Ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” apără evanghelicii români?

Synagoga and Ecclesia in Our Time,  Joshua Koffman (sursa)
Synagoga and Ecclesia in Our Time, Joshua Koffman (sursa)

În mai multe rânduri, mi-a fost dat să aud evanghelici români (chiar lideri) vorbind în ultima vreme despre o „moștenire iudeo-creștină a Europei” sau „valori iudeo-creștine”. Cunoscând din interior atitudinea evanghelicilor față de orice confesiune ce invocă o „tradiție” sau o „moștenire”, devine puțin ciudată, în discursurile evanghelice, această sintagmă.

Sunt două posibilități mari și late. Fie cei care o invocă nu prea știu despre ce vorbesc, dar o folosesc pentru că e la modă (mai ales în mesajele venite de peste ocean) și că dă bine să găsim un numitor comun pentru manifestațiile publice. Fie știu despre ce vorbesc, dar atunci musai făcute niște precizări și trebuie neapărat răspuns la niște întrebări.

Căci despre ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” am putea vorbi decât despre cea transmisă prin ortodocși, catolici și protestanții „tradiționali” (luterani, reformați, calviniști)? Or, corectați-mă dacă greșesc, în multe (muuuuulte!) biserici baptiste sau penticostale, ortodocșii sunt „nepocăiți”, „necreștini” sau chiar „închinători la idoli”. La fel și catolicii, care mai au și un suveran pontif pe post de mare… bolovan de poticnire. Am auzit multe poante chiar urâte la adresa papei în bisericile evanghelice în care am ajuns de-a lungul timpului. Iar reformații mainstream sunt cam toți „liberali”.

Dacă-i excludem pe toți ceilalți, ar trebui să presupunem, în mod suprarealist sau fantasmagoric, că „moștenirea iudeo-creștină” a Europei se va fi transmis cumva prin stratosferă, unde a plutit vreme de mai bine de un mileniu și jumătate, până ce a aterizat plocon în brațele lui Luther sau, după caz, în cele ale marilor înaintași baptiști, penticostali și de alte culori confesionale mai recente. Gata formată, așa cum o apărăm noi acum.

Valorile iudeo-creștine nu s-au format într-un vid istoric. Ceea ce azi ni se pare de la sine înțeles, iar unii sunt convinși că au extras din Biblie a fost, de fapt, filtrat de alții de-a lungul unor secole de zbateri teologice, morale, politice chiar. Morala creștină a unor țări, pe care o prețuim azi și deplângem suprimarea ei în Irlanda sau SUA, a fost în  multe locuri impusă inițial cu forța, ca politică de stat. Inclusiv în state protestante.

Așadar, valorile iudeo-creștine ale Europei fac parte dintr-o moștenire socio-cultural-politico-religioasă. Ele s-au sedimentat în felul în care le știm azi prin diverse mijloace, care uneori nu ne prea plac. Și aceasta este un motiv foarte întemeiat pentru a le cerceta și ale cunoaște istoria și evoluția.

Cum se poziționează evanghelicii teologic și istoric vizavi de ideea de a impune morala ca politică de stat? Întrebarea poate părea simplă, la prima vedere, dar este știut că relația evanghelicilor cu statul a fost una bazată de separație reciprocă. Atunci de ce am folosi acum statul pentru a impune morala?  Cum interpretăm inchiziția – care veghea la pruitatea digmei și a moralei creștine? Cum „citim” cruciadele?

Ce vreau să subliniez, în esență, nu e că Biserica are o istorie tumultoasă, fiindcă acest fapt e știut de către toată lumea interesată de subiect. Nici nu vreau să complic lucrurile inutil. Ci vreau să insist că ar fi bine ca, dacă tot se revendică și evanghelicii de la moștenirea iudeo-creștină a Europei și își dau seama în sfârșit că o prețuiesc și o împărtășesc, ar fi foarte utile și necesare niște incursiuni temeinice în istoria creștinismului și a creștinătății.

