La Vitleem colo-n jos

O interpretare ca la carte, marca Madrigal.

Oaspete modern

îmi huruie capul de irozi și caiafe
ce-mi lasă pe limbă puroi și venin
se-nghesuie-n ochi Betleemul să-l afle
închid pleoapele și-i aud cum înjură
mă silesc să nu-i las să îmi iasă pe gură

să stau nu se poate să caut nu mă-ndur
în fiece urmă calc pe inima mea
calc pe sfinți pe icoane pe tot ce e pur
și-n tălpi mi se-mbibă păcatele toate
nu-i vreme de mas sub atâta noapte

îmi zic caută-i pe magi că ei aduc zorii
dar pustia din mine n-are loc de cărări
auzi nu-i totuna dacă merg cu cocorii
să-mi caut o țară cât un bob de muștar
și jur împrejur s-am cu cerul hotar

e prea multă noapte sunt singur pe uliți
mă duc să văd Pruncul n-aș vrea să-L mâhnesc
să merg să nu merg mă zbat ca-ntre suliți
mi-e dor să-i aud gânguritul preasfânt
dar irozi și caiafe mi se zbat sub veștmânt

pământul și cerul bocesc în tăcere
prin lume năuci hălăduim sfâșiați
cu suflete goale atârnând la vedere
cerșind în neștire să fim mângâiați

Cântec lui Moș Crăciun

Dă-i bice Moșule dă-i bice
Să fugi din lumea noastră rea
Ești fantezie și-i putea
Să te prefaci că ești ferice

În jocul minții reușim
Câte o farsă-așa ca tine
Iar apoi râdem mult și bine
Ca niște hoți de țintirim

Prin glodul poalei de senin
Nu-i rost de veseli zurgălăi
Ei de-am avea doar anii tăi…
Dar câți avem nici noi nu știm

Ci dă-i dă-i bice Moș trudit
Îl plângem noi pe Dumnezeu
Îi tare mic și ceru-i greu
Cum se revarsă-ntunecit

Nu mai e loc de Moș Crăciun
Că și poveștile-s pe ducă
Pe buza vremii se aburcă
Alt ev alți zei căutăm surghiun

Gift of Ages

Sărbătorile fericiţilor

„Seara Crăciunului nost’…” S-a dat semnalul. Ce-i cu feţele astea? Ia zâmbiţi. Aveţi motive să fiţi amărâţi? Gata, toată lumea în linie dreaptă. Am terminat sarmalele. Salata mai trebuie să stea la frigider. Am făcut grătare. Ouă umplute nu vrem anul ăsta. Prăjituri avem. Şi de casă, şi de la Real. Suc. Că altceva nu bem. Suntem abstinenţi. Vin colindătorii. Hai, să văd bucurie pe feţele voastre. Aşa se întâmpină „vestitorii Domnului”? Mai mult entuziasm, vă rog. Toată lumea să cânte. Aşa, un-doi-trei-şi… Mai cu elan, mai cu foc. Ce cântat e ăsta? Bucurie, hai! Vii la colindat? Obosit? Dar când lucrezi pentru tine… Şi atunci sunt, dar acum am liber şi… Nici atâta nu faci de dragul lui Christos?

Vai de capul vostru, niciun zâmbet, nicio veselie. Ce fericiţi eram pe vremuri!?… Era zăpadă muuultă. Lumea ne deschidea porţile… Noi nu eram ca acum. Să vezi când… Şi apoi, dimineaţa, toată lumea, tot satul, toţi creştinii… Acum… Şi ce mai colindam!? Bine, bine, atunci de ce… Ei, suntem bătrâni, acum ăştia… ăştia.

Nu prinde spiritul Crăciunului în tine? Parcă ai fi o murătură. Ce-i spiritul ăla? Ăăăă. Deci să ne bucurăm de spiritul Crăciunului. Christos S-a născut! Adevărat S-a născut! Atunci musai să te bucuri. Numai păcătoşii sunt trişti. Nenorociţilor, habar n-aveţi să vă bucuraţi. Hai, munceşte, bre, trage tare, simte bucuria. Nu vezi cum te înconjoară? Ieri m-a tamponat spiritul Crăciunului cu maşina. Se grăbea să ducă cadourile la familie. Lasă şi tu, eşti chiţibuşar.

