Postat de: Teofil Stanciu | 29/02/2016

Exasperări – pledoaria profesorului

Pictură de Adriaen van Ostade (sursa)

Pictură de Adriaen van Ostade (sursa)

Tot mai mulți părinți sunt tot mai indignați de felul în care merg lucrurile în învățământul românesc. Că au de făcut teme cu copiii, că trebuie să plătească meditații, că au copii stresați, că profesorii sunt abuzivi etc.

Dar am putea să începem discuția puțin mai dinainte. Fiindcă părintele, pe de o parte, privește numai dintr-un singur unghi (al său), iar, pe de altă parte, părinții mai „recenți” au descoperit brusc că au drepturi și nu sunt puțini cei cărora li s-a cam suit la cap chestia asta.

Dacă au trimis odrasla la școală, au dreptul să pretindă ca progenitura să se întoarcă acasă tobă de carte, un monument de bune maniere și un munte de performanțe, toate pe un fundal… dar hai să vedem ce fundal.

La școală – v-o spun cu toată certitudinea și puteți verifica, dacă nu mă credeți – se lucrează „cu materialul clientului”. Nu odată îți vin în clasă o grămadă de copii care nu știu ce-i aia disciplină, ce-i ăla bun-simț, care urlă și ei pe voci mai subțiri că vor numai drepturi. Nu puțini sunt agresivi și n-au nici urmă de respect pentru vreun dascăl – exact ca părinții lor.

Deci când îți trimiți copilul într-un loc despre care vorbești permanent cu dispreț, cu superioritate, ce drept mai ai să te aștepți ca lucrurile să meargă bine? Cine poate stăpâni zece mici „sălbăticiuni” fără caracter care se întâmplă să se adune într-o clasă de 25-30 de copii? Îl duci la școală nesimțit sadea, însă îl vrei acasă sfânnt din calendar…

Sistemul șpăgilor din învățământ s-ar fi prăbușit de multă vreme dacă nu erau părinții care să-l susțină cu mare elan. Iar asta dovedește că nici ei nu cred că pruncii pe care-i laudă până la cer ar fi cu adevărat în stare să-și ia pe cinstite un amărât de examen. Așa că pompează cu fervoare bani în „protocoale”.

Iar copiii au și ei atâta creieraș cât să înțeleagă că nu are vreun rost să învețe dacă examenele sunt plătite. Să ținem minte însă că acest mediu este alimentat permanent de către părinții care se oftică demonstrativ și înțelept că școala e slabă, coruptă, inutilă etc.

Păstrându-ne în același perimetru, părinții adesea sugerează prin tot ceea ce fac în viața lor de zi cu zi că nu există altă valoare mai de preț decât banul. Ei plătesc pentru toate, cumpără orice (legal sau ilegal), cumpără simpatia copiilor, își manifestă iubirea în bunuri și servicii. În locul timpului petrecut cu copiii, preferă să finanțeze niște gadget-uri de ultimă generație. Și toată lumea-i mulțumită.

Dacă acesta este mesajul esențial care merge constant către copii, cum ar putea profesorii în șase ceasuri să răstoarne o perspectivă omniprezentă? Inclusiv profesorii sunt luați la rost în virtutea drepturilor contribuabilului. Deci totul o mare târguială (când nu e chiar curvăsăreală) economică. Dar copiii vrem să înțeleagă altceva… Ce altceva? Ne spun cumva părinții? Și prin faptele lor sau numai prin vorbe goale?

Profesorii, pe urmă, trebuie să țină atenți niște copii pentru care există milioane de distracții, ispite și alternative. Și trebuie să-i țină pe toți într-o relativă disciplină, fără să poată (așa cum fac mulți părinți acasă) să le arunce în față tableta cu jocuri sau telecomanda de la televizor.

Cum, majestățile voastre părintești, cereți atunci de la un singur om aflat în fața a 25 de copii ceea ce voi nu sunteți în stare să faceți nici măcar cu cei 2-3 pe care-i aveți sub propriul acoperiș? La școală, dascălii n-au voie să-i pună să se joace ca să scape de ei. Nu-i pot lăsa cu ceasurile la desene animate sau la filme imbecile de pe așa-zisele canale pentru copii.

Sunt tot mai mulți părinții care nu știu cum să-i întrețină pe copii nici măcar în weekend-uri, iar în vacanțe plănuiesc excursii și plimbări ca să nu fie nevoiți să stea o zi întreagă în prezența propriilor odrasle. Dar sunt foarte talentați să dea lecții profesorilor.

Poate că pentru unii părinți e realmente o noutate și o descoperire epocală, dar disciplina la clasă nu vine de la sine, ci ea trebuie obținută și ajută mult dacă a fost deprinsă în cei așa-ziși „șapte ani de acasă”. Dar ia încearcă tu, profesor imbecil, să te atingi cu o floare de vreo sacrosanctă odraslă și vezi apoi scandal!

În esență, părintele ar vrea disciplină la școală (că altfel nu se poate desfășura nicio activitate educativă, evident), dar nu cumva să se înceapă cu copilul lui. De ce cu al lui? Ce, e mai rău ca ai altora? Pedeapsă fizică, nici vorbă! Note proaste? Ți-ai găsit! Atenționare? Îl umilești! Ironie? Îți bați joc de el! Avertisment scris? Ești nedrept! Probabil că rămâne ca, prin puteri paranormale, profesorul să lipească elevul de scaun și să-l țină treaz vreme de 50 de minute. Altă soluție nu-i.

Câți profesori n-ar vrea să predea lecții fascinante? Dar fie n-au experiența, fie pur și simplu sunt copleșiți de presiunea programei, a manualelor tot mai proaste, a dosarelor pe care trebuie să le completeze, a amenințării cu restrângerea de posturi (căci copiii sunt tot mai puțini).

Aveți idee cam câte „activități extracurriculare” (aberații europene absolut inepte, de multe ori) trebuie să presteze un cadru didactic anual ca să nu-și vadă periclitată poziția la catedră? Câte cursuri de pretinsă „formare continuă” (acum așa îi zice)? Iar aceste activități, care de multe ori n-au nicio legătură cu materia, iau evident timp și necesită efort. Cel mai bine ar fi să nu mai formăm profesori, ci entertaineri care să întrețină atmosfera. Ei s-ar potrivi mult mai bine în noua schemă.

Aveți idee ce frustrare e să-și vadă forurile superioare conduse de imbecili piloși sau nesimțiți înregimentați politic, remarcabile nulități profesionale? Nu prea aveți, dragi părinți, și probabil că nici nu prea vă interesează, doar aveți voi grijile voastre. Ei bine, și indiferența voastră este reponsabilă pentru această stare de fapt. Ați auzit vreodată părinți care vor să iasă în stradă pentru reforma învățământului românesc? Dar i-ați auzit cu siguranță înjurând când profesorii au încercat câteva greve timide…

Ați auzit comitete despre părinți care se lupte împotriva rețelei de corupți care împânzește cu siguranță orice inspectorat școlar? Am lucrat un an cu normă întreagă în „sistem”, dar am asistat la vreo 3-4 acte frauduloase și am mai aflat despre încă pe atâtea (în paranteză fie spus, erau aproape imposibil de dovedit). Într-un an, într-un oraș! Și sigur eu am aflat numai despre cele mai „nevinovate”. Că eram un amărât de debutant.

Părinții indignați și spumegânzi vor performanță, vor calitate, vor școală bună, dar, de pildă, să nu cumva să le vorbești despre sisteme de evaluare oneste. Nu i-ați auzit cum urlă la televizor ori de câte ori se dovedește că un examen e mai exigent? Nu țineți minte cum s-au indignat că le sunt „stresați” copiii când s-au introdus camerele de supraveghere? Hai să nu ne mințim singuri. Nu vor calitate, vor să treacă toți! Vor îngăduință, vor să negocieze până și raționamentele matematice, doar ca să nu le „strice media” copiilor care vor să „aplice” pe cine știe unde.

Gureși, părinții vorbesc despre „criterii de performanță”. Cine să le aplice? Politrucii din minister și inspectorate? Și după ce performanțe? După cele ale unor licee care, în continuare, cu tot sistemul de supraveghere, își corup corectorii ca să nu li se strice imaginea? Adică, ce dorim, ca tot profesorii cinstiți să tragă ponoasele și pe mai departe?

Performanță e să te trezești cu un copil semi-analfabet în clasa a V-a și la finalul clasei a VIII-a să știe citi cursiv, să se poată exprima în propoziții cu subiect și predicat, să înțeleagă ideea dintr-un text simplu și să recunoască măcar câteva părți de vorbire. Dar va lua probabil un 6 sau 7 chinuit la examene. Cine va plăti astfel de performanțe? Că performanță nu înseamnă numai 10, ci ar trebui evaluată în raport cu datele inițiale ale copilului.

Chiar credeți că e cineva interesat cu adevărat să evalueze stfel de performanțe? Tactul pedagogic se poate evalua? Dar educația informală? Sau reducem totul la o altă șarjă de hârțoage care să sufoce birocratic și cele mai nobile bune intenții?

Nu-i așa că sloganele părintești sunt mult mai găunoase decât par la prima vedere? Nu-i așa că indignarea lor scapă din vedere o grămadă de „amănunte” esențiale? Nu-i așa că există și alte perspective de care ar trebui ținut cont, nu doar cele ale contribuabilului care dorește, în esență, să-și țină copilul ocupat 6 ceasuri în condiții de cazare cât mai sigure și cu maximum de rezultate „academice”?

Notă: Nu săriți cu comentariile încă. Urmează și perspectivele celorlalți „actori” implicați (părintele și copilul).


Responses

  1. Excelent articol !

  2. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  3. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  4. Parcă v-au curs din inimă cuvintele astea dle Teofil!

  5. Imi place !
    Jos masca asta de mascarada !!!

  6. Teofil, te-ai intors la catedra?

    Chestia cu activitatile extracuriculare nu e chiar atat de grava pentru profesorii titulari. Din cate-mi amintesc mai mult suplinitorii si cei ce vor gradatia de merit (bani in plus la salariu) trebuie sa alerge dupa diplome.

    Si hai sa fim cinstiti ca foarte multi merg la acele cursuri de specializare doar pentru diploma. Nu prea-si dau silinta sa retina ceva, si uneori nici cu prezenta nu se omoara. Recunosti in ei niste elevi slabi, si atunci te intrebi cam ce fac ei la clasa. Ca sunt si profesori prosti (profesional daca nu intelectual) care chiar n-ar avea ce cauta in invatamant (la orice nivel, chiar si universitar) dar printr-o anumita conjunctura se gasesc in spatele catedrei, in timp ce altii care poate aveau mai mult talent sunt dati la o parte. Pentru ca, de multe ori, directorii si inspectorii „trebuie sa ajute si pe domnul/doamna X”, asa ca hai sa ascundem posturile titularizabile sau de suplinire ca sa faca altii ore peste norma. Ca in restrangere de activitate nu se ajunge doar din cauza natalitatii scazute.

    Daca iei textul asta si inlocuiesti „scoala” cu „biserica”, „profesor” cu „preot/pastor/predicator” obtii observatii la fel de valabile. De fapt am auzit o predica cu idei similare in urma cu cativa ani, idei care merita repetate.

    • Nu-i așa. E vorba de faptul că se fac „restrângeri” de catedră, unde sunt mai mulți titulari. Și, da, unii merg doar pentru diplomă, dar nu neapărat fiindcă nu ar fi interesați de ce se face, ci fiindcă sistemul vrea numai diploma, iar câteodată cei care țin cursurile sunt pile din sistem, fără vreo competență în domeniu.

      În ce privește calitatea profesională a profesorilor, e un subiect spinos. Sunt destui încă buni, sunt foarte mulți care efectiv au fost elevi slabi. Doar îi știm pe unii, ne-au fost colegi.

      Uneori e greu să stabilești „răul cel mai mic”. Scoți postul la concurs, vine un tânăr cu elan și constați că nu știe mai nimic (dar a copiat la titularizare). Te-ai procopsit cu el pe ani buni de acolo înainte. Poate că mai bine chemi un pensionar, că măcar știi cum predă și că își știa materia… Decisions, decisions…🙂

      Despre biserică încă am o părere mai bună de atât🙂

      • cand am spus ca textul ar putea fi aplicat bisericii ma gandeam la ideea ca respectul fata de institutie se invata in primul rand acasa, si daca parintii vorbesc de urat pastorul sau profesorul sa nu se mire ca copilul va trage chiulul.

        cat despre iteresul chiulangiilor de la cursuri, faptul ca vin doar ca sa-si ridice diploma dovedeste cat de mult ii intereseaza materia. un om interesat de subiect ar merge acolo si daca nu s-ar da o diploma.

        sotia mea este profesoara din 2005, am auzit destule povesti pana acum incat sa nu acord foarte usor prezumptia de profesionalism si corectitudine anumitor cadre didactice. si exemplul ala ca e riscant sa angajezi tineri… da, e riscant, asta nu inseamna sa comandami toate noile generatii de absolventi la somaj. si stiu cat s-a chinuit sotia mea sa se aiba post de titular in oras, si ce magarii se faceau si inca se fac chiar unde lucreaza. crede-ma, nici un director care ascunde posturile titularizabile nu e manat de binele copiilor si de grija pentru ce invata ei la clasa.

  7. […] IPOTESTI – Suceava – evanghelizare la biserica baptista, 3-6 martie 2016 (petricamoisuc) 38. Exasperări – pledoaria profesorului (drezina) 92. Cazul Bodnariu: TREI direcții – Alin Cristea […]

  8. Apreciez comentariul Dumneavoastra, educatia copilului si a viitorului elev pleaca din familie, parintii sunt primii responsabili de calitatea odraslelor lor nu se poate cladi o casa pe o fundatie din paie.
    Cu respect un parinte ,

  9. […] poligamie, „tineretul” cere legalizarea incestului și a necrofiliei (dininimapentrutine) 65. Exasperări – pledoaria profesorului (drezina) 67. IPOTESTI – Suceava – evanghelizare la biserica baptista, 3-6 martie 2016 […]

  10. Sunt parinte si sunt perfect de acord. Daca de acasa se coboara standardele, nu avem ce reprosa scolii. Respectul pentru oameni (si dascalii sunt oameni) il inveti de acasa.

  11. Buna ziua! Felicitari , domnule profesor „de un an” ! Cata dreptate aveti! Au ajuns dascalii sa temure in fata mariei sale parintele ?!

    Un „batran dascal”

    • Aș fi vrut mai mult…. dar, prea se aglomeraseră norii sistemului deasupra. De fapt, adevărul e că am avut o alternativă convenabilă, altfel probabil că încă eram la catedră (și cu vechime).

  12. Se cere de la școală să rezolve în cele 3 ore / zi ceea ce nu poate rezolva in restul orelor rămase pentru familie și mediul social în care își desfășoară activitatea elevul . Ex: an calendaristic 365 zile x 24 ore = 8760 ore
    an școlar 2015-2016 = 1050 ore ( media de 6 ore / zi școală )
    8760 / 1050 = 8 , 34 , deci cu aproximație elevul, în medie, se află în contact cu școală circa 3 ore / zi . Ce se întâmplă în restul orelor ? Ce calitate au activitățile în mediul extrașcolar?

    • Întrebarea-i legitimă. Răspunsul diferă de la caz la caz, probabil.

  13. Pur si simplu rautati ,un articol in care se simte indignarea fata de parinti , nu sustine ceva folositor

  14. cand am facut eu scoala generala si liceul se aplicau urmatoarele reguli care ne invatau pe noi, elevii, locul nostru in institutia de invatamant:
    – ne ridicam in picioare si salutam profesorul in cor cand intra in clasa
    – elevii intrau doar pe la intrarea elevilor si foloseau doar scara elevilor. daca erai prins la intrarea sau pe scara profesorilor fara un motiv foarte bun aveai parte de scandal. asta insemna ca elevii intrau prin spatele cladirii, de multe ori ocolind.
    – nu aveai datele de contact ale profesorului (adresa, telefon) decat in situatii exceptionale. tot ce era de discutat se discuta la scoala.

    din cate vad, in ziua de azi e un haos total. desi e o zicere expirata, asta-i „democratie prost inteleasa”.

    • Un cititor aminteste mai sus cu justa ironie de ,,maria sa parintele” dar cred ca am putea vorbi deja de Maria Sa Copilul …

      Ce spui se inscrie intr-o noua si absurda pagina politically correct – nu discriminati copiii !

      • pentru baietei se spune „Marianul Sau Copilul”🙂

        eu doar vroiam sa spun ca era mai bine cand rolurile erau clar definite. nu mi se pare normal sa pui egal intre profesori si elevi. dupaia, de exemplu, nu poti sa interzici fumatul in scoli, pentru ca elevii intreaba „dar voi profesorii de ce fumati?” si cam au dreptate, dar pana una-alta nu-i treaba lor ce fac adultii.

    • Uite, n-o să fiu de acord cu voi. Mie mi-a plăcut familiaritatea pe care mi-au arătat-o/îngăduit-o unii profesori. Iar asta nu le-a știrbit din prestanță, nici nouă din respectul arătat.

