Postat de: Teofil Stanciu | 20/09/2016

Șansa învățământului

În ciuda faptului că se vorbește foarte mult despre carențele din învățământ, despre ce și în ce fel ar trebui schimbat, despre mentalități învechite, despre teme aberante și despre lipsa de atenție pentru „produsul finit” al procesului educațional – elevul –, ci care s-au prezentat cuminți la început de an școlar vor învăța după aceleași programe, vor avea aceeași profesori, vor fi nevoiți să se conformeze acelorași cerințe.

Asta se întâmplă și din pricina inerției cadrelor didactice, dar și din cauza faptului că deocamdată se discută vorbe și cam atât. De fapt, de vreo 25 de ani se întâmplă, în mare, cam același lucru: discuțiile se desfășoară pe un plan teoretic, general, iar realitatea se degradează în școală, în clasă, în dreptul fiecărui elev.

Se propun soluții europene, finlandeze, montessiriene și cine mai știe de ce fel. Unele bune, evident. Altele, mai degrabă experimentale. Iar altele, pur și simplu inveții ideologice inepte.

Problema cea mare este că, chiar dacă s-ar adopta azi o soluție salvatoare, ar trece încă ani până când această soluție să ajungă în cele mai îndepărtate cătune ale țării. Deci este o certitudine că această atmosferă apăsătoare și lipsa de speranță și de orizont vor mai persista în școlile românești.

Și atunci, care este șansa învățământului? După părere mea, dacă ne referim la învățământul de masă, șansa stă în redescoperirea rezervelor de umanitate ale profesorilor în „complicitate” cu managementul școlii.

E greu să demonstrez cu cifre această teorie, dar, în practică, știe fiecare părinte că profesorii care se arată umani câștigă inima copiilor. Profesorii care nu răbufnesc necontrolat în clase, care nu pedepsesc pe toată lumea pentru un caz izolat, profesorii care nu tratează copiii ca pe niște obiecte, profesorii care nu-și obligă elevii să ia meditații (cu ei) ca să treacă clasa, profesorii care nu umilesc copii, profesorii care nu se comportă de parcă doar materia lor ar exista pe lume, profesorii care nu sunt ranchiunoși, suspicioși sau răzbunători.

Altfel spus, elevii ar aștepta să întâlnească la catedră niște oameni care să arate așa cum ne-ar plăcea tuturor să arate oamenii cu care interacționăm atât de des și atât de complex. Ar aștepta probabil un pic de compasiune, un pic de vulnerabilitate, niște înțelepciune, un pic de calm, un dram de respect, un strop de interes real pentru persoana elevului.

Teoretic, în toate metodicile (dacă veți fi curioși să căutați), veți găsi lecții sforăitoare despre formarea elevului sau dimensiunea formativă a educației. Dar cine mai are timp de acea dimensiune când hârțoagele, programele și stresurile cotidiene copleșesc în egală măsură profesorii, elevii și părinții, adunându-i laolaltă într-un butoi de pulbere cu explozie garantată?

Probabil că acei directori care vor înțelege că merită să riște din „performanță” (care oricum e umflată pe hârtie), ca să câștige în omenie și normalitate relațională, vor atrage către școlile lor tot mai mulți părinți sătui de teme kilometrice (și idioate), sătui de „standarde” fixate numai pentru câțiva elevi de elită, sătui să le fie făcuți copiii sclavi ai sistemului de învățământ.

Cred că o astfel de atitudine costă. Fiindcă ar trebui ca, practic, acești dascăli să refuze grila sistemului și să nu mai primească gradații, să nu mai salveze aparențe, să nu mai pună un accent inuman pe niște standarde la care puțini pot ajunge fără falsificarea rezultatelor la examene (prin diverse metode corupte). Ideal ar fi ca acești dascăli să fie și extrem de competenți, ca să știe să dozeze totuși bine materia, chiar și în afara programei, să își privească critic propriile materii și să rețină din ele doar esențialul pentru învățământul de masă.

Dar chiar și dacă nu ar fi atât de competenți, mulți părinți și elevi s-ar mulțumi doar cu niște dascăli mai înțelegători, mai omenoși și mai puțin obsedați de materia lor.

Chiar trebuie să știe copilul toate grupele de munți din România? Chiar trebuie să știe fiecare personaj obscur din scrierile autorilor români? Chiar nu poate înțelege o poezie fără „eul liric”? Chiar trebuie să știe toți formule chimice complexe? Chiar se cere tuturor să fie experți la matematică? Nu se poate nicicum fără toceala datelor, numelor și locurilor la istorie?

Într-o școală atât de batjocorită și de deformată, e și normal ca revenirea la normalitatea relațiilor să coste. Părerea mea e că cine își va asuma acest preț (mai ales dacă ar reuși la nivel de școală, nu doar de individ) și va căuta în mod programatic să pună mai multă omenie în actul pedagogic are mari șanse să câștige. Asta și în contextul în care, pe un fundal de nemulțumire generală, o astfel de atitudine s-ar face repede remarcată.

~~~~~~~

Există și soluțiile sistemelor alternative, ieșirea din sistemul public, dar acestea sunt rezervate unei minorități. Ele însă ar trebui încurajate măcar de societatea civilă, până la punctul în care să devină viabile.

Atitudinea unui fost ministru (Funeriu) față de homeschooling reprezintă o enormitate greu de înțeles. „Îndoctrinații” și „sectanții ciudați” au făcut în bună măsură Europa și America ceea ce sunt ele în prezent, fiindcă, s-o spunem p-aia dreaptă, educația se desfășura fie în familii (deci homeschool neoficializat încă), fie pe lângă biserici sau mănăstiri. „Îndoctrinarea” de care se teme, surprinzător, fostul ministru al învățământului a născut universitățile din Europa, căci scopul inițial al acestor școli era unul pronunțat catehetic! Că bănuiesc că nu avea în vedere radicalismul islamic când a respins ideea de a include învățământul la domiciliu în legislația românească…

Cu siguranță că pot exista și acele cazuri în care părinți habotnici își deformează ideologic copiii. Dar e foarte greu de împăcat logic și moral indiferența față de sute de mii de copii, care se chinuie an de an în școlile românești, cu presupusa grijă pentru cazurile grave de îndoctrinare ce ar dăuna copiilor. Ca ministru, d-l Funeriu însuși, prin măsurile sale, a împovărat sistemul preuniversitar cu atâta hârțogăraie inutilă, încât a mutat semnificativ accentul de pe activitatea didactică pe cea birocratică (profesorii au devenit niște conțopiști obligați să întocmească chintale întregi de dosare). Iar dintre măsurile pozitive a rămas în special chestia cu camerele – care e foarte bună pentru a stabili un diagnostic al școlii, dar nu aduce nicio soluție de fond.

Sistemul homeschool are limitele sale (dar există sistem care nu are minusuri?). Nu e accesibil oricui, nici din punct de vedere financiar (chiar există familii în țara asta unde ambii părinți sunt nevoiți să lucreze ca să-și întrețină casa – nu e un moft, cum sugerează unii adepți ai HS), nici sub raportul pregătirii (un părinte care a fost mai mereu pe corigență nu va putea preda copilului, iar în România sunt destui părinți semi-analfabeți), nici sub raport social (sunt familii dezorganizate din care abia așteaptă și copilul să mai plece). Prezintă și riscul unor ideologii și ideologizări ce pot fi extremiste.

Dar acest sistem nu este, așa cum se sugerează, în afara oricărui control, fiindcă are niște materiale pe care le folosește (și care pot fi citite de orice om interesat și onest), există criterii de evaluare și uniformizare impuse de societate. Nu degeaba se laudă adepții acestui sistem cu rata foarte mare de admitere în universități publice sau private de top – înseamnă că cel puțin la acest nivel se poate verifica foarte precis ceea ce „produce” școala (de) acasă.

Indiferent dacă aș adopta sau nu vreodată acest sistem, cred că merită apărat măcar pentru faptul că e mai puțin supus controlului statului prin sistemul său profund corupt atât la nivel de inspectorate, cât și la nivel de minister. Care stat a demonstrat deja, cel puțin în România (inclusiv în vremea lui Funeriu), cât e de (in)capabil să asigure o educație relevantă social copiilor. Dar statul poate avea niște criterii e evaluare unitare pentru toată suflarea școlărească, poate condiția diplomele de îndeplinirea unor obiective didactice precise (iar dacă ar recunoaște oficial acest sistem, l-ar putea reglementa în așa fel încât să nu mai fie „suspect”).

În paranteză fie spus, contraofensiva d-lui Funeriu conține inepții demagogice și populiste demne de un discurs vadimist de prin 2000.

~~~~~~~

Revin și zic că astfel de ieșiri din sistem (spre învățământ acasă sau spre școli private) nu e accesibil decât unora. Ceilalți (majoritari) vor rămâne mai departe dependenți încă destulă vreme de sistemul public. Iar acolo, singura schimbare cu adevărat posibilă în orice moment, este una de atitudine. Poate e un pariu idealist, dar e unica transformare pe care aș paria că poate modifica în mod semnificativ nivelul de tensiune care se acumulează constant în jurul a tot ceea ce presupune școala în România.

Și iarăși, poate că e fixația mea, dar senzația foarte puternică e că cheia acestei breșe de normalitate se află în mâinile directorilor care pot schimba atmosfera în școală, mutând accentele și, într-un fel, boicotând sistemul.

Anunțuri

Responses

  1. ai trecut cu vederea acest argument:

    ”Dacă acceptăm homeschooling, fiecare părinte va primi de la stat costul standard per elev, adică vreo 3500 de lei pe an. Şi atunci să vezi ce succes o să aibă homeschooling-ul printre cei mai săraci 10% dintre părinţi, mai ales printre cei care au nevoie de o mână de ajutor în ogradă din partea copiilor de 7 ani. Traim intr-o ţară în care statul abia îşi poate controla prim miniştrii plagiatori. Să vezi ce mişto o sa verifice educaţia dată de geniile nedescoperite ale pedagogiei de sufragerie”

    pentru ca avem deja precedentul cu familii de betivi someri care fac copii doar pentru a incasa ajutoare sociale eu cred ca acesta este un motiv foarte serios de a limita strict acest sistem. poate ca argumentele cu „sectantii” or fi prea mult, dar temerea exprimata mai sus mi se pare foarte bine fundamentata.

    vorbind de fundamentalism, de ce sa nu luam in calcul si cazul unor familii ce si-ar creste copiii intr-un spirit religios daunator societatii noastre, cum ar fi islamul wahabist? cu aia ce faci, cand vor incepe sa declare jihadul in Piata Unirii? ca doar stim ca asemenea lucruri se intampla in state vestice. ori dai drepturi tuturor, ori nici unuia. nu poti sa spui „crestinii (care denominatie?) au voie sa-si educe copiii acasa, dar musulmanii nu”. si sa nu uitam la ce nivel de educatie pot aspira fetele in statele islamice fundamentaliste.

    saptamana trecuta, discutand cu o colega de servici, am constatat cum ne-a pregatit scoala pentru lumea reala: fiecare profesor iti dadea teme si se comporta de parca a lui era singura tema, si singura materie din orar. asa se comporta si clientii unei firme private, si uneori sunt situatii in care se suprapun 2-3 de-astia cu acelasi termen limita, si sa vezi atunci distractie cand stai 13 ore lipit de calculator. celor care spun ca scoala e inutila si nu foloseste la nimic in lumea reala nu pot sa le spun decat ca ori si-au gresit cariera rau de tot, ori n-au fost foarte atenti la ce s-a predat.

