Grațiere și amnistie – încercare de contextualizare creștină

(sursa)
(sursa)

În această discuție despre grațiere și amnistie, trebuie să recurgem câteva noțiuni fără de care dezbaterea este imposibilă: dreptate, nedreptate, legalitate, ilegalitate, iertare, răzbunare, credibilitate, consecvență, valori morale creștine, discernământ… După câte se vede în istorie și în experiența curentă, este o artă dificilă să ții în armonie astfel de principii care uneori intră în conflict, să știi să alegi momentul în care să dai prioritate unuia anume și totodată să nu le anulezi pe toate celelalte.

Teoretic, lucrurile par oarecum simple. Creștinii practică iertarea – e unul dintre cele mai importante imperative –, dar trebuie să apere dreptatea; pot, ba chiar trebuie să lupte pentru dreptate, dar fără să cadă în patima răzbunării. E drept ca un om să plătească pentru faptele sale. E creștinește să i se acorde clemență. Răzbunarea iese din discuție. Dar ajungem repede la complicații: ce înseamnă o pedeapsă justă? Când, cui și de către cine se acordă clemență? Unde e granița dintre lupta pentru dreptate și dorința de răzbunare? A răzbuna oameni nevinovați e o formă de justiție acceptabilă?

Pentru ca biserica să poată exprima un punct de vedere care să fie luat serios în seamă în această privință, are nevoie de credibilitate. Foarte simplificat, credibilitatea socială – într-un contex laic – poate fi obținută din două surse: istoria atitudinilor bisericii și practicile ei curente. Cele două se suprapun parțial, dar le putem separa de dragul clarității.

Pentru a observa cum s-a poziționat biserica în istoria recentă, musai să facem un ocol istoric. Citește mai mult »

Anunțuri

Păsăreasca culturii

Câteva dintre imaginile pe care le asociază google cuvântului „cultură”
Câteva dintre imaginile pe care le asociază google cuvântului „cultură”

Deși s-ar vrea o expresie a celor mai înalte sau profunde idealuri și aspirații ale sufletului omenesc, un fel de manifestare care trece dincolo de orice diferențe și ajunge la lucrurile esențiale ale ființei, nu știu cum se face că o anumită fracție din cultura înaltă ajunge să se închidă în propriile ei limbaje.

N-are rost să facem acum cine știe ce incursiuni savante prin istoria și definițiile culturii. Vă propun un exercițiu mult mai simplu. E foarte posibil că vi s-a întâmplat măcar o dată în viață să rămâneți profund marcat(ă) de un film serios, de o carte bună, de un concert clasic de calitate, de o piesă de teatru după un dramaturg celebru, de un tablou, de un cântec bine compus, de o sculptură, de o catedrală, de rafinamentul unei demonstrații filosofice etc.Citește mai mult »