A venit Moşul la voi? Daaaa. Şi ne-a adus tot ce nici n-am ştiut că ne-am dorit. Tare darnic Moşul ăsta. Aşa de fericiţi am fost. Azi parcă nu mai e la fel de multă bucurie. Prea sunt oamenii nu ştiu cum. Pe vremuri… Dă-mi, te rog, castronul cu salată de vinete. Supă mai vreţi? Am făcut chiftele de vită. Să vezi ce s-a bucurat… La noi nu se bea vin. Zâmbiţi. Tu ce ai de nu te bucuri? Vrei să se supere Pruncul Iisus pe tine?

A trecut. Ce-i cu grimasa asta? De la zâmbet prelungit? N-am mai auzit aşa ceva. Se poate să rămâi blocat? Tu îţi baţi joc de mine. Ok, să ne odihnim, că vine Anul Nou şi iar trebuie să ne bucurăm. Avem trei zile de pauză, apoi începem pregătirile. Unde faci Revelionul? Stai cu familia, aha. Spălaţi-vă şi pregătiţi-vă. Să fiţi eleganţi când trecem în Noul An. Dar ce are, ne vomită în cel vechi, dacă nu ne ferchezuim? Nu mai comenta! Treci şi rade-ţi barba. Dar… Vrei să-l enervezi pe taică-tău? Ştii că lui nu-i place.
În seara asta o să ne bucurăm în familie. De la zece la două, după miezul nopţii, vom fi fericiţi cu toţii. Apoi ne culcăm, fiindcă mâine trebuie să prindem slujba la biserică. Deci toată lumea la posturi. Cuvântul de ordine: fericire. Dar ce ai, Goe, puişorule? De ce nu eşti fericit? Vrei să se supere mam’mare? Ţie nu-ţi place să stai cu familia? Tu nu ne iubeşti? Vrei să moară mam’mare? Să moară! Of, inima. Mam’mare, am glumit. Vai cum mă apasă în piept. Vă iubesc mam’mare, cum să nu? Şi sunt foarte fericit că stau cu familia. Atâta doar că… Văleu! Gata. Vino-ţi în fire, bunico! La miezul nopţii ieşim toţi să vedem artificiile. Doar tuturor ne plac, nu-i aşa?

Mănâncă, ia din toate. Nu mai pot. Ei şi tu, acuma, vrei să se supere mama că nu mâncăm? Nu vreau, însă îs cam plin. Mai gustă. Prefă-te că mănânci. Poate mi se face rău. Dintr-atâta? Fii serios. Fă-i o bucurie mamei şi vezi că şniţelele le-a prăjit bunica.
N-a fost bine c-am fost toţi laolaltă? Ba da, dar… Tu mereu ai ceva de comentat. Care-i problema ta? Nu scrie la Scriptură să fii împăciuitor? Nu caut scandal, însă pacea nu înseamnă… Totdeauna ştii ce înseamnă şi ce nu. Uite ce frumos a fost să ne petrecem sărbătorile în familie. Nu pot fi de acord şi, în plus, aş fi preferat… Numai tu contezi. Dar ce vrea familia nu contează? Noi nu reprezentăm nimic în ochii tăi?…

Ce bine a fost! Cum ne-am mai bucurat cu toţii! Ce sărbători frumoase! Ce familie unită avem şi ce fericiţi suntem când ne întâlnim cu toţii. Auzi, aş vrea să te întreb… Repede, că mă grăbesc. Mâine mă duc la serviciu.

Lecturi de sezon

Se ştie că în vacanţă nimeni nu prea are chef de „lecturi suplimentare”. Cu toate acestea, mă încumet să… aduc vorba despre nişte scrieri care se leagă de sărbătoarea Crăciunului, în mod special. Şi, precum în bancurile care au nevoie de trei reprezentaţi ai unor naţii diferite, iau şi eu un englez, un rus şi un american. Textele lor au fost scrise într-un interval de aproximativ 60 de ani. Cei trei sunt: Ch. Dickens, Dostoievski şi Frank L. Baum.

