Postat de: Teofil Stanciu | 10/05/2016

Când simpatia presei nu este de ajuns – cazul monarhiei

De ceva ani buni deja, față de Casa Regală se revarsă un val de simpatie din partea presei. Probabil cel puțin de la discursul Regelui Mihai I din Parlament, dacă nu chiar de mai înainte. În TVR există de mulți ani oameni care promovează tot ceea ce ține de monarhie prin diverse tipuri de materiale.

Tot mai vizibile sunt articolele și pozițiile favorabile monarhiei, manifestările de apreciere sau chiar elogii în toată regula. Probabil că ieșirea cu totul neinspirată a lui Băsescu din urmă cu câțiva ani a dat un suflu nou simpatiei față rege și față de ideea de monarhie.

Dar, chiar dacă lucrurile arată infinit mai bine decât în anii ’90, când Iliescu îl ținea pe rege afară din țară, cu orice preț, iată că nu e de ajuns pentru a câștiga un capital de popularitate consistent și mai ales determinat în planul faptelor. Și suficient nu pentru o restaurație, ci măcar pentru o redeschidere a discuției despre forma de guvernământ.

Se poate discuta mult despre legitimitatea republicii în România, despre nedreptățile comuniste care s-ar cuveni remediate, despre valorile pe care monarhia le-a promovat și apărat, despre beneficiile politice și sociale ale regalității, despre economii la buget, despre valoarea unui arbitru imparțial, despre prestanța unui cap încoronat, despre relațiile familiale cu marile case regale europene.

Iar astfel de discuții se și poartă. Însă nu se poate trece de un nivel teoretic, eventual simbolic. De un discurs (poate foarte temeinic, articulat și bine argumentat) suspendat în zona lucrurilor cu care, teoretic, mulți suntem de acord. Nu se ajunge la o discuție de fond asupra constituției, asupra formei de guvernământ, nu se ajunge la o alegere certă.

Oricum, Casa Regală pare dispusă să facă orice ca să se compromită singură și să-și îndepărteze simpatia pro-monarhiștilor. Dar acesta e un alt subiect care, iată, nu afectează bunăvoința cu care presa privește fenomenul.

Lipsesc încă suficiente ingrediente încât un eventual regim monarhic să nu devină un subiect serios, stringent, actual. Toată curiozitatea și lumina pozitivă în care este înfățișată regalitatea nu reprezintă decât niște dantelării istorico-teoretico-nostalgice, vrând-nevrând. Asta în condițiile în care chiar există argumente serioase în favoarea unui regim monarhic, inclusiv în experiența noastră românească.

Regele este istorie, este ciudățenie, este „ce-ar fi dacă”, este „ce-am fi putut noi fi dacă”, este „oaren nu cumva ne-ar fi mai bine”, este „cine știe”, este interbelic, este un vestigiu istoric, este un reper, este o personalitate, este un personaj respectat și respectabil. Dar nu ajunge să fie tratat niciodată, la modul serios și concret, ca o variantă pentru conducerea țării. El rămâne o posibilitate.

A fi pro-monarhist în prezent a căpătat fel și fel de conotații. Poate însemna să disprețuiești prezentul și să scuipi pe „republicanii” care-și merită soarta. Poate însemna să înghiți toate gogorițele greu de explicat pe care anturajul Regelui Mihai I le servește periodic presei și societății. Poate însemna o dezamăgire sau doar o nostalgie ce se știe condamnată să rămână astfel. Poate însemna să continui să speri în ciuda a ceea ce se vede. Dar, peste toate, susținătorii monarhiei par în prezent lipsiți de însuși conținutul adeziunii care ar putea avea un impact în realitate.

Privind oarecum detașat, dar nu indiferent, susținerea monarhiei îmi pare uneori că a devenit devenit un joc de imaginație, un exercițiu ficțional. Inofensiv. Pe care-l joc și eu, fiindcă tot monarhia mi se pare cea mai bună dintre formele de guvernământ disponibile.

Sondajele, cu toate marjele lor de eroare, spun această poveste în cifre: în 2015, mai mult de jumătate dintre români au o părere foarte bună despre Regele Mihai I (55%), care și conduce în fruntea personalităților publice, dar mai puțin de o treime cred în monarhie (28%), chiar dacă aproape jumătate (46%) sunt convinși că n-ar fi atâtea certuri când țara ar fi condusă de rege.

Iar un sondaj din 2016 arată că toate aceste cifre sunt în scădere, grație deciziilor unei Case Regale în care fostul rege e tot mai evident doar un trofeu de odinioară, un paravan de capitalizat simpatie.

Rămâne totuși un procent important de susținători ai monarhiei, dar se pare că nu suficient pentru a crea o masă critică ce să impună pe agenda publică o rediscutare a formei actuale de guvernământ.


Responses

  1. „monarhia mi se pare cea mai bună dintre formele de guvernământ disponibile.”

    problema e ca in societatea noastra monarhia a ajuns sa se confunde cu actuala „casa regala”, de fapt un fel de casa taraneasca cu un batran obosit si bolnav langa care descendentii mai mult sau mai putin legitimi fac tot felul de prostii prin curte, in timp ce-i beau pensia.

    ce vrei sa spui, mai exact, cu afirmatia ta? la ce fel de monarhie te referi? monarhia ereditara (asa cum inteleg multi monarhia) este un sistem oarecum minoritar in spectrul monarhiei. predominanta mi se pare monarhia in care regele (sau imparatul) este ales. imi scapa termenul acum, dar s-a practicat foarte mult la scara istoriei, uneori combinata cu monarhia ereditara. deci, daca e sa vrem monarhie, eu vreau sa alegem alt rege. nu o casa regala, din care cineva automat sa devina rege. sunt de acord cu un conducator pe termen lung, care sa poata impune o anumita viziune tarii (Kissinger a spus niste lucruri interesante despre dezavantajul de a gandi limitat la cicluri electorale de 4 ani), dar nu pot fi de acord ca unii sa ajunga conducatori doar pentru ca s-au nascut intr-o anumita familie. avem foarte multe exemple in istorie si in Biblie pentru a argumenta pozitia asta.

    cat despre „cea mai buna forma de guvernamant”, din nou, la ce tip de monarhie ne referim? daca aduci in discutie casele regale europene, asta inseamna ca vrei o monarhie de fatada, un fel de bibelou de scos din vitrina la zile festive? cam asta sunt casele regale europene. monarhia parlamentara le-a diminuat rolul atat de mult incat, daca ar fi un presedinte sau un rege, ar fi acelasi lucru (ba ar putea fi si un actor platit cu ora, ca tot atat de mult ar conta). Anglia (sau Marea Britanie, sau Regatul Unit, ca au atatea denumiri) este condusa de catre primul ministru. el taie si spanzura. cand a luat regina ultima oara o pozitie notata in presa internationala pe probleme economice sau militare? Tony Blair a tras tara in razboiul din Irak, nu regina. deci, din nou, vorbim despre o monarhie ca-n antichitate sau in evul mediu, cu puterea monarhului echivalenta cu a unui presedinte dintr-o republica prezidentiala cum sunt America sau Franta, sau despre o monarhie in care regele sa fie doar un simbol, cum e imparatul Japoniei? personal as inclina spre o monarhie in care regele are putere mare, dar este contrabalansat de catre un parlament reprezentativ. si, in caz de razboi, regele are obligatia sa conduca trupele pe front, ca in vechime.

    bine, daca e sa ne uitam in Biblie, observam ca forma de guvernamant dorita de catre Dumnezeu nu este monarhia, ci teocratia libertariana descrisa in Iosua si Judecatori (adica un guvern minim, autoritatea este in mainile unor preoti insa nu exista o clasa sociala conducatoare cum sunt politicienii si functionarii, cetatenii fiind responsabilizati ei insisi in mai multe privinte decat intr-un stat modern). si astazi se incearca asemenea forme de organizare, insa de catre musulmani. Afganistanul nu este, practic, o tara moderna, ci o colectie de triburi ce traiesc in niste granite mai degraba impuse din exterior. Califatul Statului Islamic este o alta incercare de teocratie, insa mult mai indirecta (califul si locotenentii sai concentrand mult mai multa putere decat aveau preotii in Israelul din vremea Judecatorilor). nu cred totusi ca noi ne putem organiza in acest fel ca si stat, deci discutia asta ramane pur teoretica. desigur, cand va veni Domnul Isus a doua oara va instaura o teocratie directa, dar pana atunci ne cam facem de cap cu tot felul de sisteme.

    ca un compromis la monarhie, ce-ar fi sa avem niste mandate mai lungi pentru functiile de presedinte, sau macar pentru senatori (ca la americani)?

    • Țările cu monarhie modernă, constituțională, nu abolutistă, au avut un echilibru considerabil mai bunicel chiar și în vremuri de criză. A se vedea, prin comparație, Spania și Italia; UK și Franța. Există o autonomie suplimentară a regelui în raport cu politica. Firește că și asta are riscuri. Dar și în sistemul prezidențiabil există riscuri. În România, nu cred în mandate mai lungi, nu aduc stabilitate, ci mai degrabă cimentează niște relații suspecte. A se vedea dosarele care încep să-l urmărească pe fostul prezident.

      • Spania a fost afectata de criza din 2008 destul de serios. Somajul de 25%, mai ales in randul tinerilor, nu este deloc „bunicel”. la fel cum nu este si scandalul evacuarilor fortate, in care bancile dadeau afara oamenii din case, pentru ca acestea sa ramana apoi goale in lipsa cumparatorilor. si sa nu uitam proiectele inutile pe fonduri europene. la noi se fac parcuri in sate, cu 100 de cosuri de gunoi. spaniolii au construit un aeroport intreg care nu a fost folosit deloc. ce am auzit in presa internationala despre Spania eclipseaza mult situatia Italiei din 2008 incoace. deci, monarhia pierde 2 puncte. al doilea este pentru tendintele separatiste catalane care s-ar putea sa dea roade foarte curand.

        cat despre a compara Franta cu Anglia, iarasi, vorbim si despre cultura popoarelor respective. se stie ca francezii au puternice simpatii comuniste si una-doua ba fac greve, ba incendiaza masini. plus, Anglia are avantajul de a avea City of London, care e pe undeva pe langa Wall Street (poate mai sus) ca si importanta in lumea financiara. Franta are un presedinte a carui grija, in plina criza financiara, a fost legalizarea casatoriilor „acelea”. stateam si ma minunam cum de-l mai tine Pamantul pe un asemenea idiot.

        din nou, daca doar inlocuiesti un presedinte cu un monarh, dar pastrezi esenta simbolica a postului, puterea fiind concentrata tot in prim ministru sau parlament, nu rezolvi nimic. nu poti separa aceasta analiza de cultura populatiei in ceea ce priveste anumite situatii. si Suedia e o monarhie, si e cel mai mare cuib de spalati pe creier corecti politici din lume.

  2. In timpurile noastre regele ramane rege, respectat ca in orice tara din europa, dar nu mai mult. Din pacate azi sunt mai regi ca regii din bunurile Romaniei…..

  3. Regele sa fie de vina ca romanii au ales de trei ori, cu majoritati zdrobitoare, un presedinte comunist?
    Regele a facut o singura mare eroare in ultimii 20 DE ANI. E drept ca e o eroare uriasa, persistenta, sfidand toate evidentele. Regele a continuat sa creada ca Romania înca exista.
    Cei care stramba din nas spunand ca ei ar vrea monarhie dar nu au cu cine, sa se uite putin in oglinda si sa se intrebe: tu unde erai cand regele tau era izgonit din tara ta si a lui in ziua de Craciun in timp ce se indrepta spre mormintele stramosilor sai? unde erai tu dupa acele zile de PASTI in care l-ai ovationat doar pentru ca trei luni mai tarziu sa-l votezi tot pe cel care a laudat ordinea minereasca? unde erai tu cand regele tau era primit cu onoruri la Londra dar nu putea cobori din avion la Bucuresti?
    Discutia despre monarhie este, asa cum bine ziceti, doar teoretica dintr-un motiv foarte simplu: poporul român într-o covâsitoare majoritate refuza sa-si recunoasca greselile; prefera sclavia si minciuna daca asta il scuteste de a spune „am gresit ”
    Nu exista o Casa Regala a României? Sigur ca nu. Pentru ca România însasi nu mai exista. Sau e doar locul geografic al unui popor absent. Absent dar mândru. Mândria, pacatul capital ce duce direct in nefiinta.

    • presupun ca eram acasa, sau la scoala. ca si copil la acea vreme, ce trebuia sa fac, mai exact? sa ies de capul meu pe strazi si sa urlu pentru ceva ce poate nici nu intelegeam pe deplin?

      Romania exista, sunt multe dovezi empirice pentru acest fapt. poate ar trebui sa va intrebati si dumneavoastra unde erati cand prezenta la vot scadea din ce in ce mai mult, pentru ca niste persoane imature au declarat ca, daca nu e sistemul politic cum vor ei, intreaga tara nu mai exista. cine renunta la dreptul sau de a-si alege conducatorii nu mai poate avea pretentia de a critica rezultatele. maturitatea politica vine din a alege si raul cel mai mic. sa nu vii la vot lamentand ca nu ai omul providential, conducatorul mesianic pe lista este dovada de neintelegere a democratiei.

      selectia naturala (da, aia a lui Darwin) functioneaza si in Romania. in 25 de ani totusi s-a produs o evolutie. ia sa ne uitam cati politicieni si mari afaceristi au ajuns sa intre la inchisoare. poporului evreu i-au trebuit 40 de ani ca sa scape de mentalitatea de robi, si asta a insemnat ca toata generatia celor ce au iesit din Egipt a trebuit sa moara. si noi avem pretentia ca in 10 ani de la iesirea din comunism (adica pana in 2000) sa devenim la fel de democrati si civici ca si popoarele vestice. credeti ca restaurarea casei regale ar fi ajutat cu ceva? adica puneam UN OM in varful piramidei, si mai jos? ce, veneau ministri, secretari de stat, functionari din vest? credeti ca s-ar fi intors emigrantii inapoi? credeti ca poporul ar fi acceptat asa ceva? oare nu a existat nici un pic de adevar, nici un pic de legitimitate in obiectia ca cei ce veneau sa ne invete in 90 nu au mancat salam cu soia? si, apropo, salamul ala cu soia, daca-mi amintesc bine, era pe cartela. poate nu in toata tara, dar pe unde am copilarit eu multe alimente erau pe cartela.

      inca ceva: ce anume il recomanda pe Mihai sa conduca o tara intr-o situatie atat de dificila ca Romania in 1990? ce calitati de sef de stat avea, inafara de exprimarea pretioasa? a avut functii de conducere in administratie din 1946 pana in 1990? credeti ca greselile ce s-au comis in Romania puteau fi evitate doar pentru ca ne-am fi adresat sefului statului cu Majestate? una e sa locuiesti in vest, alta e sa stii cum sa conduci o tara. si, nu, familia (regala) din care provine nu are mare legatura cu abilitatile sale de conducator. pentru ca daca ne uitam la tatal sau, acesta nu a fost un foarte bun conducator. se vede cum a „condus” casa „regala” a Romaniei: imaginea pe care au capatat-o este de profitori ce s-au intors doar pentru a-si recupera proprietatile. au avut o sansa sa se spele la fata cu printul Nicolae, si au ratat-o magistral. deci numai o greseala a comis? cred ca acea greseala a fost sa nu-si accepte viata de om simplu de dupa abdicare, poate ar fi avut mai multa demnitate la batranete.

      apropo de intrebari: daca tot ma intrebati unde eram cand regele, bietul de el, venise sa-si vada mormintele stramosilor (apropo, nu este regele meu pentru ca Romania este republica, folosesc titlul acesta cu ingaduinta), intreb si eu unde era generatia dumneavoastra cand in Polonia oamenii se organizau in sindicatul Solidaritatea. sau cand aceeasi Polonie a aplicat niste reforme radicale dupa 90, ale caror rezultate benefice se simt astazi. deci daca tot e sa ne batem in intrebari inutile, hai sa mergem pana la capat, nu sa ne denigram tara si poporul doar pentru ca a ales ceva ce nu ne convine.

      P.S.
      sunt de acord cu Basescu.

    • Nu spun că regele e de vină, ci că există o Casă Regală care discreditează lent dar sigur instituția monarhiei și îi îndepărtează chiar și pe monarhiștii sinceri.

  4. Aha, acum inteleg! Ar fi fost bune vreo doua mandate lungi pentru Basescu, de cate 20 de ani fiecare, ca sa vedem un exemplu de teocratie democrat – libertariana!!

    • Din fericire, nu s-a întâmplat. Și, cum spuneam și mai sus, nu cred că asta ar fi soluția.

  5. In anii ’90 o buna parte a presei romanesti (nu mai vorbesc de politicieni) blama de cele mai multe ori pe nedrept casa regala. Acum proportia de sustinatori pare ca s-a schimbat detractorii monarhiei pe scena politica si in presa fiind in numar derizoriu. Intrebarea e ce face casa regala cu acest capital de simpatie ? Iar raspunsul ma abtin sa-l dau.

    • Da, asta e problema și din punctul meu de vedere, Eugen. Numai ce se acumulase deja oarecare interes și niște simpatie în jurul prințului Nicolae, gata, a fost scos din linia cu acces la tron. Înclin să cred că e voită discreditarea asta.

      • Stii cum vad eu treba: la noi se poarta traiul din ,,osanza”politica acumulata de cate unul. Daca tii minte, dupa 1996 ceea ce se chema opozitie anti-ilesciana ,,traia” de pe urma renumelui lui Coposu. PSD -ul chiar cel de azi e votat datorita renumelui lui Iliescu. Cred ca sii casa regala traieste de pe urma regelui nonagenar. Nici fosta Conventie Democratica dupa Coposu, nici PSD-ul (in linii mari fostul FSN) dupa iliescu si nici casa regala dupa Mihai I nu prea ne arata urmasi charismatici. Ca o fi conspiratie sau nu asta ma depaseste. Dar fenomenul se tot repeta. Nu prea mai avem personalitati care sa adune in jurul lor mari energii. Basescu ? Sa avem pardon. Chiorul e rege (nu Mihai) in tara orbilor.

  6. […] Când simpatia presei nu este de ajuns – cazul monarhiei […]

  7. http://adevarul.ro/locale/arad/familia-regala-nu-vrea-mai-plateasca-impozite-taxe-domeniul-judetul-arad-1_573ffde65ab6550cb8268333/index.html

    veteran de razboi… acum si-a amintit…

  8. […] Când simpatia presei nu este de ajuns – cazul monarhiei […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: