Ofensabilii

Peretele libertății de exprimare, Charlottesville, Virginia (sursa)
Peretele libertății de exprimare, Charlottesville, Virginia (sursa)

Poate fi frustrant și uneori chiar revoltător să asiști, creștin fiind, la jigniri și ridiculizări ale creștinismului în spațiul public. Există situații în care pare să se fi depășit orice limită nu doar a bunului-simț, dar și a prostului gust. Alteori se construiesc rechizitorii aspre la adresa Bisericii și a creștinilor pe baza unor minciuni fumate sau a unor calomnii absolut gratuite și ridicole.

Critica împotriva creștinismului pare – spun mulți – a fi singura tolerată și chiar încurajată de poliția vorbirii, reprezentată de diverse organisme de amendat oameni cu gura prea slobodă. Despre creștinism, Biserică, creștini e voie să se spună orice, oricând și în orice formă. Iată o libertate aproape neverosimilă, într-o epocă în care lumea pare să fi devenit extrem de grijulie ca să nu rănească sentimentelor celor tot mai sensibili.

E greu de rezistat uneori tentației de a întreba cum de nu se sesizează astfel de instituții și atunci când la mijloc este o ofensă adusă credinței creștine în general sau unor instituții și persoane, în particular. Dar cred că trebuie rezistat cu orice preț acestei ispite.

Orice apel la astfel de instituții (foste ONG-uri devenite acum organe de stat cu acțiuni ideologizate și discreționare) nu face decât să le confirme validitatea. Există situații când Biserica trebuie să apeleze la instituțiile statului pentru a i se face dreptate, dar nu cred că e cazul aici. Cred că creștinii, cu riscul de a fi insultați, trebuie să evite încurajarea și legitimarea poliției vorbirii.

Libertatea de conștiință, libertatea religioasă și libertatea de exprimare trebuie apărate chiar cu prețul (dis)confortului credincioșilor. Da, există riscul de a fi calomniați, ofensați, dar fiecare creștin cu oarecare cultură biblică n-ar trebui să fie prea surprins. În Scriptură se vorbește despre opoziție (chiar represiune) și jigniri ca fiind foarte probabile și normale. Doar pentru că Occidentul a avut o perioadă (mai scurtă decât avem uneori impresia) de libertate religioasă nu înseamnă că asta e normalitatea.

Având în vedere de la ce mega-ofensă a pornit creștinismul (întemeietorul a fost considerat un infractor, un impostor și ucis cum se știe), e greu de justificat atitudinea unor creștini extrem de ofensabili și sensibiloși la jigniri. Reacțiile foarte ofuscate la critici mi se par dificil de separat de un posibil orgoliu sau proastă înțelegere a lumii în care trăim.

Există și un alt motiv pentru care cred că nu se cade ca și creștinii să fie la fel de ofensabili precum alte grupuri care se simt persecutate de cuvinte. Răzbunarea este explicit revendicată, în Biblie, de Dumnezeu, care promite să se ocupe de această chestiune complicată. Deci cu atât mai puțin aș putea crede că are Dumnezeu nevoie să-l apărăm cu ajutorul unei instituții care pune pumnul în gura cui vrea, în mod aleatoriu. E suficient de înțelept și de puternic, încât să gestioneze singur eventualele blasfemii.

Mergând pe fir, nu se poate să nu remarcăm că foarte frecvent ignoranța și boroboața (ba chiar și derapajul spre erezie sau spre injurii adresate necreștinilor) sunt mult mai lesne trecute cu vedere de credincioși celor care se declară creștini, dar sunt imediat taxate, de către (aceiași) creștini, în dreptul celor care se declară atei sau necredincioși. Cu alte cuvinte, dacă unul „de-al nostru” face o gafă, spune prăpăstii sau își dă în petec, lui i se iartă ușor acest păcat, însă dacă vine unul din afară și face o remarcă similară ca gravitate, dar împotriva creștinilor, repede se aprinde dorința de ripostă și se trece la autovictimizare.

Acesta este un alt motiv pentru care cred că n-ar trebui să dăm apă la moară celor care limitează libertatea de exprimare, chiar dacă, reiau, este inconfortabil să citești, să auzi sau să vezi lucruri revoltătoare.

Ar fi ideal ca toată lumea care combate creștinismul să fie cu toți cei șapte ani de acasă compleți, făcuți „la zi”, să aibă toată materia parcursă temeinic, iar argumentele să fie impecabile și absolut decente. Fapt ce uneori se și întâmplă. Dar la fel de frumos ar fi ca și creștinii să se comporte exact așa cum ar vrea să se comporte ceilalți cu ei. Măcar atâta reciprocitate am putea pretinde – inclusiv în virtutea învățăturilor biblice – de la „ai noștri”. E cam… șchiop să ceri altora ceva ce adesea nu poți oferi la nivel de comunitate.

Coborând spre motivația celor care formulează lucruri onfesatoare împotriva creștinismului, e foarte posibil ca ei să fie prost informați sau să poarte niște sechele vechi. Unii însă sunt mânați probabil de convingeri foarte ferme și există cazuri de persecutori înveterați convertiți, cel puțin unul foarte celebru fiind chiar inclus în Scriptură. După cum se știe, nu poliția vorbirii a fost soluția pentru a-i opri.

Și ar mai fi un argument care ține de etică, pur și simplu. Nu cred că am găsit vreun creștin care să vadă cu ochi buni ideologia corectitudinii politice. Dimpotrivă, cel mai adesea am văzut semnalate cazuri în care creștinismul, prin învățătura sa, cade sau poate cădea sub acuza de incorectitudine politică. Or, dacă considerăm că e vorba de o lege strâmbă, bazată pe o ideologie nocivă, nu văd de ce ar apela un creștin la o instituție creată pentru a aplica o astfel de lege.

Cred însă că se poate riposta la calomnii și că e necesar ca mistificările să fie denunțate. Cred în necesitatea apologeticii în spațiul public. Dar aceste luări de poziție creștine cred că trebuie să fie bine documentate, bine gândite, atent formulate, inteligente și percutante, fără să recurgă la jigniri – adică fără să folosească arsenalul celor care ne ofensează.

Toate acestea nu se traduc într-o atitudine blajină, servilă, spășită. Nicidecum. Libertatea de exprimare trebuie apărată, discursul creștin trebuie să existe în spațiul public și nu trebuie să se retragă în spații sigure și izolate. Dar se impune a rămâne la armele consacrate împotriva ofenselor: adevăr, gentilețe, logică, blândețe, cavalerism, onestitate, istețime, chibzuință etc. Și a nu recurge nici măcar ipotetic sau în glumă la „ajutorul” parșiv al instituțiilor de poliție a vorbirii și gândirii. Monstrul nu trebuie nici hrănit, nici scărpinat în coarne.

Cât încă rămânem în sfera cuvintelor, a discursului (iar această delimitare îmi pare foarte importantă), e cu totul impropriu să apărăm libertatea noastră de exprimare a unor opinii creștine recurgând la ajutorul unui organ represiv, care, sub pretextul apărării unor sensibilități, să interzică libera exprimare a altora.

Anunțuri

7 gânduri despre “Ofensabilii

  1. Domnul Isus, spune deja ca noi crestinii vom avea de suferit din cauza numelui lui. Cred ca trebuie sa ne rugam sa avem putere sa suferim totul ce este impotriva noastra, sunt prea multi cu care trebuie sa luptam si de multe ari nu reusim…se dau atat de destepti ca nu recunosc Biblia, cuvantul lui Dumnezeu. Mi s-a intamplat ca prietenele mele sa faca glume pe seama mea, dar cum spune Domnul :va dau putere sa raspundeti :De atunci nu se mai fac discutii, raman ratacite si eu trebuie sa-i multumesc Domnului ca este cu mine in orice situatie. Amin.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s