Postat de: Teofil Stanciu | 24/03/2016

În căutarea poeziei

Dante și Beatrix (sursa)

Dante și Beatrice în Paradis (sursa)

V-ați întrebat de ce îndrăgostiții ascultă muzică pe versuri care să le exprime dragostea? De ce sunt ei mai „romantici” în perioada respectivă? Sau de ce în anumite momente ale vieții ne identificăm cu versurile unui cântec? De ce nu zicem pur și simplu pe șleau ceea ce simțim sau avem în minte?

Sunt sigur că, de asemenea, fiecare a trăit un moment în care a fost emoționat de o poezie. Sau de un peisaj de natură. Ori de o faptă nobilă. Genul de lucruri care te lasă „mut” de uimire.

Dacă poezia, în realitatea ei, mai are vreo legătură cu viața și cu sufletul omului și dacă nu s-a transformat într-un moft de limbaj, atunci pe aici pe undeva ar trebui căutată această legătură, prin zona lucrurilor care trebuie spuse… cu alte cuvinte. Dacă poezia n-a devenit un joc gratuit al unei elite inițiate, atunci ea trebuie să aibă vreun rost pe care orice om l-a putut înțelege măcar pentru o clipă în existența lui.

Există multe definiții date poeziei. Pe elevi îi omoară definiția „genului liric”. E criminală, reduce totul la câteva trăsături exterioare, lăsând în urmă o mare lehamite. Și totuși, numai ce se îndrăgostesc oleacă, că îi și prinde iarăși căldura unei dispoziții… lirice. Fără ca ei să-și mai amintească, din fericire, caznele definiției.

Cam așa-i cu poezia. Când e trăită, nu prea mai contează definiția ei de manual, nici clasificările, nici trăsăturile definitorii. Când ai nevoie de ea, nu mai contează că te-a chinuit la română cu memorat de versuri sau de comentarii. Brusc, omul se agață de niște versuri și simte că acele cuvinte îl exprimă mai bine decât ar fi știut el s-o facă.

În esență, poezia ar trebui cel mai probabil să exprimă ceea ce nu se poate exprima nicicum altfel. E acel strigăt de bucurie, de încântare, de disperare, de jale, de emoție, de fericire care răbufnește din străfundurile omului luând cu sine, când iese afară, cuvintele pe care reușește să le atragă prin culoarea și textura sa.

De aceea aveam poezie și pentru muncitorul necalificat, și pentru literatul rafinat. Fiecare trebuie să-și exprime inexprimabilul și să-și cânte de necântatul. Nu toți gustăm aceeași categorie de poezie. Se spune că ar fi vorba despre gusturi, despre subiectivismul individului. Dar rareori se spune ce înseamnă acest subiectivism.

La cum îl văd eu, subiectivismul adună laolaltă tot ceea ce suntem afectiv (cu toate durerile îndurate, cu toate traumele, cu toate bucuriile anterioare), intelectual (cu IQ, educație, lecturi), moral (cu hedonism, morală înaltă), religios (cu întreaga percepție asupra sacrului) etc. Poezia pe care o gustăm ne trădează pe noi înșine mai mult decât suntem dispuși să îngăduim în general.

Revin acum la ideea că există „nivele” ale poeziei potrivite pentru fiecare. Asta se vede și la nivel de epoci, și la nivel de categorii sociale sau de grupuri sociale. Unii nu vor ajunge niciodată să guste versul alb, dar nu se poate spune că n-au cunoscut poezia.

Mai există atunci poezie bună și proastă? Mai există posibilitatea de a face puțină ordine și de a stabili niște criterii? Cu siguranță. Dar trebuie să adăugăm niște nuanțe la cele spuse.

În primul rând, faptul că, într-un sens, fiecare are „poezia lui” nu anulează principiile estetice după care se face evaluarea poeziei, ci doar recunoaște dreptul tuturor de a găsi o cale de exprimare a unor lucruri greu de pus cuvinte obișnuite, banale, uzuale.

Se prea poate ca versurile la care rezonează anumite suflete să nu fie poezie de calitate sau să fie chiar o poezie mediocră, dar care să dețină totuși un anumit fior poetic, o străfulgerare care să fi devenit, între timp, un loc comun. Dar locul comun există numai pentru cei care îl cunosc ca atare; pentru cei care-l descoperă pentru întâia oară, el poate fi ceva cu totul neașteptat sau îndelung așteptat.

