Către cei care deplâng lipsa interesului pentru carte

(Sursa)
(Sursa)

Atât în mediile laice, cât și în cele religioase, există o lamentare generalizată când vine vorba despre interesul scăzut al tinerilor (mai ales) pentru lectură. Că tinerii nu mai citesc. Că sunt interesați numai de computere și telefoane. Că se analfabetizează. Etc.

Și n-ai putea spune că degeaba se vaită lumea. Dar totuși, poate că ar merita luate în seamă câteva lucruri. Mai ales în ceea ce-i privește pe părinți, dascăli, lideri de opinie din mediile bisericești și alți influenceri care au sesizat gravitatea problemei.

Ca să începem de undeva, se poate ridica întrebarea: cine cumpără dispozitive electronice pentru copii de vârste preșcolare și cine le permite să stea cu ceasurile cocoșați asupra lor? Răspunsul e destul de evident, dar atunci trebuie făcută și legătura cu faptul că acești copii au șanse foarte mici ca peste ani să fie interesați de cărți și lectură, nu?

Cum fac dascălii (de română, să zicem) să prezinte cititul ca pe o activitate interesantă, utilă, agreabilă, benefică, dezirabilă? Obligând elevii să citească romane cu kilogramul? Poate că nu-i cea mai bună metodă (sunt sarcastic aici: evident că nu are cum fi o metodă bună!). Propun un test: fiecare dascăl care deplânge lipsa interesului pentru lectură să se gândească ce carte a citit ultima dată și cui ar putea vorbi cu pasiune despre ceea ce citește (fără să fie obligat de activitatea didactică).

În dreptul oamenilor care cuvântează în biserici: cum demonstrează ei legătura dintre credință și necesitatea sau utilitatea lecturii? Ce cărți citesc ei înșiși și ce ar putea recomanda enoriașilor? Cât de des li se întâmplă să recomande? Ce soluții ar propune ei ca părinți pentru a stăvili efectele nocive ale tehnologiei?Citește mai mult »