratele literare la care era invitat principal.

Își târșâia picioarele de parcă încă ar mai fi purtat lanțurile din Siberia. Era chinuit de crizele de epilepsie, care i-au dat puțini ani de răgaz în viață. Uita mult, mai ales după crize, și asta îl demoraliza. Până și episoade din romanele publicate în foileton uita, astfel că nu mai știa dacă o anumită scenă rămăsese doar în imaginația lui sau fusese deja publicată în revistă.

Era mereu în criză de bani și de timp. Trebuia să-și scrie romanele sub presiunea creditorilor. Sau, dacă se apuca să facă bani din altă ocupație (editor de revistă, de pildă), nu mai avea vreme să-și scrie cărțile. Iar asta îl frustra.

Avea prieteni foarte puțini, deși gravitau mulți admiratori prin preajma lui. Era o fire dificilă, un suflet complicat. Nu-i de mirare că unii îl socoteau răutăcios, nesuferit, isteric, arogant, egoist, ranchiunos sau nebun sadea.

Totuși, când deschidea gura la întâlnirile la care participa, Citește mai mult »

Anunțuri

Între Rusia lui Putin și Rusia lui Dostoievski

"First matryoshka museum doll open" by Photo: RK812, Doll carved by Zvezdochkin, painted by Malyutin - Sergiev Posad Museum of Toys, Russia. Licensed under Public domain via Wikimedia Commons - http://commons.wikimedia.org/wiki/File:First_matryoshka_museum_doll_open.jpg#mediaviewer/File:First_matryoshka_museum_doll_open.jpg
Matrioșca (modelată de Zvezdocikin și pictată de Malyutin) – Muzeul jucăriilor Serghiev Posad.  Photo by RK812 (sursa)

 

Nu cred că sunt singurul care, citind Dostoievski, să fi fost lăsat cu nostalgia unui Sankt Petersburg misterios, amenințător și ispititor deopotrivă. Un oraș ficțional ce se lărgește tot mai tare și devine mare cât o Rusie întreagă. Un oraș prin care Raskolnikov rătăcește buimac și îl întâlnește pe angelicul Mâșkin.

Un oraș în care Porfiri Petrovici se intersectează, tam-nesam, cu Dmitri Karamazov și cu Cicikov (ăsta-i din Gogol, dar ce mai contează?). Un oraș unde Aleoșa plânge de mila lui Gromov.

Un oraș în care mult-hulitul Oblomov poate fi prieten bun cu Ivan Karamazov  sau frate de cruce cu Akaki Akakievici și cu Goliadkin. Un oraș de mici funcționari cu drame mari. Un oraș în care prostituatele pot dobândi aură de sfinte.

Un oraș în care diavolul însuși își instalează reședința și îi batjocorește pe muritori, iar Cristos coboară iarăși ca să fie iarăși răstignit.

Un oraș imens cât un continent, în care orice e posibil, în care nimic nu e definitiv, în care surprizele se ivesc la tot pasul, în care mintea se blochează consternată în fața realităților.

De fapt, dacă iei la bani mărunți (și nu chiar atât de mărunți) Rusia lui Dostoievski, Rusia lui Bulgakov, Rusia lui Gogol, Rusia lui Soljenițân, Rusia lui Gogol, Rusia lui Cehov, Tolstoi, Pușkin etc., îți dai seama că Putin (și chiar mai rău decât atât) e mereu prezent. Fie în fundal, fie în planuri secundare, fie ca protagonist, fie ca amenințare.

Rusia e atât de contradictorie în sine, încât cu greu ai putea împăca într-un suflet de om, simultan, sentimentele pe care ți le stârnește. Poți să-l uiți pe Tarkovski doar pentru că chipul dictatorial al lui Putin ți se înfățișează cu o violență aiuritoare?Citește mai mult »

Un film inspirat din „Dublul” lui Dostoievski

Mai multe informații găsiți aici.

Dacă n-ați citit Dublul, vă puteți face o idee pornind de la un mic eseu din care citez:

„Eroul nostru” este atras de anonimatul mulţimii, să fie adică şi el unul dintre toţi ceilalţi, dar, atenţie!, nu mai prejos decât ei. Însă îl ispiteşte, în acelaşi timp, şi edificiul birocratic cu privilegiile şi demnitatea pe care o conferă funcţiile superioare ale ierarhiilor, dar acestea i-ar putea deveni şi lui accesibile numai prin impostură. Aşadar, dacă motivele dedublării pleacă din social, conflictul care se iscă este unul moral şi psihologic, ceea ce va determina o sciziune a personalităţii personajului.

Şi apare, se în-fiinţează acest dublu dorit şi urât în acelaşi timp. Deşi, poate ar fi mai bine spus că se îm-pieliţează(?!). Pentru că presupunerea „legăturii cu diavolul devine inevitabilă”. Toate referirile eufemistice la Goliadkin-junior, precum şi expresii aluzive („şi-a vârât coada”, „poate că tocmai el este tartorul”) fac trimitere la repertoriul lexical comun folosit pentru denumirea Diavolului, a demonicului. Dacă aşa stau lucrurile, mania persecuţiei, obsesia că există nişte duşmani care uneltesc împotriva sa, de care suferă Goliadkin-senior, au o bază. Se poate discuta, într-adevăr, dacă această bază aparţine realităţii sau este numai rodul unei minţi care ţine mereu să-şi justifice comportamentele, să le întemeieze pe argumente plauzibile.

Îl puteți citi integral aici. Mie unul chiar mi-a plăcut acest microroman dostoievskian.

Darul lui Dumnezeu – poem de F.M. Dostoievski

Nașterea Domnului - Andrei Rubliev (sursa)

Nu știam că Dostoievski ar fi scris așa ceva! Am preluat integral textul de pe pagina de facebook Fyodor Dostoevsky.

An angel-child on Christmas Eve
Did God send to the world.
„As you walk among the pines,”
He said and then he smiled,
„Do cut a tree and, in my name,
Do give it to the kindest
And the sweetest child on earth.”
The angel-child was puzzled deep:
„Whom shall I give it to?
How shall I know which of the babes
Has earned the prize of our Lord’s grace?”
„You’ll know,” was all God said,
And the Heavenly Host did part.
The moon stood high and lit the road
That led into the city.
The air was full of happy song,
Joy awaited every child…
So with the tree upon his back
The cheerful angel boldly strode.
Now, take a look in every window:
What cheer in every room!
Christmas trees all burning bright
As they do on Yuletide night.
The angel now began to rush
And made his way from home to home,
So as to find that special one
Who would receive God’s gift.Citește mai mult »

„Și-a iubit Dostoievski soția?” și alte întrebări despre Dostoievski

Portretul scriitorului Fiodor Dostoievski - Vasili Perov (sursa)
Portretul scriitorului Fiodor Dostoievski – Vasili Perov (sursa)

Cu prilejul zilei de naștere a lui Dostoievski (11 noiembrie), Russia Beyond the Headlines a invitat-o pe Ludmila Saraskina, specialistă în opera dostoievskiană, să răspundă la întrebările cititorilor despre marele scriitor rus.

„Și-a iubit Dostoievski soția?”, „A făcut Dostoievski studii de psihologie clinică?”, „I-a citit Dostoievki pe Părinții Bisericii?”, „S-a vindecat Dostoievski vreodată de patima jocurilor de noroc?”, „Cu ce carte a lui Dostoievski ar trebui să încep să-l citesc?” – plus încă vreo 20 de întrebări cu răspunsuri foarte directe și concise. Rezultatul a fost reunit sub titlul „Tot ce ați vrut să știți despre Dostoievski”. Citiți aici (în engleză).

Moartea lui F.M. Dostoievski

Portret realizat de Ivan N. Kramskoy a doua zi după moartea lui Dostoievski http://i180.photobucket.com/albums/x70/kallewille/DostoevskyBier.jpg

 

Grație d-lui Ghiță Mocan, am aflat că ieri s-au împlinit 131 de ani de la moartea lui F.M. Dostoievski. Către sfârșitul anului 1880, romancierul tocmai reușise, potrivit însemnărilor din jurnalul soției, să-și achite în sfârșit toate datoriile. Ba chiar mai avea de încasat niște bani de la o revistă. Își scosese, așadar, familia la liman.

Reușise, de asemenea, să se impună în chip incontestabil și în conștiința societății zilelor sale. Până și crizele de epilepsie îl ocoliseră vreme de trei luni. Însă un mic incident casnic – a ridicat o etajară grea – i-a provocat o hemoragie pulmonară de la care avea să i se tragă decesul. În ciuda faptului că un important doctor al vremii îi dăduse un prognostic favorabil, în lumina stării sale de sănătate, Dostoievski știa mai bine cum stau lucrurile.

Iată cum descrie biograful Leonid Grossman ultimele ceasuri de viață ale marelui scriitor:

În ziua de 28 ianuarie [1881], la ora 7 dimineaţa, Anna Grigorievna [Dostoievskaia] s-a trezit și a văzut că soțul o privește.

– Cum te simți, dragul meu? l-a întrebat ea, aplecându-se către el.

– Știi, Annia, a spus Feodor Mihailovici cu voce stinsă, sunt trei ore de când nu dorm și mă tot gândesc și-mi dau seama limpede că am să mor astăzi.

– Dragul meu, de ce crezi asta? Doar acum te simți mai bine, sângele nu mai curge, se vede că s-a format un „dop”, cum spunea Koșlakov. Pentru Dumnezeu, nu te mai chinui cu temerile, ai să mai trăiești, te asigur eu.

A deschis Biblia care-i fusese dăruită la Tobolsk [când pleca la ocnă] de soțiile decembriștilor:

– Vezi ce scrie aici: „nu Mă opri”[1], înseamnă că am să mor.

Anna Grigorievna plângea. El îi mulțumea mereu, o consola, îi încredința copiii.

– Ține minte, Ania, te-am iubit întotdeauna cu o dragoste fierbinte și nu te-am înșelat niciodată, nici măcar cu gândul!

La ora 11 hemoragia s-a repetat. Bolnavul a fost cuprins de o slăbiciune neobișnuită. El și-a chemat copiii, i-a luat în brațe și și-a rugat soția să citească parabola fiului risipitor[2] (s.m.). Aceasta a fost ultima lectură auzită de Dostoievski. După o nouă hemoragie, la orele 7 seara, el și-a pierdut cunoștința și la orele 8 și 38 de minute a murit.

(Leonid Grossman – Titanul. Viața lui Dostoievski, trad. George Iaru, București, Ed. Lider, 1998, p. 498-499)


[1] Matei 3:15. Anna Dostoievskaia explică într-o notă (în Amintiri) că era vorba de o versiune mai veche a Bibliei în care răspunsul lui Isus începea cu aceste cuvinte („nu Mă opri”), nu cum începe în versiunile mai recente („Lasă…). Dostoievski se pare că avea obiceiul de a deschide Evanghelia „când se gândea la ceva sau era cuprinse de o îndoială” și citea „ceea ce era tipărit pe prima pagină (din stânga)”.

[2] Acest episod nu este consemnat de Anna Dostoievskaia în Amintiri, Grossman bazându-se, probabil, pe mărturii ale copiilor sau pe alte surse. În orice caz, întâmplarea nu face deloc notă discordantă cu întregul parcurs al vieții lui Dostoievski, ba din contră, aș spune.

Dostoievski cu ziarul „Adevărul”

 

Începând din 29.06.11, timp de 12 săptămâni, urmează ca în fiecare miercuri să apară câte un volum din opera lui F.M. Dostoievski, cuprinzând toate romanele și microromanele uriașului scriitor rus din secolul XIX. Programul complet al aparițiilor îl puteți vedea aici.

Articolul de mai sus suține că vom avea parte de o traducere semnată de Antoaneta Olteanu. Faptul este infirmat, în parte, de datele primului volum din Frații Karamazov, care o indică drept traducătoare pe Elena Vizir(u).

De asemenea, în colecția cărților „pe care trebuie să le ai în bibliotecă” a apărut și Idiotul, în traducerea lui Nicolae D. Gane, șansele fiind destul de mari ca această variantă să fie inclusă și în noua colecție. Deci o treime din colecție poartă semnătura altor traducători. Însă am cere prea mult unui ziar(ist) dacă am solicita mai multă precizie. Plus că articolul e scris cu vădite intenții publicitare. Celelalte titluri se pare că vor fi totuși semnate de d-na Olteanu, ca traducător.Citește mai mult »