Un manifest împotriva parenting-ului

By US Nessie (sursa)
By US Nessie (sursa)

Am decis să traduc câteva paragrafe dintr-un articol (publicat în WSJ) ce contestă conceptul de parenting cu tot instrumentarul aferent. Câteva observații mai întâi. Contestarea unui model recent în numele tradiției recomandă implicit mai multă precauție vizavi de „noile descoperiri” în materie de educația copiilor.

Apoi ar fi de remarcat faptul că paradigma rețetei/rețetelor de succes, deși promite foarte mult, este mult prea mecanicistă, prea artificială când este aplicată la o relație atât de complexă și de intimă cum e cea dintre părinte și copil.

Succesul înregistrat de literatura bazată de ideea de parenting (cu metode, tehnici, strategii) spune destul de mult despre felul în care generația actuală privește realitatea și cum își gândește soluțiile la problemele ivite.

Se remarcă nevoia de predictibilitate, succes, soluție rapidă (și sigură!). Merită observat interesul pentru a crește copii cu mari șanse de reușită socială, cu abilități care să le garanteze o viață prosperă. Mulțimea cărților vorbește însă și despre criza de soluții și despre speranța că următorul autor va veni cu ideea salvatoare.

Trebuie sancționată însă și industria dezvoltată în jurul conceptului de parenting. E perfect legitim ca, într-o piață liberă, să apară această nișă care răspunde unor nevoi. Dar e la fel de legitim ca aceste întreprinderi care asigură coaching pentru părinți să fie privite cu toată precauția, dacă autoarea acestui text are dreptate.

~~~~~~~~~~~~~~~

A strange thing happened to mothers and fathers and children at the end of the 20th century. It was called “parenting.” 

[Către sfârșitul secolului XX, mamele tații și copiii au avut parte de o experiență ciudată numită parenting.]Citește mai mult »

Cum să afli în ce (mai) crezi – 5 teste laice accesibile

Wenceslas Hollar - The Augsburg Confession (Detaliu - sursa)
Wenceslas Hollar – The Augsburg Confession (Detaliu – sursa)

Există creștini pentru care testul credinței și/sau al teologiei este unul de foc. Și mă gândesc acum la toți cei persecutați, începând din Coreea de Nord și până în zona de acțiune a ISIS sau Boko Haram. La ei, nu prea e loc de simplă teorie, ci convingerile atrag consecințe grave, costisitoare.

Pentru noi, ceilalți, e încă loc de predici teoretice, de învățături date din cărți sau din vârful limbii, de filosofări mai mult sau mai puțin folositoare. Nu spun că teoria (mai ales dacă ne referim la dogmă) ar fi de lepădat. Sau că discuțiile ar fi inutile. Nici vorbă. Spun însă că e mai greu să-ți testezi credința în confortul unei case frumoase, fără prea mari bătăi de cap și ducând o viață liniștită.

Creștinismul evanghelic nu cere nici ascetisme, ci, dimpotrivă, adesea ușurează viața, sporește bunăstarea materială sau cel puțin o consolidează. Mă declar sceptic cu privire la testul activismului – aproape singurul test disponibil în această zonă a creștinismului. Foarte activ și foarte prezent poți fi chiar dacă nu ai cine știe ce credință.

Dar sunt câteva teste care nu prea dau greș. Ele însă oferă instantanee, evaluări de etapă, nu calificative finale. Verdictele definitive și evaluările finale nu ne sunt accesibile. Însă asta nu înseamnă că nu ne putem privi periodic în oglindă.

Unul dintre aceste teste este suferința. Acolo iese la iveală mult din ceea ce rămâne ca precipitat de calitate după ce toate combinațiile de idei teologice s-au dus și au fost uitate. Omul față în față cu propria suferință află multe despre sine. Și află multe și cei din jurul lui despre el.

Un alt test destul de concludent este cel al copiilor. Mai precis, raportarea la copiii care cresc. De pildă, dacă tu crezi că sfârșitul lumii va surveni în două săptămâni, dar pregătești tabăra copiilor de peste o lună, e foarte posibil ca ceea ce proclami sus și tare să nu aibă nici măcar o legătură tangențială cu ceea ce crezi cu adevărat.Citește mai mult »

Copiii ca povară

(Sursa)
(Sursa)

Multă lume își dorește copii. Mamele din pricina instinctului lor matern, se spune. Tații… din alte pricini. Dar încă sunt destui cei care vor să aibă copii. Și, de obicei, e mare bucurie atunci când se naște un bebeluș.

Curând după aceea însă, realizezi că, oarecum neașteptat, copiii sunt o povară a societății. Cum spuneam și cu altă ocazie, maternitatea este privită ca un fel de ieșire din lume, ca o anomalie socială – unde normalitatea e să fii „productiv”.

Copiii sunt, din acest punct de vedere, un accident tolerat care asigură continuitatea pensiei. Dar, în scurt timp, societatea te dorește înapoi și are deja pregătite diverse instituții care să-ți preia „povara”.

Cel mai bine se vede dificultatea pe care o întâmpină societatea în gestionarea „poverilor” atunci când copiii ajung în școală și, după diverse programe, cu fel și fel de dascăli, în sisteme reformate și răs-reformate, trebuie ținuți ocupați preț de 6 ceasuri.

Structura societății noastre cere, întâi de toate și în mod imperativ, ca… „viitorul” să fie cazat în condiții corespunzătoare, supravegheat pentru a nu comite gesturi iremediabile, ținut ocupat cu ceva ce i-ar putea folosi sau nu în viitor.

Această necesitate se răsfrânge însă și asupra bisericilor, unde trebuie să fie… liniște. Citește mai mult »

Maternitatea ca accident social tolerat

(Sursa)
(Sursa)

Deși se discută mult despre egalitatea de șanse, despre nediscriminarea de gen sau despre identitățile de gen, societatea pare să-și fi setat deja criteriile și prioritățile într-un anumit fel. Nu degeaba se tot preocupă luptătorii politicii corecte cu terminologia. Au observat ei că în limbaj se reflectă mentalitățile. Atâta că au naivitatea sau indiferența să creadă că-i suficient să schimbi câteva cuvinte pentru a schimba și concepții sau pentru a conviețui în bună pace…

Sunt însă de acord că „vorba ne trădează”. Tocmai de aceea am fost oarecum intrigat să constat că, în ce privește statutul mamelor, terminologia dovedește o concepție destul de bizară, împărtășită însă fără cenzură de societate.

Ați remarcat, de pildă, că se vorbește despre „revenire” la locul muncă, despre „reluarea” activității, despre „reinserție” profesională. De parcă femeia ar fi fost „plecată”, „scoasă”, „bolnavă”.

Da, e adevărat că, într-un anumit sens, ea întrerupe un anumit tip de activitate, dar nu încetează orice gen de activitate. Dar mai mult decât atât, toate formulele, chiar și cele mai blânde, trădează un adevăr fundamental: munca e considerată activitatea prioritară, iar perioada în care femeia se ocupă de creșterea copilului e un fel de accident social privit cu îngăduință.

Mesajul subtextual e că normalitatea se definește ca activitate cu contract de muncă (sau orice altă formă de prestație cu rentabilitate economică). Pentru femeile mai școlite, normalitatea o reprezintă cariera. Înseși femeile încearcă să „împace” carierea cu nașterea de copii. Nici nu prea au de ales, de multe ori.

Deci nici măcar ca normalitate alternativă (că tot e la modă termenul) nu e percepută perioada dedicată exclusiv copilului. Soția casnică apare, în acest context, ca o ciudățenie, ca o anomalie a societății, fiindcă ea nu prestează niciuna din misiunile sociale considerate dezirabile.

Dacă o asemenea mentalitate însoțește începutul destinului unui copil pe lume, o fi chiar așa de mirare că ulterior ei ajung niște probleme de rezolvat, niște cazuri de studiu pentru inginerii sociali care-și exersează (in)competențele pe copiii noștri?

Pentru a evidenția cât de „anormală” sau „excentrică” e maternitatea în context contemporan, am putea aduce în discuție o ipoteză. Cum ar fi dacă unele femei ar opta pentru „cariera” de mame și să fie plătite pentru asta? Citește mai mult »

Credulitatea (disperată?) a părinților – o inconsecvență ciudată

Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)
Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)

Avem două premise: (1) Creștinii, indiferente de culoarea lor confesională, consideră că idealurile „lumii” sunt în mod fundamental greșite – tocmai de aceea consideră necesară evanghelizarea și mărturisirea; (2) Tot mai frecvent în ultima vreme, se manifestă un spirit critic (uneori chiar acid), dar nu neapărat justificat, la adresa liderilor de opinie din mediile creștine – nu doar evanghelice.

Cu toate acestea, există cel puțin un domeniu în care aceste premise par să nu funcționeze și creștinii de mai toate culorile se înfruptă cu nesaț (și parcă cu o anumită disperare) din învățătura celor pe care-i contestă. Iar acest domeniu îl reprezintă tocmai complexa și delicată misiune a creșterii copiilor.

Mămici care se dau în vânt după „studii recente” privitoare la disciplină, la școlarizare, la erori ale părinților fără să poată însă discerne cine stă în spatele acestor învățături și ce scopuri au „grupurile de cercetători/experți [eventual și britanici]”, de pildă. S-ar putea să fi chestie de marketing, un interes financiar, vanitate, un grant al UE care trebuie să producă și un rezultat „concret”, un experiment etc.

Or, în chestiunea creșterii copiilor, mi se pare esențial măcar să te întrebi – chiar dacă nu poți și să-ți răspunzi – cine sunt și ce credibilitate prezintă autoritățile cărora le dai ascultare. Prea adesea, aceste autorități sunt selectate mai degrabă pe criterii subiective, de genul traumelor suferite în copilărie, a preferinței pentru un anumit stil care-ți conferă un confort psihic (mie „nu-mi place” cum gândeau…) etc.

E posibil să fie doar impresia mea, însă risc să afirm că adesea creșterea copiilor seamănă mai degrabă cu Citește mai mult »

Cum să-ți distrugi copilul – sfaturi pentru novici (2)

Ralph Hedley - The tournament (sursa)
Ralph Hedley – The tournament (sursa)

8. Îmbracă-ți fata cât mai „provocator” de la o vârstă cât mai fragedă. E bine să o obișnuiești cu ipostaza de viitoare târfă sau pițipoancă. Pune pozele pe toate rețelele de socializare.

9. De câte ori ești în criză de idei sau de autoritate, bagă o amenințare divină care să-l pună la punct pe copil. Îți sporești astfel șansele să cultivi aversiunea lui la maturitate față de tot ce înseamnă creștinism. Împuști doi iepuri dintr-un foc.

10. Nu-ți pedepsi copilul sub nicio formă, ci doar discută la nesfârșit, ca nu cumva să fii considerat un părinte abuziv. Poți alege însă cu același succes și varianta opusă: pedepsește-l frecvent (mai ales fizic – nuiaua e biblică doar!), dar nu-i explica niciodată nimic.

11. Obligă-ți copilul să facă tot ceea ce tu nu faci niciodată, ca să crească de mic cu perspectiva dublei măsuri și a maximei ipocrizii. Iar când va fi mare, nu se va abate de la acest model.Citește mai mult »

Sfaturi pentru părinți (1)

http://www.marketplace.org

Din „bogata” mea experiență în domeniu, nu sunt în stare să storc decât – cel mult – niște observații cu caracter general și, eventual, retrospectiv. Adică, mă uit în jur, mă uit în urmă și, potrivit cu acuitatea (atâta câtă e) percepției mele, notez câteva gânduri care m-au pus… pe gânduri.

Așadar, șansele ca eu să ofer în mod direct vreun sfat cu adevărat util, în această serie de postări, sunt destul de mici. Mai degrabă am în plan să conturez niște scenarii mai ample, cu cât mai multe rădăcini posibile în realitate, și să ridic niște întrebări la care sper că oameni mai pățiți decât mine să vină cu răspunsuri sau măcar cu propuneri de răspunsuri. Dacă se va dovedi folositor, voi sintetiza răspunsurile în postări de sine stătătoare. Precizez, prin urmare, că nu am de gând să dau sfaturi, ci să cer.

Firește că mai sunt și zone în care am anumite păreri, dar e greu de spus că am dreptate câtă vreme nu le-am încercat și, mai ales, nu mi-au fost atestate prin experiență. Mizez în această serie de postări pe interacțiunea cu cititorii interesați de subiect.Citește mai mult »

Sexualizarea prematură a copiilor

Există vreo șansă de a diminua această tendință? Mai este drum de întoarcere? Am spicuit câteva fragmente dintr-un articol publicat pe smartwoman.hotnews.ro (autorul nu e precizat).

Dacă vreți și alte șocuri, mai puteți citi, în același ton, despre adolescentele britanice campioane la avort, despre o nouă ecranizare a piesei Romeo și Julieta în care actrița de 14 ani trebuia să apară nud, despre mama care-și distruge fiicele ca să-i semene etc. În loc să fie eliminate de organismul sociale, aceste anomalii sunt privite ca niște curiozități, devenind subiecte de presă, nu cazuri de spitalizat.

Oricat de mult ar vrea parintii sa le faca pe plac fiicelor lor, specialistii psihologi insista ca asta nu inseamna sa fie de acord cu achizitionarea unor obiecte vestimentare care sa transforme din punct de vedere vizual sau mental fetitele de 8-9 ani in adolescente de 15-16 ani. Fetele nu mai vor sa fie „frumoase, dragute”, fetele vor sa fie „sexy si hot” intrucat ele inteleg si deduc ca aceasta este cheia succesului in ziua de azi. Tinerele sexy par a avea mai multa trecere decat cele mai cuminti, serioase, studioase. Iar aceasta presiune spre sexualitate de la varste foarte fragede va avea efecte devastatoare asupra imaginii si respectului lor de sine catre varsta adolescentei. Etapele firesti ale copilariei pur si simplu nu trebuie arse, altfel pretul platit va fi foarte mare si dur. […]

La randul lor, baietii invata de la varste prea fragede sa priveasca fetele cu interes sexual, iar asta le va face foarte rau si lor, dar mai ales fetelor.

Statisticile relevate de psihologii Diane E. Levin si Jean Kilbourne in cartea lor mai sus mentionata arata ca baietii de azi au “uitat” sa priveasca fetele ca pe niste prietene, colege de scoala sau de joaca si doar atat. Ele sunt niste “lucruri” neaparat sexy care trebuie sa ne faca noua, baietilor, pe plac. Si cu cat sunt mai dezbracate, cu atat mai bine. […]

Ce are un parinte de facut? Intai de toate sa nu se pozitioneze ca dusman sau critic aspru al copilului, chiar daca nu e de acord cu ce vede sau aude; acest lucru e imperativ necesar pentru ca vocea sa de parinte sa fie auzita de copil si, mai ales, luata in considerare. Sa nu uitam ca parintii trebuie sa lupte cu toata influenta mediului scolar, al mediatizarii si imaginilor sexuale care exista de la ce se vede la tv pana la orice coperta de revista de la un chiosc de ziar pe langa care se trece. […]

Comunicarea este cea mai importanta cale de a ajunge la sufletul copiilor. Intrebati copiii de ce le plac anumite melodii/videoclipuri, anumite personaje din peisajul monden la care au acces si explicati-le ce anume este periculos in comportamentul lor.

Vorbiti cu copiii de la varste mici, pe intelesul lor, despre sexualitate, despre relatii. Trebuie sa-i faceti pe copii sa va vorbeasca, sa va intrebe cate in luna si in stele despre sex, fara frica, fara rusine, fara teama ca vor fi mintiti.

Articolul integral poate fi citit aici. Ce părere aveți despre problema ridicată și mai ales despre soluțiile propuse?

Am pătruns într-un nou univers

N-am de gând să vă vorbesc despre cum e să fii tată, căci ce noutăți le-aș putea aduce veteranilor sau ce ar putea înțelege cei care n-au pățit-o pe pielea lor? Penibilul situației m-ar apăsa mult prea tare și, în orice caz, calificarea în această meserie se capătă prin practica la domiciliu, nu prin parade blogeristice. Atestat nu se dă…

Universul despre care vreau să vorbesc este cel în care copilul e o afacere. Una babană, de milioane de dolari băgați în publicitate, în marketing agresiv. O afacere în care majoritatea produselor sunt excesiv de scumpe, tocmai pentru că se știe că se vând și că părinții vor tot ce-i mai bun pentru odraslele lor.

Un univers în care un ceai poate costa 20 de lei, cu toate că nu conține nimic în plus față de unul care costă 2 sau 3.

În acest univers cu hățișuri nenumărate, copilul este momeala, iar părinții victimele sigure. Sentimentele lor cele mai nobile și anxietățile cele mai neliniștitoare sunt speculate și devin materie de studiu pentru cursurile de marketing.Citește mai mult »

Copiii – niște chestii care ne complică viața

E interesant de urmărit ce articole atrag privirile unui anumit cititor. Și ca exercițiu de autoanaliză merită să-ți examinezi din când în când direcțiile în care te conduc lecturile proprii. Mânat de cine știe ce tainice imbolduri lăuntrice (sau, freudian vorbind, de cine știe ce nevroze care mi-or fi bântuind subconștientul), mă aflu adesea reacționând la texte ce vizează educația copiilor, atitudinea părinților față de copii, studiile care au legătură cu copiii. Încă de la începuturile bloggeristice, aceste subiecte mi-au suscitat interesul.

Ultima oară am citit un articol de acest gen pe SmartWoman, o platformă similară, dacă am recepționat eu corect semnalele, cu Pandora’s, VoxPublica sau Cotributors. Aș vrea să fac câteva observații pornind de la acest text scris de o doamnă în vârstă de 24 ani și care are un copil de 1 an.

 1. Ideea că o femeie nu este „terminată” odată ce a născut un copil, că nu e condamnată la o viață ternă, la cratiță și la curățenie veșnică cred că e justă. Ba chiar ar putea constitui un soi de stimul pentru femei care își văd periclitată viața socială, cariera sau viața de cuplu în cazul în care ar da naștere unui copil.Citește mai mult »