A Christmas Carol (publicată la noi sub diferite titluri: Poveste de Crăciun, Colindă de Crăciun, Un colind de Crăciun) este probabil printre cele mai cunoscute scrieri de sezon. Steinhardt notează undeva că în fiecare seară de Ajun recitea – cu emoţie – povestea lui Dickens. Ebenezer Scrooge cel avar are parte de o fericită întâlnire cu o fantomă. Dar ştiţi povestea, nu v-o repet. Iar dacă n-aţi citit-o, vă stau la dispoziţie destule surse de unde o puteţi afla (există o variantă care poate fi descărcată de pe scribd.com). Fără îndoială, datorită celebrităţii autorului, miraculoasa transformare de Crăciun a pavat drumul pentru alte miracole, care ne populează memoria culturală, preluate mai ales pe filieră cinematografică. Există o întreagă arhivă cuprinzând zeci de filme care, printre alte teme, revin mereu la ideea că în seara de Crăciun sunt posibile minuni nemaivăzute. Dar rolul fantomei lui Marley a fost preluat de mult mai vestitul, azi, Moş Crăciun, iar uneori elfii sunt cei care se ocupă de întâmplările supranaturale. De asemenea, ceea ce la Dickens apare ca învăţătură morală şi de viaţă, în prezent se cheamă „spiritul Crăciunului”. Fundamental aveam de-a face cu aceleaşi virtuţi precum generozitatea, bunăvoinţa, bucuria, dar sursa lor nu mai este pusă neapărat în relaţie cu o lume supranaturală, ci sunt extrase dintr-un umanism comercial imanent.

După ce îl urmăreşte de-a lungul parcursului său iniţiatic, Dickens îşi lasă personajul în pragul unei noi vieţi, radical diferite, anticipând atmosfera viitoarelor sărbători de Crăciun. Ficţiunea se retrage ca să lase loc unei realităţi luminate, optimiste.

Dostoievski scrie la vreo 30 de ani după Dickens o povestire (care apare în primul volum al Jurnalului de scriitor) întitulată Un băiat la bradul lui Hristos. Foarte scurtă, doar câteva pagini. Nu destăinui firul epic, fiindcă aţi rămâne fără obiectul muncii, în caz că vă gândiţi să citiţi. Dar vreau să lărgesc puţin contextul şi să-l amintesc pe Ivan Karamazov. Unul dintre lucrurile pe care el le găsea cu totul revoltătoare şi inacceptabile era suferinţa copiilor. Invocând această nedreptate, nu contesta existenţa lui Dumnezeu, ci doar refuza liniştea sufletească, armonia pe care societatea ar dobândi-o odată ce s-ar împăca senină cu ideea sacrificării celor nevinovaţi. Problema nu era, cu siguranţă, doar a lui Ivan, ci şi a autorului, fiindcă mereu apar astfel de personaje inocente condamnate să sufere umilinţe, privaţiuni, chinuri (fraţii Soniei, Kolea, Matrioşa etc.).

Odată rememorată această atitudine a lui Dostoievski, povestirea are numai de câştigat în planul semnificaţiilor. Bradul devine o metaforă a izbăvirii şi speranţei. Deznodământul propus de scriitor nu e neapărat optimist, dar e frumos. Are doza lui de tragic, însă se deschide spre lumea lui Dumnezeu. Ficţiunea reprezintă aici o modalitate de a transcende realitatea, de a privi dincolo de ea.

După alţi 30 de ani, de cealaltă parte a Atlanticului, Frank L. Baum publica Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun (am citit-o în ediţia recentă, achiziţionată cu Cotidianul). Aş numi acest volumaş: Fals tratat de mitologie modernă. Autorul îi conferă lui Moş Crăciun (mai precis Santa Claus) legitimitate mitologică. Demersul este de-a dreptul admirabil, deoarece se ocupă în detaliu de fiecare aspect, având grijă să integreze şi ce aduce modernitatea (fabrici de jucării, de pildă) într-un tot armonios cu pretinsa „preistorie” a Moşului. Puteţi afla cum de i-a venit ideea să facă jucării, cum a ajuns să le împartă, de ce călătoreşte într-o sanie cu reni, de ce vine doar într-o singură noapte pe an etc. I se atribuie până şi o etimologie fictivă, dar care „face sens” (ca să recurg la un calc amuzant) doar în limba engleză. De fapt, iniţial a fost numit Claus, dar imediat i s-a preschimbat numele în Neclaus – care înseamnă Claus al lui Necile. Această Necile e nimfa care l-a adoptat pe micuţul muritor abandonat de părinţi la marginea unei păduri.

Degeaba o căutăţi însă pe respectiva nimfă prin dicţionare mitologice. Cum degeaba aţi încerca să-i găsiţi şi pe alţi colegi de panteon precum Zurline, Ak, ryli, awgwai sau knooki, care totuşi stau fără probleme, în poveste, alături de nimfe, driade, gnomi, zâne sau demoni.

Procedeul prin care lui Moş Crăciun i se asociază o genealogie şi o istorie conceptuală este interesant, chiar dacă nu avem de-a face cu o scriere ştiinţifică. De multe ori promotorii unor noi direcţii în teologie, artă, filosofie sau societate au încercat să-şi legitimeze istoric convingerile. Aşa am ajuns să aflăm că primii creştini erau, mai ştiu eu, neoprotestanţi sau că feministele existau încă din epoca bronzului.

Povestea lui Baum e profund laicizată. Chiar luând de bune personajele mitologice inserate, acestea se poartă foarte uman şi în nişte limite ale decenţei comune. Nu se simte niciun fel de impredictibilitate, nici autoritate apăsătoare din partea lor. Există o armonie desăvârşită între nemuritori şi muritori. Cu toate că oamenii taie copacii (aflaţi în grija nimfelor), Marele Ak, stăpânul pădurilor, nu se îngrijorează şi nu ripostează. De asemenea, Crăciun (Claus, adică, înainte să devină şi Santa) are mereu cereri rezonabile şi orientate altruist. El nu poate fi corupt nici de acei demoni cărora orice muritor le cade pradă la un moment sau altul: Egoism, Invidie, Răutate, Ură şi Remuşcare (despre cel din urmă nici nu se ştie cu precizie dacă e demon sau un personaj binefăcător).

Dacă n-ar exista Lordul Lerd sau awgwaii povestea ar fi excesiv de cosmetizată, de un purism care nu mai are nici morală, din cauză că i-ar lipsi conflictul. Cum awgwaii sunt distruşi, se instalează într-adevăr o fericire fără griji, care însă e contrabalansată de realitate. Moş Crăciun este adus foarte aproape, prin grija pentru amănuntele despre care spuneam, este înfăţişat foarte credibil şi tangibil, ceea ce îl mută din Valea Râsetelor (unde locuieşte) tocmai în casele muritorilor de rând. Tot ce ţine de el devine accesibil, posibil, verosimil. Ficţiunea nu se mai opreşte, ci invadează şi colorează realitatea, se împleteşte în substanţa ei, lăsând loc fantazărilor.

Privită cu un ochi puritan şi aspru, cartea este periculoasă, fiindcă susţine o „erezie”. Dar pentru un iubitor de poveşti este numai încă una dintre nenumăratele porţi către lumea imaginaţiei. Iar sub aspectul scriiturii şi argumentării ficţionale, scrierea se prezintă onorabil. E entertaining, aşa cum şi-o dorea probabil autorul.

Mi-aş fi dorit să citesc şi J.R.R. Tolkien, Scrisori de la Moş Crăciun, însă Editura Rao a publicat o ediţie aberant de costisitoare.

Ediţii folosite:
Charles Dickens, Poveste de crăciun, traducere de Doina Topor, Bucureşti, Ed. Excelsior, 1990
F. M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. I, traducere de Adriana Nicoară, Marina Vraciu, Leonte Ivanov şi Emil Iordache, Iaşi, Ed. Polirom, 2006
Frank L. Baum, Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun, traducere de Emilia Comănici, Bucureşti, Ed. Univers, 2008.

Defectele Crăciunului

Crăciunul este creştin. Din start exclude aşadar alte religii sau alte concepţii despre viaţă, ridicându-se deasupra lor, prin faptul că pretinde a fi sărbătoarea care celebrează naşterea singurului Dumnezeu printre oameni. Discriminarea aceasta jigneşte orice altă convingere religioasă, odată cu pretenţia obiectivităţii şi veridicităţii istorice şi transcendente a faptelor prăznuite.

