Cazul Vişinescu e doar un prim semn de normalizare

(Sursa)
(Sursa)

Am încercat ca în fiecare an, la comemorările unor evenimente de tristă amintire – Revoluţia (?) din ’89 sau mineriada din ’90 – să postez câte un text. N-am făcut acest lucru din sete de răzbunare, nici din vreun spirit justiţiar, ci ca exerciţiu de memorie. Consider că fuga de adevărurile dureroase ale istoriei reprezintă o dezrădăcinare, o criză de identitate.

Acum când un fost mare torţionar a fost condamnat definitiv, nu încerc absolut nicio satisfacţie. E un bătrân care-ţi stârneşte mila şi groaza. Mila, pentru felul în care încearcă să se ascundă de atenţia publică. Groaza, pentru felul în care a reuşit să-şi contorsioneze conştiinţa încât să creadă – fiindcă pare foarte probabilă această ipoteză – că nu are vreo vină imputabilă, deşi dovezile arată, cel puțin așa spune justiția, că s-a făcut responsabil de moartea mai multor deţinuţi.

Am citit un comentariu pe FB al unui amic care sugera că după condamnarea lui Vișinescu, nația s-ar fi simțit ușurată că a exorcizat răul. Și mai spunea cum că toți am fi vinovați prin complicitate. Nu pot fi de acord.Citește mai mult »

Reclame