Tertulian Langa – preot greco-catolic care a făcut 17 ani de pușcărie comunistă

(screen capture de pe youtube)
(screen capture de pe youtube)

Consider că e un fel de datorie morală ca, după ce mi-a fost semnalat, să popularizez și eu acest material (probabil compus din mai multe fragmente de interviuri sau mărturisiri) care îl are ca protagonist pe Tertulian Langa.

Preot greco-catolic, acesta și-a petrecut 17 ani în închisoare (e mult și să-i numeri!), ca urmare a încercării comuniștilor – dublată, se spune, și de o importantă contribuție ortodoxă – de a desființa Biserica Greco-Catolică. A fost arestat la 3 luni după căsătorie, iar când s-a întors acasă avea o fată care împlinse deja 16 ani. I-a întâlnit în acei ani pe mulți dintre deținuții care ulterior au devenit celebri ca martiri ai rezistenței anticomuniste.

Materialul e foarte amplu și destul de greu de parcurs pe alocuri din pricina oralității stilului, din pricina unor erori de transcriere, dar și din cauza culorii fontului de pe blog. Există fragmente ce se repetă, însă merită îndurată această mică caznă, fiindcă a fost ale cărui cuvinte aveau o impresionantă acoperire în practică.

Tertulian Langa a murit în 2013, la 91 de ani, însă a lăsat în urma sa (din fericire) și câteva cărți, una fiind menționată de mai multe ori în acest material, însă cu alt titlu decât cel sub care avea să apară. Iată aici o listă cu aceste cărți, publicate de editura Galaxia Gutenberg. Am găsit și o scurtă schiță biografică a monseniorului Langa.

E impresionantă credința acestui om, forța lui spirituală, inteligența, intuițiile, dragostea pentru Cristos, delicatețea față de oameni, luciditatea și mai găsiți și domniile voastre ce alte virtuți admirabile.

L-am ținut minte mai ales după ce a apărut într-un documentar despre Wurmbrand, unde îi face o descriere foarte plastică și plină de patos pastorului lutheran pe care îl vorbește de bine și în acest material scris.

Spicuiesc doar câteva „declarații” care să vă deschidă apetitul pentru lectură.

Acestea sunt cele 2 mari daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu înafară de cele sfinte, închisoarea şi soţia, poate că soţia e doar o răsplată pentru închisoare.

Îi mulţumesc pentru perioada mea de închisoare care a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Cum poate fi frumoasă? Pentru că niciodată nu L-am simţit pe Hristos atât de aproape cum L-am simţit în închisoare!

Wurmbrand era aşa de slăbit încât abia îşi trăgea sufletul, răspundea tuturor întrebărilor cu multă amabilitate dar abia trăgându-şi sufletul. A fost un model de reculegere, de interiorizare, de trăire în unire cu Cristos, dar era atât de slab, atât de slăbit, încât numai sufletul era viu în el, iar trupul urma sufletul, era ca o umbră care mergea după sufletul mereu viu, mereu în viaţă. Ăsta era pentru mine acolo Wurmbrand. Îmi dovedea ce înseamnă puterea spiritului, cum spiritul poate să ducă un trup mort după el. Wurmbrand era o mumie, dar care avea un spirit viu în ea şi care târa după ea această mumie…

A scrie înseamnă a scrie despre mine. Oricât aş încerca să mă estompez, totuşi eu sunt prezent, eu sunt totuşi naratorul care a văzut şi care a cunoscut, pe de o parte. Pe de altă parte, este un adevăr: în copilărie înveţi să vorbeşti. La maturitate înveţi să taci. Când taci din înfrânare este un merit, când taci din motive naturale, nu spirituale, este o ruşine.

…fiindcă sunt un insomniac, dorm 2 ore pe noapte, de asta sunt aşa obosit… Ce fac noaptea? Nu aprind lumina ca să nu trezesc pe soţia mea. Nu pot ieşi din cameră pentru că are o ureche extrem de sensibilă. Şi atunci stau neclintit în pat, evitând să mă mişc ca să nu o trezesc din somn. Este o formă a dragostei mele faţă de ea. Dar este şi o cale de a mă uni cu Dumnezeu. Şi nu reuşesc totdeauna, dar încerc toată noaptea să mă rog. Şi chiar dacă efortul meu nu se soldează cu efecte reale, Dumnezeu ia în considerare efortul, strădania mea de a ajunge la El. Şi mă scol dimineaţa odihnit pentru că m-am străduit să-L găsesc pe Dumnezeu. Dumnezeu îmi răsplăteşte zilnic strădania de peste noapte dându-mi a doua zi puteri să pot să lucrez pentru El.