Crăciunul este masculin. Christos a fost un copil de parte bărbătească, deci încă o dată, supremaţia masculină a confiscat o sărbătoare. Femeia este doar Născătoare de Dumnezeu, care nici măcar nu are libertatea să se opună „voinţei divine”, ci trebuie să se declare obedientă, înfrântă (înaintea unui înger cu nume masculin). În felul acesta, Crăciunul aduce o ofensă făţişă femeii din toate timpurile. Mişcările feministe au cu siguranţă motive să conteste şi chiar să deteste această sărbătoare.

Crăciunul proclamă supremaţia familiei heterosexuale. Copilul S-a născut în familia Mariei şi a lui Iosif, nu în familia lui Iosif şi Levi sau în cea a Mariei şi Aşerei. De dragul echităţii, ar fi putut să aleagă măcar o familie monoparentală, dat fiind faptul că (zice-se) s-a născut în mod supranatural. Biblia consemnează suficient de clar că Iisus avea mamă şi tată. Mesajul implicit e că modelul respectiv reprezintă norma acceptabilă.

Crăciunul este pro-life. Fără-ndoială, militanţii împotriva avortului au regizat pasajul în care Maria acceptă – în urma unei apariţii, chipurile, supranaturale – să păstreze un copil pe care în primă fază nu părea prea convinsă că-l doreşte. Desigur că mijloacele tehnice nu prea i-ar fi permis atunci, dar sigur existau soluţii în cazul în care femeia era lăsată liberă să aleagă. Dar aceşti activişti pro-life au strecurat acolo până şi ideea că embrionul este deja o fiinţă.

Crăciunul legitimează dominaţia rasei albe. Judecând după datele pe care la avem, sunt foarte mici şansele ca Sfânta Familie să fi fost asiatică, africană sau americană. Poate să fi avut un ten mai măsliniu, specific zonei mediteraneene. Dar cu siguranţă nativii americani şi locuitorii Continentului Negru precum şi cei ai Orientului Îndepărtat au toate motivele să simtă presiunea rasei albe, care vrea să-şi adjudece această sărbătoare.

Crăciunul este un produs cultural iudeo-creştin. Europa, aflată sub influenţa nefastă a creştinismului născut în sânul iudaismului, a propagat această sărbătoare pentru a-şi extinde dominaţia politică şi economică asupra coloniilor din toată lumea. Acest „zeu” european a fost exportat tocmai pentru a impresiona populaţiile neştiutoare şi mai înapoiate din punct de vedere tehnic, consolidând astfel poziţia autoritaristă a cotropitorilor. Respectiva dominaţie continuă şi azi într-o formă mai subtilă: globalizarea comercială a Crăciunului.

Crăciunul este imperialist. Această trăsătură se desprinde din cea anterioară. E limpede în prezent dominaţia americano-europeană asupra lumii. Dar, mergând la evenimentele din trecut, în faţa Copilului evreu se spune că s-au închinat trei magi veniţi din est. Altfel spus, asiaticii sunt datori să se supună evreilor şi creştinilor care au inventat această sărbătoare. Tot ce e la răsărit de Marea Mediterană trebuie să asculte de Occident – iată mesajul subliminal care se ascunde sub fastul sărbătorii.

Crăciunul promovează inegalitatea socială. Chiar dacă se face mare tevatură că Iisus s-ar fi născut într-o iesle, ciobanii (din cauza originii lor umile) apar într-o lumină proastă: merg şi se închină unui copil. De parcă nu le era de ajuns că făceau parte dintr-o clasă exploatată, care trebuia să muncească şi în schimbul trei, în condiţii grele (dar, cel mai probabil, fără să beneficieze de sporurile aferente). Nişte aşa-zişi îngeri le dau ordine să călătorească şi să aducă ofrande unui rege. Sub masca umilinţei extreme, se ascund, iată, pretenţii monarhice. Iar cei oprimaţi, rămân oprimaţi. În plus, li se mai spune şi să se bucure, ca şi cum li s-ar face un favor. Cei din clasele exploatatoare au ştiut mereu să pozeze în binefăcători providenţiali.

