Ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” apără evanghelicii români?

Synagoga and Ecclesia in Our Time,  Joshua Koffman (sursa)
Synagoga and Ecclesia in Our Time, Joshua Koffman (sursa)

În mai multe rânduri, mi-a fost dat să aud evanghelici români (chiar lideri) vorbind în ultima vreme despre o „moștenire iudeo-creștină a Europei” sau „valori iudeo-creștine”. Cunoscând din interior atitudinea evanghelicilor față de orice confesiune ce invocă o „tradiție” sau o „moștenire”, devine puțin ciudată, în discursurile evanghelice, această sintagmă.

Sunt două posibilități mari și late. Fie cei care o invocă nu prea știu despre ce vorbesc, dar o folosesc pentru că e la modă (mai ales în mesajele venite de peste ocean) și că dă bine să găsim un numitor comun pentru manifestațiile publice. Fie știu despre ce vorbesc, dar atunci musai făcute niște precizări și trebuie neapărat răspuns la niște întrebări.

Căci despre ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” am putea vorbi decât despre cea transmisă prin ortodocși, catolici și protestanții „tradiționali” (luterani, reformați, calviniști)? Or, corectați-mă dacă greșesc, în multe (muuuuulte!) biserici baptiste sau penticostale, ortodocșii sunt „nepocăiți”, „necreștini” sau chiar „închinători la idoli”. La fel și catolicii, care mai au și un suveran pontif pe post de mare… bolovan de poticnire. Am auzit multe poante chiar urâte la adresa papei în bisericile evanghelice în care am ajuns de-a lungul timpului. Iar reformații mainstream sunt cam toți „liberali”.

Dacă-i excludem pe toți ceilalți, ar trebui să presupunem, în mod suprarealist sau fantasmagoric, că „moștenirea iudeo-creștină” a Europei se va fi transmis cumva prin stratosferă, unde a plutit vreme de mai bine de un mileniu și jumătate, până ce a aterizat plocon în brațele lui Luther sau, după caz, în cele ale marilor înaintași baptiști, penticostali și de alte culori confesionale mai recente. Gata formată, așa cum o apărăm noi acum.Citește mai mult »