Guest post: Florin Betea – Urme de oameni

(Sursa)
(Sursa)

Dimineaţă de august. Peisaj urban de un gri momoton, apăsător precum asfaltul ce se simţea din când în când călcat în picioare… Soarele începea să muşte din blocurile care încă mai păstrau ceva din căldura dogoritoare a zilei trecute, care se scursese nicăieri. Nimic neobișnuit. Părea că tot ce se petrece nu este altceva decât repetiţia unei alte monotonii, n-avea ce altceva să se-ntâmple! Era de-ajuns să priveşti soarele pentru a primi confirmarea unei absenţe a extraordinarului.

Linişte grea. Nu se auzeau nici măcar glasuri de copii, care să poată fi socotite un semn că încremenirea asta s-ar putea curma… Măcar un geam spart sau un bătrân ciufut enervat de gălăgia lor de-ar fi fost! Dar nu era nimeni. Lipseau poate doar ciulini rostogolindu-se sumbru pe străzi sau rotocoale de praf stârnite-n deşert  şi decorul ar fi fost complet.

De nicăieri se iviră nişte soldaţi! Păreau desprinşi din peisajul banalului cotidian. Tăcuţi, prăfuiți, cu feţe îmbătrânite de prea multa oboseală acumulată, se întorceau de la instrucţie. Fusese o noapte lungă, prea lungă pentru nişte tineri de nici douăzeci de ani, o noapte care le-a mai omorât câte puțin din vise. Încrâncenaţi, tăcuţi, mărșăluiau spre nicăieri, dorind parcă să nu lase pe unde trec nici cea mai efemeră urmă. Îi trădau doar armele care, din când în când, se izbeau cadenţat de lopeţile atârnate pe şoldul stâng. Era un clinchet  nedorit de nimeni pentru că suna a moarte… Oare să fi răsărit soarele degeaba și azi?!Citește mai mult »

Putem FI mai buni de Crăciun?

 

Caricatură de Louis Dalrymple, pentru revista Puck. (sursa)
Caricatură de Louis Dalrymple, pentru revista Puck.  (sursa)

Dacă prin a FI mai buni înțelegem a deveni mai buni în esența ființei noastre, e foarte probabil că nu putem FI cu adevărat mai buni de Crăciun. Deși… dar mai bine să nu anticipez.

Dacă prin a FI mai buni înțelegem a ne comporta mai bine cu semenii, atunci răspunsul este, cu siguranță, afirmativ. În acest sens, putem FI mai buni.

Da, oamenii au capacitatea să se prefacă, să simuleze generozitatea, să dăruiască fără să simtă neapărat și compasiune, să facă acte filantropice ca să iasă în evidență, să fie amabili numai de pe vârful limbii, să clocotească pe dinăuntru, dar să pară serafici pe dinafară.

E și asta o formă de ipocrizie, fără-ndoială. Să te pretinzi mai bun decât ești în realitate, să maimuțărești ceea ce nu ai fost niciodată, să-i lași pe ceilalți cu impresia că ești un individ mult mai nobil decât te cunoști pe dinăuntru.

Așadar, putem FI mai buni de Crăciun cu prețul autenticității. Și ce dacă? Într-o vorbă celebră, Steinhardt spunea:Citește mai mult »

Țara în care toți oamenii sunt buni

inkity.com

Mâine vine votul Curții Constituționale. Așteptăm cu emoție fie că am fost la vot, fie că nu. Acum suntem renumărați oficial. Morții trebuie transferați pe listele permanente ale raiului, iadului, nirvanei sau neantului, după caz și după credință. Funcționarii noștri sigur își vor fi dat toate silințele ca lucrurile să fie cât mai transparente. De ce? Pentru că sunt oameni buni.

Problema la care vrem o soluție mâine e cine a avut dreptate și cine s-a înșelat. Mai întâi, desigur, dintre conducători. Mai pe urmă, și mult mai important, ai zice, dintre electori. Fiecare om cu drept de vot din România ar vrea ca dreptatea să fie de partea lui.

Unii invocă majoritățile ca să-și revendice dreptul de a impune adevărul. Dar majoritățile nu sunt foarte clare în acest moment. Nu numai că CC nu s-a hotărât care majoritate e mai… majoritară, dar nici măcar în țară nu pare să fie limpede dacă 7 milioane și jumătate de români reprezintă vocea poporului.

Cum spuneam însă, și cei dintr-o tabără, și cei din cealaltă speră să aibă câștig de cauză. Ei sunt convinși cu toții că au dreptate. Și asta pentru că au încredințarea nestrămutată că sunt oameni buni. Dacă n-ar fi buni, n-ar lupta cu dictatorul, nu-i așa? Dacă n-ar fi buni, n-ar lupta împotriva uzurpatorilor statului de drept, nu-i așa?

De unde știu eu că oamenii sunt buni? Păi, mi-au spus-o chiar ei și mi-au repetat-o până la saturație. Niciodată în viață n-am mai fost nevoit să recitesc de-atâtea ori o maximă celebră precum zicerea lui Edmund Burke (Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni să nu facă nimic). Fiecare dintre cei care apelau la ea era convins că el e dintre cei buni, iar cei din tabăra opusă sunt dintre cei… răi, bănuiesc. Sau măcar dintre cei buni care nu fac nimic.Citește mai mult »