Postat de: Teofil Stanciu | 03/05/2016

Sărbătoare, bucurie, exces

Paolo Veronese - Ospățul în casa levitului (sursa)

Paolo Veronese – Ospățul în casa levitului (sursa)

Unii au impresia că sărbătoarea înseamnă exces de mâncare, de băutură și de distracții. Și ce dacă? Sunt două lucruri care îmi vin în minte acum vizavi de sărbătoare și de bucuria ce însoțește sărbătoarea.

Când vorbește despre Înviere, Ioan Gură-de-Aur (altminteri foarte sever în sentințele sale morale) pare să comită un… exces de zel. El se concentrează atât de tare pe momentul sărbătorii și pe bucuria aferentă, încât e dispus să permită și celor care nu s-au pregătit să ia parte la celebrare. Ba chiar mai mult, ca să nu existe dubii, insistă și descrie excesul care caracterizează acest praznic.

Tot ceea ce contează este arătarea harului și bucuria Învierii, iar cel mai mare păcat devine, în acest moment, neparticiparea sub diverse pretexte (inclusiv cel al lipsei de pregătire adecvată!). Păcătoșii și virtuoșii deopotrivă sunt invitați să nu se mai uite la ei înșiși, ci la privilegiul care li se oferă. A te bucura de Dumnezeu devine mai important și mai urgent decât a te tângui pentru păcate. A te înfrupta din rodul Învierii este mai presus de orice altceva. E un exces al harului, o revărsare a luminii, o erupție a bucuriei.

La multe secole după Hrisostom, C.S. Lewis avea să-și scrie autobiografia în jurul ideii de bucurie. La el, bucuria aceasta apare mai degrabă ca o nostalgie permanentă, ca o tânjire după ceva care niciodată nu se arată pe de-a-ntregul, ca o permanentă neîmplinire care-l obligă să caute, să dorească. Bucuria este, în cazul său, „premoniția” întâlnirii cu Dumnezeu. Dar și după convertire, bucuria aceasta rămâne în bună măsură o promisiune pentru viața de apoi, un acont, dar și un stimulent.

Așadar, sărbătoarea vine la pachet cu excesul. Iar bucuria vine cu handicapul de a nu fi (și de a nu putea fi vreodată) completă, aici, pe pământ.

Unul dintre păcatele pe care cred că le facem adesea este să criticăm foarte vehement lucruri pe care nu am încercat vreoadată să le înțelegem. Și să criticăm de pe poziții rigorist-moraliste categorice. Este rău să te îmbuibi? Evident! E nociv (și păcătos) să te îmbeți? Nu încape discuție! Și atunci ce ar fi de înțeles aici?

Părerea mea e că Ioan Gură-de-Aur merită citit cu atenție. Nu întâmplător l-am luat pe el, fiindcă are foarte multe predici în care taie în carne vie, fără ezitare, în chestiuni ce țin de comportamentul creștin. Dar la sărbătoare, mizează pe altceva. Fără să anuleze criticile cu caracter moral, mută discuția într-un alt cadru, pe un alt palier.

Excesul, cum spuneam, este prezent în sărbătoare. Iar la sărbătoarea Învierii, excesul se arată ca revărsare a harului, care este mereu „nedrept”. Excesul de mâncare și de băutură este o copie nereușită a acestui exces spiritual. Este o încercare omenească de a imita (cel mai adesea involuntar) darul lui Dumnezeu. Cred că acesta este sâmburele bun al excesului.

Dacă suntem cu adevărat cinstiți, chiar și creștinii foarte atenți la conduita lor fac anumite excese de sărbători. Strict la nivel exterior, diferență e doar una de cantitate, nu de calitate. Diverse imbolduri ne împing și pe cei mai înfrânați, și pe cei mai desfrânați să facem excese.

Acesta ar putea fi un semn că omul simte nevoia să iasă cumva din ritmul obișnuit de sărbători. Istoria Bisericii stă mărturie că mereu a existat această tendință și că, de sărbători, s-au regăsit diverse manifestări… excesive.

Bucuria nu poate fi concepută în absența unor manifestări excepționale, fiindcă orice expresie exterioară a bucuriei este o ieșire din sine, o revărsare uneori necontrolată. Copiii sunt cei mai transparenți la acest capitol. Mereu e ceva excesiv în comportamentul lor când se bucură. Uneori ajung să facă boacăne tocmai pentru că nu-și pot stăpâni euforia.

A te îmbuiba cu mâncare și băutură este o formă de a marca sărbătoarea. Putem admite, la rigoare, că este o formă denaturată, dar are ca punct de plecare o tendință firească, omenească și totodată un temei creștin, un precedent spiritual. Asta nu face ca excesul respectiv să devină automat bun și lăudabil. Dar ne poate ajuta să-l privim altfel, nu doar dintr-o perspectivă auster-moralistă care împarte critici severe în stânga și în dreapta.

Totodată, cred că aceste excese pământești sunt o tentativă de a pătrunde în bucuria sărbătorii. Din perspectivă creștină, se poate spune că distracția este o copie ratată a bucuriei autentice, o încercare de a obține același efect prin mijloace de altă factură. Kierkegaard are multe să ne spună despre riscurile distracției (pe care o vede ca „boală de moarte”). Dar trebuie ținut cont că, cel puțin în forma în care o prezintă Lewis, nici pentru creștini bucuria, în cel mai înalt sens al ei, nu este o permanență, ci o așteptare, ceva ce au experimentat, dar nu plenar. Sau, dacă e să o definim ca permanență (cum sugerează unii interpreți), atunci cu siguranță nu poate fi întreagă, ci parțială pe pământ.

Există așadar, ceva comun la rădăcina oricăror bucurii sau pseudo-bucurii omenești. Și există o neîmplinire, un dor în fiecare dintre ele, indiferent dacă sunt procurate în acord sau în dezacord cu credința. Fără a minimaliza marile diferențe dintre ele, cred că această umanitate comună e important de remarcat. Măcar pentru a înțelege că bucuria creștină autentică (în cheie spirituală) nu este merit, ci dar. Iar dacă e dar, a beșteli pe cine nu are darul nu are justificare.

Probabil că s-ar modifica destul de multe în spiritul misiologic contemporan dacă s-ar schimba niște atitudini din astea superioare și judecătorești cu mai multă înțelegere și compasiune. Nu în sensul încurajării „păcatelor”, ci pentru a aprofunda mai în detaliu complexitatea umanității noastre comune și a nu risca să dezvoltăm trufie sau dispreț sub pretextul unei înalte spiritualități. La urma urmei, Cristos a fost criticat pentru că participa la chermezele unor păcătoși. Dar numai de cei care habar n-aveau ce făcea el acolo, ci erau interesați doar de pojghița moralității și se temeau ca nu cumva el să încurajeze păcatul…


Responses

  1. cand se fac constant apeluri la pocainta, smerenie, inimi zdrobite, cercetare, ajungi sa nu mai ai bucuria mantuirii ci teama pedepsei si frica de a nu fi cumva insuficient de umil. cum sa te mai bucuri de ceva in starea asta? bucuria mantuirii ajunge sa fie inlocuita de frica pedepsei. nu zic sa nu ne temem de Dumnezeu, dar nici sa stam mereu cuminti cu mainile la spate, ca niste muraturi intr-un borcan.

  2. Hristos a Înviat!

    E destul de mare distanța dintre noi. Nici chiar atât de mare să nu ne vedem / auzim de pe un deal pe altul.🙂.

    Nu cred că teoretizările bucuriei, sărbătoarei te pot face să trăiești cu adevărat bucuria sau sărbătoarea. Nici eseul, nici nuvela și nici romanul nu te poate face să simți sărbătoarea. Poate doar poezia și muzica. Poate o pictură anume?

    Modul în care descrieți sărbătoarea este al unui observator care privește departe bucuria unora. Ar vrea să strige și el, ar vrea să se bucure și el, ar vrea să mănânce și el, ar vrea să bea și el. Dar e prea departe de comuniunea celor care se bucură. Așa că doar zâmbește.

    Bucuria sărbătorii este participarea în comuniune (nu mă refer euharistică). În familie. Între prieteni. Și dacă suntem la masă atunci vine și mâncarea și băutura. După puterea fiecăruia😉.

    Eu nu înțeleg de ce trebuie să atragem atenția la mâncare și băutură.
    – copiii fac excese de ouă sparte
    – doamnele fac excese de bârfe
    – bunicii de amintiri ale amintirilor și de sfaturi prețioase. Și de colebil

    În fond Sf. Ioan Gură de Aur ne cheamă să sărbătorim împreună. Unii cu alții și unii lângă alții. Așă că vă mai spun o dată: Hristos a Înviat! Haideți să ne bucurăm și să ne veselim!!!

    Pofta vine mâncând!

  3. EXCELENT!

  4. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  5. […] Sărbătoare, bucurie, exces […]

  6. […] Sărbătoare, bucurie, exces […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: