Oamenii stau în fotolii și se-mput

O ciudată molimă bântuie în ultimii ani. Nu are un nume. Deși (cred că) are o mie. Ceea ce e totuna cu a nu avea niciunul. Dar are simptome și ele se văd și se simt tot mai acut. Ne contaminează pe toți – căci e cumplit de molipsitoare, din câte se vede.

În esență, principalul simptom, se pare, este că oamenii stau în fotolii și se-mput. Li se coclește creierul, li se amărăște limba, li se înăcrește sufletul, li se învârtoșează inima. De fapt, ar trebui neapărat adăugat că stau cu ochii în device-urile lor electronice și, orbiți de lumina ce-ar fi trebuit să le lărgească orizontul și mintea, văd numai vrăjmași și monștri peste tot. Așa că iau armele și sar la harță imediat ce le miroase a inamic.

Din fotoliile în care putrezesc suflete, nu se mai văd în afară oameni, ci numai etichete, denumiri, calificative – progresiști, pupători de moaște, neomarxiști, alt-right, alt-left, neoconi, rasiști, homofobi, hateri etc. etc. etc la +infint.

Dacă vreodată oamenii vor fi dorit să se întâlnească și să comunice, să trăiască în relativă bună înțelegere, acum fotoliile îi obligă să dorească doar să se afirme, să se confirme, să-și proclame dreptatea, să predice la statui. Odată cu explozia rețelelor sociale, fiecare fotoliu s-a preschimbat în tron, altar, tribună și scaun de judecată. Fiecare posesor de fotoliu este ceea ce dorește el să fie și toți ceilalți sunt, evident, tot ceea ce dorește el ca ei să fie.

Oamenii pe care îi cunoști și cu care îți dai binețe, cărora le porți respect sau simpatie, cu care ai colaborat în diverse contexte sunt triați din nou și înstrăinați în funcție de încadrarea ideologică. Ca să nu-i mai cunoști, ca să nu-i mai accepți (așa ușor…). Nu îi mai poți desemna după nume și prenume, ci numai după etichetă și apartenență. Toată lumea e străbătută de tranșee.

Nu mai există prietenii, ci doar idei care sucesc minți, ideologii care îndobitocesc, cauze care adună adepți, principii care cer jertfe pe altarul progresului. Creștini și atei (sau antiteiști), socialiști și liberali, conservatori și progresiști, nu contează tabăra, lupta pentru recunoașterea oficială se dă prin afișarea la loc vizibil a etichetei, prin militantism agresiv, prin efortul susținut de a nu-i înțelege pe ceilalți, de a le răstălmăci cuvintele, de a le ignora umanitatea, de a-i obliga să-și mărturisească adeziunile.


Pe seama lor, a adversarilor, se poate minți senin, chiar de către apostolii adevărului, li se pot aduce acuzații false, chiar de către justițiarii cei mai intransigenți. Dușmanii pot fi vinovați de tot ceea ce fantezia e capabilă să debiteze. Iar dacă cineva îndrăznește să afle realitatea, se ajunge, cel mult, la „lasă că nu merită tratați corect că și ei mint de sting/ne urăsc”.

Cei care s-au dus în iarnă la proteste sunt sorosiști. Cei care au participat la marșul pentru familie sunt homofobi. Cei care apără valorile tradiționale sunt bigoți și habotnici. Cei care iau partea homosexualilor sunt din start solii satanei și adversarii creștinismului. Pe cât posibil, umanitatea care ne unește trebuie desființată, abrogată, suspendată prin orice mijloace, în numele valorilor, a principiilor, a viitorului. Important e să nu mai cauți la fața omului, să nu-l privești în ochi, ci să porți mereu ochelarii ideologiei regulamentare.

Odată săturat cu certitudini și plin de suficiența propriilor opinii, cel din fotoliu poate începe să diabolizeze categorii de oameni, orașe, nații, țări, rase etc. Locuitorul din fotoliu este dispus să sacrifice grupuri sociale întregi pentru ca el să aibă dreptate. Nu degeaba este invocată ba pedeapsa divină, ba dorința de a-i vedea morți sau măcar agonici pe toți cei care nu îi confirmă idiosincraziile.

Locatarul din fotoliu nu mai poate accepta să fie contrazis, fiindcă a devenit propria sa instanță morală superioară. Se folosește de toți și de toate ca să se justifice, dar în esență el domină, el este tartorul suprem capabil să filtreze toată informația și să înțeleagă Adevărul.

Nu mai există loc pentru dubiu, nu există posibilitate de răzgândire, nu există loc de eroare, nu există convertiri decât cele în slujba cauzei. Orice nuanță este considerată un afront. Orice ezitare (a altuia) este o trădare a cauzei. Orice răzgândire este slăbiciune. Precautul este iscoadă, scepticul este iudă. Des-prietenirile sunt moda zilei. Nu căderea la pace și dialogul rațional, ci declarația de război și agresiunea verbală sunt elogiate.

Fiecare ocupant de fotoliu are potențial de supererou, capabil să-și stabilească singur regulile pentru anihilarea adversarilor. Se poate bucura de răul altora, ba chiar de moartea lor și să se simtă, cu toate acestea, mai om, mai nobil, mai civilizat, mai progresist, mai spiritual, nu mai sălbatic sau mai dezumanizat.

Îngrijorător e faptul că boala nu mai e legată doar de șederea în fotoliu, ci se revarsă în stradă. Îngrijorător e că oamenii încep să agreeze ideea unei dictaturi care să le permită să nu mai fie contraziși. Îngrijorător e că încep să lupte ca alții să nu mai poată vorbi liber, pentru că îi ofensează. Îngrijorător e că nu se mai face distincția dintre extremism și libertate legitimă de exprimare. Îngrijorător e că soluțiile nu sunt căutate în dezbateri, negociere, bună înțelegere, ci în dictate, în legi favorabile și în sancționarea opiniilor concurente. Îngrijorător e că oamenii stau la mâna statului și în el își pun nădejdea.

Fotoliul este, firește, o metaforă în această descriere. Și în această calitate acceptă mai multe sensuri posibile. E semnul huzurului, fiindcă, deși se vaită lumea de sărăcie, cei cu adevărat săraci sunt mereu în afara discuției, ei n-au fotolii. E semnul izolării, căci fotoliul are un singur loc. E semnul gândirii captive, pentru că omul stă pironit în fotoliu, îngurgitând cu nesaț de pe diverse ecrane mesaje care-i confirmă, până la obezitate mentală morbidă, toate prejudecățile. E semnul sedentarismului intelectual, fiindcă locatarul fotoliului nu consideră că merită efortul de a „vizita” și punctul de vedere al celuilalt, darămite a-l înțelege – fie și numai teoretic.

Boala e grea și urâtă, pentru că uneori reușește să asimileze și antidotul și să-l pervertească. Reușește să se adapteze la orice schimbare și să zădărnicească trezirile la realitate. Fiecare are „religia” lui care îi confirmă realitatea și adevărul, care îi confirmă cât de nevrednici sunt ceilalți să trăiască, cât de imbecili sunt ei, cât de necesar ar fi să dispară pentru fericirea generală.

Boala profită de slăbiciunile străvechi ale omului și-l însingurează în dreptatea lui, cu adevărul lui, cu lumea lui, din ce în ce mai îngustă și mai rigid definită. Boala anulează realitatea și o înlocuiește cu una contrafăcută, dar mai coerentă și mai comodă. Boala asta adună la un loc răutăți ancestrale și le dă forme contemporane de exprimare, revărsându-se generos în spațiul virtual din ce în ce mai poluat. Boala exploatează fricile normale pe care toți le avem și se joacă macabru cu nevoia de siguranță pe care toți o resimțim.

Efectul pervers e că oamenii se simt mai puri, mai evoluați, mai umani chiar în timp ce refuză însăși umanitatea altora și dreptul lor la existență. Într-o junglă a informației, boala atrage ca un magnet spre fotolii tocmai reziduurile care să otrăvească sângele în perfect acord cu grupa sanguină intelectuală a preconcepțiilor fiecăruia. Și să transforme diversitatea de opinii care condimentează o viață normală într-o amenințare. Boala hrănește negre utopii și iluzorii paradisuri pământești – care deseori sunt la fel de dezumanizate.

Anunțuri

4 gânduri despre “Oamenii stau în fotolii și se-mput

  1. comentariu serios: tu vorbesti despre fenomenul „echo chamber”. ai uitat sa spui de „basisti”. fenomenul asta a aparut la noi de prin… 2010? sau cand a fost? s-a amplificat exponential in 2012. acum continuam, doar ca avem alte etichete, si jucam si la nivel global (progresisti, sorosisti, antifa, etc.). daca in 2010 ne ajuta doar televizorul, acum ne ajuta si mai mult internetul cu algoritmii Google si Facebook care, fara sa fie un secret (s-au scris articole pe tema asta, cred ca a fost unul si saptamana trecuta) filtreaza stirile astfel incat sa-ti dea mai mult din ceea ce cred ei ca vrei sa vezi.

    comoditatea contemporana a dus si la o lenevire intelectuala. nu mai avem rabdare sa argumentam, sa rationam, sa dezbatem. asaltul informational a dus la oboseala intelectuala: nu mai avem rezistanta sa filtram informatiile, pentru ca sunt coplesitor de multe. este de inteles ca, odata gasite surse relativ agreabile, sa nu mai vrem sa iesim din comfortul lor. pana la urma, cand e viscol afara vrei sa stai in casa sau sa dormi in cort? este vina noastra? da! este vina societatii? da!

    P.S.: n-am citit in Biblie ca timpurile din urma vor fi grozave, usoare si triumfale. tendinta este prezentata clar: totul merge spre mai rau, nu spre mai bine. este un adevar greu de acceptat, dar nu poti spune si „in curand vine Domnul Isus” si sa ai speranta ca lucrurile, la nivel general, se vor imbunatati, ignorand convenabil profetiile. nu poti spune ca se umple Pamantul de crestini si sa predici si Luca 18:8 (Vă spun că le va face dreptate curând. Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“) ca si cand nu intelegi despre ce este vorba.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s