Răsplătirea imediată a națiunilor – o teorie șchioapă și insuficientă

Lot și fiicele sale - Luca van Leyden (sursa)
Lot și fiicele sale – Luca van Leyden (sursa)

Încep cu afirmație care nu îmi e neapărat favorabilă: nu știu dacă și cum vin pedepsele divine peste țări, popoare, etnii, rase ș.a.m.d. Dar m-am confruntat de multe ori cu explicații destul de simpliste și mereu am avut senzația că ceva lipsește, că ceva nu se potrivește dacă privim mai atent la detalii. Iar în acest domeniu detaliile chiar contează.

Teoria la care mă refer – cea a răsplătirii imediate – spune în esență că unele popoare sunt binecuvântate de Dumnezeu, iar altele sunt pedepsite pentru diverse acțiuni naționale cu conotații morale. Ca să dau un exemplu recent, mai multe voci din spațiul creștin american anunțau pedeapsa divină peste SUA din pricina adoptării unei legi care permite căsătoria între persoanele de același sex.

O altă explicație celebră din aceeași sferă este cea potrivit căreia civilizațiile s-au prăbușit din pricina declinului moravurilor publice. Sunt invocate ca exemple Sodoma și Gomora, Pompeiul (unde pedepsele divine sunt mult mai ușor de identificat), dar și civilizația greacă, cea romană etc. În general, aceste explicații mizează pe argumente extrase din Vechiul Testament, unde poporul era cel ales.

Nu pot spune că n-ar exista un sâmbure de adevăr în astfel de explicații. Dar pot spune cu certitudine că aceste teorii care mizează pe răsplătiri sau pedepse acordate de Dumnezeu simplifică foarte mult lucrurile. În sine, asta n-ar fi așa mare problemă, dar adevărata problemă e că, pentru a ajunge la aceste explicații simpliste, sunt sacrificate și ignorate fapte, date, realități.

Să luăm cazul recent al SUA. Vocile care anunță damnarea (care e posibilă, fără-ndoială, mai ales dacă privim ce candidați propun partidele pentru președinție…) se vor oarecum purtătoarele unui mesaj profetic de tip vechi-testamental. Dar aceste voci prevestesc pedeapsa numai după ce homosexualitatea a beneficiat de un verdict favorabil în Curtea Supremă.

Nu existau până acum suficiente motive care să atragă o eventuală pedeapsă peste SUA? Dacă recurgem la exemplul VT, acolo profeții înfierau frecvent alte câteva practici: idolatria, nedreptățirea văduvei și a orfanului (adică a celor fără apărare), lipsa de fidelitate față de Legământ. Venind la zilele noastre, America are pe conștiință cel puțin cazul sclaviei pe care a practicat-o cu argumente teologice. Asta deși pornea ca un fel de stat creștin ideal, fugind de Europa catolică unde adevărata învățătură creștină fusese compromisă.

Despre idolatrie, ce să mai zicem? Există societate modernă pe lumea asta care să nu aibă proprii idoli? Face America excepție? Cu siguranță nu. De ce atunci pedeapsa vine numai ca urmare a încălcării conduitei sociale și matrimoniale? Această întrebare ar merita să capete un răspuns solid argumentat biblic și teologic.

Dar putem face incursiuni și prin alte părți ale lumii. Japonia. Citește mai mult »

12 ani de sclavie – o poveste neizbutită cinematografic

Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) - Solomon Northup (1855) (Sursa)
Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) – Solomon Northup (1855) (Sursa)

Am ajuns să văd și eu filmul 12 ani de sclavie. Impresionant sub aspect biografic, destul de subțirel ca realizare cinematografică. Adesea monoton, iar uneori aproape caricatural.

Ca să stabilesc foarte clar de la început, cred că drama trăită de Solomon Northup și alți negri din acea epocă tulbure a fost una cruntă, nemeritată și greu de îndurat. N-aș avea tupeul să bagatelizez suferința unor semeni care cel mai adesea purtau o singură vină: culoarea pielii nu era cea potrivită.

Nu știu ce intenții au avut autorii filmului, dar mi se pare că n-au făcut decât să prezinte niște albi mai degrabă caricaturizați care îi chinuiau pe niște negri tipologizați: negrul cult și abil, negresa-amantă neoficială, negresa-întreținută, negrul-prost și violent și negrul-gloată.

Din punctul meu de vedere, dincolo de evocarea unei biografii tulburătoare, filmul nu prea reușește să facă dreptate nici nedreptățitului, nici călăului.

Ar fi fost mai interesant dacă se intra ceva mai adânc și în psihologia sclavului, și în cea a proprietarului de plantații. Există niște sugestii în film, dar se opresc suficient de repede încât să nu poată contura o imagine nuanțată și credibilă.

Dacă din acest film ar trebui să deducem doar vinovăția albilor în general și asocierea lor indisolubilă cu credința creștină, atunci probabil că merge și așa cum e. Dacă însă am dori să vedem și felul în care comercianții de sclavi și proprietarii își împăcau credința cu înrobirea semenilor, atunci pare destul de superficial ceea ce spune filmul prin gura unui personaj alb aproape dement – de care ar râde și găinile –, dar care este pus responsabil cu teologia filmului.Citește mai mult »