Brexit, ipocrizia „elitelor” și eșecul educației progresiste

(Sursa)
(Sursa)

Știm că noi, românii, suntem cei mai barbari, medievali și ignoranți locuitori ai UE. De aceea nu reușim nicicum să ne raliem valorilor lumii occidentale. Ne batem copiii, ne pălmuim femeile, ne comportăm ca niște rude sărace și needucate de la țară venite în vizită la neamurile lor civilizate de la oraș. Așa că, atunci când se nasc la noi tot felul de naționalisme gregare și agresive, n-ai cum să te miri. Deoarece n-am beneficiat, iată, nici de exercițiu democratic cu tradiție, nici de educație civică adecvată, nici de adeziunea la valorile europene – care sunt văzute îndeobește ca un standard al umanității contemporane.

Și iată că, totuși, printre cei civilizați, instruiți după toate valorile corespunzătoare și crescuți în spiritul libertății, al toleranței și al umanismului de cea mai înaltă ținută, apar niște manifestări numite adesea „naționaliste”, „xenofobe”, „extremiste”. Se manifestă spirit de „discriminare”. Adică exact chestiile alea de care eram acuzați noi, barbarii needucați cum trebuie.

Cum se poate explica totuși, că, după decenii sau chiar secole de educație de cea mai bună calitate, de cea mai rafinată esență umanistă și de cea mai progresistă ideologie, lovește iarăși reacționarismul desuet chiar în inima Europei?

Elitele noastre mediatice și politice – mai ales cele euroentuziaste sau progresiste – tratează cu condescenență aceste fenomene „extremiste” sau „populiste”. Și totuși, cum poți să cataloghezi ca „extremiste” asemenea tendințe care reunesc jumătate din populația Austriei, aproape o treime din populația Franței (mare patrie a valorilor umaniste luminate, care le-a exportat în toate direcțiile), segmente importante de cetățenii din Belgia, Danemarca, Grecia, și, în fine (dar cel mai elocvent) peste jumătate din populația Marii Britanii? Fiindcă există o tendință de a identifica euro-scepticismul și protestul față de UE cu propensiunea către „extremism” sau, cel puțin, cu un „conservatorism” sau „naționalism” nociv.

E clar că undeva trebuie să fie o eroare. Mai întâi, se pare că educația în spirit european – aia pe care vor „elitele” UE să ne-o exporte și nouă, retrograzilor – n-a reușit să rezolve probleme fundamentale ale indivizilor și ale societăților. Dacă ar fi reușit, atunci oamenii nu s-ar fi orientat în număr atât de mare spre alte ideologii, mai promițătoare. În paranteză fie spus, pare că aceste valori progresiste au succes numai în revizuirea moralității pe Bătrânul Continent.

Apoi, deși este evident că aceste largi segmente de populație au niște probleme pe care le vor rezolvate, iată că elitele – care chiar și-au însușit valorile – se dovedesc oarbe ca noapte la realitate. Această meteahnă îmi pare că reprezintă un eșec mult mai grav și mai răsunător al educației și al valorilor care ne sunt mereu prezentate ca model de urmat. Preferă să țină ca gaia mațul de „hate speech” și alte cuvinte pe care le rostogolesc abrambura în discursuri. Însuși faptul că știau deja de cel puțin 2 ani că există o reacție anti-sistem în multe țări europene, dar n-au reușit să facă mare lucru, dovedește cât de mare e inerția și cât de incapabil este sistemul să producă soluții prompte.

Cred că e de o aroganță sinucigașă să ai tupeul ideologic să ignori sau să dai vina pe Rusia pentru neliniștile a zeci de milioane de europeni sub pretextul că ar fi vorba despre „extremisme”, „naționalisme” (etichetele din această sferă semantică sunt folosite cu extrem de multă imprecizie și prezumțiozitate). Și chiar dacă ar fi toți așa cum se spune despre ei, cea mai normală și umană atitudine ar fi ca acești „extremiști” să fie ascultați, tocmai pentru a evita ca – pe fondul acumulării unor frustrări – să-și câștige celebritate și legitimitate politică adevărații extremiști, cei care nu doar vorbesc, ci acționează în moduri la care nici nu dorim să ne gândim.Citește mai mult »

Reclame