Reforma și Contrareforma în cifre rotunde

Teologi de frunte ai Reformei (sursa)

Fiindcă la anul se va împlini o jumătate de mileniu de la debutul oficial al Reformei și fiindcă tocmai am încheiat munca de pregătire la un Atlas istoric al Reformei, am reținut câteva date care ne introduc în atmosferă.

550 de la naștere și 480 de ani de la moartea lui Erasmus de Rotterdam (1466–1536), umanist creştin, unul dintre adversarii intelectuali de calibru ai lui Luther, cu care a purtat un dialog teologic de la distanță. Bursele Erasmus cred că au devenit mult mai celebre decât personajul istoric.

525 de ani de la naștere și 465 de ani de la moartea lui Martin Bucer (reformator protestant, 1491–1551), fost călugăr dominican, care a părăsit ordinul sub influența lui Luther. A încercat să medieze (fără succes, evident) între Luther și Zwingli – de altfel, nu este singurul protestant care a căutat să unească diversele facțiuni născute din Reformă (Melanchton sau Bulinger au fost alți doi mediatori fără sorți de izbândă). A lucrat în Strasbourg, iar după ce a fost alungat de acolo, a influențat Reforma în Anglia (ca profesor la Cambridge și contributor la a doua ediție a Book of Common Prayer).

520 de ani de la nașterea liderului anabaptist Menno Simons (1496–1561). Fost preot catolic, excomunicat ulterior, a acționat independent de ceilalți reformatori (chiar dacă există influențe) și este încadrat de obicei în ceea ce se cheamă „Reformă radicală”. Practica rebotezarea. Comunitățile menonite care-i poartă numele încă există pe harta lumii creștine.

480 de la moartea lui William Tyndale (1494–1536), reformator englez, executat pentru erezie. Traduce Noul Testament în engleză, iar traducerea circulă ilegal pe teritoriul Angliei, cumpărată de pe continent. Totuși moartea i se trage de la criticile ce vizau divorțului lui Henric al VIII-lea.

480 de ani de la prima ediție (în latină) a cărții  Institutio Christianae religionis (1536), tradusă la noi, din engleză(!), cu titlul: Invăţătura religiei creştine.  Calvin o va revizui și îmbogăți semnificativ pe parcursul vieții, până la edițiile definitive în latină (1559) și franceză (1560). 1536 e și anul în care, silit de către Farel, Calvin acceptă să sprijine reforma în Geneva, loc unde va și rămâne, cu un scurt exil de 3 ani, până la moarte.

485 de ani de la moartea lui Ulrich Zwingli (reformator elveţian, 1484–1531), survenită pe câmpul de luptă de la Kapel. Incidentul a rămas umbrit de reacția de satisfacție a lui Luther la moartea celui cu care nu a reușit să se pună de acord asupra interpretării euharistiei (la Colocviul de la Marburg).

485 de ani și de la moartea lui Johannes Œcolampadius (reformator de origine germană, 1482–1531), care a activat în cantoantele elvețiene, unul dintre colaboratorii lui Zwingli. A condus mișcarea de reformă din Basel și Berna.

470 de ani de la moartea lui Martin Luther (1483–1546), cel asociat îndeobește cu moșirea Reformei. Un personaj complex, a lăsat o dâră inconfundabilă în istoria Bisericii. Adulat sau detestat, elogiat sau contestat, rămâne un erou și un caz, un lider cu bune și cu rele. Orice încercare de simplificare în discuția despre acest reformator ar trebui evitată cu încăpățânare.

460 de ani de la moartea lui Thomas Cranmer (primul arhiepiscop protestant de Canterbury şi reformator, 1489–1556), unul dintre martirii protestanți pomeniți apoi de Foxe în Cartea martirilor. A impus folosirea Bibliei în limba engleză și s-a ocupat de redactarea cărții de căpătâi a anglicanismului ulterior: Book of Common Prayer.

460 de ani și de la moartea lui Ignaţiu de Loyola (1491–1556), fondatorul ordinului iezuit, unul dintre personajele fascinante și controversate nu doar din perioada Reformei, dar și din întreaga istorie a catolicismului. O criză similară întru câtva cu a lui Luther l-a condus mai aproape de catolicism și l-a determinat să pună bazele a ceea ce avea să fie una dintre cele mai eficiente „armate” a Contrareformei: Societatea lui Isus.

385 de ani de la bătălia de la Breitenfeld (1631). Regele suedeze Gustav Adolf obține o victorie decisivă pentru cauza protestantă în Războiul de Treizeci de Ani. În această luptă, lui Gustav i-a fost mai ușor să obțină sprijinul lui Richelieu (cu interese în Renania) decât sprijinul principilor luterani pe care venise să-i ajute.

365 de ani de la moartea cardinalului iezuit Roberto Bellarmino (1542-1621), unul dintre liderii Reformei catolice și a Contrareformei. Canonizat ca „doctor al Bisericii”, este asociat mai ales cu cazurile lui Giordano Bruno și Galileo Galilei.

405 ani de la publicarea traducerii King James a Bibliei (1611), rămasă încă în uz (există și o versiune revizuită) și idolatrizată de către unii dintre urmașii protestanților.

475 de ani de la Colocviul de la Regensburg/Ratisbon (1541), o altă tentativă eşuată de a-i uni pe protestanţi şi catolici (alături de cele de la Hagenau și Worms). Întâlnirea avea loc la presiunea lui Carol Quintul, care ar fi vrut cumva să pună capăt rupturii din Biserică. Printre participanți: Melanchton, Calvin sau Bucer (de partea protestantă) și Eck sau Contarini (de partea catolică).

Publicitate