Postat de: Teofil Stanciu | 25/02/2016

„În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chiar așa?

„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)

„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)

Această afirmație a circulat destul de mult, sub diverse forme, prin media în ultimele săptămâni, ca un fel de contraargument moralizator la campania de solidaritate cu familia Bodnariu și cu  alte familii aflate în situații similare. Dar și ca un subtil reproș adresat creștinilor că reacționează doar la cazuri super-mediatizate.

Contrar acestei afirmaţii însă, în România se protestează an de an pentru drepturile copiilor. Atâta că avem o problemă de terminologie şi o diferenţă fundamentală de paradigmă. Căci, creştinii care s-au coalizat în cazul Bodnariu protestează anual (nu toți, nu la fel de vocal și cu siguranță nu în aceeași formulă – fiindcă… fiecare decide în ce se „implică”), în toată ţara, în luna martie, pentru drepturile copiilor nenăscuţi. Se cheamă „Marşul pentru Viaţă”.

E foarte adevărat că sunt mai puţini, dar e la fel de adevărat că, potrivit convingerilor religioase ale creștinilor, şi nenăscuţii sunt tot fiinţe umane care au dreptul fundamental la viaţă (din momentul concepţiei). Iar cei care, din motive pe care nu le discut aici, nu participă la aceste marşuri susţin exact aceleaşi principii.

Desigur că progresismul contemporan consideră nule astfel de… idei. Însă, dacă vajnicii apărători ai copiilor vor să-i judece pe protestatari în termeni oneşti, atunci trebuie să încerce măcar să-i înţeleagă şi să-i evalueze după proprile principii şi să le dea dreptul creştinilor să vorbească pe limba lor.

Majoritatea bisericilor care şi-au exprimat susţinerea publică pentru protestele recente îşi exprimă anual sprijinul şi îşi trimit reprezentanţi la marşurile pentru viaţă. Şi chiar dacă nu sunt prezenţi (din motive de politici eclesiale, uneori meschine, e drept), atât liderii, cât și enoriașii de acasă sunt de acord că avortul e o crimă împotriva unui copil nenăscut.

Am văzut că e la modă şi la foarte mare căutare să invoci tot felul de texte biblice – deseori scoase din context – pentru a-i lovi pe creştini în cap cu ele. Uneori chiar pe bună dreptate, totuşi. Însă, oricât de multe hibe ar avea, creştinii mai apără încă principii şi valori biblice care sunt trecute sub tăcere pentru că nu convin noilor ideologii corecte politic.

Aşadar, întocmai cum marşurile de protest născute în jurul dramei familiei Bodnariu vizează dreptul familiei de a fi gândită împreună şi dreptul copiilor de a sta cu părinţii lor, tot astfel marşurile pentru viaţă pledează pentru dreptul la viaţă în cazul copiilor nenăscuţi şi atrag atenţia asupra genocidului (fără exagerare) comis prin întreruperile de sarcină.

Mai mult decât atât, în centrele urbane în care evanghelicii (care au fost totuşi motorul acestor manifestări iscate de la cazul Bodnariu) sunt mai numeroși, există fundaţii care se ocupă fie de copii orfani, fie de victime ale violenţei domestice, fie de mame singure care nu vor să avorteze, dar au o situaţie economică precară.

Doar în Oradea pot enumera fără prea mare efort vreo zece astfel de fundaţii şi organizaţii: Ruhama, Căminul Felix, Copiii Făgăduinţei, Poarta Bucuriei, Beauty from Ashes, Casa, Smiles, Emanuel Speranţa României, Barnaba, Casa Minunată, Caritas Eparhial, Centrul Puls, Pro Christo et Ecclesia etc. Toate cu „acţionariat” creştin de diverse culori confesionale și toate având în vizor situația copiilor sau probleme conexe.

A spune, aşadar, că creştinii nu se sinchisesc de problemele copiilor din România este, în cel mai bun caz o lipsă de informare sau o reacţie (oarecum de înţeles) de saturaţie sau exasperare la prezenţa permanentă şi uneori senzaţionalist-tabloidă a subiectului cu Barnevernet în media şi reţele sociale.

Se poate discuta, în detaliu, despre gradul de implicare, despre cât s-ar mai putea face, despre implicarea mai activă şi prezenţa mai consistentă în dezbaterile publice, în elaborarea legilor, în forurile de conducere locală şi naţională.

Un subiect sensibil şi foarte rar abordat este cel al adopţiei. Până şi mult mai vocalii evanghelici americani preferă să se vaite că homosexualii înfiază copii decât să-şi mobilizeze enoriaşii să-i adopte ei pe toţi, ca să nu mai aibă alţii de unde să ia.

Se poate discuta inclusiv despre violenţa domestică pe care, în principiu, niciun cult creştin n-o încurajează (chiar dacă lasă loc – uneori prea – larg pentru pedeapsa corporală). Şi aici e o discuţie ce merită purtată.

O altă temă ce ar putea fi luată în discuție, chiar cu riscul de a inflama fervenți promotori ai campaniei actuale, este absența cvasitotală a reacțiilor la genul de manifestări precum „Marșul pentru viață”. Se poate întreba de ce se investește doar într-o anumită campanie ca și când ar fi singura ce merită girul creștinătății evanghelice și altele sunt expediate în subsolul preocupărilor. Dar nici măcar această temă (incomodă) nu poate anula ceea ce, fără să beneficieze de aceeași mediatizare, se întâmplă.

Avem apoi și traficul de persoane (unde femeile și copiii sunt principalele victime) și pornografia infantilă. Precum și problema conexă a accesului facil la pornografie sau, după cum preconizează statele mai „luminate”, accesul aproape obligatoriu la așa ceva. Însă – și iată o culpă imputabilă multor evanghelici – confrații noștri au preferat să bage capul în nisip și să-și ferească (aveau ei iluzia!) copiii de toate astea. Până ce a devenit din ce în ce mai greu…

Deci ar mai fi subiecte de promovat prin diverse canale, e încă mult de lucru. Dar toate aceste teme încă neabordate (sau prea puţin şi prea superficial tratate) nu pot justifica ignorarea ideologică a lucrurilor care chiar se întâmplă. Această orbire selectivă trebuie contestată şi semnalată ca atare – dacă mai avem încă libertate de exprimare.

În concluzie, creştinii prostestează şi pentru alte drepturi ale copiilor; da, creştinii încearcă să suplinească ceea ce lipseşte în viaţa unor copii. Dar, într-adevăr, există şi domenii în care vocea creştinilor s-a făcut prea puţin şi prea prost articulat auzită până acum. Și totuși, faptul că n-au făcut cât puteau sau au ignorat lucruri dureroase doar fiindcă erau prea preocupați cu cele „spirituale” nu înseamnă că n-au dreptul moral să protesteze pentru o cauză internațională.

Așa cum am încercat să demonstrez, reproșul că ar fi dezinteresați de soarta copiilor în general nu este adevărat. Ci dimpotrivă, există o coerență de principiu între reacția în cazul Bodnariu și reacția la avort, violență, suferință. Iar în al doilea rând, timiditatea și „discreția” de până acum (uneori culpabile, e drept) nu reprezintă un temei logic suficient pentru a contesta legitimitatea unor reacții care au atras atenția presei internaționale.

Şi mai trebuie să admitem şi că avem şi noi faliţii noştri, care vorbesc în dodii, se ameţesc de propria înălţime şi debitează tâmpenii sub pretextul învăţăturii biblice. Că fără-ndoială că s-au aciuat pe lângă aceste proteste și oportuniști care au (și) alte interese. Toate acestea însă sunt inerente şi se întâmplă şi la casele mult mai „luminate” ale gândirii raţionale. Avem exemple cu duiumul. Iar ele nu invalidează demersul actual, ci, dacă e să fim cinstiți, pot cel mult să indice o indiferență vinovată față de alte cauze la fel de dureroase.  Or reacția de acum ar putea fi un semn de trezire la realitate…


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2016/02/25/in-romania-nu-se-protesteazanu-se-face-nimic-pentru-dreptur… […]

  2. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chi… […]

  3. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chi… […]

  4. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chi… […]

  5. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chi… […]

  6. Casa Sperantei trebuie neaparat amintita – sute de copii au fost adoptati de-a lungul anilor.

  7. excelent articol

  8. […] „in avans”… de la Atelier Coral „Jubilate” Suceava 2016 (petricamoisuc) 79. „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chi… […]

  9. Reblogged this on Blog de albina.

  10. problema adoptiilor in Romania este una complexa. principala piedica in calea celor ce vor sa adopte un copil este legislatia foarte restrictiva. am ascultat luna trecuta o emisiune foarte buna pe Radio Romania Actualitati unde s-a dezbatut aceasta problema, insa din nefericire nu am gasit inregistrarea pe site-ul lor. ideea este ca sistemul legislativ actual ii ajuta pe parintii naturali ce vor sa abuzeze de el (de exemplu abandoneaza un bebelus in maternitate si il iau acasa dupa ce trec cateva luni si copilul e mai maricel) si nu prea ii ajuta nici pe unii copii care ar avea sanse mari sa fie adoptati (familiile ce vor sa adopte se plang ca li se pun in brate repetat copii cu probleme grave, de parca suntem la magazin si se pune in fata marfa cu termen de expirare apropiat). se lucreaza in prezent la o schimbare a legislatiei luandu-se in considerare aceste aspecte.

    din nefericire in Romania poti sa treci prin niste traume emotionale daca vrei sa adopti (iei copilul acasa, il ingrijesti, insa, daca apare o ruda de gradul 4 care nu e de acord cu adoptia ti se ia copilul inapoi si e trimis la orfelinat cand acea ruda nu vrea de fapt sa il creasca, doar se opune din rautate). aceste perspective fac ca cei ce vor sa adopte un copil sa fie descurajati. nu poti sa mergi pur si simplu la maternitate sau la orfelinat si sa iei un copil abandonat acolo.

  11. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – ch… […]

  12. […] „În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – ch… […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: