Moralism și (lipsă de) empatie

Tintoretto - Alegoria moralității lucrurilor pământești (sursa)
Tintoretto – Alegoria moralității lucrurilor pământești (sursa)

De multe ori, moralismul care-i animă pe creștini ia, în aparență, forma intoleranței față de semenii care comit anumite fapte condamnabile moral. Există și zone ale vieții în care societatea în ansamblu reacționează cu indignare la fapte antisociale, iar în aceste cazuri, atitudinea comună nu mai necesită explicații. Problema apare atunci când societatea tolerează sau chiar aprobă și încurajează anumite comportamente pe care doar grupările creștine le (mai) condamnă.

Exemple sunt suficiente, iar printre cele mai notorii se numără homosexualitatea, avortul sau eutanasia. Conflictul se naște, evident, din paradigmele morale diferite cu care operează taberele ce ajung să se înfrunte.

Invocarea explicativă sau justificativă a distincției biblice clasice dintre „păcat” și „păcătos” nu rezolvă aproape niciodată problema, fiindcă rămâne cumva suspendată în teorie. Nu potolește nici virulența unor moraliști porniți să condamne comportamentele neadecvate. Nu îmbunătățește nici interacțiunea dintre părțile aflate în conflict. Nu îmbunează nici tabăra avocaților care susțin dreptul fiecăruia de a fi așa cum dorește să fie.

Se consideră, îndeobște, că pretenția creștină de a clasifica anumite fapte drept păcate denotă aroganță. Că nimeni nu are dreptul să spună altcuiva ce să facă. Povestea e însă mai complicată de atât și, în realitate, mereu există situații în care, prin consens social, ni se impune ce să facem și ce să nu facem, fapt valabil indiferent dacă societatea este mai apropiată de valorilor morale iudeo-creștine sau mai secularizată.

Dat fiind faptul că nu am în vedere acest subiect, mă limitez doar la observația că nimeni, într-o societate, nu face ceea ce dorește decât dacă am vorbi despre o formă de anarhie absolută. Deci există niște valori morale subînțelese, iar conflictele ce apar între diverse grupuri se iscă din incongruența între seturile diferite de norme subînțelese.

Revin însă la problema moraliștilor. Și vreau doar să ridic câteva întrebări. Există posibilitatea de a afirma un punct de vedere creștin fără a cădea într-o subtilă formă de aroganță morală? Ce presupune iubirea creștină față de aproapele (și față de dușman)? Poate exclude iubirea creștină empatia umană? Cum se poate preveni pericolul ca, sub masca moralismului, să se ascundă diverse atitudini și motivații străine de creștinism?Citește mai mult »