Literatura ca… „materie” școlară

…și alte materii ciudate.

(Daumier, Cititorul - sursa)
(Daumier, Cititorul – sursa)

De când mă știu mi-a plăcut să citesc. Ba chiar m-am grăbit să învăț literele înainte să ajung la școală. Așa că în clasa I, am citit de mai multe ori Abecedarul (mai ales poveștile de la final), ca să nu mă plictisesc. Dar mereu am avut o problemă cu lecturile obligatorii. Habar n-am de ce. Asta m-a ținut chiar și în anii de facultate, când cu greu mă convingeam să citesc lecturile pentru examen.

Când am fost nevoit să predau limba și literatura română, m-am trezit în fața unei dileme la care n-am prea găsit soluție: trebuia să impun unor elevi ceva ce eu făceam de plăcere și care cred că trebuie să fie mereu o îndeletnicire plăcută – cititul.

Literatura, ca materie, e capabilă să istovească orice satisfacție din ceea ce ar trebui să fie, după capul meu, bucuria lecturii. Degeaba observam eu cu încântare ironia lui Rebreanu din Ion, de pildă, că elevilor trebuia să le fac lecția după cerințele programei. Ei trebuiau să știe trăsăturile romanului realist, chestii despre naratorul omniscient, comparație cu romanul de factură psihologică, monografia satului ardelenesc, caracterizarea lui Ion, Herdelea sau Grofșoru.

Nu că toate astelalte ar fi rele, dar erau atâtea de spus și de făcut, încât nu mai aveai vreme să transmiți nimic din bucuria lecturii, din importanța sufletească și umană a interacțiunii cu o carte, din valorile etice, estetice, culturale, umane cuprinse într-un roman. Totul se transforma într-o disecție obositoare și pentru ei, dar și pentru mine. Mori cu „planurile de lecție” de gât!

În toate acele procese de analiză, sistematizare, taxonomie etc., încercam să găsesc câte o clipă de răgaz când, ca de la om la om (de la unul căruia îi place mult să citească la unul care se întreabă dacă merită), să le spun la ce le-ar putea folosi în viață să citească și mai ales să citească literatură.

Habar n-am cât am reușit. Dar pot spune cu certitudine că programa școlară de atunci (iar între timp lucrurile par să fi mers spre rău) nu permitea prea multă vreme pentru… desfătări intelectuale. Totul se raporta la programă, la viitoarele examene, la mize ce nu au vreo legătură directă cu destinul omului, cu caracterul lui, cu principiile de viață, cu mobilierul lui intelectual sau cu bogăția lui sufletească.

Când literatura ajunge așadar la stadiul exclusiv de… materie (un fel de mortăciune prin comparație cu ceea ce înseamnă de fapt marea literatură a lumii), nici nu te mai miri când afli că se propune să se studieze în școală… o altă materie la care să se învețe… relaționarea (e vorba despre o propunere discutată într-o emisiune radio). Nu spun că n-ar fi utilă, dar când modul de interacțiune dintre oameni ajunge să fie… o materie, îmi pare că e semnul unei crize extrem de grave.

În metodicile după care am învățat eu, deprinderile de viață erau cumva ținta finală a tuturor demersurilor. Literatura ar fi avut drept scop să învețe omul cu frumosul, să-l introducă în complexitatea existenței umane, să-i educe caracterul, să-l deprindă cu virtutea, să-i dezvăluie nuanțe noi ale sufletului, să-i îmbogățească existența. Toate acestea au legătură cu relațiile și nu pot fi privite în afara relațiilor.

Dacă se pune problema să avem o materie distinctă pentru a învăța să trăim între oameni, mi se pare că se recunoaște implicit și explicit eșecul școlii și ratarea obiectivelor fundamentale ale educației. Căci, în afară de și mai presus de transmiterea de informații, școala ar fi trebuit să pregătească omul pentru viață. Adică să-l ajute să devină om între oameni.

Educația formală era importantă, dar cea informală era esențială. În școală, elevul are posibilitatea să experimenteze o mare varietate de interacțiuni sociale, o mare gamă de sentimente și să-și testeze capacitatea de relaționare cu ceilalți. Toate astea sub influența potențial binefăcătoare a unor cadre didactice pentru care școlarii nu sunt doar recipiente de turnat… materii, ci ființe umane ce cer, trebuie și pot fi modelate.

Dincolo de câteva principii elementare de igienă relațională – care îmi par binevenite – a învăța la școală despre relații, într-o oră separată, are ceva… grotesc. Parcă am vorbi despre roboți pe care-i antrenezi sau despre animale pe care le dresezi.

Și mai e o ratare despre care depune mărturie această… materie nou propusă. E eșecul familiilor de a oferi un cadru viu, permanent, creativ de exersare a relațiilor. Nu sunt deloc rare constatările că părinții n-au timp să educe copiii, așa că îi dau pe mâna dascălilor de la care așteaptă totul. Iar dascălii nu stau nici ei prea bine.

Puii de animale învață de la adulți cum să mănânce, să vâneze, să hiberneze, să atace, să se ascundă, să se înhăiteze, să supraviețuiască. Copiii se pare că au nevoie de o materie specială pentru a învăța cum să relaționeze, adică… cum să fie oameni. E nasol.

8 gânduri despre “Literatura ca… „materie” școlară

  1. „De când mă știu mi-a plăcut să citesc. Ba chiar m-am grăbit să învăț literele înainte să ajung la școală. Așa că în clasa I, am citit de mai multe ori Abecedarul (mai ales poveștile de la final), ca să nu mă plictisesc. Dar mereu am avut o problemă cu lecturile obligatorii. Habar n-am de ce.”

    si eu la fel. m-am ambitional la 6 ani ca sa invat sa citesc, pentru ca vroiam sa-mi citesc singur. si stiu ca la lectia cu O am inceput sa misc ceva.

    despre lecturile obligatorii explicatia facila e ca suntem niste „razvratiti”. mie, cand cineva incearca sa-mi impuna ceva care imi pare ca-mi insulta inteligenta, imi vine sa fac pe dos, doar asa. in cazul lecturilor, aceste lecturi obligatorii se suprapuneau intr-un mod nefericit cu ce-mi placea mie sa citesc. Jules Verne, romane de aventuri, SF-uri usoare… adica Jules Verne 🙂 desigur, am descoperit si Ciresarii prin lecturile ciuntite din manualele de Romana. dar Jaroslav Hasek nu s-a predat la scoala. de Toate Panzele Sus nu-mi amintesc sa fi fost in materie. si, recunosc, am citit de cateva ori romane de indoctrinare a tinerilor comunisti: „Eu, Tase si politia” si „Pistruiatul”. plus carti cu povesti (romanesti, ucrainene, Nils Holgerson). si Colt Alb de 6 ori (poate), plus alte nuvele de Jack London.

    concluzia e ca eu gaseam o gramada de chestii interesante de citit, pe langa care lecturile obligatorii mi se pareau plictisitoare. am apreciat unele dintre ele, cum ar fi Rascoala (Ion mi s-a parut cam plictisitor si nu am putut sa relationez cu personajele, fiind crescut la oras intr-o familie fara proprietati funciare) si Morometii (vol.1 l-am citit in 2 zile parca). totul ar fi fost mai bine daca:
    1. ar fi existat o ora de literatura universala
    2. nu s-ar fi facut atata caz (cel putin in comentariile invatate obligatoriu pe de rost) de maretia literaturii romanesti, care a fost mereu prezentata ca valoarea absoluta a cuvantului scris
    3. nu ar fi trebuit sa invat pe de rost comentarii, si as fi fost lasat sa interpretez si eu macar anumite lucruri
    4. s-ar fi tinut cont de varsta. arta este subiectiva, si a impune copiilor niste valori pe care unii le-au ridicat la un rang apropiat cu al unei religii (Eminescu), contestarea lor fiind o erezie, mi se pare ca nu face decat sa alieneze pe multi. anumite opere necesita un anumit tip de persoana pentru a le aprecia. acum sunt intr-o conjunctura in care as reciti Ion, pentru ca vad anumite chestii in jurul meu care ma fac sa ma gandesc la acest roman. dar „blestemul pamantului” nu prea prinde la un tanar la a doua generatie de oraseni, fara pamanturi, invatat ca posesiunile materiale nu conteaza la fel de mult ca familia si relatiile bune cu oamenii. deci, de ce sa citesc eu o carte cu personaje care mi se pareau batute-n cap? mai bine soldatul Svejk.

    • cand am spus ca „lecturle obligatorii se suprapuneau nefericit cu ce-mi placea mie sa citesc” am vrut sa spun ca era un conflict. adica ar fi trebuit sa citesc si „obligatoriile” si ce-mi placea mie in acelasi timp.

  2. Am putea concluziona ca atunci cand vrei sa elimini ceva din preocuparile publicului, nu-l interzice. Fa-l obligatoriu. 🙂

Lasă un răspuns la FS Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s