După părerea mea, cu cifra de mai sus ar trebui să înceapă știrile care prezintă rezultatele la examenul recent încheiat. Sunt sătul de triumfalismul stupid care pune în față notele de 10 (sub 500, dintr-un total de 140.712 de înscriși). Practic, un orășel ceva mai mare decât Câmpina și-a ratat examenul – în mod normal, notele sub 5 nu ar trebui luate în calcul la admitere, altfel examenul devine aproape inutil. Acest fapt reprezintă mult mai adecvat performanțele sistemului decât o fac absolvenții străluciți.
Cu alte cuvinte, un sfert dintre elevii care ajung în clasa a VIII-a sunt „analfabeți”, în sensul că sistemul este astfel structurat încât nu-i poate pregăti pentru un examen de nivel mediu. Pierderile colaterale de 25% sunt foarte mari. Nu vorbim despre examenul de bacalaureat, care nu ar trebui să fie obligatoriu, ci despre un examen care verifică, în esență, capacitatea lor de a înțelege un mesaj, de a reformula niște idei cu propriile cuvinte și de a stăpâni cunoștințe medii de matematică.
Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii 5 ani, 187.673 de elevi s-au aflat în această situație. Repet, pentru fixare: în doar 5 ani de zile, sistemul de învățământ din România a produs un „balast” educațional de mărimea orașului Brăila. La nivel local, 1136 de elevi orădeni au luat note sub 5, adică aproximativ 38 de clase a câte 30 de elevi fiecare. Chiar o fi puțin?
Am pus cuvintele astea dure în ghilimele tocmai pentru că sub aceste cifre se ascund oameni vii, niște adolescenți care și-au ratat un examen important și care vor fi nevoiți să-și găsească un drum în viață fără aportul unor minime noțiuni dobândite în anii de școală. Unele licee admiteau anii trecuți elevi și cu medii sub 5. Ce era să facă? Dar cine poate crede că acești elevi pot fi reabilitați în cei 4 ani de liceu, astfel încât să recupereze ce au pierdut în cei 8 ani precedenți?
Cei cu note foarte mari se împart în mai multe categorii posibile (ba chiar foarte probabile). Unii se prea poate să fi reușit în pofida sistemului, adică pompând de zor meditații, fiindcă profesorii de la clasă sunt prost pregătiți sau indiferenți. Cu siguranță, sunt destui care obțin performanțe grație sistemului paralel de ore în particular.
Pe urmă, sunt cei foarte inteligenți care reușesc să se descurce în interiorul sistemului și să nu se lase sufocați de presiunea stupidă a unor profesori mediocri, care vor performanță la toate materiile. Nici aceștia nu-s chiar puțini.
Ar mai fi și beneficiarii iliciți ai corupției din sistem. Greu de spus câți sunt, dar sigur încă mai există. Există încă oameni care au acces direct la comisiile de corectare (fiindcă în săli s-a generalizat sistemul de supraveghere video). E foarte puțin probabil ca un copil sau nepot de inspector să ia notă mică. Și acest fapt nu se datorează întotdeauna unor performanțe intelectuale extraordinare.
În sfârșit, vin și cei care au fost cu adevărat ajutați de sistem, de oameni care pun suflet în munca lor și care luptă ei cu sistemul ca să-și protejeze elevii. Dascăli care nu pretind elevilor să ia meditații în particular cu ei ca să le dea notele pe care le merită. Profesori care stăpânesc materia predată și mai au și tact pedagogic.
Rămân însă la părere că adevărata știre este despre cei care, an de an, cad sub linie, incapabili să obțină un 5 care se dă relativ ușor. Aici se vede incapacitatea sistemului de a pregăti decent un sfert din populația școlară de până la 15 ani. Aceasta e dimensiunea eșecului și nici măcar nu e imaginea lui completă.
Dacă performerii care sunt scoși în față ar fi întrebați cinstit cum s-au pregătit pentru acest examen, am avea, cel mai probabil, ocazia să descoperim cât din performanțele lor sunt rezultatul eforturilor făcute de familie, nu de către școală.
Și, da, factura cea mai costisitoare e plătită de către familie, care, în cazul celor buni, trebuie să caute meditatori de calitate, iar în cazul celor slabi, trebuie să găsească modalități de supraviețuire, căi de șpăguire și alte strategii de criză.
Toate astea se varsă pe urmă în societate. Căci cei cu adevărat buni la învățătură încep să ia calea străinătății chiar dinainte de liceu sau imediat după bac, iar dacă nu, măcar în timpul facultății. Și mândra societate românească, cu triumfalismul ei tâmp rămâne în continuare la cheremul unor incompetenți corupți care, încă din școală, au căutat mereu scurtături și căi ocolitoare.
Nu cred că vina aparține în primul rând elevilor, ci cred că sistemul de învățământ își arată slăbiciunile, însă societatea rămâne complet insensibilă și inertă. Părinții și elevii se comportă mai degrabă ca niște victime frustrate, profesorii fac ce pot (fiecare cum îl taie capul), iar cei care pot decide au decis: să lase lucrurile exact așa cum se află sau, dacă se poate, să pună și mai multă putere la îndemâna unor lichele din ce în ce mai corupte.
Indiferent că problema ar fi la sistemul de evaluare, la cel de predare sau la volumul mare de informații, cheia este la responsabilii din educație. Și ei ar putea fi obligați să gândească totul altfel. Dar „reformele” sunt lăsate în grija politicienilor, după care sunt trecute prin filtrul instituțiilor și al diverșilor inspectori sau directori și în cele din urmă ajung la profesori și elevi – afectându-le întreaga viață și unora, și celorlalți.
UPDATE: Nota sumbră a acestui text este confirmată de recenta numire în fotoliul de ministru al unui personaj sinistru, ce reușește să îmbine în mod abject lipsa de scrupule cu slugărnicia ticăloasă față de partid. Zile negre urmează pentru viitorul învățământului românesc.
Cu drezina 
Ca să fii badantă în Italia sau ca să culegi căpșuni în Spania, nu ai nevoie să promovezi Evaluarea Națională sau bacalaureatul, iar din banii pe care îi câștigi în mod cinstit poți trăi onorabil tu și familia ta. Există soluții pentru oricine, dacă vrea să câștige o pâine. Dacă însă ești analfabet funcțional, nu te sfătuiesc să citești Biblia, cum ți se recomandă cu sârg prin unele cercuri, fiindcă nu ești capabil să înțelegi un mesaj scris. Din aceleași motive, nu-ți pune în cap să devii pastor sau predicator. Este adevărat că există școli biblice unde ești admis cu numai opt clase absovite la activ, dar evită-le. Unii dintre cei care stau pe scaun în biserică și au mai mult de opt clase vor râde în sinea lor de argumentele-ți slăbuțe în interpretarea mesajului biblic scris. Ascultă însă Biblia audio și lucrează pentru Dumnezeu printre cei ca tine. 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, deci ai un câmp larg de acțiune, unde chiar poți aduce roade. Este o lucrare bună pentru tine și nu este de disprețuit. Doamne ajută!
mentalitatea „sa scoatem pastori/predicatori/preoti pe banda rulanta” nu face decat rau Bisericii. acei oameni care au mai mult de opt clase azi zambesc ingaduitor, saptamana viitoare ridica din spranceana, si luna viitoare nu mai vin la Biserica daca umpli predica cu amatorisme.
[…] https://drezina.wordpress.com/2017/06/28/32-460-de-elevi-nu-au-promovat-examenul-la-evaluarea-nationa… […]
candva, demult, un om cu facultate era ceva destul de rar de intalnit. acum avem absolventi de 2-3 facultati care au o sacosa de doctorate, toate diplomele valorand de fapt zero. sunt satul de absolventi de provincie care se dau mari specialisti, dar la o examinare atenta numai pretentiile sunt de capul lor. este o mediocritate provinciala care se auto-alimenteaza si auto-promoveaza pe plan local, cu pretentii de superioritate aspura tuturor „viniturilor” care „strica orasul”, fara sa vada de fapt ca-s niste inculti, incompetenti si badarani de prima mana.
din toti elevii astia, cati erau din mediul rural? cati sunt de la scoli de periferie? cati sunt de „etnie”? cati ar vrea, de fapt, sa faca ceva mai mult in viata decat golaneala? ce e mai bine, sa ajunga muncitori necalificati (presupunand ca vor sa munceasca), sau sa fie trasi de urechi pana in clasa a12a, eventual sa termine si o facultate prin Targoviste, Petrosani sau Bacau?
vina porneste in primul rand de acasa. „sistemul” a fost simplificat pana la prostire in ultimii ani, si elevii astia par din ce in ce mai incapabili. pai n-ar fi avut nici o sansa in anii 90, ca sa nu zic inainte de 1989. au doar drepturi, retele de socializare si joaca in cap. daca parintii nu se implica in educatia si viitorul copilului (ca acum e la moda sa-i lasi sa faca ce vor), astea-s rezultatele. si prin implicare nu ma refer doar la „sa scoatem doctorand din el”, poate sa insemne si o discutie cinstita despre optiunile de viitor ce i s-ar potrivi cel mai bine. sunt oameni care probabil ar fi niste meseriasi foarte buni, si ar lucra cu placere, dar parintii ii imping spre studii teoretice care le mananca tineretea taman cand ar avea posibilitatea sa acumuleze niste experienta practica. si avem nevoie de oameni de-astia. daca nu-i dai copilului niste tinte de atins in viata, daca nu-i arati ca ai niste asteptari (realiste), n-o sa fie motivat sa faca ceva.
Mai bine ar fi să ajungă muncitori calificați. Avem nevoie de meseriași.
nu numai ca avem nevoie, dar sigur ar fi mult mai fericiti facand ceva la care se pricep si le place.
de asemenea eu simt o nevoie de oameni cu educatie elementara. sunt satul de oameni ce lucreaza in domeniul amenajarilor interioare (asa-numitii „meseriasi”, un termen cam nepotrivit dupa parerea mea, pentru ca e prea ambiguu) care au lacune grave in comportament. de genul: nu-si dau numele complet nici daca insisti (ceea ce ridica automat semne de intrebare in legatura cu comportamentul lor), dupa ce fac o lucrare nu-ti mai raspund la telefon, sau nu raspund in general la telefon, mereu injosesc clientii cu placa „am un client important la care a trebuit sa merg” (adica eu nu-s important, sa zic multumesc ca vorbeste cu mine), se dau mari specialisti pana in momentul cand gresesc ceva, cand devine brusc vina clientului (de exemplu nu mi-a pus usa de vizitare sub cada pentru ca nu i-am spus eu… si cand il intreb daca nu se pune de obicei, zice „ba da”), si tot asa. pentru asta nu-ti trebuie neaparat facultati.
Trebuie să apelezi numai la meseriași pricepuți, recomandați de epreferință de persoane de încredere pe care le cunoști personal. Dacă este vorba despre ceva important, ca renovarea apartamentului, este recomandabil să faci o vizită cunoștinței tale ca să te convingi de calitatea lucrării realizate de respectivul meseriaș.
toate cunostintele mele raspund cam asa: nu pot sa-ti recomand pe nimeni, toti sunt neseriosi.
Și mie mi-a fost foarte greu să găsesc meseriași buni, dar m-am rugat specific pentru asta și, după câțiva ani când n-am avut pe nimeni (instalatorul îmi murise, iar zugravul îmi plecase în Anglia), acum am un instalator, un electrician și un zugrav. Dacă te rogi lui Dumnezeu specific pentru asta, îți va da pe cineva.
Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista. eu ma rog sa pot sa-mi fac singur ce sta in puterea mea. dupa ce am avut mai demult niste oameni sa-mi faca mici lucrari am tras concluzia ca si eu as putea face ce fac ei (ca oricum nu puteam merge la servici cat erau ei la mine). asa ca acum imi renovez singur balconul in timpul liber.
ca sa zic asa, de pus la loc cateva placi de faianta ma descurc. dar nu as putea sa fac o baie intreaga.
cred ca asta ar putea fi o idee de afacere: o firma specializata in renovari si reparatii mici si medii, dar cu o politica explicita ca ia lucrari mici. si cu tarife clare (ca la lucrarile mici toti cu care am vorbit zic „da cat vrei”, si niciodata nu stiu daca-i prea mult sau prea putin; eu prefer relatiile comerciale in care ambele parti sunt multumite). si cu ceva buget pentru publicitate, sa auzi de ea prin metode clasice, nu doar din gura-n gura.