Mai există un fapt de care trebuie să ținem seama. De-a lungul timpului, poezia s-a îndepărtat în asemenea măsură de viață, încât a devenit uneori o îndeletnicire în sine, accesibilă numai unui grup restrâns de experți în decriptarea mesajelor. Or, n-a fost întotdeauna așa. Există poezie patriotică, angajată social, poezie revoluționară, poezie religioasă etc. Toate aceste categorii de poezie au însoțit experiențe umane și le-au conferit o dimensiune lirică. Au sintetizat idealuri, trăiri, aspirații etc.

Chiar dacă poezia pare să se fi izolat, în prezent, în sferele rafinate ale revistelor și evenimentelor de profil, muzica „democratică” (pop-rock-folk…) a coborât poezia din nou în apropierea celor mulți care au nevoie de ea, se pare, după vânzările înregistrate, după celebritatea vedetelor și popularitatea concertelor.

Și aici există grade și nivele, dar tocmai fiindcă există public pentru toate. La un Leonard Cohen însă, chiar și spiritele rafinate reacționează pozitiv. Pe textele lui Bob Dylan se fac studii academice. Există cântece-manifest, cântece-metaforă, cântece-icon al unor evenimente sau situații de viață.

Probabil că o analiză mai intersantă (și într-un fel de mai realistă) ar ține cont atât de niște criterii estetice, dar și de experiența nemijlocită a omului – ar fi genul de analiză ce n-ar exila poezia într-un „domeniu de specialitate”. Au și maneliștii poezia lor? Trebuie s-o aibă. Și atunci, probabil, evaluarea ar trebui să țină cont de poeticitatea intrinsecă a diverselor categorii de poezii și de consumatori de poezie.

E legitimă, cred, aspirația către nivele superioare de înțelegere a vieții și, implicit, a limbajului. Dar nu cred că e o obligație universală. Adică, nu prea cred în culturalizarea forțată a maselor, indiferent de considerente.

După cum nu cred nici în deculturalizarea forțată a celor culți. Merge bine aici zicala că „vulpea dacă n-ajunge la struguri zice că-s acri”. Nu cei mulți trebuie să dicteze, dar nici cei culți nu trebuie să impună standardul lor poetic tuturor.

Mai degrabă aș rămâne la acele nivele de poezie pentru fiecare, iar în interiorul fiecărui nivel să existe un soi de standarde de calitate. Parafrazez o vorbă a sculptorului Liviu Mocan culeasă de la Dorin Mureșan: fiecare să exceleze în kitschul sau arta lui, indiferent dacă e vorba de creator sau de consumator. Într-un fel, asta se și întâmplă de la sine într-o oarecare măsură, mai ales la „consumatori”, care au mereu lucruri care nu le plac și pe care le refuză ca să acorde atenție celor care le plac.

N-aș putea să pun degetul pe hotarele dintre diversele nivele ale poeziei, nici măcar să delimitez diversele tipuri de public. Dar, cum-necum, evenimentele sociale și adunările de tot felul atestă existența acestora și spun ce preferințe are „publicul”. Grupurile de „fani” spun cam același lucru.

Trebuie făcută și distincția dintre versuri și muzică. E posibil ca anumite celebrități contemporane să fie preferate pentru prezența scenică sau pentru sound, nu pentru mesajul pieselor, dar asta nu invalidează argumentul meu pe fond. Există preferințe pentru anumite versuri la diverse categorii de public.

Poezia n-a murit. Dar definiția literară a închis-o pe cea suficient de rafinată estetic în sfera rarefiată a degustătorilor exersați. Dar până și aici uneori se simulează satisfacția estetică sau aprecierea. Iar dacă un criteriu de evaluare ar fi autenticitatea poetului, atunci iarăși am fi nevoiți să părăsim această sferă și să ne izbim de realitatea vieții cu toate straturile ei întrepătrunse și cu toți barzii ei de ocazie: de la birt la academie.


Responses

  1. […] În căutarea poeziei […]

  2. […] În căutarea poeziei […]

  3. […] În căutarea poeziei […]

  4. […] În căutarea poeziei […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: