Cât de cultă mai e nația

„Ziua culturii naționale”, nou-inventată, sună ca un fel de sentință, precum Ziua Judecății sau ca un diagnostic, ca, de pildă, Ziua mondială de luptă împotriva diabetului. Și mai leagă de Eminescu – fiindcă el, „nepereche” fiind, poate duce mult – încă un slogan pompos care se lasă tot cu sindrofii culturale de periat orgolii, cu cuvântări scorțoase care-ți limbă plimba-n gură, cu jălanii naționalist-inutile, care compromit tot ce vor să laude, sau cu obligații care să le scoată pe nas elevilor „poetul național”.

Cultura națională pare o chestie numai pentru ăia de le place cărțile. Și într-un fel așa e. Dar în multe altele nu-i așa. Căci de la școală se împute cultura. De pe băncile ei se creează aversiunea față de toți și toate. Nu doar prin strădania profesorilor, cu siguranță, dar cu siguranță că nu fără contribuția lor activă și voioasă.

Mi-am mărturisit și cu altă ocazie nevoia de detoxifiere de supradozele de comentarii docte și mirobolante despre Eminescu. La fel cum cred că și păsăreasca culturii în general închide accesul celor care nu stăpânesc destul jargonul simandicos de care trebuie să treci ca să poți să prinzi și tu un pic de bronz cultural.

Vă spui, iarăși, că nu cred deloc în sărbătorile astea făcute la comandă. Unde or fi zăcut toți cuvântătorii care azi vor fi rostit discursuri pline de patos când învățământul era distrus pas cu pas în acești 25 de ani?

În general, cu cât sunt mai bine cotați și mai titrați, domnii specializați în discursuri docte și inutile beneficiază de fel și fel de bonificații, rente, proiecte și alte minunății care le permit să-și ducă tot anul năduful în confort, iar de câteva ori pe an să mai producă niște alocuțiuni în care deplâng nația, cultura și dezinteresul „tinerilor”.

Într-un anume sens, cultura pare să fie o formă de neputință, de paralizie civică, socială – dar foarte activă intelectual și discursiv. Deși Academia adună, teoretic, spuma intelectuală a țării, n-a produs niciun document în care să vorbească despre învățământ și realitățile lui scabroase (ci au făcut-o alții, pe internet, locul ăla pe care unii încă îl privesc cu condescendență). Apropo de internet, site-ul Academiei este unul preistoric, ilustrând în chip ironic rolul de „participant activ în viața societății”.

Dar într-un alt sens, cultura e încă foarte vie. Atâta doar că în sferele auguste ale celor care cred că doar ei produc cultură, nu mai încape nimeni și nimic. Fiind o noțiune și o realitate foarte fluidă, cultura se redefinește în permanență. În cultura română intră mereu nume noi, filme noi, identități noi, cântece noi, manifestări noi. Nu totul se reduce la literatura canonică, la istoria „neamului”, la acea cultură atât de înaltă încât ajunge complet inaccesibilă (cu largul efort și mai ales din pricina celor care încearcă să o păstreze „pură” și neatinsă de viață).

Ca să revenim la Eminescu și generația junimistă, scrierile lor nu s-au limitat la literatură, ci au avut de-a face cu multe alte sfere ale realității. Măcar un pic din spiritul combativ al lui Eminescu sau al lui Maiorescu ar face bine și celor care azi se simt, vorbind despre cultură și literatură, frustrați, dezamăgiți, neînțeleși de gloata incultă.

Gloata e într-adevăr incultă, dar o mare contribuție și-a adus, la această stare de fapt, elita culților care nu descinde din sferele siderale, ci și-a pironit privirile în zenit (sau nadir, după caz) de unde nu la mai coboară ca să nu se contamineze de zoaiele banalului cotidian.

Nu ai cum să privești la situația învățământului și să nu te întrebi în ce măsură este responsabilă pentru ea elita intelectuală a țării. Aruncați un ochi pe programul manifestării de la Academie ca să vedeți cam ce legătură există între ce discută ei și realitatea cu care ne confruntăm noi.

Reclame

4 gânduri despre “Cât de cultă mai e nația

  1. poate am mai spus asta, dar un indicator al starii culturale contemporane sunt magazinele de mobila. mergi in cateva si uita-te la sectiunea „Sufragerii” (o gasesti in sectiunea „Living”, insa eu l-am prins pe Pruteanu in anii formativi ai tineretii). daca nu vrei sa pierzi timpul iti spun eu ca e foarte greu sa gasesti ceea ce se numeste popular „o biblioteca”, fie un produs complet fie diferite corpuri cu rafturi serioase.

    inca ceva greu de gasit (desi s-a mai redresat un pic situatia in ultimii 3 ani) sunt comodele de televizor sau echipamente audio-video. acum, e adevarat ca sunt mai putini oameni care au asemenea echipamente (statie de amplificare, boxe, etc.) decat oamenii care au carti, dar totusi, pe hartie avem o populatie destul de educata, mai ales in mediul urban. te-ai astepta ca fiecare om ce a absolvit o facultate sa aiba macar 10-20 de carti in casa.

    • chestia cu echipamentele audio-video este urmatoarea: cultura nu inseamna doar carti, inseamna si muzica si filme. chiar si ultra-conservatorii fara televizor si care au doar o Biblie (de persoana) pun pret pe inregistrari cu predici sau cantece crestine, tot o forma de cultura.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s