Atunci când nu se mai vede nimic

Sunt nopți când întunericul e atât de apăsător de parcă ar avea propria lui greutate. Când parcă se lăfăie peste omenire și oamenii gâfâie obosiți, încovoiați, bodogănind în barbă. Noroc că avem televizor și alte ieșiri din astea și nu simțim toți deodată această apăsare. Dar pe unii tot îi ajunge și îi cocârjează cât e noaptea de lungă.

Și nu doar că e un întuneric greu, ci mai pare și instalat definitiv. Ca și când ar fi înghițit orice lumină de dincolo de el. Ca și când ar fi capătul. Ăla pe care toți îl așteptăm, dar nimeni nu știe exact cum va fi – chiar dacă unii se laudă pe la colțuri.

În acel soi de beznă devine imposibil să mai gândești ziua de mâine. Ți se închide nu numai orizontul, ci și mintea, capacitatea de a face planuri, de a întreține fitilul acela de speranță care îți permite să spui banalități precum: mâine trebuie să dau un telefon sau să duc mașina la spălat. Totul e departe, e colosal de greu și dureros de imposibil.

Ca și cum ai locui într-un sicriu îngropat dintr-o regretabilă eroare. Și tot ce mai ai de făcut e să aștepți să se termine aerul și să vezi cum e să te sufoci.

Înțelegi atunci ca pe-o rană cât ești de singur, că nu se poate trece dintr-un sicriu din ăsta într-altul. Că lumea o să-și urmeze cursul și în absența ta. Căci s-ar putea să fii jelit, dar nu te va ajuta cu mai nimic. Că s-ar putea să ți se ducă dorul, dar nu știi dacă vei avea habar de asta sau dacă te va putea interesa.

Iar cel mai rău doare atunci străfulgerarea că s-ar putea ca toate astea să nu aibă sens, că totul e degeaba. Citește mai mult »

Raed Arafat – furnizorul nostru de încredere

preluată de pe smurd.ro

Precizez de la bun început că am mare stimă pentru ceea ce a reușit să facă Raed Arafat în România. Sistemul pus la punct de el este o palmă pe care profesionalismul a administrat-o birocrației și delăsării. În timp ce o grămadă de manageri de spitale se văicăreau că n-au bani, că nu pot, că nu știu, Raed tăcea și făcea. Și făcea bine. Și bine făcea. Merită toată susținerea noastră.

Dar dacă Arafat ar fi fost un profesionist desăvârșit în turism sau în arta culinară, dacă arfi pus la punct un lanț de cofetării excepționale sau ar fi reușit să implementeze un sistem performant de lucru în agricultură, după care să devină secretar de stat, atacurile lui Băsescu nu ne-ar fi scos din pepeni.

E normal, veți zice, doar e vorba de sănătatea noastră. Tocmai asta vreau și eu să zic. În esență și dincolo de primul strat al discuției, nu pe Raed Arafat îl căinăm (există și câteva excepții reprezentate de oamenii care au lucrat direct cu el și l-au cunoscut), ci propria noastră soartă ne-o plângem.

Prin sistemul de intervenție rapidă pe care l-a creat, medicul arab a devenit furnizorul nostru de încredere. Toți cei care am avut nevoie de ambulanță (înainte să se pună SMURD-ul pe picioare) știm că timpul ce se scurgea între momentul apelului și sosirea efectivă a mașinii era imposibil de estimat. Putea fi vorba de câteva minute, dar și de câteva ore. Citește mai mult »