Protestanții, catolicii și ironia istoriei

papa biserica norvegiei

În urmă cu 500 de ani, protestanții proaspăt născuți considerau, prin vocea principalului lor purtător de cuvânt de atunci – Martin Luther –, că Biserica Romei se afla în „robia babiloniană”. Erau multe critici care, pe drept cuvânt, se puteau aduce catolicismului, așa cum arăta el la vremea respectivă.

Ironic e însă faptul că azi, la doar câteva zile distanță, Biserica Catolică publică documentul Amoris Laetitia, în care papa și sinodul catolic pentru familie (desfășurat anii trecuți) resping categoric căsătoria religioasă între persoanele de același sex (și totodată resping orice posibilă comparație între căsătorie și parteneriatele homosexuale), în timp ce unul dintre sinoadele luterane ale Occidentului (e vorba despre cel norvegian) decide să își dea acordul pentru căsătoria religioasă între persoane de același sex. În norvegia, luteranismul a înlocuit catolicismul, care avea pe atunci o vechime de 600 de ani, iar pe urmă a primit (după 1700) o puternică infuzie de pietism (vezi aici mai multe informații).  Ironia e una amară, desigur.

Iată articolul în versiunea oficială în engleză (sublinierea îmi aparține) din documentul catolic Amoris Laetitia:

In discussing the dignity and mission of the family, the Synod Fathers observed that, „as for proposals to place unions between homosexual persons on the same level as marriage, there are absolutely no grounds for considering homosexual unions to be in any way similar or even remotely analogous to God’s plan for marriage and family”. It is unacceptable „that local Churches should be subjected to pressure in this matter and that international bodies should make financial aid to poor countries dependent on the introduction of laws to establish «marriage» between persons of the same sex”.

Merită menționat, în paranteză, că, după ce mulți moraliști s-au agitat și învolburat peste măsură în timpul sinodului catolic pe tema familiei, speculându-se mai ales că se va da liber la căsătoriile între persoane de același sex, raportul final al acestui sinod (cel care stă la baza exortației papei) a rămas fără ecouri, în condițiile în care reafirma valorile tradiționale ale familiei. Unde sunt scandalagii și apocalipticii când ai nevoie de ei?

Raportul oficial al deiciziei luteranilor norvegieni poate fi citit aici. Rețin doar următoarele lucruri (cu sublinierile mele):Citește mai mult »

Anunțuri

Vladimir Ghika – martir al Bisericii

cotidianul.ro
cotidianul.ro

Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat decretul prin care preotul român de confesiune catolică Vladimir Ghika (1873-1954) este declarat martir pentru credinţă. El va fi ridicat la cinstea altarelor şi va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika şi-a dat viaţa ca martir pentru credinţă în închisorile comuniste.

Înalt Prea Sfinţia sa Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a declarat că acest gest al Papei Francisc este un dar deosebit pentru întreaga Biserică Catolică din România. Încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare şi canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi şi multe mărturii despre viaţa de credinţă a monseniorului şi moartea lui martirică. „Vladimir Ghika devine astfel primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit de către Vatican”, a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare şi canonizare a monseniorului.

Citiți restul articolului aici.

Papa ca anticrist

www.4shared.com
http://www.4shared.com

UPDATE 1: Papa lovește din nou în stil masonic: s-a plimbat printre enoriași, permițându-le să-l îmbrățișeze. De unde se vede că fie nu se teme de moarte, fie (ceea ce e mult mai plauzibil) lunetiștii iezuito-masoni îl păzeau cu vigilență de pe meterezele Vaticanului. A treia variantă (la fel de plauzibilă) ar fi că toți așa-zișii pelerini sunt iezuiți, masoni și ilumitati deghizați ca să inducă lumea în eroare.

Prima dată când am auzit că papa de la Roma ar fi anticristul în persoană era pe vremea pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Eram în școala primară și un zugrav cu multă vervă numeralogică făcea socoteli peste frigiderul încotoșmănit cu țoale vechi – ca să nu se murdărească de var – în care demonstra că din titlul (ne)oficial al papei se poate scoate un profetic 666.

Nu știam cum procedează (între timp am aflat) și îmi părea o adevărată vrăjitorie să iei niște litere, să le… socotești într-un fel numai de tine știut, iar la final să obții un număr. Și nu orice număr, ci cel ce a stârnit probabil cele mai numeroase patimi și spaime de-a lungul istoriei de la Cristos încoace.

Habar n-aveam cine-i papa, însă multă vreme am păstrat în minte acea imagine a unui lider bisericesc malefic îmbrăcat în straie de oaie. Când am ajuns să aflu despre faptele și vorbele lui Ioan Paul al II-lea, am fost nevoit să admit că, cel puțin din afară, pare un om de treabă, care îndeamnă credincioșii catolici la fapte bune și care promovează principii asemănătoare cu cele despre care mi se spusese că ar fi creștinești.

Problema zugravului revine însă la o altă scară acum, când cu alegerea noului suveran pontif. După un minuțios calcul nostradamic și, pe baza profețiilor lui Malachia, s-a ajuns la concluzia că acesta ar trebui să fie Petru Romanul, ultimul papă. Cum însă din conclav n-a ieșit picior de Petru, rămâne să vedem cum se vor recalcula papii și reinterpreta prorociile ca să ne putem hrăni spaimele.

Până atunci vă propun altceva. Pe blogul unui cunoscut pastor am descoperit, cu surprindere, un text denigrator la adresa iezuiților, cu destule trimiteri și recomandări „bibliografice”.

În esență, am aflat că iezuiții dețin cam toate serviciile secrete occidentale, mai mult de jumătate din teritorului Israelului, o bună (poate cea mai mare) parte din instituțiile financiare ale lumii, că ei sunt și masoni și iluminati, că i-au asasinat pe Lincoln și pe Kenedy. N-am cercetat, dar mă gândesc că tot ei vor fi scufundat și Titanicul. Probabil că, cu puțin efort, orice rele de pe lumea asta, din ultimii 500 de ani, pot fi puse în cârca iezuiților.

N-am studiat prea atent „documentele” – n-am rezistat mai mult de 15 minute –, dar ideea era că-i foarte rău că avem un papă iezuit (Francisc) și că Jorge Mario Bergoglio e un „lup în piele de oaie” care ascultă numai de ordinele maleficului Adolfo Nicolas, iezuitul-șef.

Ce urmăresc iezuiții prin toate aceste mașinațiuni? E simplu. La fel ca în toate filmele cu bandiți ce intră în posesia armelor de distugere în masă, la fel ca în desele animate cu Pinky and the Brain: THEY TRY TO TAKE OVER THE WORLD. Cine-ar fi crezut?

Acum am doar câteva întrebări care mă nedumeresc.Citește mai mult »

Papa Francisc

Papa Francisc I mediafax.ro
Papa Francisc I mediafax.ro

O bună parte din datele biografice ale lui Cardinalului Jorge Mario Bergoglio, devenit Papa Francisc I, sunt disponibile pe site-urile de știri (și, cu siguranță, până în zori, jurnaliștii vor apuca să se documenteze și din alte surse decât din Wikipedia și scurta notiță biografică de pe vatican.va, la care se pare că s-au mărginit majoritatea pe seara asta).

Născut în 1936, e fiu de imigranți italieni – deci argentinian numai prin „adopție”. Este licențiat în chimie, filosofie și teologie, cu studii făcute în Argentina și Germania. Intră de timpuriu (1958) în Societatea lui Isus, ajungând superior al iezuiților din Argentina.

Ascensiunea lui în ierarhia bisericii catolice mă interesează mai puțin. Mai semnificativ mi se pare faptul că și în prezent este cunoscut printre credincioșii din Buenos Aires drept „padre Jorge”, cu toate că e cardinal de ceva vreme. De unde deduc că e un personaj fără ifose.

Cea dintâi chestiune demnă de remarcat este că papa nu e european – decât după sânge. Nu am idee ce va însemna asta, dar prima mea reacție a fost să văd în ce relații se află cu „teologia eliberării”. Se pare că se delimintează de acest curent teologic, ceea ce e bine.

Numele ales de noul papă e unul surprinzător. Bineînțeles că imediat te duce cu gândul la Francisc din Assisi. Dar mai este un Francisc, tot sfânt și tot celebru, în Biserica Catolică: este vorba despre Francisc Xavier, co-fondator (împreună cu Ignațiu de Loyola) al Societății lui Isus. De la care dintre cei doi se revendică noul papă urmează să aflăm.

Îmi vine în minte scena din filmul lui Zefirelli, când Francisc din Assisi, însoțit de câțiva frați desculți, se prezintă înaintea papei, care îi întâmpină cocoțat pe un jilț, la care se ajunge pe o scară ce pare interminabilă. Papa coboară cu dificultate și se pleacă în fața lui Francisc, cu regretul că el trebuie să rămână rob al luxului la care îl condamna funcția deținută.

Simbolic vorbind, acum Francisc a ajuns în vârf. Recunoscut pentru modestia și austeritatea în care trăiește, este destul de plauzibil ca Bergoglio să-și fi luat numele în cinstea lui „il poverelo”. Într-o epocă de mari convulsii economice, Biserica pare să transmită astfel un mesaj de sporită bunăvoință față de cei săraci, umili, vulnerabili.

Nu e deloc de neglijat acest semnal. Ar merita luat în seamă și de alte biserici, indiferent de dimensiunea lor sau de culoarea confesională.Citește mai mult »

Despre cum poate fi învinsă prostia – Sf. Ioan Maria Vianney

 

Dacă doriți să citiți biografii complete ale sfântului, puteți căuta singuri pe google (rețin doar două site-uri catolice, unul în engleză, celălalt în română, și o prezentare de carte). N-am să reiau aici toată povestea vieții sale.

