NT Wright la Cluj, ziua 2 (pseudoreportaj)

Sunt oameni pe care merită să-ți dai silința să-i vezi și auzi. Cred că N.T. Wright este unul dintre ei. Indiferent dacă ești sau nu de acord cu teologia lui. Așa se face că am hotărât ca măcar pentru una dintre cele trei zile ale evenimentului organizat de Edictum Dei, să ajung și eu la Cluj.

Am pornit mai devreme, împreună cu Luci, ca un cumva marele purgatoriu al călătorului care trece prin Florești să ne împiedice să ajungem la timp. (Organizatorii ne-au prevenit într-un email că locurile rămase neocupate de către cei înscriși, cu 15 minute înainte de ora 19.00, se vor redistribui.) Plus că mai mulți amici, prieteni și cunoscuți s-au strâns cu acest prilej în Cluj. Așa că aveam toate motivele să ne înființăm și noi cât mai degrabă.

Primul test pe care l-am trecut cu brio a fost cel al locului de parcare. Am găsit unul „cald” încă și l-am cotropit cu toată încântarea pe care o încearcă un șofer într-un mare oraș aglomerat. După care, ne-am aruncat în frigul și zăpada primei zile de primăvară astronomică autentică.

Ca să ne încălzim pentru conferință, am poposit la o cafenea unde cei mai vicioși (eu cu Dănuț) au băut cafea cu scorțișoară și cuișoare, iar cei mai virtuoși (Luci cu Dorin), „limonăzi”. Ăstimp, am pus țara la cale, am vorbit despre edituri, manuscrise, talente, autori români, artă, cărți ce urmează să apară (între altele, se anunță Omul evanghelic, finalizată în sfârșit!). Am tras concluzia, autoironică și culpabilă, că totuși păcatul bârfei preocupate e un pic mai tolerabil decât cel al indiferenței crase.

Cum necum, a sosit momentul întrării în sală. Eram trecuți cu numele și prenumele în catastife albe, de foi A4 capsate, grupate alfabetic. Ne-am luat biletul de intrare și am început să ne căutăm locuri în Auditorium Maximum, al UBB. Dar nici n-am pășit bine în sală că am început să întâlnim fețe cunoscute. Și am petrecut vreo jumătate de ceas dând binețe, conversând, deliberând, planificând, explicând, scuzând erori, aducând informații la zi etc.

Primul la cuvânt a fost Vlad Luca, reprezentantul organizatorilor – care merită felicitați pentru acest eveniment. După o introducere scurtă și la obiect, a urmat părintele Stelian Tofană, profesor de NT la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB. Rolul domniei sale a fost să-l prezinte pe invitat. Prezentarea a fost lămuritoare și convingătoare, cu accente nobile de partidă de box ad-hoc. În câteva reprize scurte, biblistul clujean a punctat admirabil pe tabelă cu câteva lovituri bine țintite atât înspre confrații ortodocși, cât și înspre cei evanghelici. Ca să-l citez: „Cine are urechi de auzit să audă”. Prestația a fost aplaudată pe bună dreptate, nu doar din politețe.

A urmat N.T. Wright tradus de pastorul Vasilică Croitor. Fiindcă nu are rost să încerc să schițez un portret al fostului episcop de Durham – dată fiind anvergura personalității sale academice și publice – mă rezum să consemnez revigorantul accent britanic cu care ne-a vorbit toată seara.

Conferința a avut ca subiect modul în care îl înțelegeau primii creștini pe Isus. Într-o prezentare densă, dar limpede, N.T. Wright a demonstrat cum Isus Cristos reprezenta pentru autorii și cititorii evangheliilor o întruchipare a templului desăvârșit și a sabatului desăvârșit, adică Iahve întrupat. E disponibilă o înregistrare a prelegerii.

Reacțiile celor din sală la diverse idei puncte de către vorbitori sunt imposibil de redat. Dar hai să spunem că de mai multe ori s-a simțit un fel de briză de aer proaspăt. Nu s-a inventat o nouă teologie, ci doar s-au mai scuturat câteva vechi clișee, s-au așezat altfel niște accente.

Există aspecte controversate ale teologiei lui N.T. Wright, iar miezul lor pare a fi dogma îndreptățirii. Fostul episcop de Durham explică mai multe chestiuni într-un interviu acordat lui Trevin Wax. Discuția pornește de la o dispută cu John Piper.

Totuși, trebuie spus că vor continua să existe creștini autentici care nu împărtășesc perspectiva reformată în forma susținută de Piper. În creștinătatea ortodoxă, de pildă, teologi de primă mână (Lossky, Meyendorff, Stăniloae, Yannaras) consideră că doctrina „substituției penale” e cel puțin insuficientă, dacă nu chiar nepotrivită pentru a descrie tot ceea ce s-a întâmplat la cruce.

Pentru enoriașul de rând, această dispută rămâne, probabil, în bună măsură una tehnică, de finețuri teologice. Nici măcar pastorii cu oarecare prestanță nu se pun de acord cu privire la implicațiile diferențelor de viziune dintre Piper/MacArthur și N.T. Wright. Puteți citi aici rezumatul unui material realizat de Trevin Wax și Ted Olsen pentru Christianity Today vedeți aici un rezumat al diferențelor dintre Piper și Wright.

Chiar neîmpărtășind concluziile teologice ale lui N.T. Wright, munca sa de exeget și hermeneut este una de care poate beneficia din plin creștinătatea protestantă, iar ideile sale pot constitui un prilej stimulativ de meditație teologică pentru oricine, inclusiv pentru creștinătatea ortodoxă – probabil că nu degeaba cele mai serioase cărți traduse în limba română au fost publicate la o editură ortodoxă – Deisis (aici o listă cu toate titlurile traduse până în prezent în limba română).

În fine, după prelegere, a urmat o lungă sesiune de autografe. Și de discuții între participanți. Iarăși revederi cu alți oameni, planuri, sugestii, invitații, urări și plăcerea convivialității. Așa cum stă bine unei astfel de întâlniri, s-a prelungit pentru noi încă vreo câteva zeci de minute în stradă, cu discuții oscilând între subiecte sensibile, dureroase sau sumbre și ironii amicale.

Pe urmă, ca lucrurile să nu rămână pe stomacul gol, am achiziționat câte o șaorma picantă „cu de toate” și am pornit târziu către Oradea cu satisfacția că am asistat la un eveniment de înaltă ținută academică și teologică, precum și că am putut să mai dăm ochii cu niște oameni cu care ne întâlnim totuși mai rar decât ne-ar plăcea.

Reclame

4 gânduri despre “NT Wright la Cluj, ziua 2 (pseudoreportaj)

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s