Crăciunul este imoral. Deşi stă la temelia unei religii ce se pretinde fundamental morală, asupra acestei sărbători planează mai multe suspiciuni. Mai întâi, se spune despre Copil că nu ar fi avut un tată pământesc. Lucru greu de crezut, cu siguranţă. Dar să acceptăm acest fapt ca atare. Totuşi, despre Iosif, logodnicul Mariei se zice că era un evreu pios, dar care, când a aflat că logodnica lui e însărcinată, în loc să o omoare cu pietre (cum prevedea Legea Mozaică), a hotărât să ascundă adevărul. Unde mai pui că în arborele genealogic al lui Christos sunt trecuţi bărbaţi şi femei cu o moralitate cel puţin îndoielnică (David, Iuda, Rahav etc).

Crăciunul este antiumanist. Evangheliştii susţin că Maria şi Iosif n-au fost primiţi în nicio casă. Aşadar, se doreşte evidenţierea răutăţii omului, care n-ar fi vrut să-L primească pe Dumnezeu. Acest fapt nu are cum să nu se opună viziunii umaniste care proclamă, dimpotrivă, bunătatea şi aplecarea firească spre virtute a omului. Este limpede aici dorinţa de a induce anumite complexe şi false vinovăţii întregii rase umane. Aceste relatări răuvoitoare vor să prejudicieze imaginea de sine a oamenilor care, dintr-un motiv sau altul, ar putea să le dea crezare. Tipul acesta de discreditare a fiinţei umane poate genera crize grave, soldate cu dezamăgiri, depresii, acte suicidale. Totodată loveşte la temelia ideii că omul merită să fie fericit şi că poate realiza prin sine însuşi tot ceea ce îşi propune.

Crăciunul este antimaterialist. Prin aceasta se opune uneia dintre cele mai de bun-simţ filosofii de viaţă. Spiritul ştiinţific se ridică împotriva legendelor şi superstiţiilor care au ţinut oamenii robi timp de secole. Să continui să proclami asemenea idei ţine de plăcerea (inexplicabilă) de a trăi retrograd şi de a-i convinge şi pe alţii să involueze intelectual. Este un deserviciu evident adus progresului umanităţii. Toată poliloghia despre miraculoasa întrupare, despre îngeri şi stele umblătoare ţin de o vârstă a omenirii deja depăşită şi clasată definitiv. Resuscitarea acestei concepţii se explică prin nostalgia unora pentru vremurile când oamenii puteau fi speriaţi (şi, în consecinţă, controlaţi) cu viaţa de apoi şi cu pedepse pe care o Divinitate atotcunoscătoare le-ar administra.

Crăciunul instigă la violenţă. Cu siguranţă, moartea celor două mii de copii a fost mai violentă decât multe filme interzise celor mici. Asemenea lecturi nu sunt sănătoase pentru cei care reprezintă viitorul acestei lumi. Dimpotrivă, s-ar putea să le inducă idei şi comportamente agresive. De fapt, întreaga poveste este învăluită într-o atmosferă de perpetuă ameninţare. Nu e lipsit de importanţă nici faptul că cei mici nu au nicăieri vreun cuvânt de spus, ci apar numai ca personaje la cheremul adulţilor, în deplin dezacord cu orice norme legate de drepturile copiilor. Pruncii trebuie feriţi de asemenea influenţe nefaste.

Crăciunul nu ţine cont de protecţia animalelor. Indiferent că ne raportăm la relatările evangheliştilor sau la Moş Crăciun, există dovezi clare de umilire a animalelor. Se spune că Maria era însărcinată şi călătorea pe un măgăruş. Cam ce greutate trebuie să fi suportat bietul animal? Dar cămilele celor trei magi? Ca să nu mai vorbim de renii lui Moş Crăciun, care sunt obligaţi să străbată, într-o singură noapte, întreaga lume. Chiar dacă nu dăm crezare acestor poveşti, ele induc copiilor (în special) ideea că animalele sunt menite să fie la dispoziţia omului, că pot fi folosite de acesta după bunul plac.

Toate aceste defecte fac din sărbătoarea Crăciunului un eveniment incorect politic, indezirabil din punct de vedere intelectual şi inconsecvent cu valorile pe care le proclamă. Crăciunul, în însăşi esenţa sa, se opune multiculturalismului, contestă pluralismul şi afirmă ierarhii axiologice de multă vreme abrogate. Ca să reziste viitorului, probabil că va trebui pieptănat de toate hibele care l-ar putea compromite defintiv.