Postat de: Teofil Stanciu | 27/03/2016

Un om pentru acest „anotimp”

Hans Holbei cel Tânăr - Sir Thomas Morus (sursa)

Hans Holbei cel Tânăr – Sir Thomas Morus (sursa)

Am parafrazat titlul filmului A Man for All Seasons, abia recent vizionat. Și, pe lângă faptul că personajul a devenit imediat unul dintre cele mai interesante modele de creștin pe care le-am văzut (sub rezerva că nu știu în ce măsură descrierea din film corespunde realității), această peliculă mi-a prilejuit și alte câteva interogații se sezon.

În multe dintre momentele sale de cumpănă Biserica creștină a beneficiat de voci profetice care au reușit să articuleze dacă nu o soluție universală (fapt foarte rar), atunci cel puțin un diagnostic și un tratament parțial. Îmi vin în minte nume precum: Policarp, Ioan Hrisostom, Augustin, Luther, Tereza de Avila, Francisc din Assisi, Dietrich Bonhoefer, William Wilberforce (în tandem cu John Newton), Jeremiah Evarts, Erasmus de Rotterdam, John Wesley, Thomas Morus (că tot fu vorba), F.M. Dostoievski, Gustave Thibon, C.S. Lewis, Maxim Mărturisitorul, Antonie cel Mare etc. etc. etc.

Unii au fost ascultați, alții au fost auziți abia după ce au fost uciși de confrații lor. Dar ei au adus limpezime pentru vremurile în care au trăit și au influențat ceea ce a urmat după ei, fie la nivelul întregii creștinătăți, fie în contexte mai degrabă locale. A se observa că am exclus din discuție toate personajele biblice, însă cu bună știință.

Mesajele canonice ale Scripturii trebuie doar acceptate sau respinse. Dar când vine vorba despre profeții unor perioade, contexte sau crize din istoria Bisericii, aceștia trebuie identificați, auziți și ascultați.

Așadar, nu pot să nu mă întreb cine vor fi fiind profeții* zilelor noastre. Și imediat îmi apar dinainte cel puțin două probleme greu de rezolvat: (1) oare există?; și (2) cum pot fi recunoscuți pentru a fi ascultați?

Creștinismul e suficient de vast încât să avem șanse reale ca niște voci profetice să se ridice în acest moment de criză – cel puțin pentru Europa și pentru SUA, criza pare mai mult decât evidentă. Dar creștinismul mai e și suficient de atomizat încât aceste voci să se audă într-un culoar exclusiv confesional destul de îngust.

Cel mai bine se aud deocamdată cei care au o tribună suficient de largă – precum papa sau arhiepiscopul de Canterbury sau patriarhii ortodocși – și cei suficient de isterici sau de mediatizați – iar aici media îi selectează în funcție de ratingul potențial. Îi transformă aceste tribune automat în vocile profetice ale momentului? Mă tem că nu.

Nu contest că ar putea fi vreunul profetul acestui „anotimp” (am optat pentru termenul „anotimp”, chiar dacă e mai strident, fiindcă sugerează ideea de repetitivitate – și exact asta sugerez, că nu avem de-a face cu o noutate absolută). Dar ar trebui să-l putem recunoaște. Cum?

Există o convingere printre creștini care spune că cine caută înțelepciunea „de sus” o va recunoaște când o va vedea, auzi, descoperi. În principiu, sunt de acord cu această idee, atâta vreme cât nu naște aroganța în căutător și disprețul față de cei care nu o caută în felul nostru.

Recunoașterea înțelepciunii nu cred că e compatibilă cu disprețul ostentativ față de cei orbi la ea. Dacă adevărata cunoaștere (științifică, omenească) are drept rezultat modestia și acceptarea limitelor competenței, atunci adevărata înțelepciune ar trebui să fie măcar la fel de smerită și lipsită de orice fel de dispreț.

Vin la cazul lui Thomas Morus care vedea în lege o stavilă împotriva haosului și implicit un scut pentru el însuși în fața unor manifestări arbitrare ale unor oameni poate bine intenționați. Și constat că există voci care jubilează atunci când replica împotriva musulmanilor este una cu aceeași măsură – atacuri asupra obiectivelor lor sacre. Sau oameni care se bucură sau rămân absolut indiferenți când fundamentaliștii își ucid confrații musulmani (inclusiv femei, copii de-a valma).

Tind să cred că acestea nu pot fi vocile profetice ale creștinismului de azi. A te bucura de haos și de moartea unor nevinovați are mai multe ingrediente suspecte și seamănă mult prea tare cu reacțiile umorale ale oricărui ins lipsit de orice transcendent.

Unii îndeamnă la război împotriva țărilor din care provin teroriștii. Dar când îi vezi elogiind fără rezerve o țară precum Rusia, care se folosește de valorile creștine ca să manipuleze sentimental oameni speriați, parcă iarăși nu ai cum crede că acesta e mesajul profetic al zilelor noastre.

O problemă de ordin strict personal e că nu contest aprioric necesitatea unui război, dar nici nu îmi stă în putere să înțeleg prea bine limitele lui și momentul sau cazul în care ar trebui declanșat.

Alte voci vorbesc despre blesteme divine peste diverse țări. E un teritoriu pe care e greu să calci, fiindcă trebuie explicată prosperitatea postbelică a unei țări precum Japonia, în care creștinismul e o minoritate aproape neglijabilă, sau prosperitatea unor state care au renunțat de multă vreme la creștinism, ba chiar luptă deschis împotriva lui. Ca să nu mai zic că ar trebui să intrăm în detalii demografice care să stabilească numărul creștinilor „autentici”. Sau în chestiuni teologice care să explice relația existentă între entitatea Bisericii universale și entitățile naționale (geografice? etnice? administrativ-teritoriale?).

Iarăși mă întorc la Thomas Morus care, încercând să îi explice prietenului său (ducele de Norfolk) vremurile, îl năcește complet pe acesta și conchide: I trust I make myself obscure. Probabil că în vremuri tulburi, profeții sunt mai degrabă enigmatici, încifrați, cel puțin în primă instanță.

Mai am o categorie de potențiali profeți cărora nu le pot acorda prea multă atenție: apocalipticii. În esență, ei ne spun că vine sfârșitul lumii. Asta o știm și o acceptăm, dacă suntem creștini. Dar mai adaugă și detalii pe care susțin că le-ar fi înțeles și le pun pe seama simbolisticii din Apocalipsa. Evident, se poate să aibă dreptate, se poate să n-aibă. În final, careva tot va avea dreptate, dar angajarea în acest demers nu aduce vreun plus de luciditate, vreo soluție, ci doar repetă ce știm colorând anumite porțiuni în culori mai țipătoare și mizând pe reacțiile emoționale.

Ca să nu mai spunem că, din prevestirile apocaliptice unii își extrag spiritul războinic, sunt gata să pună mâna pe arme, iar alții resemnarea și disperarea. În sine, niciuna dintre aceste reacții, oricât de umane, nu aduce vreo soluție sau vreo înțelegere suplimentară a crizei, a realității.

Nici oamenii cu certitudini politice și geopolitice categorice nu-mi par a fi profeți. A ține partea unei entități politice sau statale (musulmani, evrei, europeni, ruși, americani) până în pânzele albe e semnul unei ideologizări oarbe. În creștinism, vocile profetice au apărat uneori o nuanță, chiar dacă toată lumea le-a stat împotrivă (Maxim Mărturisitorul a fost prigonit de împărat deoarece contesta monotelismul – sunt destui care ar considera că e vorba de o „chichiță”).

Însă, pe de altă parte, cred că un profet al timpurilor noastre trebuie să aibă o poziție fermă. Ce rămâne de stabilit totuși e ce anume va apăra și la ce se va raporta această fermitate. La un moment dat, e posibil ca asta să însemne că va susține o tabără dintre cele aflate în conflict, dar nu dintr-o adeziune oarbă, ci dintr-o suprapunere a poziției pe care o apără cu valorile îmbrățișate de o anumită tabără.

O voce profetică nu cred că va sluji interese politice, ci doar s-ar putea juxtapune uneori cu ele. Însă fidelitatea față de o instanță mai înaltă va fi un imperativ mult mai puternic decât căderea în disgrațiile unor politicieni sau ale unor votanți.

Interesul material ar trebui să fie străin de profetul unui astfel de „anotimp”. Probabil că ar fi cu atât mai credibil cu cât ar avea în mod cert de pierdut. De asemenea, e foarte posibil ca un astfel de profet al vremurilor să nu facă parte din sfera vedetelor religioase ale momentului (indiferent de confesiune).

Nu cred nici că mesajul ar trebui să recurgă la învinovățirea altora, după cum nu cred nici într-o autoflagelare furioasă sau într-o autovictimizare lăcrămoasă. Într-o lume atât de complexă și de interdependentă, nu cred că vinovățiile se pot grupa exclusiv de o singură parte, indiferent care ar fi aceasta.

Bănuiala mea e că el sau ei (ori ele) există, însă e greu de recunoscut în vacarmul general. Și, ținând cont de atmosfera foarte încărcată și predispusă la inducerea unor stări de exaltare, mulți vom crede că cel/cei care dau glas propriilor noastre angoase cel mai bine este, de fapt, profetul momentului. Poate ar mai trebui să adaug că bănuiesc că sunt mai mulți, însă se aud greu.

