Copiii nimănui

(Sursa)
(Sursa)

Fac parte dintr-o generație ce a trăit suficient în comunism încât să aibă amintiri din acele vremuri (preponderent nostalgii ale copilăriei), dar care nu avea vârsta necesară pentru a participa activ și efectiv la Revoluție. Nici pentru a înțelege suficient de clar și de repede manevrele feseniste de manipulare din lunile care au urmat.

Trezirea noastră a avut loc – în cazul în care totuși s-a produs – relativ târziu, undeva după 1996, sub influența unor documentare mai explicite și mai revelatoare despre evenimentele pe care, cel puțin la nivel afectiv, le-am trăit și memorat fără să le înțelegem.

Un tovarăș congener susținea într-o postare pe FB că i s-ar părea necesar ca un roman precum Ferma animalelor să devină lectură obligatorie în programa școlară pentru a-i ajuta pe cei care cunosc comunismul numai din auzite și din istorie să înțeleagă mecanismele unui sistem totalitar.

Înclin să fiu de acord cu el, dar am o mare problemă. Care va fi „referentul” acestei ficțiuni. Altfel spus, cu ce imagine a comunismului vor putea elevii de azi compara ceea ce descoperă în creația literară?

Un alt congener, un pic mai tânăr, se interesa despre o carte sau despre un documentar de referință despre același eveniment fundamental pentru realitatea contemporană. Și, într-adevăr, avem nevoie de așa ceva, pentru că istoria oficială – de școală – a acelor zile este una destul de seacă și săracă în informații.

Or, după cum știm, aceasta este singura istorie care contează cu adevărat pentru a lăsa o anumită impresie asupra unor generații întregi. Așa cum mulți dintre noi am crescut cu comunismul lui Vasile Roiată și al ilegaliștilor simpatici (care unora încă nici nu le-a putut fi scos din memoria afectivă), generațiile de acum cresc cu o anumită istorie a faptelor din decembrie 1989.

Pentru a putea obține însă o imagine cel puțin mai complexă (dacă nu mai precisă) a evenimentelor și actorilor care le-au coordonat sau suportat, suntem nevoiți să facem investigații pe cont propriu. Cartea lui Deletant, cartea lui Cartianu, documentarul de pe youtube – toate sunt surse pentru care trebuie să-ți faci timp.

Dar, să fim cinstiți, puțini vor fi cei care dispun de timpul și interesul necesar pentru astfel de investigații individuale. Cei mai mulți vor avea comunismul din manuale, urmat de Revoluția din manuale, dublate de amintirile familiei și ale prietenilor. Țineți cont că aproape jumătate dintre români (și peste o treime dintre tinerii care au trătit puțin sau de loc în acel regim) sunt nostalgici după epoca lui Ceaușescu.Citește mai mult »

Somnul rațiunii… și trezia intelectualilor

Goya - Somnul rațiunii

Se spune că somnul rațiunii… dar știți toți ce se spune. Ce rost are să repet? În creierul intelectualilor, teoretic, rațiunea este la ea acasă, am putea zice. Sau așa ne-am aștepta. Adică, la statutul de intelectual ajung niște oameni care au muncit cu creierul, prin urmare, sinapsele sunt bine unse și mai eficiente decât ale altora.

Cel puțin aceasta e imaginea tradițională despre intelectual. Iar faptul că activitatea intelectuală – alta decât cea care urmărește profitul pecuniar – e disprețuită azi, nu schimbă starea de fapt a lucrurilor. Ca să n-o lungesc, cred că admitem cu toții că, potrivit staturii standard a intelectualului, ne-am aștepta ca aceia dintre noi care poartă această denumire să-și folosească mai mult rațiunea decât cei care nu pun mâna pe carte din principiu.

Astfel că dacă rațiunea e foarte trează, monștrii ar trebui să se pitule prin colțișoare, piperniciți și nevolnici, nemâncați și disperați. Creierul intelectualilor ar fi cel mai senin loc, o zonă eliberată de tot felul de aderențe prostești. De aici ar trebui să iasă rectitudine, echilibru, luciditate, critică dreaptă. Aici, iar nu la jurnaliști, te-ai aștepta să găsești o sănătoasă imparțialitate, o justificată (și explicată) părtinire.

Firește că urmează să spun că lucrurile nu stau deloc așa. Iar asta, din păcate, nu-mi vine deloc greu să demonstrez. Problema e că mă zgândăre tocmai faptul că nu pot bate apa-n piuă și nu sunt nevoit să caut de nebun argumente și exemple.

Cel mai recent mi-a fost furnizat de Marga. Andrei Marga. Fostul țărănist de frunte, fostul minstru al educației, fostul reformator al învățământului românesc. Omul are un cv impresionant. Nimic de comentat. Însă felul în care tămâiază noua alianță (USL) e absolut respingător.

Iată câteva fragmente care ar trebui să zguduiască orice rațiune funcțională, orice conștiință care încă n-a abdicat de la funcțiile ei specifice. USL înseamnă „coalizarea forţelor sănătoase […] Nici unul dintre aceste partide nu a sprijinit politicile ce au dus în impasul actual. Această coaliţie este nouă şi nu i se poate imputa trecutul.”Citește mai mult »

M. Oprea vs. Vl. Tismăneanu: cine-i cel mai anticomunist din România?

Încă nu s-au stins cu totul reverberaţiile concedierii lui Marius Oprea. Mare scandal, mare tărăboi. Că Oprea era cel mai anticomunist dintre anticomunişti. Că el era Luptătorul prin excelenţă, că era un simbol, că era, că ştia, că putea, că aşa şi pe dincolo.

Încă în urmă cu un an remarcam că fiecare – în România noastră confuză – are propriul lui comunism şi anticomunism. Pe atunci, Oprea administra anticomunismul lui Tăriceanu. Iar Tismăneanu era cavalerul aruncat în lupta cu fantomele comuniste de către Băsescu – primul mandat. N-avea cum să iasă bine…

Între timp, Tăriceanu a fost scos de pe traiectoriile de referinţă, virând către cvasi-anonimatul unui membru de partid. În locul lui s-a instalat – bine! – Crin Antonescu. Nu mică mi-a fost uimirea când l-am auzit pe acesta din urmă deplângând – la Firea în emisiune – soarta adevăratului-cel-mai-competent-anticomunist-din-România. Nu ştiu de ce îmi seamănă cu adevăratul-cel-mai-mare-rege-al-manelelor. Poate că e doar intransingenţa mea de vină.

Fac o mică incursiune în istoria ultrarecentă a României. Acest Antonescu îngrijat de soarta arhivelor şi elucidării trecutului declara – când interesul politic i-o cerea – că el şi partenerul său (ex-preşedintele Geoană) nu mai sunt preocupaţi de trecut, ca alţii, ci pe ei îi interesează de acum numai viitorul. Am auzit declaraţia eu însumi şi cred că poate fi scotocită prin vreo arhivă de emisiuni de la Antena 3. Dacă nu s-o fi volatilizat.

Ca urmare a acestei emancipări de sub povara trecutului, PNL-ul şi PSD-ul au avut tupeul să-şi dea mâna în chip simbolic peste cadavrele Timişoarei. Sau să ignore Proclamaţia de la Timişoara cu care partidele istorice au fost multă vreme solidare. Fără să se ia seama că toate acestea poartă încă simbolul luptei anticomuniste şi fără ca vreun resort adânc să se mişte în politicienii care voiau să scape ţara de „ciuma” PDL-istă.

E o mare ipocrizie şi o nesimţire pe măsură să te prefaci dintr-odată preocupat de o temă care te incomoda vădit cu câteva luni înainte. Toate astea numai pentru că ţi-ar putea aduce un capital politic suplimentar. A te plasa mereu în opoziţie făţişă cu preşedintele ţării a devenit cea mai inteligentă metodă de a face politică în România anului 2010?Citește mai mult »