Postat de: Teofil Stanciu | 16/08/2016

Moralism și (lipsă de) empatie

Tintoretto - Alegoria moralității lucrurilor pământești (sursa)

Tintoretto – Alegoria moralității lucrurilor pământești (sursa)

De multe ori, moralismul care-i animă pe creștini ia, în aparență, forma intoleranței față de semenii care comit anumite fapte condamnabile moral. Există și zone ale vieții în care societatea în ansamblu reacționează cu indignare la fapte antisociale, iar în aceste cazuri, atitudinea comună nu mai necesită explicații. Problema apare atunci când societatea tolerează sau chiar aprobă și încurajează anumite comportamente pe care doar grupările creștine le (mai) condamnă.

Exemple sunt suficiente, iar printre cele mai notorii se numără homosexualitatea, avortul sau eutanasia. Conflictul se naște, evident, din paradigmele morale diferite cu care operează taberele ce ajung să se înfrunte.

Invocarea explicativă sau justificativă a distincției biblice clasice dintre „păcat” și „păcătos” nu rezolvă aproape niciodată problema, fiindcă rămâne cumva suspendată în teorie. Nu potolește nici virulența unor moraliști porniți să condamne comportamentele neadecvate. Nu îmbunătățește nici interacțiunea dintre părțile aflate în conflict. Nu îmbunează nici tabăra avocaților care susțin dreptul fiecăruia de a fi așa cum dorește să fie.

Se consideră, îndeobște, că pretenția creștină de a clasifica anumite fapte drept păcate denotă aroganță. Că nimeni nu are dreptul să spună altcuiva ce să facă. Povestea e însă mai complicată de atât și, în realitate, mereu există situații în care, prin consens social, ni se impune ce să facem și ce să nu facem, fapt valabil indiferent dacă societatea este mai apropiată de valorilor morale iudeo-creștine sau mai secularizată.

Dat fiind faptul că nu am în vedere acest subiect, mă limitez doar la observația că nimeni, într-o societate, nu face ceea ce dorește decât dacă am vorbi despre o formă de anarhie absolută. Deci există niște valori morale subînțelese, iar conflictele ce apar între diverse grupuri se iscă din incongruența între seturile diferite de norme subînțelese.

Revin însă la problema moraliștilor. Și vreau doar să ridic câteva întrebări. Există posibilitatea de a afirma un punct de vedere creștin fără a cădea într-o subtilă formă de aroganță morală? Ce presupune iubirea creștină față de aproapele (și față de dușman)? Poate exclude iubirea creștină empatia umană? Cum se poate preveni pericolul ca, sub masca moralismului, să se ascundă diverse atitudini și motivații străine de creștinism?

Adevărul e că cu greu s-ar putea nega că există un deficit de empatie în atitudinea moralistă. Pornind de la standardul moral și venind către individ, de obicei discursul este axat mai degrabă pe teorie, argumente teologice, sancțiuni, consecințe dezastruoase, pedepse viitoare etc. Lipsa de nuanțe, dezinteresul (aparent) față de situații concrete, ignorarea factorului uman, generalizările grosiere, nesocotirea altor perspective lasă impresia de falsitate, de deformare a realității. Dar toate acestea sunt păcate comune oricărei tendințe de teoretizare și generalizare – fie religioasă, fie seculară. Când spui „3 milioane de proști” comiți deja o generalizare inacceptabilă pentru rigoarea rațională.

Când însă această detașare de uman este justificată cu Biblia, lucrurile se complică. Din punct de vedere creștin, de pildă, este corect a cataloga comportamentul homosexual drept păcătos. Dar există și alte comportamente păcătoase împotriva cărora nu se protestează. Lăcomia de bani e păcat, dar nu se protestează împotriva exceselor (ba chiar există oarecare simpatie pentru bogați, independent de ceea ce se știe sau nu despre corectitudinea lor). Adulterul este păcat, dar nu se protestează împotriva lui. Violența în familie este un cumul de păcate, dar nu se organizează marșuri pentru a o denunța. Și lista poate continua.

În parte, aici își are explicația ipocrizia de care sunt acuzați moraliștii când încep să protesteze doar împotriva anumitor păcate, iar pe altele le lasă nesancționate sau profită de pe urma lor. De ce deranjează avortul, dar nu și hoția, corupția sau incompetența – care ucid și ele? Întrebări de acest gen sunt legitime și trebuie să primească un răspuns. Dacă el există, și trebuie să existe.

