NT Wright la Cluj, ziua 2 (pseudoreportaj)

Sunt oameni pe care merită să-ți dai silința să-i vezi și auzi. Cred că N.T. Wright este unul dintre ei. Indiferent dacă ești sau nu de acord cu teologia lui. Așa se face că am hotărât ca măcar pentru una dintre cele trei zile ale evenimentului organizat de Edictum Dei, să ajung și eu la Cluj.

Am pornit mai devreme, împreună cu Luci, ca un cumva marele purgatoriu al călătorului care trece prin Florești să ne împiedice să ajungem la timp. (Organizatorii ne-au prevenit într-un email că locurile rămase neocupate de către cei înscriși, cu 15 minute înainte de ora 19.00, se vor redistribui.) Plus că mai mulți amici, prieteni și cunoscuți s-au strâns cu acest prilej în Cluj. Așa că aveam toate motivele să ne înființăm și noi cât mai degrabă.

Primul test pe care l-am trecut cu brio a fost cel al locului de parcare. Am găsit unul „cald” încă și l-am cotropit cu toată încântarea pe care o încearcă un șofer într-un mare oraș aglomerat. După care, ne-am aruncat în frigul și zăpada primei zile de primăvară astronomică autentică.

Ca să ne încălzim pentru conferință, am poposit la o cafenea unde cei mai vicioși (eu cu Dănuț) au băut cafea cu scorțișoară și cuișoare, iar cei mai virtuoși (Luci cu Dorin), „limonăzi”. Ăstimp, am pus țara la cale, am vorbit despre edituri, manuscrise, talente, autori români, artă, cărți ce urmează să apară (între altele, se anunță Omul evanghelic, finalizată în sfârșit!). Am tras concluzia, autoironică și culpabilă, că totuși păcatul bârfei preocupate e un pic mai tolerabil decât cel al indiferenței crase.

Cum necum, a sosit momentul întrării în sală. Eram trecuți cu numele și prenumele în catastife albe, de foi A4 capsate, grupate alfabetic. Ne-am luat biletul de intrare și am început să ne căutăm locuri în Auditorium Maximum, al UBB. Dar nici n-am pășit bine în sală că am început să întâlnim fețe cunoscute. Și am petrecut vreo jumătate de ceas dând binețe, conversând, deliberând, planificând, explicând, scuzând erori, aducând informații la zi etc.

Primul la cuvânt a fost Vlad Luca, reprezentantul organizatorilor – care merită felicitați pentru acest eveniment. După o introducere scurtă și la obiect, a urmat părintele Stelian Tofană, profesor de NT la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB. Rolul domniei sale a fost să-l prezinte pe invitat. Prezentarea a fost lămuritoare și convingătoare, cu accente nobile de partidă de box ad-hoc. În câteva reprize scurte, biblistul clujean a punctat admirabil pe tabelă cu câteva lovituri bine țintite atât înspre confrații ortodocși, cât și înspre cei evanghelici. Ca să-l citez: „Cine are urechi de auzit să audă”. Prestația a fost aplaudată pe bună dreptate, nu doar din politețe.

A urmat N.T. Wright tradus de pastorul Vasilică Croitor. Fiindcă nu are rost să încerc să schițez un portret al fostului episcop de Durham – dată fiind anvergura personalității sale academice și publice – mă rezum să consemnez revigorantul accent britanic cu care ne-a vorbit toată seara.Citește mai mult »

Reclame