Citiți aici materialul integral.

Publicitate

Creștinii din Siria…

Autor: Rafy (domeniu public) http://en.wikipedia.org/wiki/File:Syriac_Christian_Churches.svg
Autor: Rafy (domeniu public)
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Syriac_Christian_Churches.svg

…sunt vechi. Mai vechi decât orice comunitate occidentală cu tradiție, mai vechi chiar și decât Roma, decât Constantinopolul, decât Atena sau decât Alexandria, dacă e să ținem cont de faptul că apostolul Pavel se îndrepta tocmai spre Damasc în momentul în care s-a întâlnit cu Cristos și s-a convertit. Iar drumurile îl duceau într-acolo pe urmele unor creștini, căci exista riscul ca din acest important nod comercial și cultural noua credință să se răspândească necotrolat.

Știu că există un loc comun des invocat de cei care cunosc istoria Biserici „după ureche” (dar nu numai) și care susține că momentul în care Pavel s-a îndreptat către Macedonia, sub imboldul unei viziuni, ar fi marcat trecerea creștinismului în Europa și totodată un fel de condamnare a Asiei la păgânism, printr-o inexplicabilă (sau neexplicată) decizie a providenței divine.

Ideea a contaminat, se pare, și minți mai informate, căci istoria creștinismului a devenit adesea – cărțile din această „tradiție” stau mărturie – istoria creștinismului occidental, care, după primele patru-cinci secole, în care s-au stabilit canonul și crezurile fundamentale, ignoră aproape complet nu doar tot ceea ce e la est de Ierusalim, dar și ceea ce e la est de Roma (Cairns e un nefericit exemplu în acest sens).

Îmi pare, citind autori precum Diarmaid MacCulloch și Jonathan Hill, că în această atitudine avem de-a face cu o formă de aroganță occidentală incompatibilă cu creștinismul. Seamănă mai degrabă cu convingerea etnicistă a unor evrei care uitau care le e mandatul divin, ținând minte numai partea în care se spune că ei reprezintă poporul ales.

Ca să mai subminăm puțin această idee, să luăm aminte că, de pildă, cea mai veche clădire de biserică creștină descoperită până în prezent se găsea pe vechiul teritoriu al Siriei, la Dura Europos, și datează din jurul anului 250[1].

Moștenirea creștină siriacă tradițională este împărțită în două: o ramură vestică ce este considerată monofizită (sau miafizită, la fel ca cea coptă, despre care am mai vorbit), legată de Antiohia Siriei; și o ramură estică, nestoriană sau duofizită (erezia lui Nestorie mai este cunoscută și ca dioprosopism) legată de școala de la Edesa și, pe urmă, de la Nisibi.Citește mai mult »

Episcop catolic ucis în Turcia

© Raimond Spekking / Wikimedia Commons / CC-BY-SA-3.0 & GFDL

Monseniorul Luigi Padovese, membru al Ordinului Capucinilor, a fost ucis pe 3 iunie de către propriul șofer, la reședința sa din Iskenderun, Turcia.

Circumstanțele acestei crime nu au fost completamente elucidate, însă autoritățile turce merg pe varianta „nebuniei” ucigașului. Ipoteza este confirmată și susținută și de către membrii familiei șoferului. Dacă legea o fi și la ei mai blândă cu sonații decât cu criminalii, nici nu e de mirare că toți se grăbesc să-l dovedească țicnit.

Geries Othman, de la Asianews, remarcă însă că „nebunia” criminalului e destul de suspectă. Există voci ale unor comunități creștine, dar și ale unor ONG-uri care sugerează că autoritățile turce recurg destul de frecvent la această explicație pentru a închide dosarele celor care au atentat la viața unor creștini. O altă explicație invocată de autorități este și apartenența făptașilor la grupuri islamice extremiste.

Se abate astfel atenția de la posibila implicare sau încuviințare tacită a oficialităților față de asemenea gesturi radicale. Libertatea religioasă este un subiect delicat în Turcia. Potrivit raportului pe 2010, întocmit de U.S. Commission on International Religious Freedom, Turcia înregistrează încă destule probleme la acest capitol, beneficiind de un capitol special, alături de țări precum Coreea de Nord, Tadjikistan, Iran, Belarus, Venezuela, Cuba etc., chiar dacă nu cu probleme la fel de grave. Poate cea mai importantă recomandare pe care o fac Statele Unite este ca Turcia să confere deplină recunoaștere legală ortodocșilor (greci, armeni și georgieni/gruzini), catolicilor, protestanților precum și altor comunități religioase minoritare.Citește mai mult »