
Am decis să traduc câteva paragrafe dintr-un articol (publicat în WSJ) ce contestă conceptul de parenting cu tot instrumentarul aferent. Câteva observații mai întâi. Contestarea unui model recent în numele tradiției recomandă implicit mai multă precauție vizavi de „noile descoperiri” în materie de educația copiilor.
Apoi ar fi de remarcat faptul că paradigma rețetei/rețetelor de succes, deși promite foarte mult, este mult prea mecanicistă, prea artificială când este aplicată la o relație atât de complexă și de intimă cum e cea dintre părinte și copil.
Succesul înregistrat de literatura bazată de ideea de parenting (cu metode, tehnici, strategii) spune destul de mult despre felul în care generația actuală privește realitatea și cum își gândește soluțiile la problemele ivite.
Se remarcă nevoia de predictibilitate, succes, soluție rapidă (și sigură!). Merită observat interesul pentru a crește copii cu mari șanse de reușită socială, cu abilități care să le garanteze o viață prosperă. Mulțimea cărților vorbește însă și despre criza de soluții și despre speranța că următorul autor va veni cu ideea salvatoare.
Trebuie sancționată însă și industria dezvoltată în jurul conceptului de parenting. E perfect legitim ca, într-o piață liberă, să apară această nișă care răspunde unor nevoi. Dar e la fel de legitim ca aceste întreprinderi care asigură coaching pentru părinți să fie privite cu toată precauția, dacă autoarea acestui text are dreptate.
~~~~~~~~~~~~~~~
A strange thing happened to mothers and fathers and children at the end of the 20th century. It was called “parenting.”
[Către sfârșitul secolului XX, mamele tații și copiii au avut parte de o experiență ciudată numită parenting.]
In the “parenting” picture, a parent is a kind of carpenter; the goal, however, is not to produce a particular kind of product, like a chair, but a particular kind of person.
In work, expertise leads to success. The promise of “parenting” is that there is some set of techniques, some particular expertise, that parents could acquire that would help them accomplish the goal of shaping their children’s lives. And a sizable industry has emerged that promises to provide exactly that expertise. Some 60,000 books are in the parenting section on Amazon, and many of them have “how to” somewhere in the title.
[În paradigma de tip parenting, părintele este un fel de tâmplar, al cărui scop nu este să producă un anumit model de bunuri, ci un anumit tip de persoană.
Când muncești, competența atrage după sine succesul. Parenting-ul garantează existența unui set de tehnici, a unei competențe pe care părinții pot să le asimileze și cu ajutorul lor să atingă obiectivul de a da un contur vieții copiilor lor. S-a dezvoltat o industrie de dimensiuni apreciabile care promitea să furnizeze exact genul de competențe necesare. Doar pe Amazon se găsesc în jur de 60.000 de cărți despre parenting, iar o bună parte au în titlu „cum să…]
But middle-class parents obsess about small variations in parenting techniques. Should you co-sleep with your babies or let them cry it out? Should strollers face front or back? How much homework should children have? How much time should they spend on the computer? There is almost no evidence that any of this has much predictable effect on what children will be like when they grow up.
[Părinții din clasa de mijloc sunt obsedați să urmărească orice mică schimbare survenită în tehnicile de parenting. Dormi cu copilul sau îl lași să plângă? Copilul trebuie să stea în cărucior cu fața sau cu spatele la părinte? Câte teme ar fi potrivit să aibă? Cât să stea la computer? Practic nu prea există dovezi că toate acestea pot avea un efect predictibil semnificativ în ce privește felul în care va arăta copilul după ce va crește.]
Let’s recall that “parent” is not actually a verb, nor is it a form of work. What we need to talk about instead is “being a parent”—that is, caring for a child. To be a parent is to be part of a profound and unique human relationship, to engage in a particular kind of love, not to make a certain sort of thing.
After all, to be a wife is not to engage in “wifing”..
[Să ne aducem aminte că termenul „părinte” nu este un verb, nici nu este denumirea unei meserii. În loc să discutăm despre „a fi părinte”, ar trebui să ne îngrijim de copil. A fi părinte nu presupune să faci anumite lucruri, ci să participi la o relație umană profundă și unică, să iubești într-un anume fel.
La urma urmei, a fi soție nu presupune activitatea de wifing…]
Love’s purpose is not to shape our beloved’s destiny but to help them shape their own.
[Scopul dragostei nu este să-i făurim un destin celui drag, ci să-l ajutăm să și-l făurească singur.]
Perhaps the best metaphor for understanding our distinctive relationship to children is an old one. Caring for children is like tending a garden, and being a parent is like being a gardener. When we garden, we work and sweat and we’re often up to our ears in manure. We do it to create a protected and nurturing space for plants to flourish.
As all gardeners know, nothing works out the way we planned. The greatest pleasures and triumphs, as well as disasters, are unexpected.
[Cea mai potrivită metaforă pentru a înțelege specificul relației cu copii este, probabil, una cu iz arhaic. Purtarea de grijă dață de copii seamănă cu îngrijirea unei grădini, iar rolul părintelui seamănă cu cel al grădinarului. Când te ocupi de grădină, muncești și transpiri, adesea fiind murdari din cap până-n picioare. Dar facem totul pentru a oferi plantelor un loc păzit și fertil în care să se poată dezvolta.
După cum știe orice grădinar, nimic nu funcționează așa cum a fost planificat innițial. Cele mai mari satisfacții și reușite, precum și catastrofele, pot surveni pe neașteptate.]
(By ALISON GOPNIK, A Manifesto Against ‘Parenting’ – articolul integral, aici.)
[…] Un manifest împotriva parenting-ului […]
dață, innițial
Reblogged this on RoEvanghelica.
Wife = wi-fi-ng
Sotie= in-sotire
Nevasta = ne-vestire
Când am văzut inițial „wifing” m-am gândit la wi-fi.
Reblogged this on Persona and commented:
De bagat de seama. Si romanii au socombat la aceasta forma de cretinism parental, venita de peste ocean, ca mai toate nenorocirile.
Sigur. Fenomenul vazut asta, cum l-ati prezentat aici, arata a ceva nou, la moda, abordat din inertie, insa tin sa va contrazic (in parte). Atunci cand instrumentele pe care le folosim sunt puse in mana lui Dumnezeu, si recolta e pe masura. Sunt aberatii in parenting sau in „parenting”. Dar sunt lucruri pe care am fi nebuni daca nu le-am fructifica.
Eu sunt Educator Parental atestat de Circle of Security. (http://circleofsecurity.net/) Studiile facute de acest program se bazeaza pe 60 de ani de observare a individului de la inceputul vietii si pana spre apusul ei. Daca toti parintii, fie ei tineri, fie mai experimentati, ar cunoaste esenta atasamentului, am trai intre niste copii (mici sau mari) mai sanatosi emotional. Programul de care vorbesc, desi amplu si plin de informatii, invita la introspectie, nu „preda” cunostinte. E folosit cu precadere intre parintii care nu au trezite abilitatile necesare, intre parintii din inchisori, parintii aflati in saracie, etc. E un instrument care ar putea schimba situatia scolilor in SUA, unde sunt ARESTATI copii de 6 ani (pentru ca sunt la nivelul de „zero tolerance”), unde numarul ofiterilor de politie este mai mare decat numarul psihologilor si asa mai departe.
Maria Montessori (care s-a stins in 1952) a fost cea care a pus bazele unei metode de educatie care ar schimba structura oricarui sistem educational. E „la moda”, dar nu e ceva nou, ceva abordat pentru ca e „la moda”, ci pentru ca e eficient, pentru ca e nobil, pentru ca e centrat pe elev…(pot continua mult aici).
Vreau sa contrazic si urmatoarea formulare: „În paradigma de tip parenting, părintele este un fel de tâmplar, al cărui scop nu este să producă un anumit model de bunuri, ci un anumit tip de persoană.”. E fals! Parenting-ul (nu acela de care vorbiti dumneavoastra) are in vedere modul in care fiecare copil, unic la modul absolut, poate fi indrumat sa devina cine a fost proiectat sa devina; in niciun caz sa devina un „anumit tip de persoana”.
Cu mult respect,
Cristina Chelariu, o cititoare dedicata a blogului dumneavoastra.
Unul dintre marile avantaje ale faptului de a avea un blog sunt astfel de răspunsuri care contrazic teza textului inițial, dar o fac argumentat. Mulțumesc de aceste precizări.
…o corectie asupra primei fraze de mai sus: „fenomenul vazut asa”, nu „asta”.
[…] Un manifest împotriva parenting-ului […]
[…] Un manifest împotriva parenting-ului […]