După Ionatan – despre amatorism, mediocritate și impostură

 

S-au împlinit zilele astea (a murit pe 16 aprilie și a fost înmormântat pe 19) 8 ani de la trecerea lui Ionatan Piroșca la cele veșnice. Periodic, în discuțiile pe care le am cu oameni care l-au cunoscut (sau nu), revine numele și activitatea lui. A fost incontestabil unul dintre cei mai importanți poeți evanghelici – nu mă încumet să fac o ierarhie.

A murit încă tânăr, la nici 52 de ani. Scria bine, după cum puteți vedea pe blogul lui încă vizitabil. Avea talent, vocație. Era un vizionar. Credea că în viitor se va coagula un adevăra curent „cristic” (cum îl numea el) în literatura română.

În ultima parte a vieții, trăia pentru a scrie și pentru a-și ajuta fetele să își găsească un rost în viață. Ar fi putut umple rafturi întregi de versificații ieftine, fiindcă rimele îi ieșeau fără efort. Dar nu voia să facă asta. Cu siguranță, volumele sale sunt de valori inegale, dar Ionatan nu era omul care să facă rabat de la ceea ce înțelegea prin poezie. Mai făcea câte-o concesie celor care voiau să se apropie de poezie, dar erau speriați de limbajul prea… încifrat. Însă chiar și volumele mai „tradiționale” (precum Iertare pentru ghimpi) reușesc să te surprindă, să te transpună, să-ți deschidă prin metafore orizontul unei alte lumi. Pe scurt, nu abdica de la modul în care își înțelegea exigența acestei vocații. Tabla înmulțirii cu cerul, Liniștea dintre două tăceri, Îngerul cel mai scurt înspre mâine sau Iertare pentru ghimpi sunt volume care te avertizează de la bun început să urmează altceva.

Când mă uit însă astăzi la ce „poezie creștină” domină peisajul și ce „poeți” se publică, mărturisesc spășit și înciudat că mi-e rușine de Ionatan. Nu de Ionatan-omul, care era mai degrabă dispus să fie îngăduitor cu orice aspirant la consacrarea literară (oricât de… nepriceput s-ar fi arătat) învățabil, ci de Ionatan-poetul care a rămas stingher, ridicol de stingher în peisajul editorial românesc extrem de arid, când vine vorba despre voci valoroase autentice.

„Poeții” de azi au prins care e rețeta câștigătoare. Dacă ai bani, te publici. De fapt, nu doar „poeții” procedează așa. Sunt destui grafomani care, fără să aibă nimic de spus, profită de faptul că au bani și scot maculatură teologică pe care o citești numai dacă ești plătit (dar și atunci cu revoltă și lehamite). Revenind la „poeți”, sunt destui care au ajuns să creadă atât de mult în ei înșiși, încât sugerează că „creațiile” lor sunt inspirate divin, nu pot fi atinse, nici măcar de normele gramaticale.

Unii au produs deja kilograme de maculatură astfel „inspirată”. Evident, musai introduse niște nuanțe. Rețin dintr-o discuție a lui Dorin Mureșan cu Liviu Mocan o idee interesantă: fiecare trebuie să exceleze în intervalul său de kitsch, mediocritate sau profesionalism. Putem fi de acord.

Și totuși, iată dilema: cum poți face să sancționezi amatorismul fudul, mediocritatea perseverentă și impostura în formă continuată fără să distrugi cu totul un autor care bate la porțile afirmării? Unii au deja o „operă” în spate (de la 3 cărți în sus), fără ca între volumul de debut și cel mai recent să se vadă un progres, o schimbare în bine. Cei mai necizelați dintre membrii grupului „Cuvinte la schimb” (inițiat de către Ionatan Piroșca) scriau mai bine decât mulți dintre cei publicați și promovați acum ca „poeți”.

Amintiri cu Ionatan Piroșca

O strofă dintr-o poezie scrisă de Ionatan în 1984

De când am avut prima dată ocazia să vorbesc cu el, pe Ionatan îl țin minte tremurând. Era unul dintre simptomele numeroaselor sale probleme de sănătate. Dar ideile nu-i tremurau, nici voința, nici perseverența. Făcea anual, dacă era posibil, câte un drum de la Brăila până la Oradea și retur. Printre opririle de pe traseu, se numărau: Bucureștiul, Brașovul, Sibiul, Clujul, Oradea, Baia-Mare, Rădăuți, Iași, Arad, Timișoara, Bistrița. Depinde pe unde îi erau prietenii acasă și gata de o întrevedere.

În preajma lui, deși era evident un lider al grupului Cuvinte la Schimb, m-am simțit mereu liber să fac ce mă taie capul. Liber să-i întorc vorba, liber să-i contest verdictele. Asta nu înseamnă că nu mă lua la ochi și că nu mă muștruluia. Ei, nici vorbă! Dar niciodată nu avea ifose de șef, de poet consacrat, de guru pe care trebuie să-l asculți în tăcere și să-l saluți cu capul plecat.

De la primul dialog – purtat la masa din bucătăria lui Cătălin Lata (lângă blidele cu mâncare asezonată cu niște memorabile murături făcute de bunică-sa) – m-a obligat să-i spun simplu, Ionatan. N-am avut de ales, doar avea barbă și era de vârsta părinților mei.

Când trecea pe la noi, în pelerinajele lui prin țară, purta o desagă întreagă de povești în care apăreau nume, care uneori se asociau și cu chipuri: Liviu Mocan, Cristi Țepeș, Eduard Orășanu, Dan Surducan, Ileana Jean, Dragomir Bojan, Iosif Mureșan, Măriuca Mihalache, Ioan Alexandru (cu care se cunoscuse personal), Ion Zubașcu etc. etc.

Este absolut incontestabil că el era motorul grupului Cuvinte la Schimb. Publicase deja vreo 4 volume, iar între anii 2000-2005, principala lui grijă era să faciliteze debutul unor tineri adunați într-un spațiu virtual. Prin strădania lui și contribuția celor care-l cunoșteau și îl apreciau, a reușit să adune bani pentru două volume (2001, 2005). Privind retrospectiv, sunt tentat să cred că n-a rămas o amprentă prea puternică în istoria… literară a mediului evanghelic, dar pentru cei care eram atunci în căutarea unei forme de exprimare și poate a unei vocații, a însemnat mult.

Fac o mică paranteză pentru a prezenta contextul.

De sezon

Muzică

Am aflat (via Vasile Tomoiagă), cu surprindere, că un artist român de primă mână (în domeniul în care activează) nu folosește praznicul Paștelui ca să facă bani. Așadar, de pe site-ul personal al Paulei Seling puteți descărca 15 piese de Paște, reunite sub titlul La umbra crucii tale. Cu acest prilej am aflat și cine cântă o piesă pe care o ascult cu plăcere de ani de zile, însă n-am știut prea multe despre proveniența ei (e drept că nici nu s-ar putea spune că m-am strofocat prea tare).

Carte

Mai vreau să semnalez și apariția cărții Cămașa lui Cristos, de Lloyd C. Douglas. Ca tematică, e foarte potrivită cu evenimentele pascale, însă de data asta e vorba de o chestie pe bani. Această variantă în limba română (cu toate bunele și relele) mi se datorează, fiindcă m-am ocupat de traducerea volumului. Aștept cu interes eventualele impresii ale criticilor din breaslă. Aici puteți citi gratuit vreo 25 de pagini din cele peste 600 ale cărții.

Blog

Nu că ar avea directă legătură cu această săptămână de mare însemnătate pentru creștini, dar pur și simplu s-a nimerit să se întâmple în această perioadă. S-a lansat blogul oficial al grupului Cuvinte la Schimb. Cine știe nu mai are nevoie de explicații, iar cine nu știe se poate documenta direct de la sursă.