„Știe mă-ta că ești prost?”

 

http://www.cantrip.org/stupidity.html

Când eram prin gimnaziu, ne adresam, între colegi, o întrebare care azi îmi apare ca fundamentală: „Știe m(aic)ă-ta că ești prost?”. Oricât de ridicolă vă pare sau de ofensatoare, credeți-mă că nu-i tocmai așa. Prostia are nevoie de aceste două lucruri pentru a fi ținută în control: de autoritate și de conștientizare.

În momentul când afli că ești cel mai dăștept din toată scara blocului, din toată curtea, de pe toată strada, din toată blogosfera, e numai bine să stai și să cugeți. Cu siguranță, dacă nu poți fi în niciun fel stopat din galopul propriei inteligențe trebuie să-ți pui serios problema genialități. Dacă n-ai primit încă nicio confirmare a geniului tău poate înseamna că, pe nesimțite, ascuns de ochii lumii, în taina cutiei tale craniene, ai fost blagoslovit cu asupra de măsură. Fără ironie! Cu timpul, nu-ți face sânge rău, te vom recunoaște cu toții. Chiar dacă post-mortem (există și riscul ăsta).

În această situație se află, fără îndoială, puțini, procentul de genii nefiind deosebit de mare raportat la populația lumii. Ceilalți luptăm cu porția de prostie personală. Sensul luptei este aici dublu: fie luptăm folosind prostia ca armă, fie ne luăm la trântă cu prostia din noi. Dar mi se pare că deja anticipez mai mult decât e cazul la acest nivel.

Să începem de la premisa că „molima” genialității nu s-a întâmplat să se lege și de scăfârlia noastră. Nu suntem nici dintre cei foarte sclipitori, care „scuipă intelingență”. Ne încadrăm în limite normale. Așadar, avem șanse considerabile să deținem o oarecare doză de prostie. Poate o cantitate neglijabilă, dar ia, acolo, cât să nu-i ducem dorul. Să presupunem și că nu știm cât de proști suntem. Și să mai adaugăm, de dragul demonstrației, și supoziția – tot mai puțin plauzibilă – că am vrea totuși să ne știm limitele.Citește mai mult »

Reclame

Câinele profet sau impasul autorității

După cum se vede în imagini, este vorba de o mașină a poliției mâncată de un câine. Dacă veți citi explicațiile de pe youtube, veți afla că animalul a mestecat două cauciucuri, pe lângă spoilerul din față al mașinii.

Consider că imaginea se constituie ca o metaforă a societății contemporane. De o parte e câinele agresiv și curajos. Acesta își înfige cu hotărâre colții în mașina unei patrule de poliție. Care poliție, de altă parte, reprezintă ordinea publică, autoritatea statală (sau locală) prezentă în teritoriu. Însă violentul buldog nu se sinchisește. De ce s-ar sinchisi, de altfel?

Polițistul din interiorul autoturismului devastat nu are niciun fel de reacție categorică. Dă mașina înainte și înapoi, reușind mai mult să înfurie animalul. N-o fi avut claxon? Că ăsta e util în asemenea cazuri. Mai mult, avea accelerație, putea să demareze în trombă, dar risca să lase pe șosea un buldog excesiv de lat și foarte subțire. Iar asta nu le-ar fi plăcut deloc organizațiilor pentru protecția animalelor.

Exista și posibilitatea să folosească armanentul din dotare, însă, pesemne, devastarea mașinii poliției de către un necuvântător nu este considerată un motiv întemeiat. Așa că omul stă dezorientat în mașină, mișcând-o înainte și înapoi, colaborând astfel involuntar cu patrupedul anarhist.Citește mai mult »