O ciudată molimă bântuie în ultimii ani. Nu are un nume. Deși (cred că) are o mie. Ceea ce e totuna cu a nu avea niciunul. Dar are simptome și ele se văd și se simt tot mai acut. Ne contaminează pe toți – căci e cumplit de molipsitoare, din câte se vede.
În esență, principalul simptom, se pare, este că oamenii stau în fotolii și se-mput. Li se coclește creierul, li se amărăște limba, li se înăcrește sufletul, li se învârtoșează inima. De fapt, ar trebui neapărat adăugat că stau cu ochii în device-urile lor electronice și, orbiți de lumina ce-ar fi trebuit să le lărgească orizontul și mintea, văd numai vrăjmași și monștri peste tot. Așa că iau armele și sar la harță imediat ce le miroase a inamic.
Din fotoliile în care putrezesc suflete, nu se mai văd în afară oameni, ci numai etichete, denumiri, calificative – progresiști, pupători de moaște, neomarxiști, alt-right, alt-left, neoconi, rasiști, homofobi, hateri etc. etc. etc la +infint.
Dacă vreodată oamenii vor fi dorit să se întâlnească și să comunice, să trăiască în relativă bună înțelegere, acum fotoliile îi obligă să dorească doar să se afirme, să se confirme, să-și proclame dreptatea, să predice la statui. Odată cu explozia rețelelor sociale, fiecare fotoliu s-a preschimbat în tron, altar, tribună și scaun de judecată. Fiecare posesor de fotoliu este ceea ce dorește el să fie și toți ceilalți sunt, evident, tot ceea ce dorește el ca ei să fie.
Oamenii pe care îi cunoști și cu care îți dai binețe, cărora le porți respect sau simpatie, cu care ai colaborat în diverse contexte sunt triați din nou și înstrăinați în funcție de încadrarea ideologică. Ca să nu-i mai cunoști, ca să nu-i mai accepți (așa ușor…). Nu îi mai poți desemna după nume și prenume, ci numai după etichetă și apartenență. Toată lumea e străbătută de tranșee.
Nu mai există prietenii, ci doar idei care sucesc minți, ideologii care îndobitocesc, cauze care adună adepți, principii care cer jertfe pe altarul progresului. Creștini și atei (sau antiteiști), socialiști și liberali, conservatori și progresiști, nu contează tabăra, lupta pentru recunoașterea oficială se dă prin afișarea la loc vizibil a etichetei, prin militantism agresiv, prin efortul susținut de a nu-i înțelege pe ceilalți, de a le răstălmăci cuvintele, de a le ignora umanitatea, de a-i obliga să-și mărturisească adeziunile.
Cu drezina 