Rețin însă faptul că a fost numit sfânt protector al preoților catolici. Interesant protector și-au ales…

Ioan Vianney era ceea ce se cheamă un om prost. În ciuda eforturilor sale – alimentate de dorința fierbinte de a deveni preot – învățătura nu se prea lipește de mintea lui. În schimb, era recunoscut pentru cucernicia și smerenia lui.Citește mai mult »

Episcop catolic ucis în Turcia

© Raimond Spekking / Wikimedia Commons / CC-BY-SA-3.0 & GFDL

Monseniorul Luigi Padovese, membru al Ordinului Capucinilor, a fost ucis pe 3 iunie de către propriul șofer, la reședința sa din Iskenderun, Turcia.

Circumstanțele acestei crime nu au fost completamente elucidate, însă autoritățile turce merg pe varianta „nebuniei” ucigașului. Ipoteza este confirmată și susținută și de către membrii familiei șoferului. Dacă legea o fi și la ei mai blândă cu sonații decât cu criminalii, nici nu e de mirare că toți se grăbesc să-l dovedească țicnit.

Geries Othman, de la Asianews, remarcă însă că „nebunia” criminalului e destul de suspectă. Există voci ale unor comunități creștine, dar și ale unor ONG-uri care sugerează că autoritățile turce recurg destul de frecvent la această explicație pentru a închide dosarele celor care au atentat la viața unor creștini. O altă explicație invocată de autorități este și apartenența făptașilor la grupuri islamice extremiste.

Se abate astfel atenția de la posibila implicare sau încuviințare tacită a oficialităților față de asemenea gesturi radicale. Libertatea religioasă este un subiect delicat în Turcia. Potrivit raportului pe 2010, întocmit de U.S. Commission on International Religious Freedom, Turcia înregistrează încă destule probleme la acest capitol, beneficiind de un capitol special, alături de țări precum Coreea de Nord, Tadjikistan, Iran, Belarus, Venezuela, Cuba etc., chiar dacă nu cu probleme la fel de grave. Poate cea mai importantă recomandare pe care o fac Statele Unite este ca Turcia să confere deplină recunoaștere legală ortodocșilor (greci, armeni și georgieni/gruzini), catolicilor, protestanților precum și altor comunități religioase minoritare.Citește mai mult »

Ipocrizia unei societăți: pedofilie vs. sex la liber UPDATE

UPDATE 2: O analiză nuanțată și pertinentă a scandalului de pedofilie poate fi citită aici.

UPDATE: Urmăriți aici o mo(n)stră de obiectivitate jurnalistică: de la titlu până la ultimul rânduleț. Marca Realitatea-Cațavencu. Dacă și cei buni procedează astfel…

––––––

E absolut condamnabilă pedofilia unor preoți din Biserica Romano-Catolică. Incidența acestor deviații ridică multe probleme și întrebări cu care Vaticanul va trebui să se confrunte. Gestul prin care Papa Benedict XVI își cere iertare este unul ce vine în continuarea celor inițiate de Papa Ioan Paul al II-lea. Chiar dacă survine, poate, puțin cam tardiv, nu trebuie ignorat. Ba chiar merită luat ca exemplu.

Societatea este foarte revoltată de agresiunile la care au recurs preoții. Și pe bună dreptate. Niciun copil n-ar trebui să treacă prin asemenea traume, cu atât mai mult cu cât siluitorii ar fi trebuit să le fie părinți duhovnicești.

Aceeași societate manifestă însă foarte multă înțelegere pentru alte tipuri de agresiune sexuală. Mă gândesc în special la agresiunea ideologică. Efectele acesteia sunt mai puțin traumatice în aparență, fiindcă ideile nu dor, nu lasă răni fizice, nu produc șocuri, nu bulversează psihicul. Mecanismele lor de insinuare le permit să afișeze toate însemnele inocenței.

Fundamental în problema pedofiliei – dacă e să analizăm puțin mecanismul acestor monstruoase acțiuni – este contactul sexual împotriva voinței copilului. Ba chiar se merge mai departe, orice contact fizic de natură sexuală între un adult și un minor poate să intre la categoria pedofiliei. Chiar și cele reciproc încuviințate. E normal să fie așa.

Dar normalitatea asta are prea multe amendamente care o invalidează. Minorilor li se face „educație sexuală”. În alte părți (în țările occidentale), mai asiduu ca la noi. Culmea e că, în cazul acestui demers „instituțional” și „educațional”, minorii sunt socotiți suficient de responsabili încât să li se îngăduie libertate deplină în privința vârstei la care să-și înceapă viața sexuală. Important este doar să aibă la îndemână prezervativul.Citește mai mult »