Fiindcă ea include în egală măsură valori morale și etice, precum și ethosul în care s-au dezvoltat. De pildă, căsătoria în fața unui slujitor al bisericii sigur nu putea fi extrasă din Biblie, fiindcă nu apare acolo, ci doar din tradiție. Dar această tradiție a inclus și catedrale, și icoane, și mănăstiri (foarte importante, de altfel, pentru supraviețuirea religiei în timpul barbarilor migratori) etc.

Insist ca să fie și mai clar. Dacă îmbrățișăm aceste valori comune ale unei Europe iudeo-creștine, atunci nu se mai justifică acea atitudine arogant-disprețuitoare față de alte confesiuni. Trebuie să manifestăm un pic de consecvență, altfel dăm în schizofrenie.

Nu spun că ar trebui ca evanghelicii să adere in corpore la catolicism sau la ortodoxie. Dar ar trebui să poată numi niște lucruri pe care la respectă, pe care le prețuiesc, niște principii pe care le pot susține în comun. Și asta nu doar de ochii lumii, oportunist, pentru a strânge mai mult norod la marșuri. Fiindcă atunci se alege praful și pulberea de „valorile iudeo-creștine” ale tuturor.

Așadar, ori suntem cinstiți până la capăt într-un mesianism plin de sine și nu facem niciun „compromis”, refuzând orice asociere cu alte confesiuni „suspecte”. Ori suntem cinstiți în această reconsiderare a valorilor comune și admitem că am greșit în atitudinea anterioară, fiind dispuși să admitem că istoria Bisericii nu face un salt de 1000 de ani de la stabilirea canonului până la convertirea dramatică a lui Luther. Nu merge să ne facem că plouă, până când mai bifăm niște acțiuni comune.

În joc nu sunt doar aceste mize de ocazie la care se participă solidar. În joc, pe termen lung, e credibilitatea celor care acum își atrag confesiunile pe care le reprezintă/conduc în acțiuni interconfesionale. Dar mai mult decât atât, în joc este imaginea publică a creștinătății românești.

Iar când zic imagine nu am nimic rău în vedere. Ci pur și simplu vreau să spun că această strategie de coalizare a confesiunilor creștine a fost văzută de către societate, iar un eventual divorț rapid n-ar face decât să întărească proasta părere ce are tot mai mare priză în mass-media când vine vorba despre creștinism, biserică, popi, credincioși etc.

Trebuie clarificat la un moment dat pe ce se bazează solidaritatea evanghelicilor cu cei de alte confesiuni și dacă e vorba strict de o asociere conjunctural-oportunistă sau de o strategie care admite inclusiv o recunoaștere teologică reciprocă a unor valori dogmatice neconflictuale. Realitatea pare să impună o coalizare a forțelor creștine mărturisitoare, dar fără o bază serioasă și cinstită, șansele unei alianțe de durată sunt mici.

A vorbi despre „moștenirea iudeo-creștină” a Europei înseamnă obligatoriu să te întorci spre trecut, spre istorie. Altfel, orice discuție pur și simplu nu are sens, fiindcă nu știm despre ce vorbim. Și de obicei, o mai atentă analiză a trecutului schimbă inclusiv perspectiva asupra viitorului. Dacă asta se are în vedere atunci când este invocată această moștenire, cred că e de bine. Dacă se flutură doar un slogan ce nu înseamnă nimic (sau înseamnă fix ce vrea fiecare vorbitor să însemne) atunci e… ca de obicei. Și nu, nu e deloc suficient să cunoaștem doar Vechiul și Noul Testament, ci și ce s-a întâmplat în mileniile dintre noi și cei care au scris cărțile rămase în canon.

Anunțuri

31 de gânduri despre “Ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” apără evanghelicii români?

  1. Păi, îmi puteți confirma / infirma următoarea afirmație?
    – evanghelicul are multe împotriva ritului ortodox / catolic dar nu prea împotriva ritului mozaic? Ba chiar am putea spune că ar fi chiar părtinitor?!

    Eu am văzut treaba asta la cineva. Nu știu dacă este o treabă generalizată sau nu. Așa că discuția poate continua doar prin participarea celor care cunosc in interior evanghlicii, penticostalii etc.

    • Da, există un adevăr în ce spuneți. Uneori, e considerat aproape un sacrilegiu să ai vreo observație critică/nefavorabilă la adresa riturilor evreiești. Ba chiar este extinsă această bunăvoință la nivelul politicii statale a Israelului, care în principiu are întotdeauna dreptate.

      Nu sunt deloc antisemit, ba chiar am mare admirație pentru evrei și deplâng cruzimea la care au fost supuși în Europa creștină (mai ales în Evul Mediu), fiindcă nazismul e o poveste ateistă. Între evanghelici însă există ceea ce se cheamă „sionism creștin”. E un curent cu acest nume. Așa că, dacă exprimi orice rezervă, devii automat anti… fie că vrei, fie că nu. 🙂

      • Cultele neoprotestante tin la sursele primare ale crestinismului adica Biblia si cam atat. Totalitatea ritualurilorlor, bogatia liturghiei si scrierile patristice sunt considerate ,,adaosuri” si nu ,,imbogatiri” sau ,,clarificari”sau ,,nuantari”cum considera catolicii si ortodocsii. Iar ,,adaos” in viziunea spiritului protestant se traduce prin erezie. Toate aste duc la o apropiere fireasca intre mediul religios iudeo si secta primilor crestini (si ea majoritar iudee). Cand vorbim de crestinismul catolic sau ortodox vorbim de lumea greco-romana crestinata. Adica de spectacol, de maretie, de angrenarea tuturor artelor.

        Ai facut jonctiunea intre crestinismul neoprotestant si iudaism dar daca o sa urmaresti manifestarile evreilor ortodocsi o sa vezi ca acestia au o atitudine mult mai favorabila fata de islam decat fata de crestinismul catolic sau ortodox. Pai poate ca nu-i intamplator. Sa ne amintim ca in timpul aparitiei protestantismului, turcii au vazut foarte bine miscarea si au incurajat-o. A fost si o miscare politica dar motivatia ,,oficiala” a fost una religioasa: noile propuneri protestante erau mai apropiate de islam decat consacrata ,,solutie” catolica.

        Iudaism – islam – protestantism … nu radeti … Sunt mult mai apropiate decat par la prima vedere.

        • da, toti au ceva impotriva inchinarii in fata obiectelor (icoane, statui) si de asemenea se practica inchinarea direct la Dumnezeu, nu la sfinti sau la fecioara Maria.

          • Nu doresc să intru în polemici.

            Putem avea închinări diferite. Chiar în inimă dar să fie diferite. În fond există și oameni cu inima în dreapta. Dar asta nu îi face neoameni.

            Așa și catolicii, ortodocșii, protestanții. Toți suntem creștini. Faptul că ne închinăm diferit, dar fiecare mărturisim pe Hristos ca Domn și Dumnezeu nu ne face necreștini unii față de alții.

            În fapt la dl Teofil e un loc unde caut doar partea care ne aseamănă. Pe Hristos în neoprotestantul de lângă mine.

          • ,,Faptul că ne închinăm diferit, dar fiecare mărturisim pe Hristos ca Domn și Dumnezeu nu ne face necreștini unii față de alții” Ce frumos … Iata ca am repetat si eu ce ati postat. Ce bine ar fi fost insa daca pe parcursul ultimului mileniu TOTI crestinii ar fi gandit ca dvs. acum. Si ca mine …

          • Domnule FS, bănuiam asta. Dar puțină redundanță în comunicare nu strică. Mai ales în mediul online. (Eu sunt adeptul pleonasmelor, pe care le consider necesare în cazul comunicărilor. Condiser că omul înțelege mai ușor textele redundante).

            Referitor la șiiți care au icoane, să știți că ei au destul de mult în comun cu creștinismul răsăritean:
            – îngenucheri la rugăciune.
            – pupări de mâini și de moaște (ei nu le zi moaște dar pupă coșciugul lui Baiazid și al altor otomani)
            – cultul Maicii Domnului. Ei consideră că etalonul feminin musulman este Maica Domnului. Dacă mergeți prin țări arabe și spuneți o retorică NP la adresa Maicii Domnului s-ar putea să o pățiți.
            – cultul îngerilor
            – cultul sfinților. mai restrâns dar pe acolo. De ex cel mai mare sfânt la ei este Hristos (Mesia).
            – postul
            – rugăciunea la ore fixe. Ei de 5 ori noi tot pe acolo (vezi Ceaslovul).

      • Păi îmi confirmați presupunerea.

        Părerea mea este că Europa are un fundament creștin. Nu iudeo-crestin. Habar nu am de ce iudeo este în fața creștinismului.

        Dar mă scuzați. Mai degrabă platonismul și aristotelismul are o influență care poate fi pusă înaintea creștinismului în Europa decât iudaismul.

        Termenul pe care îl folosiți denotă că se trage din protestantism. Nu are de a face cu o realitate de 1500 de ani a europei.

        Eu nu am nimic cu evreii și mă enervează să aduc asta în discuție. Se pare că dacă nu te scuzi în public, imediat ești anti.

        Eu sunt de acord cu Arsenie Boca. El zice într-una din puținele cărți pe care le-a scris el: nu poți fi creștin dacă urăști evreii. Și sunt total de acord. Pentru că este poporul față de care Dumnezeu are o relație specială.

        Eu îmi văd de creștinismul meu și de ce este comun între noi creștinii.

        Nu pot susține decât teoretic și nu și practic că avem o istorie comună.

        PS.

        Catolicii și ortodocșii au mai multe în comun cu judaismul primar, cel puțin la nivel de rit:
        – hainele, cipilica de pe cap, cădelnița, candelele etc

        • Cipilica de pe cap e mai mult la catolici. Oricum cel putin la ortodocsi exista multe preluari din Orientul Apropiat si e greu de spus (cel putin pentru noi care comentam) daca vin pe filiera iudaica sau pur si simplu pe filiera orientala (cum ar fi persana spre exemplu). Cu cadelnita poate dar tamaia are folosinta si la roamani si nu numai. Daca stiti, actualul Yemen era numit in antichitate Arabia Fericita datorita pesemne comertului infloritor cu tamaie care ,,alimenta” Mediterana si care pleca de aici cu mult inainta aparitiei islamului.

          • Am cipilică ca să fiu simpatic NP. 🙂

            Dar capul acoperit în timpul Liturghiei este și la noi valabil în anumite momente pentru monahi / ierarhi. Ceea ce este de influență iudaică.

        • Cu siguranță că are și ceva protestant această combinație de termeni (iudeo-creștin), dar cred că vrea să sugereze în primul rând continuitatatea dintre cele 2 testamente, ca sursă a moralei europene pentru o bună bucată de vreme. Este, dacă vreți, și o recunoaștere a faptului că învățătura creștină s-a bazat, la început în exclusivitate, iar ulterior doar în parte, pe interpretarea Bibliei ebraice. Acesta cred că e, pe scurt, sensul expresiei.

          • Am recitit titlul. Titlul vă dă dreptate. Vorbiți de moștenirea Europei care este apărată de evanghelicii români.

            Eu vorbeam de altceva. O parafrazare. Cum se întâmplă în mediul online destul de des: Moștenirea iudeo-creștină românească apărată de evanghelicii români.

            Totuși pentru jumătate de Europă, poate chiar 3/4 nu are sens termenul iudeo-creștin. Are sens doar pentru sferul protestant. O opinie de outsider totuși. 🙂

  2. „moștenirea iudeo-creștină”….

    Cauti tu ,,nod in papura” … Ce fain suna : ,,mostenirea iudeo-crestina”…

    Accentul intotdeauna trebuie sa cada pe ,,mostenire” !!! Ai inteles ? 🙂 😉

    • Indiferent cum trebuie, accentul efectiv cade pe moștenire. Iar când zici iudeo-creștină, automat anulezi sectarismele și relativizezi importanța decisivă a confesiunilor.

  3. De ce mostenire iudeo-crestina? Oare nu pt ca noi suntem ramuri ale unui maslin salbatic altoit si facut partas radacinii? In ceea ce priveste apararea mostenirii de catre evanghelici/neoprotestanti, nu sunt comune oare valorile noastre? Doar ca unii le iau mai in serios decat altii. Nu respingem traditia, nu respingem „adaosurile”, dar avem obligatia de a filtra. Canonul este comun si deopotriva recunoscut. Iata filtrul. Da, suntem atat de scrupulosi, incat nu mai suntem protestanti, ci neoprotestanti. Eu nu inteleg acest lucru, cu atat mai mult cu cat nu-l intalnesti in vest. Daca, de ex. luteranii sunt protestanti, baptistii neo-protestanti, atunci metodistii ar trebui sa fie neo-neo-protestanti, s.a.m.d. Oare scrupulozitatea nu ar trebui sa fie in alta parte?! Vorbeam de un filtru. Folosit cu seriozitate, am avea numai de castigat. Toti iudeo-crestinii. Si valorile nu s-ar perima. Recunosc influenta institutiei bisericesti in timp, cu toate derapajele. Poate ca tocmai derapajele ar trebui sa ne evidentieze esenta. Confuzia, de data asta nu in gradina noastra, este la capitolul institutie/organism trascendent. Orice limba, orice neam. Protestanti, catolici, ortodocsi, nu cautam sa ne includem/excludem din mostenirea iudeo-crestina. Suntem parte a acesteia. Cand nu mai agreem valorile acestei mosteniri ( si sa nu uitam filtrul), atunci discutia s-a terminat.

    • Baptiștii sunt considerați parte din Reformă, nu sunt neo-protestanți. Sunt însă evanghelici după niște criterii pe care le sintetizează foarte interesant Babbington și, probabil că pe urmele lui, Alister McGrath.

    • Oare aşa să fie?

      În ultimii 2000 de ani aţi auzit în Europa de aplicarea legii talionului? De legea leviratului? De jertfe de sânge aduse Domnului? De mai multe soţii? Nici măcar numele lunilor şi calendarul nu sunt la fel. Deşi calendarul ortodoxo – catolic respectă calendarul evreiesc. Adică anul începe la 1 septembrie. Nici măcar ziua şi noapte nu o ţinem după evrei. La noi ziua începe dimineaţa şi se termină seara. La evrei începe seara şi se termină dimineaţa.

      Sărbători? Doar protestanţii în ultima vreme au luat din america diverse sărbători de inspiraţie iudaică (seceriş etc). Nici Paştile nu sunt aceeaşi sărbătoare. Nici sâmbăta nu este sabat.

      Eu aştept să văd cu adevărat filonul iudaic în Europa. Că eu nu văd decât creştinism.

      Cine impune acest curent iudeo-creştin şi de ce?

      • Eu cred ca aspectul iudaic e mai degeaba economic decat religios. De accea avem mostenire iudeo crestina. Partea religioasa e crestina, partea economica e iudaica. 🙂

        • Sunteți malițios!!! 🙂

          E adevărat că Hristos și Maica Domnului au fost de neam evreiesc. Lucru puțin înțeles (priceput) în România. Și în rest poate ce ziceți dvs. 🙂

      • Răspunsul scurt e: cele Zece Porunci ca sursă a moralei creștine în protestantism, dar și în catolicism (Catehismul actual urmează pas cu pas fiecare poruncă, expediind în final „păcatele capitale/de moarte”).

        Profetismul ebraic și diversele scrieri apocrife sau pseudoepigrafe au influențat mentalul creștin și simbolistica escatologică. Diversele apocalipse au brodat pe motivele existente în Ezechiel, Daniel, Ioel și au dezvoltat un curent de gândire și interpretare. Cartea Apocalipsa valorifică inclusiv aceste viziuni evreiești anterioare.

        Reticența milenară a creștinilor față de camătă are mult mai clare rădăcini în VT și în bunele practici stabilite prin Legea mozaică.

        Interpretarea alegorică a Bibliei (practicată de Părinții Bisericii – mai cu seamă de cei din școala alexandrină) valorifică spiritual Vechiul Testament, dar stabilește niște tipare de gândire pentru creștinătate (de la Cădere și Exod, la exil și reabilitare, de la binecuvântări și blesteme, la stilul sărbătorilor și profilul mesianic al lui Isus).

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s