A încerca să înțelegi resorturile unui comportament (să revenim la cazul homosexualității) nu înseamnă neapărat că aprobi sau încurajezi acel comportament. Dar cu siguranță înseamnă că îți nuanțezi și articulezi altfel poziția adoptată. Poți face distincția între predispoziție și alegere, între homosexualul abstinent și cel practicant.

Indiferent cât de mare ar fi repulsia moralistului față de orice deviere de la calea cea dreptă, nimic nu justifică tratarea „făptașilor” ca obiecte, ca entități subumane sau ca rebuturi umane. Trebuie mereu avut în vedere că este vorba realmente despre oameni, concreți, vii, la fel de unici ca fiecare dintre noi și la fel de asemănători cu toți ceilalți. Oameni cu care se poate dialoga, care simt, ezită, se întreabă, caută, plâng și râd. Disprețul nu poate fi justificat teologic sau biblic.

În ciuda pretenției că păcatul și păcătosul sunt două realități distincte, adesea omul este privit de către moraliști numai prin prisma păcatului său. Ca și cum n-ar mai avea nimic altceva de apreciat. El nu mai este recunoscut ca om cu valoarea intrinsecă dată de Creator, cu calități, cu frământări, ci este evaluat exclusiv în funcție de un anumit criteriu moral. Și adesea se întâmplă ca judecățile moraliste să se bazeze pe un singur criteriu, ceea ce face iarăși cu atât mai suspectă și mai nedreaptă evaluarea moralistă categorică și severă.

De exemplu, o organizație care promovează valorile familiei recomanda drept criteriu pentru evaluarea candidaților la alegeri atitudinea lor față de avort. Această recomandare, deși poate părea la prima vedere corectă pentru un creștin, ridică numeroase probleme la o analiză mai atentă. Să presupunem că avem un politician homosexual, corupt, ateu, dar care nu este de acord cu avortul. Evident că aceeași organizație nu ar recomanda alegerea lui. Deci criteriul unic poate fi extrem de înșelător și mai degrabă să complice lucrurile.

Să luăm un alt exemplu: prohibiția americană, care a pornit cu cele mai bune intenții, a făcut să înflorească specula și contrabanda cu alcool, fapt ce a alimentat mafiile cu bani și a făcut numeroase victime și printre oameni nevinovați. Numai câți polițiști au murit în confruntări sângeroase cu contrabandiștii… Poartă mișcările de temperanță vreo răspundere morală pentru crimele colaterale? În paratenză fie spus, KKK a susținut prohibiția…

Revenind însă, moralismul care ignoră că are de-a face cu ființe umane create libere, supuse greșelii, mânate de instincte, pasiuni, afectate de moșteniri genetice și de influența mediului riscă să devină (în cazul în care ar dobândi posibilitatea să se impună ca normă) un instrument de simplă constrângere sau chiar de persecuție.

Există două imperative de care orice moralist trebuie să țină cont. Pe de o parte, este standardul moral, cel mai la îndemână și cel care-l motivează pe moralist să acționeze și să sancționeze. Pe de altă parte însă, este obligația morală de a se purta corect (în spiritul adevărului și al dreptății biblice pe care le clamează) cu fiecare dintre semenii săi. Or, în cazul în care comportamentul corect față de semeni devine cu adevărat o normă, atunci de aici decurge că trebuie știut tot ce poate fi știut despre trupul și sufletului păcătosului, despre cauze și consecințe, despre influențe bune și proaste.

La modul ideal, moraliștii ar trebui să fie la punct cu cele mai recente descoperiri din sfera neuroștiințelor, din sfera geneticii, din sfera biologiei, a psihologiei și sociologiei. Dar ar trebui să dovedească și o bună cunoaștere a istoriei, măcar în ce privește alte încercări de impunere a unei norme sociale. Păcatul sau imoralitatea sunt realități certe, pentru creștini, dar și predispozițiile genetice, funcționarea creierului, complexitatea trăirilor umane, influența mediului trebuie să fie tratate ca niște realități care musai cunoscute.

O cunoaștere mai temeinică a funcționării ființei umane nu anulează standardele morale, dar sporește înțelegerea față de semeni. Diminuează aroganța și accentuează smerenia în fața complexității sufletului și minții. Măcar din interes pentru mai multă eficiență în demersurile întreprinse, tot ar fi util ca moraliștii să cunoască subtilitățile creierului ce pot fi exploatatea pentru a deveni mai convingători.

În plus, tratarea păcătoșilor ca ființe concrete, ca niște indivizi cu care dialoghezi față către față precum vecinii sau rudeniile – nu ca niște entități generice, ca niște chipuri cu contururi vagi – cu siguranță ar putea îmbunătăți modul de adresare, capacitatea de empatie, posibilitatea de a înțelege anumite situații (fără să fie aprobate deciziile morale proaste).

Dar cele mai importante motive care pledează pentru o abordare ce ține cont de realitate sunt de altă natură. Descoperile științifice țin de revelația naturală, care nu poate fi separată de cea specială (decât în mod abuziv). Preocuparea pentru soarta morală a umanității nu poate călca în picioare individul – fiecare om este un potențial credincios, indiferent de starea lui de la un moment dat. Creștinul mărturisește puterea harului ca fiind singura modalitate de a ajunge la mântuire. Or natura păcătoasă a omului este aceeași la toți, căci și cei care au cunoscut regenerarea sunt la fel de nedemni de mântuirea lor precum oricare alt păcătos necăit.

Un punct important în orice demers moralist ar fi ca promotorii standardelor etice creștine să nu ajungă să se socotească ei înșiși instrumente ale judecății divine (Dumnezeu își rezervă dreptul de a judeca lumea). Căci ceea ce fac oamenii este totuși prea imperfect și parțial ca să aspire la perfecțiunea înțelepciunii divine. Aproape orice măsură morală s-ar lua și ar fi implementată există mari șanse ca ea să aibă și efecte nocive, oricât de bune, sfinte, nobile și biblice ar fi intențiile inițiale.

Un exemplu la îndemână e cel al legii prin care se interzicea avortul: în România, a umplut orfelinatele cu copii nedoriți și a ucis mame care erau dispuse mai degrabă să riște decât să aducă pe lume un copil. Cum judecăm astfel de situații din punct de vedere moral și creștin? Soluțiile simpliste n-au ajutat niciodată pe nimeni, fapt ce se vede atunci când promotorii acestor soluții sunt puși în situația de a le aplica la ei înșiși.

Așadar, orice demers moralist ar fi creștinește să fie însoțit de o bună cunoaștere a subiectului, de o atitudine mai puțin dăscăloasă și mai empatică (față de om, ca om, nu față de faptă), de o cât mai nuanțată formulare, de măsuri care să anticipeze și efecte secundare nedorite și neapărat de conștientizarea faptului că impunerea unui comportament la nivel de societate nu reprezintă un deziderat spiritual, ci este un demers în primul rând politic și social.

Intențiile foarte bune sau justificările foarte spirituale nu garantează, în lumea noastră imperfectă, rezultate perfecte. Iar orice element în plus, orice precauție în plus, orice amănunt relevant trebuie luat în calcul. Echilibrul între respectul pentru individ și libertatea lui, pe de o parte, și morala publică, pe de alta, este unul fragil și complicat de obținut sau de menținut.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2016/08/16/moralism-si-lipsa-de-empatie […]

  2. Superb și convingător articol. Îmi este foarte ușor să fiu de acord cu ideile pe le care le exprimați în el cu privire la o anumită categorie de persoane: homosexualii bărbați. Deoarece interacționez cu numeroși homosexuali și am prieteni buni care sunt homosexuali practicanți. Totuși, îmi este dificil să le accept cu privire la o altă categorie de persoane: pedofilii. Deoarece nu interacționez cu pedofili și nu am niciun prieten despre care să știu că este pedofil practicant. Dat fiind că mulți evanghelici nu le pot aplica nici măcar pentru homosexuali, înseamnă nu Biblia, ci experiența noastră de viață este cea care ne determină reacțiile și comportamentul față de anumite categorii de persoane, în ciuda faptului că ne considerăm credincioși? Am remarcat în predici și emisiuni creștine formula: „Îi iubim pe homosexuali, dar nu suntem de acord cu păcatul lor”, dar din faptul în care vorbitorul pronunță prima jumătate a declarației, am perceput nu dragoste, ci respingere și repulsie, neintenționat transmise. Am dedus că sunt doar vorbe, pentru că ei știu că așa este „corect din punct de vedere biblic” sau „biblically correct”. Când aud în predici sau emisiuni creștine luări de poziție împotriva homosexualității, trebuie să-mi impun să nu-i consider pe vorbitori niște farisei. Fiindcă tot ei nu iau niciodată atitudine împotriva abuzului sexual al soției sau incestului sau abuzului sexual al copilului, despre care un consilier creștin bun are cunoștință că sunt prezente în bisericile lor. Mai sunt și situații în care un pastor îi spune unui consilier că la el în biserică nu sunt homosexuali, în condițiile în care acesta din urmă are un client homosexual chiar din acea biserică. Adânc, în interiorul meu, eu tot cred că asta înseamnă fariseism.

    • exista un curent care vrea sa puna semnul egal intre homosexualitate, pedofilie si incest. adica, vezi tu, nu e treaba noastra ce fac doua persoane care „se iubesc”. cand vine vorba despre pedofilie treaba este cu atat mai oribila pentru ca vorbim de relatii intre un adult si un copil. daca eu as cunoaste un pedofil „practicant” ar trebui sa fie multumit daca ma restrictionez doar la a-l da pe mana politie in timp record. si spun asta din postura de om si de tata.

      iubirea aproapelui neconditionata nu cred ca este posibila, cel putin pentru mine. am niste limite, si relatiile sexuale cu copii sunt una dintre ele.

      • Dumnezeu ne iubește, dar majoritatea covârșitoare a oamenilor merg în iad. Iubirea nu exclude pedeapsa severă.

      • Jimmy Hinton este un pastor evanghelic american care a descoperit că tatăl lui, și el pastor și un predicator excelent, abuza sexual fetițe de când avea 14 ani. Tatăl său era căsătorit cu mama lui Jimmy de mai bine de 30 de ani și aveau 11 copii. După două zile de frământări, Jimmy și mama lui l-au denunțat. La 62 de ani, a fost condamnat la 30-60 de ani de închisoare fără posibilitate de eliberare condiționată, la vârsta lui, efectiv o pedeapsă pe viață.

        Tatăl i-a cerut lui Jimmy să scrie o scrisoare autorităților în care să ceară micșorarea pedepsei, ceea ce Jimmy nu a putut face, deoarece, așa cum spune el, ar fi fost o palmă peste fața victimelor. Tatăl lui a insistat ca Jimmy să-i aducă fotografii cu nepoata sa, dar Jimmy refuză, deoarece fetița are exact vârsta preferată de bunicul ei pentru victimizarea fetițelor, între 2 și 4 ani. Jimmy i-a răspuns tatălui său că nu îi dă fotografii cu fiica lui deoarece nu vrea ca el să o folosească pentru stimulare sexuală. Deși urăște ce le-a făcut tatăl său fetițelor timp de 48 de ani, Jimmy declară că îl iubește și păstrează legătură cu el, ei vârbind în mod regulat. Vedem din aceasta că pedofilii practicați pot fi iubiți sincer de creștini dedicați, iar dragostea nu exclude disciplina dură și pedeapsa.

        Jimmy a început o lucrare de conștientizare a Bisericilor lui Cristos cu privire la abuzarea copiilor lor de către pedofili. El accentuează la seminariile sale că 85% dintre abuzatorii sexuali pentru care îl cheamă bisericile sunt pastori, prezbiteri și alți lideri. El accentuează, de asemenea, că 93% dintre pedofilii prinși în Statele Unite se declară foarte religioși, iar oamenii religioși merg de obicei la biserică. El insistă că Biserica este un mediu preferat de pedofili, în care le este cel mai ușor să abuzeze. Pentru articolele lui Jimmy Hinton, vedeți http://contracurentului.com/?s=jimmy+hinton.

        • Pedofilia e (încă) o deviație și sperăm să rămână așa. În orice caz, e o mare diferență între o faptă imorală consimțită și abuzare. Există o ierarhizare necesară a faptelor antisociale. Pedofilia e dintre cele mai odioase. A înțelege însă mecanismele mentale ale făptașului nu înseamnă a-i suspenda pedeapsa, ci, eventual, poate conduce la niște măsuri preventive sau cine știe ce alte beneficii. Și încă ceva, atunci când avem victime, e indiscutabil că solidaritatea și interesul se manifestă în primul rând față de victimă.

      • Curentul despre care vorbești, FS, nu mi-e prea clar dacă are în vedere consimțământul peste o anumită vârstă (14 ani) sau se referă la „dreptul” (aberant, revoltător, diabolic) de a face fiecare ce-l taie capul. Dacă e prima variantă, atunci susținătorii lui se pot prevala de obiceiul mai vechi (practicat și în creștinism, fără obiecții) de a mărita fetele cu destul de mult înainte de 20 de ani. Iar aici discuția deja devine destul de complicată. N-am stat să analizez, dar intuiesc câteva direcții de argumentare.

        • pedofilie-pedofilie. vor s-o recunoasca ca si orientare sexuala legitima. nu dau linkuri. primii pasi sunt starnirea de empatie pentru pedofili. de NAMBLA ai auzit?

          metodele ce vor fi aplicate probabil vor fi aceleasi folosite de catre lobbyurile gay in trecut. mai un exemplu haios dar inofensiv, mai o glumita, mai un fapt istoric (stiati ca cutare figura istorica era pedofil, si uite ce mari contributii a avut? l-ai arunca tu pe X in inchisoare? primitivule!), mai un sitcom cu un personaj „pitoresc”… ce crezi ca e serialul O Familie Moderna daca nu propaganda desantata pentru casatoriile „alea”? ce a fost serialul tradus la noi cu titlul Sub Pamant SRL, daca nu propaganda pentru normalizarea homosexualitatii?

          • Nu m-am uitat la serialul respectiv. Mi s-a părut plicticos.

            Există o tentativă mai veche în ce privește pedofilia. Sartre a făcut parte din mișcarea respectivă, se pare. Dar, repet, nu văd cum s-ar putea „legaliza” așa ceva indepedent de o limită de vârstă. S-ar lăsa cu moarte de om, la propriu. Și s-ar renunța. 14 ani nu e totuna cu 2 ani. Deocamdată, se dau lupte serioase pentru a combate exploatarea minorilor… Deși mai există schizofrenii din astea.
            (Am auzit de NAMBLA, da).

            Nu sunt de acord, în principiu cu așa ceva. Nu intră în discuție. Dar mi-e clar că se pot prevala de vârstele timpurii la care erau căsătorite fetele în trecut pentru a muta hotarul.

          • cand era trecutul asta despre care vorbesti? in urma cu 5 secunde? musulmanii care se revarsa in Europa deja cer (si obtin uneori) recunoasterea casatoriilor cu minore. deci uite un vector de propaganda: e cultura lor, trebuie sa le-o respectam, cine se opune e islamofob nazist si trebuie bagat la inchisoare.

        • În Olanda pedofilia este legalizată prin faptul că deținerea de pornografie infantilă nu este un delict, iar relațiile sexuale dintre adulți și copii sunt legale de la 12 ani, cu acordul părinților.

          În unele țări arabe pedofilia este lagalizată religios prin aceea că bărbatul adult cumpără o fetiță de la părinții ei, se căsătorește cu ea, iar apoi poate divorța de ea după 5 minute, o oră sau câteva luni, cum dorește el. De la izbucnirea războiului în Siria fetițe siriene sunt vândute de părinții lor pedofililor arabi străini, care le cumpără pe o perioadă determinată de timp. O astfel de fată la 18 ani a avut deja mai mult de 10 soți legali.

          Pedofilia este legalizată în teritorile stăpânite de ISIS, care ia ca sclave sexuale fetițe cu vârsta începând de la 1 an. Cele mai scumpe sunt cele de 9 ani, fiindcă au vârsta la care profetul Mahomed și-a consumat căsătoria cu soția sa preferată, Aisha, fiica unui prieten al său, cu care s-a căsătorit când ea avea 6 ani. De asemenea, ISIS ia ca sclavi sexuali și băieți.

          Pedofilia este legalizată social în Afganistan, unde bărbații pashtun cumpără băieți de la părinții lor, pe care îi folosesc ca sclavi sexuali și dansatori bacha bazi.

          În Pakistanul, bărbații sunt foarte interesați de sexul cu băieți. Un studiu din 2009 făcut pe 170 de şoferi de camion pakistanezi şi pe cei 169 de băieţi ajutoare ale lor a raportat că „aproape toţi” băieţii au sfârşit prin a face sex cu şoferii, dintre care cei mai mulţi erau căsătoriţi. Mai mult, băieţii ajutoare mai mari deseori îi violau pe băieţii ajutoare mai tineri. Principalul investigator, Dr. Muhammad Tufail, a spus că deşi sexul cu femeile prostituate este destul de obişnuit, „şoferii preferă băieţii tineri”.

          Deci pedofilia este legalizată în diferite forme în destule părți ale lumii, așa cum a fost de-a lungul istoriei. În Imperiul Roman, în Grecia antică și Imperiul Otoman era ceva obișnuit.

          • soldatilor americani li s-a ordonat sa ignore practicile de sclavie sexuala si viol ale baieteilor la care se dedau „aliatii” afgani. am vazut niste clipuri despre asta pe Youtube de-ti vine sa …

          • Da, așa este.

    • Încă se fuge de acest subiect. Dar iată că vine realitatea peste noi și ne obligă să reacționăm.

      • eu nu stiu ce e cu apetitul asta pentru a discuta comportamente sexuale. care mai de care aduc in discutie cu mare pofta pornografia, sexul inafara casatoriei, adulterul… cu frisca si fructe deasupra! da, uita-te la ei, pacatosii, cum sunt inrobiti de filme porno, mama, si cum le-au luat mintile filmele porno, si fii atent, s-a pocait si a marturisit ca era inrobit de pornografie…

        discutati cu un ortodox si vedeti parerea lui despre pocaiti. cum suntem vazut ci fatarnici ce nu pierd o ocazie de a face propaganda religioasa, dar trateaza pe cei de alte confesiuni cu dispret, se comporta ca si cum ar fi sfinti dar au aceleasi pacate ca restul lumii, si uneori mai rau. asta nu discutam! nu, ca nu-i asa grozav, nu-i asa de interesant ca… ia uite-l pe ala, e inrobit de pacate sexuale, repede, mai facem 2-3 subiecte de discutie din asta! asta-i ce conteaza, frate, nu marturia in fata lumii. oricum lumea uraste ce nu e al ei, e normal sa nu le placa pocaitii.

        • Touché! (Te ambalași cam tare🙂 )

          • eu am o teorie despre cauzele unui astfel de comportament. e simpla: unii vorbesc despre ceea ce nu au, dar isi doresc.

            de ce se uita tinerii la porno pe internet? ca-s plini de hormoni si impulsuri si n-au cum sa si le calmeze altfel. a, am uitat, tinerii nostri sunt sfinti si n-au pofte de-alea murdare.

  3. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu isi face iarasi curaj si se aventureaza pe un teren minat, asa cum face nu de putine ori. Sunt ‘aventuri’ intelectuale mai mult decit necesare intr-un spatiu religios cum este cel evanghelic, dar nu numai, dominat de legalism, fatarnicie si intoleranta, care tocmai de aceea este incapabil de a opera cu nuante, si cu atiit mai putin cu empatie.
    ‘Uraste pacatul si iubeste pe pacatos’ functioneaza impecabil in cazul lui Dumnezeu. Noua insa ne este mult mai complicat. De aceea tindem sa aruncam si pruncul (pacatosul) odata cu apa din scalda (i)morala.

  4. […] Moralism și (lipsă de) empatie […]

  5. nu pot fi de acord cu urmatoarea afirmatie:

    „Un exemplu la îndemână e cel al legii prin care se interzicea avortul: în România, a umplut orfelinatele cu copii nedoriți și a ucis mame care erau dispuse mai degrabă să riște decât să aducă pe lume un copil.”

    nu stiu daca am mai spus asta in alte comentarii, dar chiar si asa, merita repetat: problema este abordata fundamental gresit. avortul nu este si nu trebuie privit ca o masura contraceptiva. ce a cauzat dezastrul de la noi a fost de fapt interzicerea contraceptivelor, cum ar fi prezervativele. daca exista metode contraceptive la dispozitie si populatia este educata in privinta lor nu se ajunge la avorturi*. respectivul decret a fost dat pentru a creste in mod fortat populatia Romaniei (fortat mai ales cand, intr-un sistem represiv si care isi infometeaza populatia majoritatea oamenilor nu vor sa aduca pe lume copii). din cate stiu sunt tari precum Polonia in care si astazi avortul este interzis, si nu trec prin problemele Romaniei din anii 70-80.

    problema asta cu avort = contraceptie este o mare manipulare si minciuna (precum aia cu „dar ei se iubesc, cum poti interzice dragostea?”). sunt cazuri in care un avort poate fi necesar (am auzit niste chestii cand sotia mea era gravida care m-au pus serios pe ganduri), dar nu sunt de acord sa fie folosit pe post de pseudo-contraceptiv (contraceptivele previn formarea embrionului) pentru ca „el” e prea mascul ca sa-si puna un prezervativ si „ea” nu e in stare sa-i ceara asta in mod clar. si e indiferent cine sunt cei doi si in ce relatie conjugala se afla.

    *- de fapt se poate ajunge, dar totusi nu cred ca la nivelurile la care suntem acum. sau cel putin asa sper. adica ce femeie intreaga la cap ar prefera o interventie chirurgicala, lasand la o parte aspectele morale si religioase.

    • Există multe nuanțe care se pot aduce în discuție în ce privește avortul. Am scris în mai multe rânduri pe tema asta, adăugând mereu aspecte noi și aprofundând anumite chestiuni. Dar ce vreau să spun e că o măsură pe care mulți ar socoti-o bună s-a soldat, prin ricoșeu, cu niște consecințe cumplite pentru copiii nedoriți ai României. Și prin asta vreau doar să subliniez că deciziile acestea nu sunt așa simple precum par. Interzicem și noi ne-am făcut „datoria de creștini”. Fugi d-aci! O prezență activă în societate ar presupune, cred eu, intervenții constante, în diverse puncte nevralgice, cu soluții, cu sugestii, cu sprijin, nu doar campanii tematice abandonate odată cu deznodământul lor (favorabil sau nefavorabil).

  6. Excelent articol si foarte binevenit. Doresc sa adaug acolo unde cred ca autorul nu merge suficient de adanc. Si s-ar merita. De pilda, dovedirea expresiei „uram pacatul, dar iubim pe pacatos” – ca inutila si inadecvata este demna de remarcat. Totusi, inclinatia intregului demers argumentativ este ca omul este in esenta produsul acestor factori interiori (natura decazuta) si de mediu (complexitate biologica etc) pe care intr-adevar ar trebui sa-i cunoastem mai bine. Insa crestinul stie ca lucrurile nu se opresc aici. Exista demoni, duhuri rele, structuri din afara lumii vazute care actioneaza in lumea vazuta tot asa cum si harul lui Dumnezeu ne este infuzat. Si omul nu este doar produsul naturii decazute, ci alege, uneori in mod constient, sa asculte si sa se supuna acestui „leadership”, in opozitie cu „leadership”-ul divin. Astfel, expresia „uram pacatul” s-ar putea interpreta ca „uram pe acesti demoni nevazuti si pe toti cei care in mod constient se dau lor ca slujitori ai acestora”. Exista un razboi cosmic si fara acest framework interpretativ nu se pot transa definitiv nici dilemele moralistului. Poate ca autorul tinteste doar sa imblanzeasca moralistul mai agresiv, dar e pacat sa nu mergem un pic mai departe pentru ca dilemele moralistului sunt reale si dificile. Sa-i dam putin credit.

    • Sunt de acord cu adăugirea dvs. Dar până să trecem la războiul spiritual (pe care nu-l neg), trebuie să-i putem privi pe cei de lângă noi ca pe niște oameni. Dacă „nu avem de luptat împotriva firii”, atunci probabil că ar trebui să se vadă mai clar asta în atitudinea față de cei care au avut parte de „căderi” sau ai căzut în diverse ispite și păcate.
      Iar dacă miza se mută cu totul în lumea spirituală, atunci moralismul devine practic inutil, fiindcă acolo se dă bătălia pentru suflet, pentru convertirea lui, pentru mântuirea lui. Iar moralismul își pierde obiectul – morala fiind asumată de cel credincios și respectată în virtutea unei motivații superioare.

  7. […] Moralism și (lipsă de) empatie […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: