Beneficiarii iliciți

wallpaper4god.com

Se face mare caz printre urmașii Reformei de abrogarea Tradiției. N-am să mă leg de faptul, mai mult decât evident, că fiecare bisericuță no name, care are mai mult de zece ani vechime (dau o limită inferioară de-a dreptul generoasă, fiindcă faptul devine evident și după 4-5 ani), are deja o tradiție locală uneori surprinzător de învârtoșată. Socot că acest aspect este unul inevitabil – fiecare avem nevoie de niște tabieturi și permanențe în iureșul existenței – și, oricum, cel mai puțin grav.

Cu adevărat grav mi se pare că acești iconoclaști perpetui profită de achizițiile Tradiției în mod ilicit. Ei spun, dacă-i ascultați și credeți, că le e de ajuns Scriptura ca temelie a învățăturii. Or nu e deloc așa. Fiindcă nicăieri în Scriptură nu pot găsi vreo afirmare explicită și incontestabilă a dogmei Sfintei Treimi. Iar doctrina trinitară este fundamentală pentru orice biserică ce se dorește creștină.

Oricât ar căuta exegeții zeloși prin Biblia de acasă, n-ar găsi nimic care să-i îndreptățească să spună că Dumnezeu e unul singur în trei persoane. Există un singur verset care, de fapt, e pus în parenteze, semn că e vorba de o adăugire editorială târzie. În rest, sunt multe dovezi indirecte, din care se poate, într-adevăr, deduce ideea de trinitate, însă și asta se face în temeiul unei exegeze anterioare care a deschis drumul orthodoxiei dogmatice. Deci practim noi știm chestia asta, nu o deducem pentru întâia dată, o confirmăm prin exegeza proprie, nu o descoperim în premieră.Citește mai mult »

Biserica de cartier sau abrograrea Rusaliilor

Imagine preluată via stmatthews.org.nz

Mi-e teribil de cunoscut sentimentul și tiparul mental care limitează Biserica – arbitrar și meschin – la construcția X de pe strada Y. Baptistă, penticostală, ortodoxă sau unitariană, respectivul edificiu reprezintă pentru mulți, cu voia și chiar cu concursul clerului, „biserica noastră”. Care biserică este la mare concurență cu toate celelalte… biserici!

Pentru unii Biserica nu e totuși clădirea ca atare, ci comunitatea care se adună acolo. Enoriașii sunt biserica, templul viu, trupul mistic despre care vorbește Cristos și pe urmă apostolul Pavel. Chiar dacă se ridică însă din imanentul unei construcții fizice către o accepțiune spirituală, biserica este în continuare percepută insular, izolaționist.

Reflexele de limbaj spun mai mult decât un chintal de tratate teologice. Orice enoriaș de rând (mai ales evanghelic) ai întreba, te va lămuri că în localitatea lui sunt mai multe biserici, grăbindu-se adesea să traseze diferențele dintre ele. Mentalitatea noastră pretins creștină ne îngăduie foarte rar să percepem Biserica în universalitatea ei. Foarte rar se întâmplă ca atunci când folosim termenul „biserică” să avem în minte Biserica din toată istoria sau măcar propria confesiune în integralitatea ei istorică și actuală.Citește mai mult »

Disconfortul de Rusalii

preluată via Wikipedia

Sunt și penticostalii buni la ceva. Mai obsedați, cum îi știm, de problematica Duhului Sfânt, iată că i-au făcut fericiți pe locuitorii României. Dacă informația mea e corectă, se pare că ziua liberă de luni, a doua zi de Rusalii, se datorează inițiativei unui penticostal parlamentar. Așa că, stimați majoritari ortodocși, stimați baptiști superiori, dacă vă convine că stați mâine acasă, puteți mulțumi printre dinții strânși unui penticostal cu inițiativă.

Cred că, de fapt, acesta e singurul motiv pentru care această sărbătoare ne e, în sfârșit, plăcută. Altfel, treaba asta cu Duhul Sfânt nu ne-a picat niciodată prea bine.

Duhul Sfânt a făcut ce a făcut și ne-a lăsat moștenire o Biserică. Iar de aici… toate ponoasele, fiindcă Biserica asta s-a scindat și apoi s-a multiplicat ca o celulă ce se înmulțește prin diviziune. Iată ce de escrescențe are în prezent… unele nici nu știi dacă nu cumva sunt maligne.Citește mai mult »

Creștinii care se tem de creștinism

Se simte în aer, în apă – chiar și în cea îmbuteliată și vândută în hipermarket. Se poate adulmeca în praful străzii. Se observă în glasul vorbitorilor. Se citește printre rânduri. Se ghicește în priviri, în gesturi, în ocheade. Se deduce din ținuta vestimentară, din izul pomezilor folosite. Se simte ca o povară pe suflet, ca un of nemărturisit, poate chiar subconștient. Rânjește ca o amenințare perpetuă, ca o pedeapsă iminentă.

