Gustul dulce-amărui al vinovăției colective

Mă gândeam eu că bacalaureatul de toamnă n-o să mă dezamăgească, ci o să-mi stârnească muzele. Iată că presimțirea mi s-a adeverit. Aceste rânduri îmi sunt prilejuite însă nu de rezultatele – previzibile, de altfel – de la a doua sesiune, ci de explicația pe care doamna Gună, șefa națională a asociațiilor de părinți a furnizat-o.

Pe scurt, din câte am înțeles eu din declarația preluată de presă, de vină sunt (după regula „cei patru evangheliști au fost trei: Luca și Matei): sistemul gestionat de minister, părinții și… gata. Iar dacă ne uităm mai bine, atunci părinții sunt de vină pentru că nu li se dă voie să se implice. Adică vina lor e că nu au nicio vină concretă. Cât despre elevi… dar să nu anticipăm.

Mai întâi, pentru a putea intra în subiect, trebuie făcută o departajare profund discriminatorie: există elevi deștepți și există elevi proști. Puteți să le ziceți altfel, dacă vi se pare jignitor. Fapt e că există elevi pe care-i duce capul mai mult și elevi pe care-i duce capul mai puțin.

Publicitate

Erori gramaticale și deficiențe de caracter

Rezultatele centralizate la nivel național dovedesc o „surprinzătoare” coincidență între scorul mare (în procente) obținut la BAC și absența camerelor de supraveghere. Oricine vrea să dovedească exces de bună credință va ezita să facă vreo legătură directă între cele două situații, dar o parte dintre elevi, profesori și părinți își rod unghiile de ciudă: „Uite, bă, că la ăia s-a putut”.

Desigur că, pentru „o parte a presei” (mai ales audiovizuale), acest fapt nu dovedește nimic. Mult mai important este felul în care Funeriu face greșeli de exprimare în intervențiile publice. Se întreba o cucoană moderatoriță de pe la Realitatea: „Oare ce va zice un elev care și-a picat examenul când va auzi că Funeriu folosește un cuvânt care nu există în DEX (e vorba de cuvântul „nemuncă”)?

Mai întâi, ar trebui remarcat că acest cuvânt este folosit pe scară largă în presa românească. Dacă îl căutați pe google, veți vedea că se regăsește în articole din Capital, Adevărul, Antena 3, contributors.ro etc. Fără-ndoială, frecvența lui nu-l legitimează, dar l-ar putea impune până la urmă în limba vorbită. Dacă duduia făcea un efort de documentare, ar fi constatat că lingviști români de prestigiu se raportează la limbă ca la un organism viu, în care, uneori, uzul bate norma.

Scriu asta nu ca să-l apăr pe Funeriu. Căci mi se pare, într-adevăr, rușinos ca un ministru al învățământului să facă gafe de limba română, dar nu cred că e catastrofal. Scriu fiindcă felul în care pun problema cuconițele astea de la Realitatea duce subiectul în derizoriu și îl aruncă în ceață. Cred că e o metodă bine pusă la punct, de distragere a atenției de la problema de fond către picanterii stânjenitoare.

Așa să pățească toți cei care descoperă adevărul

Imaginea: http://stareanatiunii.com/

Măsura lui Funeriu de a instala camere de supraveghere generat o corectitudine a examenului de bacalaureat fără precedent în ultimii ani.

Știa toată suflarea implicată în aceste examene anuale că „protocolul” își îndeplinea funcția corespunzătoare: aceea de a asigura procente frumoase de promovabilitate pe școală, pe județ și pe țară. Nu cred că vreun elev sau vreun dascăl a fost în pericol se creadă că ceea ce vedea an de an la televizor e și adevărat. Toți știam că statisticile finale erau consecința unor mânării grosolane în majoritatea covârșitoare a școlilor.

Acum însă șansa de a ajunge la un adevăr dureros e teribil de mare. Înspăimântător de mare. Grație lui Funeriu. Nu cred că e un ministru excepțional, ba chiar are destule hibe, dar iată că a comis un gest ce pune pe jar pe toată lumea. Personal mă declar cu adevărat plăcut surprins de faptul că a recurs la singura metodă care putea să și dea oarece roade: supravegherea video. Spre deosebire de anul trecut…

Dacă rezultatele de acum nu cumva i-au speriat prea tare pe toți factorii implicați, atunci m-aș aștepta ca anul următor camerele de supraveghere să devină obligatorii și în „județele sărace”. Eventual, s-ar putea testa și eficiența dispozitivelor de bruiaj pe unele centre de examen.

Puși în fața acestor procente surprinzătoare, politicienii s-au grăbit… să se disculpe și să strângă, parșiv, capital politic.

Când incompetențele se întâlnesc – BAC-ul la română

Deci (ca să încep în stil analfabet) după ce, în urmă cu câțiva ani, Moromete a fost făcut intelectual, a venit vremea ca Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război să devină piesă de teatru. Asta da reușită. Eu zic s-o ținem tot așa că viitorul ne surâde blajin și nițel tâmp. Dar ne surâde.

Influențați probabil de vocea din background care comentează știrile „dramatice” de la orele 17.00, respectiv 22.00, unii dintre elevii de clasa a XII-a au socotit că și romanul lui Camil Petrescu e la fel de „dramatic” ca o crimă pasională sau ca operațiunea de salvare a unui motan scăpat în fântâna satului. Așa că, de cum au auzit cuvântul cheie, mintea lor a procesat ceea ce acumulase mai cu sârg și nici măcar acum, când s-a lămurit confuzia, nu sunt dispuși să accepte că accepțiunea dată termenului era eronată (în context).

Pentru orice absolvent din urmă cu zece ani, ideea de text dramatic era destul de limpede și ar fi însemnat piesă de teatru. Acum însă, o asemenea formulare este considerată „subiect capcană”!!!