Postat de: Teofil Stanciu | 02/02/2016

Nuiaua – între tradiție și modernitate

Elevi care iau bătaie la palmă (sursa)

Elevi care iau bătaie la palmă (sursa)

Cel mai puternic argument al tradiției – cu tot ceea ce include ea – este vechimea ei și, implicit, fezabilitatea ei. Acele cutume tradiționale au dovedit că pot ține laolaltă comunități, că pot prezerva norme morale și pot duce lumea mai departe – o lume în care mereu binele și răul au coexistat. E foarte greu de bătut un astfel de argument dacă e să fii onest și să nu pleci de la premisa tălâmbă că tot ce e vechi e rău și tot ce e nou e bun.

N-am să insist prea mult pe ideea cunoscută că „nuiaua” (a.k.a. pedeapsa corporală) face parte din moștenirea culturală, cel puțin în Occident, dar cu siguranță că și ceilalți pământeni stau bine la acest capitol, fiindcă metoda e foarte la îndemână, iar eficiența ei e imediată. Însuși faptul că a fost interzisă prin lege (mai ales în ultimii 50 de ani) stă mărturie pentru amploarea fenomenului.

Am discutat deja din mai multe puncte de vedere acest subiect (puteți vedea aici și aici) și nu vreau să revin asupra acestor unghiuri, ci promit un text final separat pentru niște concluzii mai ample și observații.

Aici vreau doar să semnalez câteva dintre principiile și premisele pe care tradiția ce folosea „nuiaua” ca obiect de corecție, pe de o parte, și modernitatea care o interzice, pe de altă parte, le folosesc adesea fără să le precizeze. Și de data asta, dând mai mult credit… tradiției. Nu pentru că ar fi intrinsec bună – doar fiindcă e veche și verificată –, ci pentru cred că e nedrept să fie tratată cu superficialitate și pentru că nu mi-e totuna de pe ce poziție se critică o tradiție.

Zic unii că „nimeni nu a murit de la o palmă (sau de la o urechere)”. Dar sunt repeziți numaidecât că ar face apologia abuzului. Trebuie însă observat că, strict sub raport logic și empiric, această afirmație este în general adevărată – nu se moare de la o palmă. Și se mai poate observa că este o afirmație ponderată și cu bun-simț, dar deja am anticipat un pic.

Înainte de a trece mai departe, va fi nevoie de un mic ocol. Istoria și literatura consemnează numeroase cazuri de torturi fizice. Cele mai celebre sunt poate torturile medievale – de obicei puse pe seama Inchiziției, dar, în realitate, specifice pentru cultura vremii (sunt torturi medievale inventate de otomani, de chinezi, de japonezi și putem recurge la exemple, dacă se cere).

Mai aproape de vremea noastră, avem scriitori care adesea au remarcat abuzurile la adresa copiilor. E suficient să ne amintim de Dickens, Hugo sau Dostoievski. În Frații Karamazov, schingiuirea gratuită a copiilor este motivul pentru care Ivan este profund revoltat împotriva lui Dumnezeu că nu intervine să-i trăsnească pe loc pe sadicii respectivi.

Exemplele invocate dovedesc un alt lucru imposibil de evitat: chiar și în epoci mai puțin „evoluate” decât a noastră, exista ideea de abuz, cu toate că se practica pedeapsa fizică. Fiindcă, dacă vrem să fim onești, nimeni nu considera că torturile medievale sau maltratarea copiilor sunt exemple demne de urmat. Dimpotrivă, erau fie excepții regretabile (chiar dacă – torturile unor perturbatori – erau socotite necesare pentru a păzi societatea de derapaje grave), fie practici condamnabile.

Acum putem reveni la observația de mai sus care zice că nu se moare de la o palmă dată la fund. Și putem adăugă fără teama de a greși că și cine gândește tradițional admite că pot exista abuzuri. Atâta doar că, mizând pe un bun-simț comun, nu-și pune problema că un părinte întreg la cap, responsabil și cum mai vreți dumneavoastră ar trece peste acea graniță – nedefinită legal, dar subînțeleasă (și aici vom reveni) cutumiar – astfel încât să-și nenorocească pruncii. Iar excepțiile, care au existat, erau privite cu ochi răi în comunitate, ca apucături denaturate, inumane.