      Dar sunt de acord că bunele maniere ar merita încă cultivate🙂

      • Desigur🙂 Eu inteleg ce spui. Dar banuiesc ca era vorba de o familiaritate ca de la parinte la fiu si nu de la fratele mai mare catre cel mai mic. Acum se tinde catre a doua varianta: profesorul are mai degraba o relatie de ,,parteneriat” cu elevul decat una parinte-copil ca in varianta consacrata.

        In primul caz prestanta se pastreaza, in al doilea se cam pierde.

        Cat despre bunele maniere: pai ce legatura au astea cu obtinerea succesului astazi cand singura cale indusa elevului este: scapa cine poate ? ,,Care pe care”. Iar bunele maniere cam incurca pentru ca te invata sa mai si cedezi din cand in cand …

        Acum divaghez un pic. Cineva din familie mi-a povestit ca a vazut zilele astea un caz la TV, intr-o scoala din Arges, in care un profesor de sport si o profesoara de engleza parca, s-au luat la bataie pe un catalog la o sedinta cu parintii !!! Si s-au ciondanit atat de rau (el i-a dat cu cotul in gura ! iar ea l-a muscat de cot) incat parintii siderati au cautat probabil in mintea lor ceva similar din vremea cand ei erau elevi. Fireste ca n-au gasit (asa cum nici eu n-am gasit si probabil nici tu). In disperare de cauza au anuntat politia. Ei bine cu asa ceva ,,pe rabojul invatamantului actual” tu vrei sa ne mai intoarcem la bunele maniere ? Nu ti se pare ca ai pretentii cam prea inalte ?🙂🙂🙂

        Evindent, se poate spune ca in cazul de mai sus e vorba de o exceptie. Dar e o grozavie dupa parerea mea pentru ca afecteaza educational o scoala intreaga, o generatie de copii prin exemplul de ,,bune maniere” oferit. Exemplu care suna cam asa: ,,tu baiete cand vei fi mare, si vrei un obiect de la o femeie, sa incerci cu binisorul sa-i smulgi obiectul din mana. Iar de nu poti, da-i frumusel un cot in gura”.

  15. […] Pentru echilibrarea perspectivei, a se vedea Pledoaria profesorului și… […]

  16. Complet de acord cu cele scrise. În Franța de exemplu, profesorii fac grevă pentru salarii, dar mai ales pentru înnoirea programelor, gratuitatea studiilor universitare și tot așa. Acolo ies în stradă și părinți și elevi pentru că ei sunt conștienți de cele enumerate mai sus.

    • Da, mi se pare un minus important faptul că, atunci când protestează profesorii, adesea părinții se indignează. În loc să înțeleagă interesul comun pe care-l au.

  17. […] Exasperări – pledoaria profesorului (drezina) 11. URÂCIUNEA PUSTIIRII: Suedia: După poligamie, „tineretul” cere legalizarea […]

  18. Am 70 de ani, am crescut la tara, cu parinti adoptivi, nu aveau timp pentru mine, dar stiam ce trebuie sa fac, altfel se aprindea casa.Stiam sa-mi fac lectile, sa respect profesorii sa nu fac obraznicii….profesorii aveau dreptul sa ne trimita la colt, sa ne dea si cate o linie la palma s-au sa ne scoata de la ora. Daca se intampla un caz din asta, acasa se aprindea casa, venea a doua pedeapsa. Asa ca nu era altceva de facut decat disciplina si carte. Profesorii n-au putere la atatia copii, numai au voie la asemenea pedepse (au fost tare bune ) deci ramane doar raspunderea parintilor. Nu se cumpara stinta fara carte si e vina parintilor care salveaza copii cu BANI, odata tot au nevoie in viata de rezultatele scolii, nu stim niciodata cum se termina BANII ? O diploma cumparata e fara valoare…

    • Aveti perfecta dreptate. Si mai observati o parsivenie: profesorul nu mai are voie sa faca presiuni asupra elevului ca inainte dar pastreaza raspunderile de dinainte. Adica daca doi strengari se iau la bataie in ora ta tu ca profesor nu poti interveni in forta pentru ca ,,brutalizezi” copiii. In schimb daca unul dintre ,,combatanti” se alege cu o trauma fizica in urma incaierarii tu ca profesor raspunzi ca pe vremuri.

      • si orice faci ajungi pe youtube.

        • Ca sa intri si in posteritate … ,,favoare” de care nu se bucurau profesorii de dinainte …

    • Si imi cer scuze ca am uitat sa va urez ,,multi inainte !”:)

    • Stimată d-nă brandl maria, țin să vă felicit pentru deschiderea față de noutate și că știți să comentați pe bloguri – fără nicio ironie! E o performanță cu care nu mulți din generația dumneavoastră se pot lăuda.

      Cât despre educația școlară de care ați avut parte, eu cred că ar fi multe de învățat din acel model, indiferent cât de „desuet” ar suna pentru unele urechi.

  19. Niciodata nu am crezut in dreptatea absoluta a nimanui. Aruncatul cu pietre dintre cele doua tabere, parinti vs profesori si invers nu a dus la nimic constructiv. Sunt intru-totul de acord ca educatia trebuie sa plece din familie, din puterea exemplului dat de parinti copiilor. Este foarte greu insa ca un copil sa creada in valorile morale transmise de familie (atunci cand ele sunt transmise) daca in jur observa ca acestea sunt calcate zilnic in picioare, pentru ca lipsa de educatie se observa cu mare usurinta pana la cele mai mari niveluri. La fel pot considera si instriurea scolara. Nu o mai percep ca o dezvoltare personal, odata ce nu este nevoie de studii sa ajungi „cineva” in societatea actuala. Si se ajunge la un cerc vicios, dar iesirea din el se poate face numai prin educatia pe care trebuie sa o consolidam impreuna parinti si profesori si nu ca o lozinca ci ca pe ceva in care vrem sa ne implicam cu adevarat. Copiii sau „odrazdele” cum peiorativ ii numiti, sunt viitorul nostru, de aceea trebuie mult mai multa straduinta in ambele tabere Educatia in societate, trebuie sa fie in primul rand sarcina familiei dar largirea bagajului de cunostinte trebuie sa fie sarcina scolii.
    Trebuie sa acceptam ca nu doar parintii sunt modele pentru copiii in formare. Si profesorii sunt in foarte mare masura modele. O lipsa de respect in scoala este la fel de bine copiata ca si lipsa de respect in cadrul familiei. Este regretabil ca ea exista in ambele asa zise tabere.
    Mediul social si guvernarea acestor timpuri o suportam cu totii, fie parinti, fie profesori. Nu putem sa dam vina pe sistem si sa nu facem nimic. In acest sistem sunt si dascali care isi fac treaba cu mare drag si succes. Cea mai buna evaluare a activitatii unui profesor este rezultatul muncii, impactul pe care il are asupra elevului.
    Nu am dorit niciodata sa primeasca note mari copilul meu pe nemerit. Nici el si nici un alt coleg al lui. Lipsa dreptatii si a evaluarii corecte are un impact foarte mare asupra elevilor. Nu am auzit vreodata vreunul dintre copiii mei plangandu-se de primirea unei note mai mici atunci cand evaluarea a fost corecta pentru toata lumea. In schimb cand au fost evaluari preferentiale, sa le zic asa, rezultatul a fost indepartarea de acel cadru didactic si implicit de material ce o preda. In darea si primirea „spagii” sau in manifestarea „simpatiilor” sunt implicate ambele parti. E trist ca se intampla asta, ne manjim singuri viitorul.
    Ori de cate ori am vazut un copil bucurandu-se ca urma sa aiba o anumita materie la scoala, am stiut ca are la catedra un dascal adevarat. Aceleasi clase de „odrazle” needucate pentru anumiti profesori, pentru profesorii ce isi fac treaba cu daruire si har sunt clase cu care lucreaza cu placere. Reusesc sa le capteze atentia si sa le starneasca curiozitatea in invatare. Asta trebuie sa faca un dascal. sa poate starni curiozitatea si placerea cunoasterii.
    Toti avem greseli, si noi parintii cat si profesorii. Trebuie sa fim cinstiti fata de noi insine si sa vrem sa schimbam in bine cate ceva, fiecare.
    Nu copiii au creat sistemul de care se plange toata lumea si nu au ei inca puterea de a schimba ceva. Asta este treaba noastra, a adultilor. Trebuie ca fiecare dintre noi sa fie mult mai responsabil.
    Aceasta polemica dintre parinti si profesori permite „sistemului” sa actioneze conform unor anumite interese. Divide et impera- principiul lui Machiavelli- functioneaza dupa cum se vede.
    Cum sunt incadrati in acesta polemica profesorii ce sunt parinti in acelasi timp?
    Schimbarea pleaca din noi si orice lucru bun facut de fiecare, oricat de mic ar fi, duce la un pas spre mai bine.
    Mult succes tuturor!

    • Eu unul subscriu la ceea ce afirmati. In zilele noastre rolul scolii l-a preluat presa. Si din pacate presa de cea mai proasta calitate.

    • MCM, nu e vorba de a arunca cu pietre, cel puțin nu în cazul meu, ci de a propune un exercițiu. Din păcate însă, în viața reală, se practică aruncatul cu pietre.

  20. Un elev de clasa a 12-a mi-a dat o lecție de viață. La întrebarea :” Care e soluția la toate problemele noastre ?” (răspunsul meu era educatia) elevul mi-a răspuns :”Exterminarea.Omul nu mai are lecuire. „

    • Sinuciderea colectivă🙂 Nu cred în soluții radicale, și asta din mai multe motive. Unul dintre ele e că, de câte ori am încercat să discut cu un elev, mereu am găsit o scânteie de umanitate și bunăvoință în el. În unii, e drept, aproape că nu se zărea…

  21. De la tragedia din Colectiv nu m-a mai mahnit nici un articol asa de mult ca acesta. Este plin de dispret fata de partenerii nostri din educatie: copiii – beneficiarii directi si parintii – beneficiarii indirecti. As putea sa va scriu un articol la fel de lung atacand fiecare paragraf in parte, o sa va adresez insa o singura intrebare: Cum puteti predinde cuiva sa va respecte daca va exprimati dispretul in asa mod? Educatia nu se face prin pilde, ci prin modele. Daca asta oferiti sa nu va mire ca tot asa veti primi inapoi. Poate ar fi timpul sa va schimbati mentalitatea si sa incepeti sa va respectati elevii – asa cum sunt ei – nu doar sa aveti pretentii. Rezultatele nu vor intarzia sa apara. In plus, viata dumneavoastra la serviciu va fi mai buna.

    • O să vă rog să citiți cu mai multă atenție. Nu asta e părerea mea despre elevi. Am încercat 3 perspective distincte în care fiecare ignoră aproape în totalitate faptul că și ceilalți ar avea dreptate. De aceea arată așa. Părerea mea despre elevi, dacă doriți, o puteți găsi în vre 10 articole de pe acest blog.

    • El spunea ca exemplu despre vreo 10 elevi problematici într-o clasă de vreo 25. Proporțiile sunt acolo, doar trebuie observate.

  22. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  23. […] TEXT (dininimapentrutine) 24. Exasperări – pledoaria profesorului […]

  24. […] s-au luat sambata 6 copii de catre autoritati- DISTRIBUIE și ROAGĂ-TE! (dininimapentrutine) 34. Exasperări – pledoaria profesorului (drezina) 55. Iubește Dumnezeu păcătosul dar urăște păcatul? […]

  25. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  26. Nu vreau sa tin partea nici a parintilor si nici a profesorilor. Stiu insa o zicala buna de tot: omul sfinteste locul.
    Degeaba ne dam de ceasul mortii si aruncam pisica fie in ograda parintilor, fie in ograda profesorilor.
    Pe copii n-are rost sa-i bagam in ciorba asta, pentru ca pana una-alta ei sunt cei care sufera.
    Am vazut multi profesori care veneau la scoala pentru salariu si am vazut foarte putini profesori care isi faceau meseria cu pasiune si daruire.
    Am vazut parinti care n-aveau nici o treaba cu progeniturile lor, insa am vazut si multi carora le pasa ce ajung copiii.
    O parte dintre parinti sunt profesori si o parte dintre profesori sunt parinti. Unii uita ca sunt si una si alta… Altii uita ca sunt intai si intai… parinti si de abia dupa aceea dascali. Dar n-are rost sa amestecam lucrurile.

    Un mic exemplu simplu de „daruire”. Nepoata mea (acum de 30 de ani), facea matematica cu un „profesor”. A trebuit sa se mediteze cu acel profesor, ca sa ia note bune si cu inca unul, ca sa si inteleaga ce invata.
    Dupa ani buni, fiica-mea ajunge in aceeasi scoala sa faca matematica impreuna cu acelasi profesor, care din nefericire pentru fiica-mea, va iesi la pensie exact cand copilul va termina clasa a 8-a.
    Prea tarziu, prea multi copii care n-au invatat matematica asa cum trebuie datorita unui profesor care nu a stiut sa-si faca materia iubita de catre copii.

    La polul opus, vecina din spatele casei… de cate ori deschide gura, copiii se opresc sa-i soarba cuvintele din gura. Am doi baieti care au 24 de ani si au invatat multe de la ea si o fata de aproape 15, care inca mai invata. Femeia a iesit la pensie, insa a fost chemata sa mai predea la un liceu privat…

    OMUL SFINTESTE LOCUL.

    Multi dintre cei de la catedra n-au ce sa caute acolo, iar noi continuam sa-i tinem in brate…

    Am facut o gramada de scoala pe vremea comunistilor, cu profesori despre care imi amintesc cu drag, pentru ca au stiut sa ne insufle dragostea de carte. I-adevarat ca nu toti au fost asa, insa foarte putini au fost cei care nu puneau pasiune in ceea ce faceau. In ziua de azi… profesorul este in foarte multe cazuri oglinda fidela a politicianului: trebuie sa-i iasa ceva in schimbul „efortului” depus in slujba tarii.

  27. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  28. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  29. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  30. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  31. Completez.😀 Sunt chiar mult mai mulți elevi pe clasă (se înmulțesc parcă pe măsură ce trec anii), sunt clase cu 30 și peste 30 de elevi (34 parcă îmi spunea o colegă acu două zile că are în clasă) și nu puține. Acum, eu aș fi foarte curioasă să aflu dacă cei care critică atât de vehement articolul au predat vreodată și nu ca hobby la școala diminicală, ci ca servici, școala să fie sursa lor de venit, locul în care merg în fiecare zi. Nici nu ai cum să-ți imaginezi ce înseamnă 25 de capete care stau să te asculte sau se revoltă, darămite ce înseamnă 30! În fiecare minut este cineva care se supără pe vreun coleg că îl trage de păr, care îi fură altuia vreun pix, care răspunde la sms-uri, care e – surpriză! – atent și pune întrebări, care îi aruncă altuia din celălalt capăt vreun obiect uitat, care își amintește vreo prostie care trebuie povestită în gura mare. Iar în timpul ăsta, tu trebuie să îi observi pe toți, să rezolvi cât mai rapid și fără prelungire (deci satisfăcător) posibilele conflicte, să ocolești toate injuriile pe care le-ai putea aduce altfel, să nu uiți cât e ceasul și în ce moment al lecției ești, cum te redresezi pe moment și revii la lecție după distragerea atenției lor săritoare, ce ai scris pe tablă ultima oară sau ce voiai să spui cu un minut în urmă. Toate astea (de fapt mai multe, dar sunt greu de memorat și redat) se întâmplă simultan, nu pe rând. Iar la final ei trebuie să fie bine pregătiți pentru viață, iar tu să rămâi om normal.🙂

    Da, le spune cursuri de formare continuă, de fapt sunt niște ore de oboseală în plus la care nu afli nimic nou față de ce știai de la început sau ce ai învățat mult mai bine și mult mai nuanțat în anii de predare, dar ești obligat să mergi dacă nu vrei probleme cu superiorii sau punctaj scăzut când te detașezi/ transferi. Se folosește mult ca instrument de forțare acest punctaj. Dacă vrei să te ceri la ultimul consiliu din an că îți zboară avionul a doua zi, după ce toate mediile sunt încheiate și nu ești nici diriginte, nu ai situații de predat, te poți – la o adică – trezi și cu replica: ”Eu nu spun că nu te las, dar apoi veniți la mine că vreți continuitate.”, așa că da, activitățile devin obligatorii (în mod personal) chiar dacă nu sunt obligatorii.

    Cred că involuția atenției elevilor din ultima vreme vine din cauza accesului pe care îl au la tehnologie. Li se cumpără de mici pentru că și cutăreștii din clasă au și copilul plânge că face comparație și numai el – săracul – este oropsit și bătut de soartă să nu aibă tabletă sau telefon cu nu știu care joc sau viteză 3G. Iar părinții le cumpără uneori cu condiția să aibă note bune (în alte cazuri, nici cu condiția asta); însă efectul este același. Copilul obișnuit cu imaginile acelea mișcătoare, interminabile, de pe ecranul viu colorat așteaptă să vadă și în fața clasei un clovn care să se maimuțărească cu aceeași viteză. Dragi părinți, dacă i-ați obișnuit pe copii cu viteza, să nu aveți impresia cumva că ei vor renunța brusc la acea viteză în timpul orelor. Tot ceea ce gândesc și fac se desfășoară la fel de rapid. Adică și plictiseala va interveni la fel de repede, și atenția se duce la fel de repede. Dați-le un puzzle de făcut, unul cu multe piese, vedeți dacă au răbdare să îl termine singuri. Deci da, și eu cred că entertaineri ar avea copiii ”nevoie”.

    Dacă se dorește învățământ de calitate – că mereu se spune, dar nu se trasează niște caracteristici ale acestuia – asta ar însemna să ai în clasă în primul rând vreo 10-15 elevi. Unde vedeți așa ceva? Cu cât mai puțini, cu atât mai strânse legăturile între ei, cu atât mai puțină debandadă, mai bună concentrare. Când eram elevă în liceu, orele de limbi străine le făceam pe grupe: avansați și începători. Clasa se împărțea în două. Am avut șansa să predau la asemenea clase 2 ani de când sunt profesoară; a fost ceva bun și au scos chestiunea. Pentru că ministerul nu vrea să plătească 2 profesori pentru o singură oră, nu vi se pare normal? Cum să risipești banii statului chiar așa. Iar numărul mare de elevi pe clasă de acum – de 30 și peste 30 – este tot din această cauză, clase cât mai puține, așa că introducem cât mai mulți pe clasă ca să nu refuzăm pe nimeni pentru că părinții insistă (prin diferite metode) să își ducă copiii numai la anumite școli, numai la anumite clase etc. Fiecare părinte dorește ce e mai bine pentru copilul lui, normal. Dar efectul este acesta.

    Plus că s-au scos examenele de intrare în ciclurile superioare. Adică singurele care garantau – atât cât puteau – faptul că elevii care le intră în școală au asimilat minimul de cunoștințe necesar… Acum avem examene de promovare. Sigur vedeți diferența. La cele de intrare, e concurs. E interesul fiecăruia să intre, nu interesul de a fi promovați toți, că și așa nu ocupi locul nimănui, le dăm promovare.

    Și abia m-am pornit..🙂

    • Si eu am observat din experienta proprie si a celor foarte apropiati mie ca intr-o clasa cu 10-15 elevi totul decurge mai firesc si mai eficient decat intr-una cu 30-40 de elevi. Atmosfera e mai familiara in primul caz si parca mai stransa relatia profesor-elev. Probabil pentru ca pierderea inutila de energie este mai redusa. Ragazul acordat fiecarui elev in parte e mai mare iar un copil inconjurat de zece de seama lui e parca mai receptiv decat atunci cand e inconjurat de treizeci. Am constatat de mult ca o clasa cu copii putini (ca pe vremuri de altfel) ar face invatamantul nostru mai productiv.

      Cat priveste modificarea interioara, mentala pe care o produce tableta subscriu iarasi la parerea dvs. Numai ca aici la obiectiile dvs. (si ale mele) raspunsul va fi unul singur: ,,astea-s vremurile, asta-i situatia, asta-i progesul”. Ma gandesc la celebra constatare a lui lui Caragiale despre progres pe care nu mai trebuie s-o scriu aici …

      • Mda, ăsta e prezentul – și viitorul – deși cred că se poate întârzia oferirea tehonologiei cu câțiva anișori (mai mulți sau mai puțini, părintele știe cel mai bine când ar fi momentul potrivit). Noi am crescut cu cheia în gât și fără telefoane, dar nu ne-am pierdut; sau dacă ne-am pierdut, ne-am găsit ulterior.🙂 Știu părinți care nu se grăbesc cu chestia asta și îi admir. Eu sunt pasionată de tehnologie și, dacă aș fi avut mai repede acces la ea în măsura în care au cei mici acum, m-ar fi tulburat și mai rău.🙂 Și așa, simt că mă afectează la nivel de durată a concentrării și a… concentrării pe cât mai puține lucruri odată.

        • Un lucru e cert (si n-o constat numai eu) tehnologia inseamna progres pe de-o parte dar induce si handicapuri severe. Dar fascineaza atat de mult, e ca un drog, incat nu mai conteaza ceea ce pierdem prin ea. Cand un copil vrea sa aiba acces la jocuri pe calculator si cand iti spune ca a vazut la alti copii asta, tu ca parinte esti pus intr-o situatie dificila daca vre-i sa-i refuzi cererea. Daca esti sarac situatia se rezolva mai usor🙂 Dar daca ai posibilitati cum sa n-o faci mai ales ca detinerea unui instrument de tehnologie avansata este si o exprimare a statutului social. Amintiti-va ca prin anii ’90, pana sa se generalizeze folosirea telefonului mobil au fost vreo doi-trei ani in care acest instrument era apanajul ,,elitelor financiare”. Iar un copil cu celular era fiu de ,,elita”. Ce fel de parinte esti tu daca-ti faci copilul sa apara sarac in ochii colegilor de scoala ?

          A se intelege ironia ultimei intrebari. Tehnologia inalta seduce si cu cat e mai inalta cu atat exprima un statut social mai inalt.

        • Știm… dar ce facem cu ce știm, nu?🙂
          Cred că în final rămâne asta: părintele să nu uite că el este adultul în casă și el știe cel mai bine ce e bine pentru copil.

          • ,,părintele să nu uite că el este adultul în casă și el știe cel mai bine ce e bine pentru copil”. Cu asta ati pus punctul pe ,,i”. Numai ca astazi suntem impinsi catre altceva. A se vedea in acest caz exemplul Barnevernet din Norvegia care e imbratisat de ,,political correctist-ii” nostri si care spune exact contrariul: ,,parintele NU stie cel mai bine ce e bine pentru copilul sau”. Trebuie o institutie ,,extra-familie” care sa se ocupe de asta. Rolul asta trebuie sa-i revine unui ONG. Sa asteptam deci fondarea unui Barnevernet romanesc … Ca doar Norvegia are nivelul de trai cel mai ridicat din Europa pe cand Romania, cel mai mic. Cu asta suntem ,,plesniti peste gura” cand aparam traditia.

          • Da… așa vom ajunge o lume condusă de minori (și minorități..).

      • E greu de găsit echilibrul în ce privește uzul tehnologiei. Sigur nu ader la opiniile extremiste de genul: niciun dispozitiv până la vârsta… nu știu care. Prefer o educație progresivă spre bună folosire. Cum se face? E posibilă? Asta încerc să aflu. Vă anunț peste 10-15 ani ce am reușit.🙂

        • Mult succes !🙂🙂🙂

    • noi in clasa a1a eram 40. si se invata in 3 schimburi la noi in scoala, si in 2 schimburi la liceu.

      in liceu eram initial 25, parca, si cand eram 21-22 deja incepuse sa se zvoneasca ca ne desfiinteaza clasa. dar nu am avut parte de asemenea haos:

      „În fiecare minut este cineva care se supără pe vreun coleg că îl trage de păr, care îi fură altuia vreun pix, care răspunde la sms-uri, care e – surpriză! – atent și pune întrebări, care îi aruncă altuia din celălalt capăt vreun obiect uitat, care își amintește vreo prostie care trebuie povestită în gura mare.”

      pai atunci ce zicem de un profesor universitar care are la curs 100 de studenti de anul 1? ala ar trebui sa stea cu mascatii langa el?

      P.S.: cine nu era cuminte era batut la palma cu rigla. valabil pana in clasa a8a. a, si cand te chema cu parintii la scoala…

      • FS, dacă nu știm face diferența între o categorie de vârstă (a elevilor), cu particularitățile sale, și altă categorie de vârstă (a studenților), cu ale lor particularități, nu are rost să ducem dialogul mai departe…

        • despre ce categorie de varsta este vorba? eu aveam 18 ani si in clasa a12a si in anul 1 de facultate. conteaza asa de mult acele luni dintre liceu si facultate?
          am specificat clar ca ma refer la studentii de anul 1, pentru ca exista o suprapunere a categoriei de varsta cu clasa a12a.

          • Experienta ta e si a mea. In primavara lui ’93 eram in liceu, in toamna aceluiasi an eram la facultate. Sa stii ca totusi diferenta era mare. In liceu ne harjoaneam la mai toate orele. Imi aduc aminte si acum figura profesorului de biologie care continua imperturbabil sa vorbeasca in acelasi ritm in fata unei clase in care trei sferturi din elevi aveau alte ,,preocupari” unele foarte agitate si zgomotoase. In a doua parte a anului, la facultate, acest spectacol lipsea aproape cu desavarsire. Explicatia ar putea fi ca in liceu erau multe materii care tineau de cultura generala si care nu mai contau pentru un elev care se hotarase deja ce sa faca mai departe. Se apropia examenul de admitere la facultate (ca bac-ul era cam de forma atunci), emotiile erau mari si dezinteresul pentru materiile care nu erau in ,,calcul” asemenea. In facultate era altceva, acolo te concentrai altfel pentru ca erai constient de viitorul tau. Era vorba de materii care te interesau in modul cel mai direct. Pe atunci munceai ca sa intri la facultate iar daca nu treceai anul intai (spre exemplu) mai daceai o data examen.

            Intr-un liceu ai ,,de toate pentru toti” dar la facultate se face selectia. Nu varsta e cea mai importanta aici ci calitatea ,,materialului”. Intr-o clasa cu copii de 12 ani supradotati iti poate fi mai usor decat intr-una de ,,seralisti” de peste 20 de ani care au copilarit prin canale.

          • Și asta ce spune d-l Eugen, dar și faptul că se intră într-un nou ciclu. Întotdeauna primul an dintr-un nou ciclu dezorientează și timorează, oferă alte și alte perspective, plus că universitatea nu e obligatorie, independența și libertatea de a nu te prezenta la cursuri e cu totul altfel, relaționarea cu colegii și profesorii cu totul alta, e o altă lume deja…

          • aia cu „timoratul” si „dezorientatul” merge la copiii cuminti. eu am vazut foarte multi studenti de anul 1 care se comportau la fel ca in liceu in primul semestru (vorbit la cursuri si seminarii, chiul, etc.). sesiunea este cea care baga mintile in cap. vorba aia, „primii 4 ani sunt grei, pan-ajungi in anul 3”.

            plus, si la Politehnica se intra cu examen, si dupa stresul bac+admitere era normal sa fie o perioada de destindere.

          • Totusi, elementele recalcitrante dintr-o grupa de studenti sunt mai putine decat cele dintr-un liceu. Apoi sunt marginalizate de restul colegilor care se duc la facultate chiar sa faca ceva in viata. Fac si studentii prostii dar nu in asa masura incat sa strice o ora de curs si sa faca viata imposibila unui profesor. Doar daca vor s-o puna de o greva, dar asta-i altceva.
            Factorul decisiv care diferentiaza liceul de facultate este fagasul mai stramt dar mai de perspectiva al specializarii. Alta motivatie, alta concentrare, alt nivel …

      • Plus caracteristicile generațiilor de acum comparativ cu cele de dinainte.

        • ca sa fim cinstiti, sa vorbim si despre caracteristicile actualei generatii de profesori si invatatori. am dat exemplul cu clasa de 40 de elevi – ar accepta azi o invatatoare sa ia asemenea clasa, daca prin absurd s-ar forma? ar incerca macar?

  32. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  33. Articol excelent.

  34. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  35. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  36. […] la cele trei texte ale mele, pentru un scurt rezumat. Privită din perspectiva profesorului, problema începe încă de la educația părintească din sânul familiei. Dar se leagă pe urmă […]

  37. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  38. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  39. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  40. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]

  41. […] Exasperări – pledoaria profesorului […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: