Interviul acordat de Antonescu lui Gâdea – observații de ținut minte!

 

Nu sunt analist media, dar mi-am notat propriile concluzii, urmărind acest interviu.

 1. Gâdea ține cu orice preț să-l facă pe Antonescu antipatic în ochii alegătorilor și pentru asta nu se dă în lături de la nimic. Important e să stârnească în telespectatorii săi o reacție emoțională negativă la adresa lui Antonescu.

2. Antonescu ține să denunțe metodele de manipulare pe care le folosește Antena 3 de ani de zile.

3. Nu deontologia profesională îl interesează pe marele director al Antenei 3, ci numai și numai demonizarea adversarilor și protejarea prietenilor. Așa se explică faptul că sunt scoase abia acum la iveală „răzgândirile” lui Antonescu. Acestea ar fi fost trecute sub tăcere dacă nu se destrăma USL.

4. Câtă vreme s-a bucurat de susținerea și chiar cocoloșirea Antenei 3, Antonescu n-a avut niciodată nimic de reproșat „jurnaliștilor” de acolo. Dar, când se întorc armele, atunci simte nevoie să precizeze că jocul este incorect.

5. Mi se pare îngrijorător modul foarte arogant și aproape amenințător în care un gazetar – fie el și extrem de popular și de bine protejat – vorbește cu un așa-zis „ales” al acestei țări și un om foarte important pe scena politică. Înțeleg incisivitatea, înțeleg principialitatea, dar aici vedeți aroganță în stare pură și un dialog subtextual de tipul „bă, tu-mi spui mie?”. Pentru contrapondere, a se vedea interviurile lui Guran, ale lui Radu Moraru de pe vremea când Nașul era la B1 sau chiar ale lui Turcescu din urmă cu vreo 10 ani.

6. Imaginați-vă că sunteți în locul lui Antonescu. Dar nu ca persoană publică, capabilă oricând să se apare, ci ca un individ mai amărât care a intrat în malaxorul mediatic al unui călău (sau gâde, dacă doriți) ce dispune de o armată de oameni dispuși să execute cele mai josnice porunci. Bănuiesc că aceasta e o schiță de portret al presei ce domină audiențele în România.Citește mai mult »

Nu mai înțeleg nimic (1)

La un moment dat mi se părea destul de limpede că USL-ul forțează extrem de mult limitele legii, mergând, așa cum se spune, către suspendarea statului democratic. Într-o singură săptămână să faci atâtea modificări substanțiale în funcționarea instituțiilor de bază este suspect în cel mai înalt grad!

Dar analizând cu atenție declarațiile lui Ponta-Antonescu nu pot să nu observ că dreptatea ar putea fi de partea lor. În sensul că, dacă Băsescu e atât de odios precum se străduiesc ei să demonstreze și atât de diabolic, atunci se justifică suspendarea – și eventuala demitere a lui – și pentru simplul fapt că, de pildă, curând mandatele lui Kovesi și Morar expiră. Sau poate mai ales din acest motiv.

În această cheie de lectură, în locul celor doi ar trebui să vină niște oameni care să fie mai presus de orice suspiciune și care să garanteze în sfârșit că în România justiția va funcționa independentă de politic.

Așa stând lucrurile, USL-iștii s-au pus pe treabă și au tras tare, ca nu cumva Băsescu să mai fie la Cotroceni la data numirii succesorilor de la DNA și Parchetul General, ca să nu își aleagă (iarăși!) oameni care să-i slujească interesele. Plus că riscau probabil ca și alți membri de seamă ai alianței să împărtășească soarta lui Năstase, care se consideră a fi victima Băsescului.

Tot pentru că urmăresc binele țării, USL-iștii au acționat rapid în vederea decapitării lui Băsescu, care este, se zice, șeful de clan ce patronează o rețea ce lucra fără rușine împotriva intereselor României pe toate planurile.Citește mai mult »

Miza Năstase

Regret că îl aduc iarăși în discuție pe domnul aproape sinucis, dar am remarcat o chestiune cu mare potențial instructiv și simbolic totodată. Și e un exemplu fără foarte multe ramificații, ușor de urmărit.

Pe scurt, USL consideră, în general vorbind, că Adrian Năstase e victima unei răzbunări băsesciene. Firește că exprimarea acestei convingeri diferă de la caz la caz: la unii ia forme isterice, la alții se manifestă mai ponderat. E limpede însă că toată armata de demagogi și slugoi (din presă) a alianței susține această teză.

Odată cu suspendarea lui Băsescu, se deschide un orizont. Crin Antonescu are acum posibilitatea să îndrepte tot ce a strâmbat Băsescu și să readucă lucrurile la starea lor de normalitate și legalitate.

Raționamentul e simplu: fie Năstase este nevinovat și înseamnă că a fost acuzat pe nedrept și stă în pușcărie fără vină (asemeni lui Maniu, dacă e să credem asocierea tembelă de pe prima pagină din Jurnalul Național), fie este vinovat și atunci trebuie să rămână exact acolo unde se află.Citește mai mult »

Jos Băsescu – observații intermediare

Foto: Agerpres via adevarul.it

Cred că există câteva câștiguri certe ale acestor proteste anti-băsesciene. Multe voci erau de părere că România trebuie condusă de un lider autoritar, de o mână forte. Că numai așa se poate, că poporul nostru are nevoie de un tartor. Ei bine, Băsescu exact asta a fost. Sper că i-a lecuit pe toți cei care așteptau un conducător mesianic și intransigent.

Cine are încă au ezitări (și-l mai așteaptă pe Vadim să execute pe stadioane toți corupții patriei) bine ar face să-și lămurească această chestiune cât mai repede cu putință. „Mâna forte” e incontrolabilă și, dacă apucă să acționeze în disprețul țării, cu greu mai poate fi oprită.

Toți cei care doreau ca unui singur om providențial să i se încredințeze atribuții sporite ar trebui să realizeze cât de aproape le-a/ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Și să se bucure că ideea lor n-a apucat să se materializeze.

Băsescu nu trebuie tratat ca o nefericită excepție. Dimpotrivă, evoluția lui de la liderul voluntar și simpatic, care spune lucrurile pe șleau, de la luptătorul pentru dreptate și adevăr, de la politicianul anti-politruc către autoritarismul și derapajele aberante ale ultimelor luni e oricând repetabilă.

Citește mai mult »

Îmi vreau votul înapoi!

Domnule Antonescu,

V-am votat. Nu fiindcă reprezentaţi cea mai bună opţiune, ci fiindcă păreaţi a fi răul cel mai mic (să-mi fie cu iertare, dar cine şi-ar mai putea pune azi încrederea în politicieni?). Am văzut cum au guvernat liberalii, deci nu avea rost să-mi fac iluzii că aţi fi unul dintre eroii salvatori care să scoată ţara din haos.

V-am votat pentru că nu votez cu stânga (din motive ideologice dar și morale). O stângă criptocomunistă aflată, în continuare, sub oblăduirea nefastă a clicii lui Iliescu. Oricum, după cum arată în Occident, nici nu voi vota vreodată cu stânga.

V-am votat pentru că PNŢ-ul a sucombat şi eraţi singurul reprezentant de dreapta cu oarece şanse la accederea în turul doi.

V-am votat pentru că nişte oameni decenţi şi respectabili (Neagu Djuvara, Zoe Petre, Emil Constantinescu) vă dădeau credit şi vă susţineau. Şi mi-am spus că vor fi ştiind ei mai mult decât ştiu eu.

Dar îmi vreau votul înapoi.

Votul meu nu este tranzacţionabil. Nu vi l-am dat ca să i-l duceţi lui Geoană şi să aveţi cu ce negocia.Citește mai mult »

Orbeții și țeapa sau victoria simbolică a comunismului

Trecură și alegerile. Fără surprize în ce privește candidații. Dar cu surprize oferite de politicieni. Mă interesează două dintre ele. Amândouă mi se par grotești.

1. Pe când televiziunile filmau sediul de campanie al PDL am zărit – și nu mi-a venit să cred – niște steaguri galbene agitate de susținători. Nu erau ale PNL, ci ale… PNȚ-CD. Trist, dizgrațios, inimaginabil. Orice ar fi făcut Băsescu bine, nu mă duce capul să pricep cum pot oamenii din PNȚ să se umilească susținându-l tocmai pe cel care le-a semnat condamnarea politică. E mai mult decât un gest de slugărnicie politică, mi se pur și simplu imoral.

În orice caz, dacă asta e posibil, atunci chiar că nu văd să mai existe vreo limită a decenței politice. Poate că spiritul creștinesc i-o fi motivat pe cei din PNȚ să cadă la pace tocmai cu Băsescu. Oare ce le-o fi oferit în schimb? Pe ce s-au lăsat cumpărați? Sau, ca să fiu mai puțin mercantil: ce idealuri au descoperit deodată că întruchipează marele Traian?

Se pare că însemnul electoral nu le-a fost de mare ajutor, fiindcă ochiul le-a rămas închis.

2. A doua situație grotescă – pentru mine desigur – e cea a unui Crin Antonescu dispus să îi dea voturi lui Geoană. Mulți dintre votanții lui Antonescu nu sunt mari cunoscători ai doctrinei liberale. Dar votul lor era în mod clar anti-fsn, anti-Iliescu. Acum însă, candidatul dreptei este dispus să negocieze tocmai cu cei care-i snopeau înaintașii în ’90 prin Piața Universității și prin sediile partidului.Citește mai mult »