Se degajă din stilul muzicii și contaminează întreaga atmosferă. Se ghicește în palmele transpirate. Întregul corpus al gesturilor religioase stă mărturie. Politicile instituționale atestă involuntar că așa stau lucrurile. Se citește pe chipurile vesele (prea vesele) sau încruntate (prea încruntate) ale oamenilor.

Creștinii se tem de creștinismul lor. Se tem că le scapă, că li se prelinge printre degete, că e prea fluid, prea inconsistent. Se tem că nu vor reuși să-l susțină cum se cuvine, să-l promoveze eficient, să-l apere convingător, să-l transforme într-un produs atractiv, ba chiar de succes.

Din această teamă izvorăște nevoia continuă de informații suplimentare, de delimitări infinite. Numele înseși îi trădează: Biserica lui Dumnezeu, Biserica Apostolică, Biserica lui Cristos. Toată lumea încearcă să se revendice de la cea mai credibilă sursă posibilă. Fiecare își argumentează filiația, își elogiază ascendența. În ultimă instanță, toate strădaniile reprezintă un (in)voluntar demers concurențial.Citește mai mult »

Richard Wurmbrand despre Biserică

Dunlewy Old Church, by Ross (http://www.geograph.ie)
  • „Fiți desăvârșiți” (Matei 5:48). Desăvârșită trebuie să fie unitatea credincioșilor. Unii conducători ai diferitelor confesiuni, învățând credincioșii că ei pot face parte din adunări sau biserici diferite, care lucrează fiecare pe socoteala proprie, fără o deplină unitate spirituală și organizatorică cu celelalte adunări de credincioși (s.m.), învață pe credincioși minciuni. Cuvântul ne învață: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului Isus Cristos, să aveți același fel de vorbire, să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit, într-un gând și o simțire” (1 Corinteni 1:10). Păstorul mulțumit cu mai puțin decât idealul acesta înalt al desăvârșirii unității dintre credincioși pe toate tărâmurile este un învățător mincinos.Citește mai mult »

Martirii primelor veacuri

Istoria e o preocupare şcolărească cu un pronunţat caracter de inutilitate. Mulţi dintre creştini par să ştie asta de multă vreme, aşa că nu s-au preocupat niciodată să afle cum vine treaba cu Biserica. Unii s-au mulţumit să asculte  povestea cu Sf. Andrei şi creştinătatea de două mii de ani, transformând-o în normă şi unică istorie validă, alţii au fost convinşi (nu foarte dificil) că primii creştini erau baptişti sau penticostali. Apoi s-au interesat prea puţin cum s-au perpetuat ei până în prezent, atâta timp cât baptiştii, penticostalii sau ortodocşii (după caz) există în prezent şi sunt buricul spiritual – incontestabil – al lumii.

Mărturisesc că am avut în minte şi un asemenea public atunci când am scris ceea ce urmează. Mă mâna probabil şi oarece revoltă, dar şi tristeţea că lucrurile care ne stau destul de la îndemână ne rămân multora atât de străine. Că greşelile şi habotniciile evitabile vizbile acum în trecut, în istorie, devin stindarde false (şi îndrăznesc să zic că ridicole) ale viitorului.

Chestiunea mă preocupă de mai multă vreme, aşa cum s-a văzut şi cu altă ocazie, dar nu mă pretind un expert. Am citit relativ puţin (pentru cât e de vast domeniul) cu intenția de a încerca să înţeleg câte ceva. N-am pretenţia că înţelegerea mea e infailibilă, dar orice activitate individuală comportă anumite riscuri. Timpul, interacţiunea cu alţii şi providenţa lui Dumnezeu pot ameliora considerabil lucrurile pe care le-am prost-înţeles sau ignorat.

Am fost nevoit să mă documentez şi din pricini obiective: lucram la o carte care se ocupa de chestiuni de istoria Bisericii. Le cer scuze de pe acum cititorilor specialişti (în cazul în care vor fi), informându-i totodată că voi primi fără ifose eventualele observaţii folositoare. Nu consider nici că epuizez subiectele abordate, ci mai degrabă că schiţez o imagine cu privire la anumite chestiuni. Îmi asum amatorismul unei astfel de încercări.

***

Dacă Tertulian spunea că sanguis martyrum, semens christianorum, atunci poate că aşa e cel mai nimerit să încep, cu martirii. Citește mai mult »