Ne-oamenii

By IggyOblomov (sursa)
By IggyOblomov (sursa)

Când îi asculți (prea mult!) pe teoreticieni, predicatori, moraliști, politicieni, dăscăloși de ocazie și alții asemenea, chiar poți ajunge să crezi că există oameni făcuți numai din calități sau numai din defecte. Ori că într-un om contează numai anumite trăsături, altele fiind nesemnificative din perspectiva întregului. Sau să există o singură culoare dominantă a fiecărui caracter.

Sau poți fi ispitit să crezi că virtuțile și viciile se pot separa net, definitiv, clar. Sau că rădăcina viciilor poate fi extirpată cu totul dintr-un suflet. Sau că sufletele, caracterele, oamenii sunt niște obiecte măsurabile, cântăribile, ușor încadrabile (sfinții, păcătoșii, retrograzii, progresiștii etc.).

Ești tentat să uiți că o virtute poate să se preschimbe numaidecât într-un viciu când devine titlu de glorie. Că un defect poate consolida un caracter. Că un într-un suflet impulsurile sunt întotdeauna amestecate. Că binele și răul se combină în proporții variabile în orice caracter. Că nu există judecător fără păcat. Nici păcătos fără un dram de speranță. Că viața e întotdeauna mai mult decât se poate surprinde într-o caracterizare, într-un cv sau într-un necrolog.

Că oamenii sunt vii, mișcători, fluizi, contradictorii, surprinzători. Și în bine, și în rău. Că sunt mai mult decât se vede și de cât spun alții despre ei că ar fi. Că nu sunt rodul unei singure alegeri (bună sau proastă), ci o sumă de alegeri, cu motivațiile lor și cu toate condiționările involuntare ale acestor motivații.

Și te trezești, uite-așa, încercând să înțelegi niște abstracțiuni trunchiate, să stabilești relații cu niște etichete imprecise, să judeci niște abrevieri generalizate ilicit. Nu mai interacționezi cu oamenii vii, cu niște ființe cu o istorie proprie, cu luminile și umbrele caracterului lor. Ci dor cu măști, cu indici, cu categorii.

N-aș spune că generalizările sunt rele, că teoriile sunt nocive. Dar sunt bune în măsura în care Citește mai mult »

Criza de oameni (2) – Caracterul

Măsura unui caracter este dată mai puţin de felul în care omul respectă un set de legi şi mult mai mult de felul în care individul respectiv se comportă în absenţa oricăror constrângeri exterioare. Contrar realităţii falsificate a zilelor noastre, integritatea are de-a face în primul rând cu folosirea pozitivă a libertăţii, nu cu obedienţa faţă de nişte interdicţii. Capacitatea persoanei de a se supune unor restricţii poate fi pur şi simplu o moralitate de cod penal, fără să necesite caracter, în adevăratul sens al cuvântului.

În ultima vreme, politicienii ne tot repetă (ca la tâmpiţi) că tabăra adversă (Băsescu, PNL-ul, PSD-ul, PDL-ul etc.) nu respectă Constituţia sau mai ştiu eu care lege. Vine apoi un reprezentat al taberei învinuite şi demonstrează fără echivoc că, dimpotrivă, gruparea pe care o reprezintă şi apără a respectat legea. Culmea e că se prea poate ca atât pârâţii cât şi pârâşii să aibă simultan dreptate. De unde se vede calitatea legilor făcute – surpriză? – tot de dumnealor. Dar nu ne interesează asta acum.

Ce se observă foarte bine în această situaţie este caracterul ignobil al participanţilor la aceste dispute interminabile. Deoarece Constituţia nenorocită a lui Iliescu le permite să facă aproape orice, ei fac aproape orice. Fără jenă, fără scrupule, în dispreţul unei ţări întregi. Fiindcă putea să introducă moţiune de cenzură, PNL s-a aliat cu PSD şi a picat guvernul PDL. De ce? De ce nu, dacă tot se poate? De parcă mai apucau ăştia să fure mare lucru într-o lună de zile. Grosul s-a dus – dacă s-a dus – pe când PDS-ul stătea încă, bine mersi, cu dinţii-n fleică alături de PDL.Citește mai mult »