Să comunicăm (Actul I)

http://www.idatix.com

În această piesă s-a hotărât prin decizia proniei auctoriale că nu există afirmații bune sau proaste, adevărate sau false, ci toate vor avea un statut ontologic egal. Oricine poate spune orice, fiindcă nimeni nu are voie să-l sancționeze sau să spună că greșește. În felul acesta, suntem convinși că personajele vor fi incurajate să comunice autentic. Esențial este ca toată lumea să participe, să existe feedback și personajele să interacționeze cât mai mult unele cu altele. Cel mai important este ca fiecare să fie încurajat ori de câte ori are o inițiativă comunicațională. Limbajul însă va fi foarte îngrijit și cu deosebită atenție la afirmații cu potențial ofensiv. N-am vrea ca cineva să se simtă ofensat de expresii vulgare precum: handicap, dizabilitate, dreptate, adevăr, bine, cinste etc.

Personaje:

Mesaj Inițial (abreviat MI)

Reply 1

Reply 2

Reply 3

…

Reply n

Tweet 1

Tweet 2

Tweet 3

…

Tweet n

Facebook Status 1

Facebook Status 2

Facebook Status 3

…

Facebook Status n

Dacă se consideră necesar, se pot adăuga și alte personaje precum: Comment 1, 2, 3… n, Post 1, 2, 3… n, Forward 1, 2, 3… n etc. După imaginația cititorului.

Actul I

Scena 1

Mesaj Ințial: Bună ziua,

Dacă tot ne-am întâlnit pentru prima dată, consider că ar fi deosebit de interesant să ne prezentăm fiecare. Să încep eu, ca să spargem cumva gheața. Mă numesc MI și am 32 de ani. Sunt de profesie PR-ist și lucrez într-o multinațională de top. Cel mai mult îmi place să comunic cu oamenii și să încurajez comunicarea. Tocmai de aceea am decis să scriu eu prima.

Profesia este foarte importantă pentru mine. Dar nu mai importantă decât familia. Am o fetiță năzdrăvană și un soț minunat. Ce aș putea să-mi doresc mai mult?

Dar, de ajuns despre mine. Nu vreau să vă mai răpesc din timpul dumneavoastră prețios.

YO.

 

Publicitate

Copacul

s-a uscat copacul la umbra căruia am crescut
nu mai e unde-l știam
s-a dat de pământ și dus a fost
acum bubuie în sobă
în toate sobele din lume
sau așa credeam eu până să mai cresc

stăteam vara la umbra lui și creșteam
iarna îi ascultam șuieratul
și așa știam dacă e viscol
sau nu

s-a uscat copacul și nu mai e umbră pe pământ
soarele ne bate direct în creștet pe toți
dovadă toate faptele noastre
făcute pe căldură mare

unde să mai cauți un petec de umbră
de răcoare
de adăpost din calea alergăturilor

s-a uscat copacul și tot pământul stă
cu pieptul dezgolit către
restul universului
gata să încaseze razele gama
și ultravioletele

Aici puteți citi continuarea și finalul.

noaptea

frica
se furișează noaptea
pe sub ușă
mătură covorul
și-l face să se zburlească
urcă pe piciorul patului
și-l înfășoară
ca o iederă neagră
ca un șarpe de umbră
se vâră în pat
în patul scump
în patul conjugal
în patul rebegit
și începe să mestece salteaua
arcurile buretele pânza
apoi trece pe cămășile
de noapte
le umple până la refuz
și atunci o simțim pe piele
rece umedă caldă
ca smoala
ca lingoarea
ne ia de la tălpi
și ni se întinde
până la creștet
ca un giulgiu
ne intră în gură
pe dinlăuntrul pleoapelor
vedem stele verzi
ne țiuie în urechi
coboară în stomac
și ne strânge ca un clește
ne stoarce
ne întoarce
ne tăvălește
în plămâni horcăie
ca o hoașcă
se amestecă în sânge
în grupa sanguină
și urcă înceeet
la inimă
unde se înstăpânește
ca un tartor
torționar
se cocoață în creier
ca o nebună
ca o zvărlugă
trece dintr-o
emisferă într-alta
și doaaaareeeeee
luuung înceeet continuuuuu

Atunci e Crăciunul

Crăciunul e atunci când

Dumnezeu Se scoboară

pâș-pâș

Se umple de toată țărâna

zdrumicată de cât am locuit-o

noi cu nebunia noastră

și pornește să îmbrățișeze pământul

de-a lungul

de-a latul

de-a rotocolul

cu toate mările nepotabile

cu toți munții degerați

cu toate bordelurile

și cu toate pumnalele stând în sus

ca să-L simtă bine

 

atunci din Cristos

începe să curgă milă

și să se îmbibe în colbul drumului

în apa pluvială

în praful de pe cumpăna fântânii

iar noi colcăim în ea

ca niște viermi tineri

frăgeziți de soarele nămiezii

amnezici și fericiți

ca și când fiecare zi ne-ar fi prima

iar noi am fi însuși capătul inițial

al selecției naturale

 

Crăciunul e atunci când

Un „Du-te Vino”

acest continuu du-te-vino
sunt tot eu sub alt chip
un chip pe care n-am avut răgazul
să mi-l văd
nu am când să mă privesc în oglindă
mă cunoști după graba
cu care pășesc
și eu la fel

când mă trezesc singur pe străzi
ascult cu grijă pașii
până ce mă recunosc în sfârșit
abia atunci parcă îmi mai vine
inima la loc

de atâta zor
intru în mine numai când dorm
apoi ies din nou afară și fug
nu stau nici la masă
mănânc din mers
ăsta-i adevăratul fast-food

Oaspete modern

îmi huruie capul de irozi și caiafe
ce-mi lasă pe limbă puroi și venin
se-nghesuie-n ochi Betleemul să-l afle
închid pleoapele și-i aud cum înjură
mă silesc să nu-i las să îmi iasă pe gură

să stau nu se poate să caut nu mă-ndur
în fiece urmă calc pe inima mea
calc pe sfinți pe icoane pe tot ce e pur
și-n tălpi mi se-mbibă păcatele toate
nu-i vreme de mas sub atâta noapte

îmi zic caută-i pe magi că ei aduc zorii
dar pustia din mine n-are loc de cărări
auzi nu-i totuna dacă merg cu cocorii
să-mi caut o țară cât un bob de muștar
și jur împrejur s-am cu cerul hotar

e prea multă noapte sunt singur pe uliți
mă duc să văd Pruncul n-aș vrea să-L mâhnesc
să merg să nu merg mă zbat ca-ntre suliți
mi-e dor să-i aud gânguritul preasfânt
dar irozi și caiafe mi se zbat sub veștmânt

pământul și cerul bocesc în tăcere
prin lume năuci hălăduim sfâșiați
cu suflete goale atârnând la vedere
cerșind în neștire să fim mângâiați

Cântec lui Moș Crăciun

Dă-i bice Moșule dă-i bice
Să fugi din lumea noastră rea
Ești fantezie și-i putea
Să te prefaci că ești ferice

În jocul minții reușim
Câte o farsă-așa ca tine
Iar apoi râdem mult și bine
Ca niște hoți de țintirim

Prin glodul poalei de senin
Nu-i rost de veseli zurgălăi
Ei de-am avea doar anii tăi…
Dar câți avem nici noi nu știm

Ci dă-i dă-i bice Moș trudit
Îl plângem noi pe Dumnezeu
Îi tare mic și ceru-i greu
Cum se revarsă-ntunecit

Nu mai e loc de Moș Crăciun
Că și poveștile-s pe ducă
Pe buza vremii se aburcă
Alt ev alți zei căutăm surghiun

Colind

Alba-neagra

alba-neagra pe ghicite
lerui ler
vindem vieți nefericite
lerui ler
din butelca de tărie
lerui ler
scoatem zaț de veselie
lerui ler

Dumnezeul nemuririi
lerui ler
stă-n cotețul omenirii
lerui ler
cuvioși și încruntați
lerui ler
nu știm n-am fost informați
lerui ler

îngerii s-adună-n grindă
lerui ler
și dansează și colindă
lerui ler
ieslea brațele-și deschide
lerui ler
Dumnezeu în om S-aprinde
lerui ler

Cine-i ăsta, bă?

Cine-i ăsta, bă? se auzi, din spatele copacilor.
Cine-i ăsta, bă? străbătu ecoul străzile oraşelor.
Dar tu ce treabă ai? Ce vrei să zici?
De ce insişti? şi de unde strigi?
Trebuia să întreb, vezi? Nu prea ştiu eu de ce.
Dar trebuia.

Cine-i ăsta, bă? îmi sună în urechi când am pus piciorul în casă.
Cine-i ăsta, bă? veni spre mine un zvon prin pereţi.
Am scos buletinul şi l-am arătat în toate direcţiile
Cu înfrigurare, cu nepricepere (era prima dată când făceam asta).
Mi-am urlat numele cu voce tare.
Să mă fi cotropit străinii?

Cocoșii lui Adam

Cândva încercam să scriu poezie. Acum…

Cocoşii lui Adam

Auzi cocoşii, Petre, îi auzi?
Cum cântă de mama focului?
Degeaba i-am ameninţat…
Mai întâi cu moartea,
Apoi cu viaţa, cu toată viaţa,
Că n-au cedat.

S-au suit în vârful casei să cânte,
După aceea s-au suit în plopi să cânte,
În fagi, în brazi, pe dealuri.
Acum au luat calea munţilor şi de acolo
Vor iar să cânte.