Dar parcă m-ar ispiti gândul să dau credit mai mult unui om care reușește să tulbure cât mai multe grupări fără să fie un scandalagiu, care reușește să își adune dușmani din tabere aflate în conflict, care fără să vrea, dar fără să poată evita, taie la inimă pe cei cu certitudini indestructibile, ca și pe scepticii precauți. Cineva care fără să piardă nuanțele are perspectiva de ansamblu și, fără să piardă vederea panoramică, este capabil să vadă detaliul semnificativ.

Genul de om care mi-ar plăcea și pe care instinctiv l-aș respinge în același timp. Căci mă aștept ca suplețea spirituală a mesajului său să tulbure reflexele firii omenești, dar și să seducă scânteia divină din sufletul fiecăruia dintre noi, pentru a aprinde un foc ce consumă răul din om, nu răul exterior, mereu situat exclusiv în ceilalți.

*Prin „profet” nu înțeleg (în textul de față) acea persoană care ne poate spune ce se va întâmpla în viitor, ci un om care înțelege limpede vremurile și găsește soluții spre care să-i îndrepte pe creștini sau discerne care sunt mizele cruciale ale momentului.


Responses

  1. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  2. Vedem clar ca intotdeauna au existat perioade … apocaliptice. Intotdeauna a fost prezent mai mult sau mai putin sentimentul ca civilizatia a ajuns la limitele sale, ca omul e pe marginea prapastiei. Ceea ce diferentiaza (cred eu) vremurile de ieri fata de cele de azi e disparitia autoritatii morale si, mai mult decat atat, a nevoii de aceasta. Am ajuns la un individualism care ne induce spiritul rebel aproape ca pe o datorie. Orice autoritate e vazuta deja ca pe o sursa de tiranie. Vehiculam deseori autoritati din trecut dar ,,sansa”asta le-o acordam pentru ca nu mai sunt printre noi. Ai pomenit de Maxim Marturisitorul, Francisc din Assisi, Erasmus, Thomas Morus, Dostoievski dar ce ar fi insemnat spiritul lor in zilele noastre ? Sau hai sa mergem mai catre zilele noastre: un Arsenie Boca sau un Steinhard cuma ,,s-ar mai descurca” in can-caniada de azi ? Sau, ca sa merg catre alte culte, un Wurmbrandt (scuze in caz ca nu i-am scris bine numele) mai gasim azi printre romanii de alta confesiune decat cea ortodoxa sau catolica ? Ma refer la autoritate pur si simplu nu la onestitatea trairii propriei credinte.

    O babilonie a fost istoria lumii tot timpul dar parca numai astazi ne-am pierdut ascultarea. Nu profetii sunt de vina ca nu mai apar, ci noi ca nu-i mai ,,cehemam”

    • Wurmbrand😉

      Da, și românii au avut profeții lor. Chiar îmi zicea un amic pe FB despre Steinhardt (care era un fan al expresiei lui Morus). Uite un alt profet: Eugen Ionesco. Poate că, în felul ei, și luciditatea lui M. Sebastian într-o vreme când negura naționalismului întuneca relațiile dintre prieteni, e o formă de profetism (plângea după Eliade după ce îl săltaseră pentru simpatii legionare). Pe Boca l-a sufocat „brand”-ul. Altminteri, țiu minte cât de șocați erau niște confrați ortodocși de-ai tăi că părintele Boca l-a pictat într-o biserică pe Francisc din Assisi.

      • Nume mari … Azi n-ar fi avut decat sansa „tocarii marunte ”din partea unei prese parca hotarata sa scoata ce-i mai urat in om. Chiar si in sens pozitiv suntem denigratori. Trecem de la stigmatizare la un gen de adulare de tip kitsch care pana la urma tot la coborarea personajului in cauza duce. Cand spun ,,coborare”ma refer la o scadere in ochii celor pe care i-ar putea forma. Altfel, pe Ionescu, Steinhardt sau Boca nu-i poate cobori nimeni. Au trecut ,,dincolo” la timp.

  3. Textul tau mi-a adus aminte de o intrebare pe care mi-a pus-o un coleg de facultate :

    – Oare , Florin , sunt Sfinti aici printre noi ?

    Cu toata convingerea i-am raspuns :

    – Da !

    Cand le va veni vremea vor iesi in Lumina ! Deocamdata stau ascunsi printre noi , tradati doar de privirea blanda si vorba de imbarbatare…

    Noi , fiind obisnuiti cu reclama si cu extraordinarul , probabil avem supraasteptari si , poate ca am uitat ca profetia se rezuma doar la a trai viata cu Dumnezeu … Acestea fiind spuse , asa-i ca-i vezi ? Sunt printre noi …

    • Cand le va veni vremea ?🙂 Eu o astept cu rabdare, cred in ea, dar ce se intampla in prezent nu-mi arata un viitor bun prea curand.

      Stii ce-i urat ? Daca-ti aduci aminte anii ’90 au fost, cel putin pentru acea parte din populatie anti-iliesciana, anii lui Steinhardt, ai lui Vulcanescu, ai lui Tutea, ai lui Valeriu Gafencu. Acestia reprezentau spiritul unei tinere generatii (aceea care a manifestat in mod sincer pe strazile Timisoarei, Clujului sau Bucurestiului in decembrie ’89, aceea care spunea Tatal Nostru in Piata Universitatii in primavara lui ’90, accea care a fost ciomagita de mineri pe strazile Bucurestiului in iunie ’90) Acum numele de mai sus incep sa fie duse in ,,dizgratie”. Ce mai inseamna pentru cei tineri de azi Steinhardt, Vulcanescu, Tutea sau Gafencu ? Doar niste ,,habotnici legionaroizi” (o noua eticheta pentru crestinul-ortodox nationalist) sau in cel mai bun caz niste naivi. Trece vremea lor … Cu cine vor fi inlocuiti ?

    • Asta e si ,,smecheria” , ca prezentul sa nu ne arate un viitor bun prea curand … Stim amandoi ca va fi de-ajuns un om ca sa distruga un mental colectiv … Indiferent de ce fac si ce zic ei ! Si va aparea ! Cand ? La momentul potrivit , atunci cand ei vor fi convinsi ca nimic nu mai poate fi schimbat …

      Colectiv a fost doar de ,,antrenament” ! Intr-un fel au fost ,,antrenati” iar de terminat s-a terminat intr-o manipulare de trei lei , dar ceea ce nu iau ei in calcul e ca oamenii si-au adus aminte ca impreuna sunt puternici …Aceasta latenta dospeste in fiecare dintre noi si , cand va veni vremea va izbucni … Atunci vor iesi din umbra cei alesi , vor iesi pentru a aduce pacea in lume ! Acum , pentru ce ? Ca sa pozeze in niste ridicoli , sau niste isterici depasiti ? Nu ! E prea repede , paharul amaraciunii trebuie baut pana la fund … Omul trebuie sa se lase modelat , sa-si doreasca schimbarea , el insusi sa-si doreasca sa fie altfel ! Mai intai insa trebuie sa-l doara , sa-l doara intreaga lui fiinta … Altfel nu va avea cum sa-i recunoasca pe oamenii lui Dumnezeu .

      Hai , ca m-am ,,ambalat ” …!!!!

      • Te-ai ,,ambalat” … bine🙂 Si mie mi se intampla.

        Da, asa gandesc si eu. Poate nu-i momentul acum. Sa asteptam ca fructul sa se coaca si sa cada singur din pom. Sau, folosind o metafora mai populara, sa asteptam ca buba sa se sparga singura. Altfel, zgandarind-o, riscam sa marim janghina in loc s-o vindecam. Sa se ,,arda” deci si aceasta etapa …

        Omul trebuie provocat, asta ai vrut sa zici in ultimele randuri ale ,,ambalarii” tale. Cred. si subscriu la aceasta teorie. Fierul nu se caleste decat trecut prin foc …

        • Ne place , nu ne place(aici la ,,nu ne place” ma incadrez perfect si eu , chiar daca inteleg fenomenul …) , doar raul uneste …! Trebuie sa fii in intuneric pentru a-ti dori lumina , trebuie sa te doara ca sa constientizezi ca si pe altul il doare ….

          Inca nu am ajuns la fund , inca mai avem sperante … , desarte asa cum sunt , dar le avem … Cand nu le vom avea atunci se va intampla ………………….!!!

  4. […] – UK’s Prime Minister Makes Huge Announcement About Christianity (dininimapentrutine) 70. Un om pentru acest „anotimp” […]

  5. profeții deranjează, d-aia sunt atît de puțini. (de ex. kierkegaard a fost recunoscut după moartea sa. a rămas actual) profetul își are ca pradă propria sa viață. el nu e un om de succes pentru că nu caută succesul. darămite să mai lupte pentru așa ceva…

    n-am întîlnit un profet fericit. cu toate astea ei nu sunt cei mai nefericiți oameni. dimpotrivă. ei sunt fericiți în suferință. pentru și-o asumă.

    probabil…

  6. […] Un om pentru acest „anotimp” […]

  7. […] Un om pentru acest „anotimp” […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: