Atunci când nu se mai vede nimic

Sunt nopți când întunericul e atât de apăsător de parcă ar avea propria lui greutate. Când parcă se lăfăie peste omenire și oamenii gâfâie obosiți, încovoiați, bodogănind în barbă. Noroc că avem televizor și alte ieșiri din astea și nu simțim toți deodată această apăsare. Dar pe unii tot îi ajunge și îi cocârjează cât e noaptea de lungă.

Și nu doar că e un întuneric greu, ci mai pare și instalat definitiv. Ca și când ar fi înghițit orice lumină de dincolo de el. Ca și când ar fi capătul. Ăla pe care toți îl așteptăm, dar nimeni nu știe exact cum va fi – chiar dacă unii se laudă pe la colțuri.

În acel soi de beznă devine imposibil să mai gândești ziua de mâine. Ți se închide nu numai orizontul, ci și mintea, capacitatea de a face planuri, de a întreține fitilul acela de speranță care îți permite să spui banalități precum: mâine trebuie să dau un telefon sau să duc mașina la spălat. Totul e departe, e colosal de greu și dureros de imposibil.

Ca și cum ai locui într-un sicriu îngropat dintr-o regretabilă eroare. Și tot ce mai ai de făcut e să aștepți să se termine aerul și să vezi cum e să te sufoci.

Înțelegi atunci ca pe-o rană cât ești de singur, că nu se poate trece dintr-un sicriu din ăsta într-altul. Că lumea o să-și urmeze cursul și în absența ta. Căci s-ar putea să fii jelit, dar nu te va ajuta cu mai nimic. Că s-ar putea să ți se ducă dorul, dar nu știi dacă vei avea habar de asta sau dacă te va putea interesa.

Iar cel mai rău doare atunci străfulgerarea că s-ar putea ca toate astea să nu aibă sens, că totul e degeaba. Că te-ai hrănit cu iluzii și ai construit pe himere. Că „dincolo” nu doar că e foarte departe și nu știi cum să ajungi, ci că s-ar putea să nici nu existe.

Am dat și un nume acestei stări și i-am spus disperare sau deznădejde. Și în jurul ei s-au aglomerat alți torționari cu nume înfricoșătoarea: spaima, angoasa, anxietatea, panica etc. Iar când te privești în această oglindă, fie și numai preț de o clipă, te vezi insignifiant, ridicol, vid, expirat, uscat, neglijabil, pustiit, captiv, trădat, blestemat.

Oricine a ajuns vreodată să stea față în față cu astfel de stări cred că poate bănui cam ce au simțit ucenicii în nopțile dintre Răstignire și Înviere. Oricât de mult ar fi regretat și ar fi plâns, nici lacrimile și nici remușcările nu mai aveau sens. Înglodați în neputință, paralizați de frici lăuntrice și de primejdii exterioare, oameni fără viitor și fără rost pe lume.

Ucenicii trăiau atunci o experiență pentru care nu aveau explicații teologice. Nu știau nimic despre ispășirea substitutivă. Lor le murise învățătorul care, cu câteva ceasuri înainte să fie arestat, se preocupa de starea lor sufletească și de viitorul lor. Era chiar moartea aia pe care refuzaseră s-o creadă posibilă.

Erau dezamăgiți, fuseseră abandonați. Se pregăteau să devină sceptici. Ca să evite alte dezamăgiri. Să se pună la adăpost de imprevizibil și de suferință. Așa cum se cade unui om cu scaun la cap. Pățit și înțelepțit.

Fuseseră dispuși să-și schimbe convingeri, reguli sfinte, obiceiuri, rânduieli, tradiții. Ajunseseră să creadă tot ce le spunea. Mai puțin partea cu moartea și învierea…

Iuda a dus raționamentul până la cele mai radicale consecințe logice. Ceilalți s-au refugiat în automatismele lor, sperând să uite. Să-și uite lașitatea. Dar și disperarea. Să devină workaholici, globetrotteri, oameni religioși. Ceva, orice. Doar să nu mai fie nevoiți să se gândească la toate cele petrecute.

Și mai ales să nu fie nevoiți să spere în ce nu se poate spera. Să lase loc pentru ideea țicnită cu învierea. Care ce altceva putea fi decât o altă dezamăgire? Și mai cruntă. Și mai rușinoasă. Și mai fatală. Nu, de gândul învierii trebuiau să se ferească. O disperare sinceră, pragmatică, bazată pe fapte și dovezi era de preferat.

Până și dimineața s-au străduit să contrazică orice năstrușnicie. Au rostogolit cuminți deznădejdea mai departe, până în pânzele albe. Probabil că ar fi fost gata să plătească și ei ca să se spună că n-a existat o înviere, ci o șmecherie, un hoț de cadavre… ceva acolo.

Poate că se și temeau de înviere. Că urmau să se privească într-o oglindă care-i arăta destul de neprezentabili. Lași, trădători, indiferenți, nesimțitori, defazați, neinspirați, năuciți. Învierea i-ar fi obligat să se întâlnească iarăși cu ei înșiși. Îi forța să nu uite, să nu se ascundă sub suferință, să nu se acopere precaut cu disperare. Îi obliga să iasă din ei înșiși. Să privească afară, să se lase priviți până în adâncul sufletului, vulnerabili ca o rană deschisă, spintecați până la cele mai ascunse motivații.

Se întorcea iarăși întrebarea „oare nu cumva sunt eu?” ca să le râdă tuturor în nas. Să le scoată toate ifosele de lideri și de privilegiați din cap. Mortul fusese cel bun, cel iubitor, cel fără cusur. Dar ei erau cei care trăiau bine mersi. Cum să nu te simți prost? Cum să nu te întrebi ce hram porți? Cum să nu te roadă vinovăția și să te înjunghie rușinea?

Și totuși, din străfundurile ființei se înalță acea speranță speriată și fragilă că învierea e posibilă. Că fatalitatea poate fi învinsă. Că rânduiala lumii poate fi răsturnată cu susul în jos. Că sfârșitul nu-i aici. Că poate… că trebuie… că de ce nu… că oare cum ar fi dacă…

Să speri sau să nu speri? Să te arunci sau să nu te arunci? Să mizezi pe incredibil sau să te limitezi la palpabil? Coborârea în mormânt și coborârea în sine. În abis. Ieșirea din mormânt și ieșirea din sine. Saltul nebunesc în gol.

Învierea n-a răsturnat doar ordinea lumii, ci și ordinea interioară a martorilor. A contrazis prea omenescul în toate formele sale.

Anunțuri

4 gânduri despre “Atunci când nu se mai vede nimic

  1. faina poza
    faptul ca a existat sau nu o piatra si un mormant gol langa ea devine neglijabil cand vezi clar ca nu adevarul este cautat ci sensul

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s