Merg la vot

votat

Merg duminică la vot. Și dacă n-ar fi pe cine să aleg pentru funcția de primar, tot m-aș duce. Fiindcă se aleg și consilierii. Iar dacă vrei să încurci bine un primar, o poți face votând niște consilieri care să-i facă viața grea.

De altfel, nici nu prea îmi pare o soluție bună ca primarul să aibă majorități confortabile în consilii. E sămânță mare de abuz în astfel de componență. Orice om politic trebuie să fie și un bun negociator. De ce să nu le dăm de lucru?

Cea mai interesantă surpriză de campanie a venit din tabăra PSD. În Oradea, PSD-ul pare chitit să se autosaboteze. Până și unul dintre slogane („Oradea merită ceva mai bun” – sau cam așa ceva) era suficient de ambiguu încât să poată fi interpretat împotriva candidatului lor… În fine, surpriza a fost că un tânăr candidat din partea PSD se străduia și reușea să răspundă civilizat, calm, unor atacuri destul de virulente. Ceea ce e un câștig în sine.

Sunt mulți oameni dezamăgiți de vot. Și n-o să le țin eu lecții electorale și de democrație. Dar unele lucruri tot se mai schimbă. Un om scos pe linie moartă sau un altul ajutat să intre într-un consiliu local sau județean și să mai schimbe o rotiță, un detaliu care pe urmă să conteze.

Anunțuri

3 gânduri despre “Merg la vot

  1. Eu m-am mutat la țară și nu mai votez în București. Îmi jurasem să nu mai votez până nu mă convinge cineva. Cât pe ce să îmi fac mutație să îl votez pe Muntanu. Pffff. Nu a fost bun pentru alții…

    Așa că … am ales:

    [video src="http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/33806/15421752/1/promo-ghid-de-votare-modificat-ftp.mp4" /]

    Dar nu am putut să votez pe alb. Poate dacă eram acum 20 de ani îmi puneam ștampila în frunte. Acum am făcut cruce cu marginea ștampilei și am pus sub cruce VOTAT. Arăta chiar frumos.

    Poate diseară după deschidere îi fac și o pomană ideii de vot!

  2. un drept (sau privilegiu) nefolosit poate fi mult mai usor pierdut, folosindu-se argumentul „pai oricum nu-l foloseai”. joaca cu absenteismul electoral este foarte periculoasa pe termen lung.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s