    • N-am ignorat. Am spus că există aceste pericole. Doar că nu am insistat pe detalierea lor, fiindcă nu reprezintă obiectul acestui articol. Dar, evident, pot și trebuie discutate inclusiv cazurile de îndoctrinare extremistă. Dacă ar fi să brodăm pe temă: cum poți evalua o grilă care să nu scape printre ochiurile ei tocmai cazurile de risc? Cum se mai definește azi un părinte integru, responsabil, cu simț civic și atitudine pozitivă față de societate? Mă tem că în epoca multiculti nu mai avem această posibilitate, fiindccă nu avem criterii (căci criteriile ofensează)…

      • eu tot nu vad unde ai spus despre cei ce ar putea abuza sistemul pentru a-si tine copiii acasa si a-i pune la munca. deocamdata problema indoctrinarii nu e atat de mare la noi cat e problema abandonului scolar mascat.

        sa vedem ce „hăm șcul” vor face tiganii cu copiii lor, pe care nici acum nu-i trimit la scoala. practic le mai deschidem o portita pentru a evita integrarea in societate si in piata muncii.

        ca inceput, daca e sa intretin ideea de educatie la domiciliu (si pot gasi si cazuri in care as sustine acest sistem – copii cu probleme de sanatate ce nu pot merge la scoala) cred ca un criteriu de evaluare ar fi studiile parintilor sau ale celor ce vor sa fie profesori la domiciliu. sa li se ceara aceleasi competente pe care trebuie sa le aiba si cadrele didactice „conventionale” la nivelul la care vor sa predea. vrei sa-ti tii copilul acasa pana la 18 ani? facultate cu profil ce acopera minim unul din subiectele predate, plus modul pedagogic sau un curs echivalent. asa, ca tot ne place sa ne plangem ca scoala romaneasca nu ajuta la nimic si e inutila… apoi daca e inutila scoala, tu de unde ai competente de a preda materia? inspiratia divina si autodidactica nu se pun la socoteala.

  2. Chiar nu poate înțeleg

  3. Pai hai sa ne gandim asa: de anul urmator iti tii copilul acasa si il inveti de toate. Ce anume ii „predai”? Despre ce ii vei vorbi?!

    • Dacă tot e să ne gândim, atunci s-o facem cât mai serios. Și dacă ar fi doar să stai cu el acasă, tot ai avea despre ce să-i vorbești. Fiindcă sunt o grămadă de lucruri pe lumea asta care trebuie explicate. De la natură, la funcționarea economiei și relațiile dintre oameni.

      Dar, dacă ne referim la HS, atunci există niște materiale, după cum spuneam și în text, făcute de niște organizații care coordonează activitatea. După acele manuale se lucrează. Conținutul lor e un alt subiect, dar ele există și pot fi văzute, evaluate.

  4. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo, de vreme ce sunt prins cu altele acum, chiar ieri ma gindeam sa te ispitesc sa scrii ceva dspree aberatiile debitate, ‘ex cathedra’, de Funeriu (am si comentat despre asta pe FB).
    Ma bucur ca ai facut-o.
    Dupa ce mai trece valul asta, si mai adunam ceva in dosarul de presa al temei, poate ca ar merita sa incercam, si unul si altul, sa scriem un text de analiza. Am ispitit-o si pe doamna Romaniuc sa scrie ceva pe aceasta tema. Inca astept sa vad.

  5. Acum iata un nou subiect pe tapet: homeschooling-ul.

    Am citi in ultima vreme cate ceva despre asta si stau gandindu-ma ce ispita ar fi fost pentru mine elevul de acum treizeci de ani !!! Ce pacat ca m-am nascut prea devreme !

    Am vazut si eu ca statistic cei pregatiti acasa ies mai bine procentual decat cei pregatiti la comun. Dar logica mea imi impune niste reflexii peste care, limitat cum sunt, nu pot trece in ciuda statisticilor incurajatoare:

    1. Problema socializarii. Oricat de multa grija ai avea fata de copilul tau, traiul in comunitate de mic nu poate fi inlocuit. Eu am avut oroare de ,,inregimentari”de traiul la comun: gradinita, scoala, liceu, armata. Dar nu ma pot imagina inlocuind aceste trepte cu statul acasa (exceptand armata pe care unii colegi cu ,,proptele”au reusit s-o faca in regim de homeschool-ing:)). Statul acasa prezinta pericolul ,,turnului de fildes”al ,,clopotului de sticla”.

    2. Problema predarii efective. Cum vei putea tu parinte care ai o anume specializare sa-i predai copilului tau de 14 ani limba romana (eventual si una-doua limbi straine), matematica, fizica, biologia, geografia, istoria, educatia fizica avand in acelasi timp pretentia sa iti ia cu brio examenul de capacitate si de ce nu , sa ajunga si olimpic.

    3. Problema timpului. Daca esti un parinte care poti sa te ocupi de educatia copilului tau inlocuind scoala clasica atunci se presupune ca ai o pregatire profesionala buna si ca o consecinta, un servici bun. Servici pe care trebuie sa-l onorezi. Atunci cand mai ai timp sa te ocupi de copil (sau de copii)?

    4. Problema cadrelor. Daca apelezi la mai multi profesori in sistem de meditatie atunci trebuie sa te asiguri ca nu-s prea multi parinti solicitanti de homeschooling pentru ca altfel va trebui sa avem cate un profesor la trei-patru copii. Daca homeschooling-ul se va generaliza neexistand criterii restrictive ar trebui sa se puna problema reprofilarii multor cadre din invatamantul primar si gimanizal. Deci o viitoare problema sociala printre multe altele pe care noi romanii ne pricepem sa le rezolvam de minune.

    5. Problema controlului statului. Statul asta hulit, blestemat, corupt, ,,fratele porc” cum este des „,alintat” pana la urma suntem noi. Noi ca si comunitate. Confundam adesea statul cu administratia acestuia. La fel cum se face adesea confuzia de principiu intre biserca si administratia acesteia. Statul inseamna comunitate iar comunitatea trebuie sa aiba controlul asupra a tot ceea ce o priveste. Iar invatamantul priveste statul mai mult decat orice pentru ca reprezinta viitorul sau. Ori prin homeschooling individul se sustrage statului el nemaiavand nicio obligatie morala fata de acesta. E un proces de destructurare pornit pe scara larga homeschooling-ul nefiind decat o treapta.

    Homeschooling-ul poate da rezultate bune pe scara restransa si in alte societati. La noi va fi o petarda cu efecte nefaste pentru societate. Vor fi cateva sute de familii care vor alege acest sistem vazan reale beneficii pentru copiii lor dar prevad ca multi o vor face cu intentii nu prea cinstite. Astfel pregatim terenul in mod legal si cu finantare de la stat pentru multe loaze.

  6. Iar povestea cu indoctrinarea seamana cu propaganda ,,securistica” de pe vremuri care ne inducea frica de sectanti care sunt dubiosi si fac numai rele. Faptul ca eu ortodox, greco-catolic, protestant, evreu sau musulman hotarasc sa-mi cresc copilul in religia mea nu-i treaba statului laic. Treaba autoritatii este sa fie eficienta practic nu sa aiba grija de ,,indoctrinari”. Poate ar fi trebuit sa ne explice si noua domnul Funeriu ce intelege dansul (si alti trambitasi ai ,,valorilor laice”) prin ,,indoctrinare religioasa”?

    Vedeti ca treaba asta cu statul laic s-a denaturat in ultima vreme. Stat laic inseamna ca eu ortodox sa nu-ti impun tie, liber-cugetator, practicile religiei mele, dar nu inseamna ca tu, liber-cugetator, sa-mi impui mie ,,liber-cugetarea” ta.

    Statul laic e o conventie, o chestiune ,,tehnica” si atat. Nu are nicio acoperire filozofica desi a fost teoretizat de filozofi. El trebuie sa se remarce prin ,,pasivitate”, sa-i lase in pace si pe credinciosi si pe atei si nu sa-i boicoteze pe primii. Stat laic nu inseamna (cum cred multi) stat ateu !

  7. Atitudinea unui fost ministru (Funeriu) față de homeschooling reprezintă o enormitate greu de înțeles. „Îndoctrinații” și „sectanții ciudați” au făcut în bună măsură Europa și America ceea ce sunt ele în prezent, fiindcă, s-o spunem p-aia dreaptă, educația se desfășura fie în familii (deci homeschool neoficializat încă), fie pe lângă biserici sau mănăstiri. „Îndoctrinarea” de care se teme, surprinzător, fostul ministru al învățământului a născut universitățile din Europa, căci scopul inițial al acestor școli era unul pronunțat catehetic! Că bănuiesc că nu avea în vedere radicalismul islamic când a respins ideea de a include învățământul la domiciliu în legislația românească…

    Ma tem ca va precipitati un pic cand e vorba de homschooling si rolul ei in formarea Europei si a Americii. Bisericile, DA, manstirile DA dar home schooling mai putin. Si apoi nu stiu daca atitudinea profesorului este chiar atit de importanta pe cat ii dati importanta. Poate ar fi de cautat si in alta parte. Ma intorc din Romania dupa patru saptamini lungi de sedere in care constat ca manualele scolare, sau cel putin ceea ce am vazut, folosesc o limbaj incorect si par traduse din alta limba. Exemplu: „Realizati un scurt text ….. ” Un text se realizeaza sau se scrie, se redacteaza eventual, dar nu realizeaza. Pe urma de cand adjectivul se pune in fata substantivului in romaneste. Sigur vor fi cazuri, ca si in franceza dar cazul de mai sus este incorect si nu este romaneste.

    Deci dincolo de atitudinea profesorului trebuie sa fie o programa, manuale adaptate, sa nu va mai spun de cele in engleza, iar exigenta trebuie sa fie prezenta. Daca elevul merge la scoala ca sa fie laudat, asa cum inteleg, de la finlandezi, ca se intimpla in Finlanda, si stiu ca prea adesea se intimpla in America. Nu e chiar atit de profitabil. De ce sa nu aiba cunostinte elevul? Nu acesta este rolul invatamintului?

    Imi amintesc o intrunire cu cativa americani in care copii unuia ditre ei, care locuia in Franta de multa vreme si crescuse de fapt la Geneva, canta la un instrument muzical, americanii prezenti il intreaba daca copii lui au primit premii pentru cantat. La care franco americanul raspunde „No in France you don’t get awards just because you go to school you get them if you performe well.” Vor fi intodeauna elevi mai slabi si mai buni si orice profesor este tentat sa se investeasca in cei interesat, in cei care depun efort.

  8. Excelent Eugen, atit la primul comentariu, si foarte pertinent cat si la al doilea, A ne exalta si ambala intr-o directie sau alta nu rezolva nimic, E nevoie de o adevarata analiza, nu de vorbe scrise la repezeala. Problema este complexa si asa cum scrieti, rezultatele sunt la scara mica si nu la una mare, Iar cat priveste laicitatea aveti absoluta dreptate nu este ateism ci este libertatea de a practica credinta sa, dar mai ales, SEPARAREA INTRE STAT SI BISERICA.

    In urma cu cateva luni caldinalul de Lyon, considerat primatul galilor si urmas a lui Irineu de Lyon, a fost acuzat ca ar fi stiut de un caz de pedofilie in dioceza lui. Presa s-a ambalat, primul ministru a cerut demisia cardinalului la care toata presa si nu numai presa dar si celelalte autoritati au spus ” De cand se amesteca guvernul, prin Primul Ministru, in treburile bisericii?” Asa ca domnul Prim Ministru a fost redus la tacere si adus la respectul laicitatii.

  9. Revin desi nu imi vad comentariile nici macar in asteptarea, Inca odata nu idoctrinarea, chiar daca pusa intre ghilimele a creat universitatile in Europa.

    Apoi cred ca problema de home schooling este mult mai complexa ea nu se rezuma la vorbaria in familie, parintii si copii, pareti a sugera pot vorbi despre multe, dar cu ce competenta? In Franta se face o deosebire intre instruire si educatie; instuirea se face in scoala, educatia acasa. Cele doua nu ar trebui confundate.

  10. […] Șansa învățământului […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: