Postat de: Teofil Stanciu | 22/03/2016

„Realitatea” știrilor nu e realitate

Tocmai mă gândeam zilele astea să scriu despre știri și impactul lor asupra privitorilor, când iaca vine textul lui Dyo. Oricum, din altă perspectivă voiam să privesc chestiunea, așa că numai bine că se conturează o examinare mai cuprinzătoare.

Ideea mea era să încerc o decorticare parțială a produsului finit și să vedem cum se construiește el sub ochii telespectatorului/cititorului. Teza fundamentală, pe care voi încerca s-o suțin cu argumente, este aceea că realitatea prezentată în media (nu doar în televiziune) nu este neapărat – sau, mai precis, este destul de rar – realitatea în care trăim noi. Și de obicei știm asta instinctiv, dar uneori ne purtăm ca și când am fi uitat.

Fără pretenții de profesionist, ci doar cu oleacă de spirit de observație și niște experiență, iată care ar fi câteva dintre chestiunile de care voi ține cont: selecția știrilor, ordinea lor, modul în care sunt formulate, evenimentele omise din știri, mizele unui program (grupaj) de știri, comentariul etc.

Orice organ de presă vrea să fie cât mai popular ca să aibă încasări cât mai însemnate. Astea vin de obicei din publicitate sau din banii plătiți efectiv de către cel care vrea informația respectivă, dintr-un anumit ziar sau site. Acest obiectiv ar fi, în ordinea ierarhică a valorii, inferior altuia: informarea corectă/onestă a publicului. Dar lucrurile sunt mai complicate în realitate, așa că nevoia de a asigura funcționarea instituției de presă precede în ordinea urgenței și a importanței imediate idealul nobil al informării.

Cum banii fac diferența dintre supraviețuire și faliment, obținerea lor capătă adesea prioritate în raport cu orice alt obiectiv moral, deontologic, social sau național. Așa se nasc titlurile aiuristice care au menirea să atragă oamenii și să-i țină ocupați cât mai mult cu site-ul sau cu postul tv pe care apar.

Dar chiar și fără această nevoie disperată de a atrage vizualizări, știrile interpretează încă din titlu informațiile pe care le prezintă. Recurg la un exemplu elocvent. Oradea este renumită la nivel național pentru proiectele de infrastructură cu bani europeni.

O informare neutră ar putea avea următorul titlu: „Orașul beneficiază de X milioane de Euro, din fonduri europene, pentru Y proiecte.” Lung și plictisitor, dar exact. Într-o prezentare favorabilă, titlul ar putea suna așa: „Conducerea orașului a obținut finanțări record pentru proiecte de mare importanță locală”. Sau un titlu nefavorabil: „Obsesia primarului pentru șantiere instaurează haosul în oraș”.

Fiecare dintre aceste titluri dă deja o cheie de interpretare și apelează, după cum detaliază Dyo în textul lui, la o reacție afectivă. Aproape niciodată nu găsim în presă titluri neutre, fiindcă nu fac nici rating, nici trafic. Doza de sentiment musai injectată pentru a stârni o reacție mai energică.

Dar nu numai titlul influențează percepția știrilor. Dyo vorba despre fondul sonor cu care sunt mai nou însoțite (există conceptul de infotainment – informația combinată în proporții greu de discernut cu tehnici de divertisment: suspans, filmări din unghiuri inedite, comentarii insinuante etc.). Eu vreau să atrag atenția asupra ordinii în care sunt prezentate știrile.

Capetele de afiș, indiferent că ne referim la primele știri din buletinele televiziunilor sau la cele ce ocupă homepage-ul pe internet, sugerează că acestea ar fi cele mai importante evenimente ale zilei dintr-o țară sau dintr-o localitate.

Dar ar trebui ținut cont că lucrurile bune și banale care se întâmplă, chestiunile mai puțin spectaculoase, nu prea pot face o știre. Tocmai de aceea sunt menționate mai rar și mai telegrafic, uneori doar într-un grupaj care poate trece neobservat. Faptul că 50.000 de oameni merg zilnic la serviciu și, după o muncă cinstită, se întorc acasă nu e știre. Dar e o realitate pentru multe orașe din lumea asta.

Pe lângă aceste banalități ce țin de normalitate, mai există multe evenimente cu impact pozitiv în societate care vor rămâne necunoscute, fiindcă nu au nici suspans, nici spectaculozitate… adică niciun fel de potențial mediatic. Insist că această soartă o au în special lucrurile bune care se întâmplă. Faptul că o familie înfiază un copil sau doi rămâne cunoscut doar de apropiați, faptul că un copil e pedepsit într-o familie care l-a înfiat devine automat știre!

Cineva decide așadar cât vedem din realitate și ce parte a realității ne este înfățișată. În cazul fericit, ceea ce ni se prezintă reprezintă măcar prelucrarea unor lucruri care ne afectează pe toți sau pe mulți. Dar trebuie ținut cont că de fiecare dată e vorba despre o interpretare.

Adunate în timp, toate aceste prelucrări de informații care se constituie ca știri inoculează o percepție asupra realității. Neavând noi înșine acces direct la toate informațiile relevante pentru un anumit subiect, gândim involuntar sub impresia pe care o lasă știrile asupra noastră. Chiar excluzând orice rea-credință sau manipulare intenționată, prin concepția știrilor se transmite deja o idee implicită despre felul în care trebuie înțeleasă realitatea.

Cu cât e mai mare dependența unui cititor/telespectator de o anumită sursă de știri, cu atât mai puternic îi va fi influențată într-un anume fel percepția asupra realității politice, economice, sociale, spirituale etc.

Dacă adăugăm la toate acestea și faptul că jurnaliștii pot foarte bine să facă jocurile unor grupuri de interese pe care nu le putem verifica și pot manipula deliberat, lucrurile încep să arate destul de sumbru. Din nou trebuie spus că, pentru a nu se discredita complet, majoritatea instituțiilor de presă lucrează în cea mai mare parte a timpului cu informații autentice, însă adaugă o cheie de interpretare proprie (care poate uneori să răstălmăcească complet datele inițiale, dar se folosește de ele suficient încât să păstreze o brumă de credibilitate).

Puneți rețeta asta în contextul emoțional discutat de Dyo și obținem o imagine a cât de deformată poate fi realitatea din știri. E drept că, într-o anumită măsură, prin condiționările sociale la care răspund, instituțiile de presă reflectă în conținutul pe care-l popularizează un chip al societății – cererea publicului. Dar cu siguranță nu este unul fidel, ci cu multe excrescențe hipertrofiate și cu destule frumuseți atrofiate. Suntem la bâlci, nu în fața unei oglinzi cinstite și fidele.

Ca bibliografie cinematografică merge bine Wag the Dog (cu Dustin Hoffman și Robert DeNiro).


Responses

  1. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  2. Pe lângă Wag the Dog, ar merge de asemenea Hero (1992) și mai ales Being There, un film îngrozitor de frumos în cinismu-i. Însă cine mai are vreme, cu atâtea vești care ne asaltează de peste tot?

    • Nightcrawler, pentru cei care sunt un pic mai tari. desi nu este atat despre manipulare cat despre goana dupa senzationalism, dar mi se pare un fel de „Wag The Dog – Noua Generatie”.

      • Văzut Nightcrawler. Urât, cinic. Fără pedeapsa finală obișnuită în astfel de cazuri. Dar merită văzut.

        • pai ce, in realitate cei rai isi primesc automat pedeapsa? e unul din putinele filme americane fara un final fericit, fara un sfarsit moralizator. si asta pentru ca tot filmul e moralizator. faptul ca personajul principal e rau si nu sfarseste prin a-si primi pedeapsa nu inseamna ca autorul vrea sa-l propuna ca model de comportament. tot filmul e un ASA NU, in care ni se arata de ce ar fi unii oameni in stare. avem si noi de-astia, Maruta si Simona Gherghe. ce pedepse au primit ei pentru emisiunile in care demnitatea umana elementara e calcata in picioare? si nu, chelia lui Maruta nu se pune.

          credinta ca fiecare om rau isi primeste pedeapsa finala la scurt timp dupa infaptuirea unor lucruri rele este puerila si daunatoare pe termen lung. cine creste intr-un asemenea sistem de gandire poate ajunge sa aiba mari crize de credinta cand constata ca Dumnezeu nu sta dupa colt sa-l pedepseasca pe cel ce l-a jefuit cand venea acasa noaptea de la scoala sau servici. nici macar Biblia nu pretinde ca cel rau isi primeste pedeapsa in aceasta lume.

          filmul merita vazut, dar nu e pentru oricine.

          • Această credință apare în Proverbe și e contrazisă de Eclesiastul și Iov (după spusele lui Graeme Goldworthy, căruia tocmai îi traduc o carte în românește). Dar e aproape imposibil de evitat acest spirit vindicativ, fiindcă e adânc înfipt în rețeta de filme americană. Dreptatea, de obicei, nu e aia de la tribunal, ci aia făcută cu pistolul în creștet. Aceasta e una dintre temele serioase ale filmului Batman-The Dark Knight.

          • scriam un raspuns detaliat dar calculatorul s-a gandit ca e momentul bun sa reporneasca, asa ca am pierdut textul.

            ideile de baza erau: proverbele (sau Proverbele) in general sunt invataturi simplificate destinate copiilor, pentru a le transmite niste notiuni de morala si comportament acceptabil intr-un format mic, cam ca niste boabe. Eclesiastul si Iov sunt carti filosofice scrise de oameni trecuti prin viata, care au vazut si nuantele de gri. cei ce se limiteaza la abordarea vietii in monocromul proverbelor si a formulelor simpliste dau dovada de imaturitate, atat spirituala cat si comportamentala. uneori ii invidiez pentru viata lor simpla.

            pentru „de ce sunt filmele americane cum sunt”:
            – tvtropes.org
            – Hitchcock (toate discutiile despre ce e si ce nu e voie sa arati intr-un film, cenzori, etc.)
            – codul Hayes (https://en.wikipedia.org/wiki/Motion_Picture_Production_Code) responsabil pentru perceputa puerilitate a filmelor americane, „binili invinge” si alte asemenea stereotipuri.

            concluzie: tot de la proverbe (sau Proverbe) se trag si finalurile fericite si moralizatoare ale multor productii cinematografice. plus, viata e destul de grea pentru multi dintre noi, de ce as mai vrea sa stau 2 ore si sa vad chestii triste prin care trec alti oameni? de aia nu ma uit la filme romanesti din „noul val”.

            si, pana la urma, Codul ala n-a fost o idee rea in sine. cred ca ce a tentat oamenii sa-l incalce a fost tocmai „fructul oprit” si faptul ca era o solutie impusa, nu voluntara.

  3. Teofil, mie chestiile astea mi se par in mare parte evidente, si trebuie sa ne amintim ca noi in Romania (si in blocul comunist) am vazut unde duce aceasta distorsionare a realitatii prin intermediul surselor de informare. din pacate cei mai batrani par sa fi uitat.

    insa nu cred ca e bine ca mesajul sa fie „totul e manipulare, nu are rost sa te uiti la stiri”. nu e chiar totul plin de stiri fabricate si mincinoase. cand nu ai macar un minim de exercitiu in a discerne intre minciuna si realitate cred ca esti mai vulnerabil decat atunci cand stii ca e posibil sa fii manipulat. de exemplu pacalilea oamenilor cu metodele „Singer” si „accidentul” sunt vechi de ani de zile, si tot mai sunt victime.

    cum am spus si cu alta ocazie, am la fel de putina incredere in sursele de informare „crestine” cat am in cele „lumesti”. si ele pot fi pline de dezinformari si senzationalisme. ca doar citarile selective in Biblie pentru a fundamenta opinii si increderea uneori oarba in ce spune un anume predicator nu-s practici care sa nu lase urme in comportament.

    • După cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, comentariul vine să completeze bine perspectiva. Atâta că eu nu pot într-un singur text să le împac, fiindcă fiecare idee are nuanțele ei. Dacă ar fi să formulez o recomandare/observație ar fi că trebuie diversificate sursele și nu trebuie trăit cu impresia că aceea e singura realitate. Ci doar o porțiune a ei. Cea capabilă să devină știre.

      • corect, o diversificare si o informare comparativa asupra unor subiecte este necesara. prin suprapunerea relatarilor se poate incepe o discernere a adevarului si a minciunilor. cred ca asta se recomanda si in scolile de jurnalism, numai ca in ziua de azi putini mai pot sa faca jurnalism de calitate (din diferite motive pe care le-ai prezentat).

        problema e ca, daca nu ai un interes deosebit pentru un anume subiect, sa faci munca asta de analiza tot timpul este un proces ce ia cam mult timp. asa ca trebuie sa-ti asumi riscul ca ceea ce ai aflat poate sa nu fie tot adevarul. si daca faci asta de multe ori ajungi sa aplici acest principiu si in alte domenii. ajungi sa te intereseze si ce spun alti pastori, alte denominatii crestine, care e contextul in care apare un anumit pasaj din Biblie, care traducere a Bibliei e mai corecta, de ce exista anumite diferente intre, sa spunem, versiunea KJV si versiunea Cornilescu, care e de fapt corecta, de ce s-au scos din Bibliile protestante anumite carti, ce este acea Carte a lui Enoh la care face referire apostolul Iuda… si dupaia cine stie, ajungi sa fii acuzat de ecumenism sau sa nu crezi ca exista o denominatie „adevarata” si restul sunt erezii, ci ca fiecare are bubele sale si nimeni nu e 100% corect.

  4. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo completeaza aici gindurile lui Dyo despre spatiul media.

  5. […] „Realitatea” știrilor nu e realitate […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: