Scurt îndrumător pentru cetățeanul turmentat

vot

Mai mereu, alegerile vin peste noi cu atâta incertitudine că votul seamănă adesea cu o loterie. Când vezi ce votează și cum se răzgândesc cei pe care i-ai votat, e normal să devii tot mai circumspect. Când afli pentru ce fapte sunt condamnați, e firesc să te revolți și să-ți mesteci neputincios frustrarea. În toată această nebuloasă, se pot trasa totuși și câteva direcții călăuzitoare. Poate că unora le-ar putea fi de ajutor o clasificare a tipurilor de vot.

Votul politic sau imobil. Există oameni care nu votează în primul rând programe sau persoane, ci partide. Fie din convingere politică, fie din reflex, aceștia aleg sistematic același însemn electoral oriunde îl văd. Nucleul dur al adepților acestui stil de vot nu reacționează la nimic. Candidații pot fi oricum și oricine, pot fi genii politice și monumente de integritate sau lepre morale. Ștampila se oprește mereu în aceeași rubrică.

Votul moral și/sau ideologizat (militant). Acest vot este unul de dată recentă în România. Și nu are vreo legătură cu moralitatea ca atare a celor votați, ci cu ideile morale pe care ei (pretind că) le apără. Alegătorul nu face neapărat o radiografie morală a aleșilor, nici un inventar complet al diverselor convingeri care îi animă, ci evaluează totul din perspectiva câtorva principii morale de acută actualitate. Candidatul sau partidul este votat fie pentru că îmbrățișează (la nivel declarativ) valorile tradiționale, fie că promite să fie progresist. În cazul nostru, se pare că avem un singur partid care își exprimă clar adeziunea la un asemenea set de valori: ANR, condus de Marian Munteanu, care se declară susținător al familiei tradiționale și al valorilor creștine.

Votul pragmatic. Aici intră votul contra sau răul mai mic. Citește mai mult »

Anunțuri

Mesianism, spectacol și zădărnicie

laparola.info

Tocmai se lansează candidații pentru Parlament. Cu surle și trâmbițe. Fără-ndoială că iarăși vor fi prezenți printre „catindați” și câțiva evanghelici. În fiecare legislatură au cam fost. Și parcă văd iarăși pastori, conducători religioși, bloguri cu mare audiență (și slabă calitate) îndemnându-ne să alegem „un om al lui Dumnezeu în Parlamentul României”.

Ca și când toți evanghelicii care s-au perindat până acum prin legislativ ar fi fost doar semi-oameni ai lui Dumnezeu. Ca și cum Ioan Alexandru, de pildă, n-ar fi putut satisface această condiție.

Părerea mea e că aceste elanuri electorale nu-și au rostul. Da, se poate alege un candidat evanghelic, dar el e doar unul dintr-o mulțime, ales pe listele unui partid căruia trebuie să-i dea ascultare. Nu vreau să dau exemple din trecut, ca să nu pară că am ceva împotriva vreunui om.

Cred că, pur și simplu, la aproape un sfert de veac de la așa-zisa Revoluție, ar fi vremea ca mesianismul de până acum să fie abandonat, pentru că e desuet. Nu a funcționat vreme de 6 legislaturi și nu va începe să funcționeze nici acum.

N-am idee dacă-i boală românească sau boală evanghelică, dar mereu așteptăm omul providențial, vocea care să răscolească rărunchii amorțiți ai națiunii. Și nu mai vine. Dar noi o luăm de la capăt, cu un nou avânt. Și mai așteptăm o dată. Cu toate că profeții sunt rari și trimiși când Dumnezeu hotărăște.

Am avut parte și de mult râvnitele evanghelizări pe stadion. Avem parte și de stații de radio și televiziune creștine. E plină piața de literatură evanghelică – numai de ar cumpăra-o cineva. Însă toate acestea nu au schimbat fundamental fața țării.

Fac o paranteză și menționez că nu (mai!) împărtășesc această părere. Fiindcă n-am de unde ști cum ar arăta România astăzi fără toată influența creștină (nu mă interesează confesiunea) din Parlament, din presă, dinspre edituri. Poate că nu stăm mai rău de atât tocmai pentru că au existat niște focare de creștinism viu și eficace.Citește mai mult »