Răsplătirea imediată a națiunilor – o teorie șchioapă și insuficientă

Lot și fiicele sale - Luca van Leyden (sursa)
Lot și fiicele sale – Luca van Leyden (sursa)

Încep cu afirmație care nu îmi e neapărat favorabilă: nu știu dacă și cum vin pedepsele divine peste țări, popoare, etnii, rase ș.a.m.d. Dar m-am confruntat de multe ori cu explicații destul de simpliste și mereu am avut senzația că ceva lipsește, că ceva nu se potrivește dacă privim mai atent la detalii. Iar în acest domeniu detaliile chiar contează.

Teoria la care mă refer – cea a răsplătirii imediate – spune în esență că unele popoare sunt binecuvântate de Dumnezeu, iar altele sunt pedepsite pentru diverse acțiuni naționale cu conotații morale. Ca să dau un exemplu recent, mai multe voci din spațiul creștin american anunțau pedeapsa divină peste SUA din pricina adoptării unei legi care permite căsătoria între persoanele de același sex.

O altă explicație celebră din aceeași sferă este cea potrivit căreia civilizațiile s-au prăbușit din pricina declinului moravurilor publice. Sunt invocate ca exemple Sodoma și Gomora, Pompeiul (unde pedepsele divine sunt mult mai ușor de identificat), dar și civilizația greacă, cea romană etc. În general, aceste explicații mizează pe argumente extrase din Vechiul Testament, unde poporul era cel ales.

Nu pot spune că n-ar exista un sâmbure de adevăr în astfel de explicații. Dar pot spune cu certitudine că aceste teorii care mizează pe răsplătiri sau pedepse acordate de Dumnezeu simplifică foarte mult lucrurile. În sine, asta n-ar fi așa mare problemă, dar adevărata problemă e că, pentru a ajunge la aceste explicații simpliste, sunt sacrificate și ignorate fapte, date, realități.

Să luăm cazul recent al SUA. Vocile care anunță damnarea (care e posibilă, fără-ndoială, mai ales dacă privim ce candidați propun partidele pentru președinție…) se vor oarecum purtătoarele unui mesaj profetic de tip vechi-testamental. Dar aceste voci prevestesc pedeapsa numai după ce homosexualitatea a beneficiat de un verdict favorabil în Curtea Supremă.

Nu existau până acum suficiente motive care să atragă o eventuală pedeapsă peste SUA? Dacă recurgem la exemplul VT, acolo profeții înfierau frecvent alte câteva practici: idolatria, nedreptățirea văduvei și a orfanului (adică a celor fără apărare), lipsa de fidelitate față de Legământ. Venind la zilele noastre, America are pe conștiință cel puțin cazul sclaviei pe care a practicat-o cu argumente teologice. Asta deși pornea ca un fel de stat creștin ideal, fugind de Europa catolică unde adevărata învățătură creștină fusese compromisă.

Despre idolatrie, ce să mai zicem? Există societate modernă pe lumea asta care să nu aibă proprii idoli? Face America excepție? Cu siguranță nu. De ce atunci pedeapsa vine numai ca urmare a încălcării conduitei sociale și matrimoniale? Această întrebare ar merita să capete un răspuns solid argumentat biblic și teologic.

Dar putem face incursiuni și prin alte părți ale lumii. Japonia. Citește mai mult »

Anunțuri

„În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chiar așa?

„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)
„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)

Această afirmație a circulat destul de mult, sub diverse forme, prin media în ultimele săptămâni, ca un fel de contraargument moralizator la campania de solidaritate cu familia Bodnariu și cu  alte familii aflate în situații similare. Dar și ca un subtil reproș adresat creștinilor că reacționează doar la cazuri super-mediatizate.

Contrar acestei afirmaţii însă, în România se protestează an de an pentru drepturile copiilor. Atâta că avem o problemă de terminologie şi o diferenţă fundamentală de paradigmă. Căci, creştinii care s-au coalizat în cazul Bodnariu protestează anual (nu toți, nu la fel de vocal și cu siguranță nu în aceeași formulă – fiindcă… fiecare decide în ce se „implică”), în toată ţara, în luna martie, pentru drepturile copiilor nenăscuţi. Se cheamă „Marşul pentru Viaţă”.

E foarte adevărat că sunt mai puţini, dar e la fel de adevărat că, potrivit convingerilor religioase ale creștinilor, şi nenăscuţii sunt tot fiinţe umane care au dreptul fundamental la viaţă (din momentul concepţiei). Iar cei care, din motive pe care nu le discut aici, nu participă la aceste marşuri susţin exact aceleaşi principii.

Desigur că progresismul contemporan consideră nule astfel de… idei. Însă, dacă vajnicii apărători ai copiilor vor să-i judece pe protestatari în termeni oneşti, atunci trebuie să încerce măcar să-i înţeleagă şi să-i evalueze după proprile principii şi să le dea dreptul creştinilor să vorbească pe limba lor.

Majoritatea bisericilor care şi-au exprimat susţinerea publică pentru protestele recente îşi exprimă anual sprijinul şi îşi trimit reprezentanţi la marşurile pentru viaţă. Şi chiar dacă nu sunt prezenţi (din motive de politici eclesiale, uneori meschine, e drept), atât liderii, cât și enoriașii de acasă sunt de acord că avortul e o crimă împotriva unui copil nenăscut.Citește mai mult »

Pentru viață!

IMGP2127Fiindcă am participat la „Marșul pentru viață”, simt nevoia să-mi clarific mie însumi cum înțeleg această idee. Nu încerc să impun convingerile mele și altora și, cred că e important, nu mă fac purtătorul de cuvânt al marșului. Deci aceste opinii nu reprezintă un punct de vedere oficial și nici măcar o dare de seamă sau o concluzie a ceea ce s-a întâmplat efectiv la marșul de sâmbătă, iar enunțarea lor e o încercare de armonizare a teoriei cu practica.

Mediatizarea. Un astfel de marș are un evident și voit caracter mediatic. Când se adună 20 de inși într-un oraș de provincie ca să susțină o cauză, presa poate considera că e vorba despre un incident izolat. Dar dacă se adună câteva sute în câteva zeci de orașe din țară, avem obligatoriu o știre. Iar din această știre, oricât de deformată, aflăm că mai mulți oameni din țara asta consideră că există o problemă serioasă care trebuie semnalată atenției publice.

De obicei, există și un mesaj transmis, pentru cine are urechi de auzit. Iar unele instituții de presă chiar reușesc să sesizeze corect acel mesaj (Moise Guran, de pildă, spunea la Europa FM ce a înțeles și cred că a surprins esențialul, chiar dacă discuția ulterioară era cu argumente pro și contra avort).

Principiul vieții. Am înțeles acest marș în primul rând ca o pledoarie pentru valoarea vieții. Într-o vreme când sunt valorizate toate formele de viață, când există o preocupare intensă pentru drepturile animalelor și pentru protejarea vegetației, 480 de avorturi la mia de nașteri pare totuși cam mult și cam în disprețul vieții.

Indiferent de locul în care se află celulele vii (dacă pe Marte sau în pântecele unei mame), calitatea lor de a fi vii nu se schimbă. Așadar, la un prim nivel, avortul ucide ceva viu. Deci marșul atrage implicit atenția asupra nevoii de a respecta viața nenăscutului și de a o trata – chiar atunci când există interese divergente – cu mai multă considerație.

Persoana. Cei care militează pentru dreptul la viață a celor nenăscuți nu se limitează doar la afirmarea principiului vieții – care e foarte general, putând fi aplicat inclusiv la organismele monocelulare –, ci merg mai departe și susțin demnitatea și drepturile persoanei umane. Dacă la punctul precedent nu ar trebui să avem deloc conflicte de opinii (fiindcă viața celulei e detectabilă științific), la acest punct intervin adevăratele probleme.Citește mai mult »

Drepturi reproductive – cum descifrăm un mesaj pro-avort

(sursa)
(sursa)

Doamnele care doresc să poată face avort organizează un flash-mob de protest împotriva medicilor care nu vor să presteze acest „serviciu medical” (puteți citi aici). Or fi având sau nu dreptate? Vă zic ce înțeleg eu.

După o primă reacție mai iritată, am încercat să descifrez argumentele pe care le aruncă în joc inițiatoarele acestui protest. Există câteva sintagme cheie: „drepturi reproductive”, „serviciu medical”, „întrerupere de sarcină”, „spital public”, „credințe religioase”.

Schema din spatele argumentatelor e relativ simplă: credințele religioase ale medicilor care lucrează în sistemul medical de stat nu ar trebui să interfereze cu dreptul femeilor de a avorta în condiții sanitare optime. E corect acest raționament? Și da, și nu. Depinde din ce punct de vedere este privit.

Trebuie să urcăm, așadar, către premisele fundamentale care ne dictează felul în care interpretăm un fapt de viață. Premisele creștine spun că nu avem de-a face cu un „act medical”, ci cu o crimă împotriva unui om încă nenăscut. Prin urmare, medicii sunt îndreptățiți să refuze să comită un infanticid.

Premisele seculariste (luați termenul într-un sens larg) sunt interesate de aspectul procedural al exercitării unui drept legal. În această logică, e normal să se pretindă prestarea unui serviciu care are girul legal.

În cuprinsul pledoariei, este invocat un drept garantat de lege, dar care nu poate fi exercitat din pricina unor disfuncții ale sistemului – cel puțin aceasta e sugestia subtextuală. În realitate, nu e vorba însă de niște disfuncții, ci de un alt drept care intră în conflict cu cel dintâi și îl contestă. Dreptul la libertatea de conștiință se opune dreptului reproductiv. Iată-ne ajunși pe terenul extrem de mișcător al drepturilor concurente.

Cum se rezolvă acest impas? După părerea doamnelor care vor libertatea de a face avort, dreptul libertății de conștiință trebuie redefinit ca „credință religioasă”. Procedând astfel, se obține următorul raționament mai ușor de impus și mai convingător la nivel de societate: „credințele religioase” țin de sfera privată a vieții individului, ele nu trebuie să interfereze cu viața publică.

Discuția se împotmolește în acest punct, deoarece e foarte la modă să consideri că religia e o afacere exclusiv privată. Realitatea este, după cum se vede, de altă părere. Credințele religioase influențează viața publică și nu pot fi limitate la spațiul privat. Ba chiar sunt garantate inclusiv prin Constituție.

Găselnița cu libertatea de conștiință în spațiul privat e un non-sens, după părerea mea. E ca și cum ai spune cuiva că acasă are dreptul să nu poarte haine când face duș. Citește mai mult »

1900 de cuvinte despre avort

 afisOradea_web

O sarcină „nedorită” poate fi o povară aproape insuportabilă

N-o spun eu, că n-am experimentat-o, ci o spune un reper al rezistenței anticomuniste pentru mediile evanghelice (deși el făcea parte din mișcarea „Oastea Domnului”): Traian Dorz. Confruntat cu un caz în care doi tineri i se prezintă cu sarcina nedorită și-i cer sfatul, Dorz e de acord ca ei să recurgă la avort (detalii aici)! Cei doi nu erau căsătoriți, iar bărbatul era o „tânără speranță” a grupării, un predicator cu priză. Dorz nu voia ca un copil născut „din flori” să compromită „mărturia” mișcării lor religioase (iar părinții amenințau că se sinucid). Așa că l-a condamnat la moarte!

Ulterior, Traian Dorz se va căi de această decizie. E bine. Dar merită meditat la faptul că un lider spiritual de talia sa a fost în stare ca, atunci când avea de ales între viața unui copil nenăscut și imaginea publică a unei comunități, să aleagă imaginea (amenințarea cu suicidul nu m-a convins).

Cine și cui spune ce să facă

Unul dintre argumentele vehiculate de către militanții pro-choice (adică cei care susțin legalizarea avortului) este acela că „fiecare femeie are voie să facă ce vrea cu trupul ei”. În principiu, sunt de acord cu acest argument. Dar afirmația de mai sus musai împărțită pe segmente ideatice și ideologice.

În primul rând, e drept că fiecare are dreptul să facă ce dorește. Cu condiția să își asume și consecințele faptelor sale. Democrația și statul de drept cam pe asta se bazează: pe libertatea individuală corelată inevitabil cu o răspundere aferentă.

Când vine vorba despre consecințele unui avort, ei bine, aici discuția se desparte pe paliere ideologice. Pentru militanții pro-life (care combat avortul), copilul nenăscut este ființă umană încă din momentul concepției. Astfel că avortul este echivalent cu crima.

Pentru militanții care susțin avortul, cel nenăscut devine la un moment dat ființă umană, nu este de la bun început. Merită remarcat aici că momentul de la care poate fi considerat persoană umană este unul disputat, iar unii au ajuns să considere că nici măcar un bebeluș abia născut nu e încă om cu toate drepturile garantate omului.

Am văzut că se discută adesea cu argumente de tipul „celula x de pe Marte e viață, dar embrionul/fătul nu e”. Pista aceasta reprezintă un drum înfundat. Citește mai mult »

Cel mai sărac președinte din lume

via: bbc.com
via: bbc.co.uk

Ca vechi militant de stânga, Jose Mujica, are un comportament în acord cu teoria. El alege să trăiască sărac și observă care sunt resorturile și riscurile dorinței de a obține prosperitatea cu orice preț.

„I’m called ‘the poorest president’, but I don’t feel poor. Poor people are those who only work to try to keep an expensive lifestyle, and always want more and more,” he says.

„This is a matter of freedom. If you don’t have many possessions then you don’t need to work all your life like a slave to sustain them, and therefore you have more time for yourself,” he says.

„I may appear to be an eccentric old man… But this is a free choice.”

The Uruguayan leader made a similar point when he addressed the Rio+20 summit in June this year: „We’ve been talking all afternoon about sustainable development. To get the masses out of poverty.

„But what are we thinking? Do we want the model of development and consumption of the rich countries? I ask you now: what would happen to this planet if Indians would have the same proportion of cars per household than Germans? How much oxygen would we have left?

„Does this planet have enough resources so seven or eight billion can have the same level of consumption and waste that today is seen in rich societies? It is this level of hyper-consumption that is harming our planet.”

Sigur că îți stârnește simpatia. Deși cu toții știm că nu luxul președintelui sărăcește țara, semnalul e unul pozitiv pentru săraci (care sunt din ce în ce mai mulți). Dar Mujica are și el problemele lui, care sunt cel puțin la fel de importante pe cât este atitudinea față de lux și consumerism. E vorba despre susținerea avortului și a consumului de canabis, care nu pot fi trecute cu vederea:Citește mai mult »

Legea dreptului… în stângul (Avortul: uite-l-nu-i)

Via: addictinginfo.org

Conducătorii Europei, care cugetă adânc și ciclic la problemele fundamentale ale existenței planetare, au venit cu o propunere de lege prin care să li se „recomande” medicilor ginecologi să nu divulge informațiilor privind genul copilului încă nenăscut. (Știrea inițială o puteți citi aici).

De ce? Păi, fiindcă pe la nordici, prin Armenia, Georgia și alte foste state sovietice, femeile manifestă o nedreaptă preferință pentru bebelușii-băieți în detrimentul bebelușilor-fete. Cel mai simplu ar fi fost să rezolve problema cu un pătrățel roșu plasat pe zona problematică a ecranului de ecograf. Dar ei s-au gândit să dea o lege care oricum nu va afecta statele respective, ci Uniunea Europeană. Logica acestui raționament îmi scapă.

Hai să trecem și peste „chichița” că la vremea când se știe cu precizie sexul copilului, avortul devine prea riscant sau chiar imposibil. De ce să trecem? Pentru ca să ne putem înscrie în… logica europeană.

Nu sunt singurul nedumerit, așa că fac un rezumat al nedumerilor culese din mai multe surse.Citește mai mult »

Despre avort cu Bernard Nathanson, unul dintre părinții militantismului pro-choice

Imagine preluată via crisismagazine.com

Bernard Nathanson (decedat în urmă cu 3 luni, pe 21 februarie) a fost unul dintre artizanii legalizării avortului în Statele Unite. În 1968, punea bazele National Society for Repeal of Abortion Law, împreună cu Lawrence Lader, Betty Freedan și Carol Greitzer. În foarte scurt timp, organizația lor reușea să convingă Curtea Supremă a SUA (deci nu populația!) să legalizeze avorturile în toate cele 50 de state. Nathanson se consideră responsabil pentru 75.000 de avorturi, 60.000 efectuate în clinica din New York al cărei director a fost, iar 15.000 făcute în clinica sa privată.

În 1996, Bernard Nathanson se convertește la catolicism și este botezat. Mărturiile sale spun foarte multe despre mijloacele folosite de militanții pentru dezincriminarea avortului, dar și despre puterea colosală ce stă la îndemâna celor care manipulează prin mass-media.

Bernard Nathanson nu este singurul caz de activist celebru care se convertește și se angajează în lupta pentru viața nenăscuților. Norma Leah McCorvey, alias Jane Roe, a luptat pentru dreptul ei la avort ajungând până în fața Curții Supreme a SUA, în celebrul caz Roe vs. Wade, fundamental pentru dezbaterea despre avort în SUA. Soluția dată i-a fost favorabilă și, potrivit dreptului american, de atunci înainte (din 1973) a putut fi invocată ca precedent cu valoare de jurisprudență. Această hotărâre stipula că în primele trei luni de sarcină, decizia unui avort e o chestiune care îi privește numai pe mamă și pe medicul ginecolog, în virtutea dreptului la intimitate, garantat de Constituția americană.

În 1994, Norma s-a convertit și a fost botezată într-o biserică evanghelică. Ulterior însă și-a anunțat intrarea în Biserica Catolică, unde a fost și confirmată în 1998. De la convertire încoace, fosta lesbiană a devenit militantă pro-life.

Revenind însă la Nathanson, iată ce spune despre metodele și practicile la care recurgea în anii militantismului său pentru legalizarea avortului (oare nu cumva datele care ni se furnizează nouă azi sunt „prelucrate” după aceeași metodă?):

În 1968 gruparea noastră, NARAL, știa că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie cinstit și minuțios în rândul americanilor, am fi fost învinși de la bun început. Așa că am procedat în felul următor: Am realizat niște sondaje de opinie în care întrebările erau confuze, cu dublu înțeles, astfel încât să putem folosi rezultatele după bunul nostru plac. Apoi am înaintat mass-mediei rezultatele lor, din care reieșea că 50-60% dintre americani sunt pentru legiferarea avorturilor… Tactica noastră era de a folosi sondaje prelucrate conform intereselor noastre.Citește mai mult »