S-ar putea ca unii să sară repede să atace acest punct într-adevăr problematic: dacă nu e definit legal, nu cumva fiecare își definește după capul lui abuzul? Ei bine, problema e complexă, dar se poate reduce la a spune că depinde foarte mult de relațiile comunitare. Multe (muuuuuuulte) lucruri au fost secole întregi doar subînțelese și reglate exclusiv prin cutume comunitare, fără nicio lege, dar iată că au rămas destul de bine definite (definiția căsătoriei; responsabilitățile față de copii, respectiv față de părinți; interdicția consangvinizării; prohibirea incestului; blamarea adulterului etc.).

Așadar, e incorect să spunem că cei care admit, în principiu, corecții fizice aplicate copiilor susțin implicit abuzul – și mai ale orice abuz, așa cum se sugerează frecvent. E corect să spunem însă că definiția pe care o aceștia o dau (implicit, prin practică) abuzului este, cel mai probabil, diferită de cea folosită în zilele noastre, dar ea există.

Să vedem acum cine hotărăște și cum se formulează definiția de azi a abuzului. Căci, înainte de a intra în beția de cuvinte și în criza isterică de amor pentru copilul torturat, trebuie să avem dreptul (eu aș propune chiar obligația) să examinăm un pic și premisele celor care jonglează în prezent cu termeni precum „abuz”, „traumă”, „interes superior” etc.

Înainte de orice, vreau să fac precizarea că mă interesează pentru acest text mai mult mesajul implicit și explicit pe care destui mulți specialiști (n-am cum să le verific eu competențele, dar așa sunt prezentați sau se recomandă singuri) îl generează și, publicându-și opiniile în locuri foarte vizibile, formează un curent de opinie la modă.

Iarăși trebuie să fac o mică paranteză. Există un adevărat cult al specialistului, un mit în toată regula. Când vorbește specialistul (sau „grupul de experți”), se presupune cumva că nu mai e nimic de adăugat. Dar acest mit e foarte periculos, fiindcă, dincolo de specialitatea lui, tehnocratul (alt nume idolatrizat) e om cu principii, iar acum e foarte la modă să fii corect politic. Și, da, ideoligia influențează dacă nu rezultatele muncii, atunci cu siguranță interpretarea lor, mai ales în domenii umaniste.

Una dintre premisele fundamentale (pe care practic se construiește întregul discurs) e aceea că epoca noastră este una suficient de evoluată încât să nu mai fie nevoie să apelăm la metode de disciplinare barbare (adică la pedeapsă fizică). În spatele acestei premise se ascunde ideea/convingerea că omenirea este într-o continuă evoluție, iar acum ne aflăm în cel mai înalt punct al acestei evoluții.

Or, după cum știm bine, există serioase îndoieli cu privire la această ipoteză (care, de altfel, nici nu poate fi demonstrată) exprimate de filosofi, teologi, economiști, eticieni, antropologi, savanți și chiar și psihologi. De ce am ajunge altfel să vorbim despre „criza” omului contemporan reflectată în boli, gesturi disperate, refugiul în online, consumerism etc. etc. etc.?

Dar să admitem, ca să putem merge mai departe, că am fi pe culmea evoluției psiho-socio-morale omenești. Totuși, nu facem nici măcar un pas mai departe fiindcă tocmai pe această culme găsim că există o seamă întreagă de concetățeni „retrograzi” care… probabil au refuzat să evolueze. Deși rasa a făcut pasul spre viitor, ei au rămas cumva în trecut.

Mai mult, ei sunt în principiu deja vinovați de un fel de sadism și de sete de violență revărsată (culmea!) împotriva propriilor lor copii. Totuși, slavă cerului!, avem niște specialiști care au evoluat și care pot să-i ajute și pe cei cu apucături de bestii, incapabile să facă vreo diferență între un incident și un abuz sadea.

Două mici observații. În primul rând, ideea unei evoluții permamente este una puternic alimentată de o tradiție de gândire idealist-pozitivistă. Deci a critica tradiția e cumva un act de autosabotare logică. Și doi, se pare că tocmai faptul că există atât de mulți „retrograzi” invalidează această teorie, căci se vădește că umanitatea nu evoluează în ansamblu, ci cam… selectiv.

Dar acum ajungem la miezul problemei. De unde știm că această castă superioară este mai evoluată? Ei bine, trebuie să o credem ca atare, fiindcă ea însăși se legitimează și ni se impune, la nevoie, prin lege.

Aici sunt iarăși câteva probleme de fond. În primul rând, e adevărat că vechimea nu poate atesta valoarea, dar e la fel de adevărat că un lucru nu este mai bun doar pentru că este mai nou! Or exact asta se sugerează, că, în virtutea faptului că e mai recentă, mai nouă, mai informată, abordarea actuală este mai bună. Ei bine, acest argument nu este valid științific.

Pe urmă, adesea se uită că psihologia este o „știință” care lucrează cu ipoteze. Unele au fost deja invalidate, altele au dovedit că că au aplicabilitate limitată, altele sunt doar în curs de testare. Nici măcar faptul că ele „funcționează” nu dovedește viabilitatea lor, fiindcă ar trebui să treacă mai multe generații de oameni crescuți într-o anumită mentalitate ca să vedem că, într-adevăr, aceasta e direcția pe care trebuie să mergem.

În cel mai bun caz, e tot ce există mai bun la acest moment. Dar asta impune o modestie în abordare fie și în virtutea acelei ipoteze a evoluției continue care aproape ne obligă să admitem că mâine s-ar putea să descoperim ceva mult mai viabil și benefic pentru om și omenire. Știm că deja „modelul suedez” pare să fi eșuat, ce garanții avem că nu urmează alte „modele” actuale?

Nu spun că ar trebui să neglijăm complet tot ce vine dinspre aceste discipline (am numit doar psihologia, dar cu siguranță că e acolo și sociologie, și antropologie, și filosofia din spatele lor). Ci doar să privim cu mult mai multă prudență și să tratăm cu mult mai mare rigoare orice „descoperire”. Noutatea e un prilej de sărbătoare și de reflecție critică simultan, altfel sună a ideologie pură și găunoasă.

Mai invoc aici un gând oleacă „neortodox”. În goana nebună după titluri, posturi, cariere, adesea se produc tot felul de teorii. Universitarii trebuie să facă cercetare, să-și valideze statutul, să-și consolideze poziția etc. etc. Or toate acestea, oricât de bine intenționate ar fi (deși din multe părți se emit avertismente că se lucrează cu multă impostură!), sunt acțiuni ce ascund și un interes – foarte legitim, dar străin muncii de cercetare ca atare – exterior (bani, prestigiu, competiție, popularitate).

Metodele tradiționale însă aveau în vedere coeziunea comunității, adică interese comune, ce țineau de viitorul speciei, dacă pot spune așa. Nu putem trece cu vederea această deosebire fundamentală. Nu spun că n-ar exista și oameni mânați de nobile idealuri, dar nu trebuie niciodată neglijate și motive mai meschine. Cum s-or fi născut altfel tot soiul de psihologii populare și vandabile?

Un alt lucru care lipsește acestor teorii moderne este privirea autocritică. Ori de câte ori se spune că o anumită metodă are probleme sau limite, ți se arată succesele. Ceea ce e foarte bine și corect, într-o anumită măsură. Dar atunci exact același tratament ar trebui aplicat și altor metode – cum ar fi cele tradiționale, de ce nu? Inclusiv din punct de vedere științific, lipsa analizei autocritice este o slăbiciune gravă.

Următorul aspect problematic este limbajul vag. Am înțeles, de pildă, că orice corecție fizică (urechere, palmă la fund, liniar la palmă etc.) intră în categoria abuzului fizic. Asta măcar e clar.

Dar mai avem și alte tipuri de „abuzuri” și „traume”. Iar când ajungi acolo, definițiile sunt foarte imprecise. Așa că, în orice moment, dacă te-ai certat cu copilul, poți fi acuzat de „traumă emoțională”. Această imprecizie terminologică nu e doar păguboasă pentru discuții și pentru clarificări, dar e de-a dreptul perversă, fiindcă aici pot intra în scenă actorii statului (precum în cazul Barnevernet).

Nu mai spun că nici măcar discuțiile despre cazurile grave de abuz, pe care le recunosc chiar și „retrograzii”, sunt imposibil de purtat când termenii sunt impreciși. Căci realmente există torturi psihice, abuzuri sexuale, violențe fizice în unele familii disfuncționale, unde trebuie intervenit, iar în prezent doar statul are pârghiile necesare. Dar cum să mai faci distincția dacă totul e o apă și un pământ?

Când lași definițiile laxe, atunci abuzul funcționarului e practic imposibil de dovedit și aproape inevitabil.

Un alt concept la fel de vag este și „interesul superior al copilului”. Din start, aici copilul este izolat, scos deasupra oricărui cadru relațional imediat (familie, școală, comunitate) și toți cei din jurul său sunt tratați ca potențiali infractori – în raport cu acest principiu.

Totuși, nu discutăm despre pui de animale „relocate”, ci despre o ființă umană. A pretinde că niște funcționari (fie ei și foarte bine instruiți), care lucrează 8 ceasuri și apoi pleacă acasă, pot discerne în mod absolut acest „bine superior” mi se pare deja o formă de cinism grotesc – dar care nu mai e observat de vreme ce copilul devine o „entitate” ce intră în sarcinile de serviciu ale cuiva.

Ideea fundamentală că „binele superior” nu are neapărat vreo legătură cu familia este monstruoasă în sine. Orwell, Huxley și alți autori de distopii au anticipat așa ceva, dar la capitolul grozăviilor. Monstruos e faptul că statul își arogă, prin lege, dreptul de a hotărî acest „bine superior” pe baza teoriilor vehiculate de către niște specialiști ce funcționează inclusiv pe baza unor premise puternic ideologizate.

În subtextul tuturor acestor idei există, în fond, un dispreț nedisimulat al „elitelor” pentru „mase”. Și neîncrederea funciară în vreo posibilă „evoluție” a umanității. De fapt, se mizează pe o impunere a „evoluției”, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va lua forma unei ideologii dictatoriale, care urmărește nimic altceva decât un… bine suprem al umanității (distrugând pentru acest scop oricâți indivizi ar fi necesar).

De aici înainte, problema e simplă. Câtă vreme specialistul are vreun respect pentru ideea de familie, crede în ea, o va valorifica în consecință. Dacă nu are, atunci el va decide exclusiv potrivit cu teoria și legislația momentului care este „binele superior”. Când pentru legislație și teoriile despre abuz familia devine un adversar, copilul este scos tocmai din contextul în care, credem noi, creștinii, Dumnezeu l-a pus să se dezvolte.

Există familii care au nevoie de ajutor, n-am nicio îndoială. Multe familii evanghelice ar avea nevoie de educație pentru creșterea copiilor. Dar pentru asta s-ar presupune că există comunitățile, pentru a interacționa pe diverse teme de interes comun.

Aici e punctul în care nu se poate evita cu niciun chip suspiciunea că există interesul unor ideologi(i) de a distruge familia. „Binele superior” ar trebui să fie, din punct de vedere creștin, prin definiție legat de familia lui, iar numai cu titlu de excepție să poată fi gândit, temporar sau în cazuri grave, separat. Însă numai pentru ca eventuala victimă a abuzurilor unor părinți degenerați să fie repusă într-un cadru cât mai asemănător (familiile de adopție).

Nu susțin pedeapsa corporală, cred că e greu de argumentat biblic ca regulă. Dar nu pot cu niciun chip accepta să contest tradiția care admite acest tip de corecție de pe pozițiile unei ideologii care gândește atât de evident împotriva a tot ceea ce știam – din tradiție – că reprezintă binele comum al unei familii: armonia, bunăstarea, sănătatea laolaltă. E dezumanizant atât pentru părinții (mereu suspectați că ar fi niște fiare însetate de sânge sau niște oligofreni care-și ucid copiii lent) și pentru copii (care sunt tratați ca niște obiecte de care statul poate dispune după bunul plac al unor teorii valabile la un moment dat).

Repet ca să fie clar, vorbesc aici de principii fundamentale, nu de aplicarea lor mai umană sau mai degenerată. Cadrul actual permite și deschide tocmai posibilitatea unor abuzuri ale unor specialiști pe care, când îi auzi vorbind, îți vine să-ți bați copiii doar ca să nu le dai lor dreptate.

Iar dacă mă opun pedepsei corporale ca regulă, admiţând-o cu precauții ca excepție, mă gândesc mai degrabă că pentru un creștin ar trebui să fie o adevărată provocare spirituală să-și crească copiii în așa fel încât să fie mai sus decât minimul pe care-l lasă Biblia.

Notă (later edit): Nu disprețuiesc achizițiile psihologiei, nici teoriile ca atare, ci doar încerc o delimitare de anumite presupoziții care apar tot mai frecvent în discursul public actual.


Responses

  1. ai facut asa o mare analiza si nu ai pus punctul pe j vector: toate tendintele si ideologiile de „progres continuu” si „retrograzi vs evoluati” sunt teoriile ce au stat la baza comunismului, doar ca modificate pe ici pe colo. doar au schimbat un pic categoriile sociale, principiile sunt aceleasi. chestia asta cu „noi sunteme voluati dincolo de nevoia pedepselor fizice” suna fix ca si societatea umana din Star Trek Generatia Urmatoare: „am evoluat dincolo de nevoia de bani, muncim de placere” – o idee comunista pur-sange (cred ca-i chiar din Manifestul Comunist). mie toate astea mi se par evidente, dar poate din cauza ca am un interes pentru comunism, mai exact pentru anumite aspecte ale comunismului practic aplicat pe la noi. istoria e chiar interesanta cand nu esti obligat sa tii minte pe de rost un caiet de cifre.

    atata timp cat un profesor universitar de psihologie american (si american-american, din categoria WASP) mi-a spus ca intre 2-4 ani mai poti sa-i dai o palma la fund copilului, ba chiar uneori e indicat (americanii numesc perioada asta „terrible twos”), pot sa zic ca am o parere a unui specialist pe care sa ma bazez. si a fost foarte atent sa dea exemple si sa explice contextul, ca sa nu existe ambiguitati.

    habar n-am ce se invata la scolile de psihologie din Europa sau din Romania, insa abundenta asta de teorii aruncate in spatiul public (mai ales in presa sau prin carti) nu pare filtrata deloc pe baze stiintifice. desigur, este greu sa faci diferenta intre un studiu stiintific ce fundamenteaza apoi o teorie, ce apoi este publicata intr-un jurnal de specialitate, supusa unui proces de „peer review” si ajunge sa fie aplicata in practica dupa multi ani (copiii nu cresc intr-un an cat altii-n 10, deci studii despre educatie nu se pot face intr-un cincinal), si niste vorbe ce ies de pe gura unor auto-intitulati „specialisti” de multe ori tinerei si care cel mai probabil nu au experienta practica.
    da, e mult mai usor sa accepti sfaturi de la cineva din propria generatie decat de la vre-o „baba ofilita”. dar tocmai baba aia ofilita poate a crescut niste copii la viata ei. ar trebui ca toti decidentii implicati in aceste politici de protectie a copilului sa fie oameni responsabili, casatoriti, cu copii ai lor. asa ajunge si functionarul ala care lucreaza 8 ore sa inteleaga mai bine, cand nici el poate nu a dormit decat 3 ore noaptea pentru ca-i ies copilului dintii, sau ca a ajuns la urgente dupa ce nazdravanul a cazut de pe manerul canapelei desi i-a spus de 10 ori in ultima ora sa nu se suie acolo.

    deci:
    – sa dacem diferenta intre stiinta psihologiei si studiile riguroase pe de-o parte, si pseudostiinta de vandut carti pe de alta parte
    – serviciile sociale in sine nu sunt rele, dar trebuie o evaluare periodica mai riguroasa a celor ce lucreaza acolo, si eventual niste discriminari la angajare.
    – o mica pedeapsa fizica aplicata la timpul ei face minuni. poate chiar salva viata copilului (cu prizele nu-i de joaca!). problema e ca, daca nu ai modele din familie pe care sa te bazezi, e usor sa dai rateuri. si aici, cine stie, poate o oarecare educatie la nivel de comunitate e necesara. in satul traditional chestiile astea cred ca se rezolvau organic. daca multe familii crestine au nevoie de ajutor, pastorii si preotii ar trebui sa fie primii care sa-l ofere. adica, desigur, daca afla despre asta, nu sa inceapa o vanatoare din usa-n usa.

    • Comentariul ăsta ar putea fi o postare.

    • Comentariile lui FS au de multe ori această calitate.

      În ce privește observațiile, da, se putea merge și mai departe. De aceea am insistat că accentul meu cade pe diferența de paradigmă, nu discut validitatea demersurilor legitime. Nu contest nici necesitatea unor organisme specializate de asistență socială. Dar, indiferent cum privim, trebuie să ne raportăm și la principiile de fond care guvernează funcționarea lor. Tocmai pentru a evita ca ele să înceapă să lucreze împotriva scopului pentru care au fost create.

      Problema e, fără-ndoială, una complexă, cu rădăcini adânci și ramificații multiple. Orice abordare e o simplificare (mai puțin dacă ne apucăm de scris cărți😉 ).

      Am să revin cu niște completări în textul în care vreau să adun niște concluzii.

      • eu mereu incep de la dorinta de a scrie un comentariu scurt, 2-3 cuvinte. habar n-am ce se intampla, cred ca-i stricata tastatura.

        iata originalul „sa nu transformam nuiaua intr-un idol”.

  2. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  3. Legat de asa-numitul ,,abuz” asupra copilului, subiect la moda in aceste ultime saptamani datorita mediatizarii cazului Bodnariu, imi amintesc cu umor o scena povestita de un psiholog american prin anii ’90. Acesta vede pe strada un parinte care isi palmuia copilul de zor pentru o boacana. Scena este vazuta si de o doamna care foarte indignata se posteaza in fata parintelui si-l repede: ,,Daca mai bati copilul o sa anunt politia !”. La care copilul se opreste din plans si cu o privire foarte mirata il intreaba pe tatal sau: ,,Tati, ce are femeia asta ? E nebuna ?

    N-am putut uita aceasta intamplare care ma amuza si azi (poate mai mult ca atunci) in ciuda componentei sale ,,barbare”. Dar, ma rog, suntem prin anii ’90 in plina traditie …

    • Bună de tot anecdota. Pot s-o dau mai departe?

      • Desigur. Parca vad si acum fata psihologului care povestea scena si parca aud si rasetele celor ce-l priveau.

  4. Acum vreo 4 luni, în plină criză a emigranților, citind Drezina am decis că este clar că suntem în plin război mondial. Al III-lea. Dovada acestui război fiind incapacitatea ONU, atacurile ISIS la nivel mondial, ulterior implicarea Rusie, declarațiile președintelui Franței etc.

    Cert este că suntem ”aburiți”. Că suntem feriți de rău și că statul știe ce face.

    Astăzi, citind iarăși Drezina am altă străfulgerare prin aburii mediatici ai internetului. Suntem într-o nouă formă de sclavagism. Dar fără ghilimele.
    – Doar sclavii au avut parte de luarea copiilor de la sânul mamei. Că vorba aia, știa stăpânul mai bine care era binele sclavului.
    – Doar sclavii aveau familii de formă. Adică mai degrabă trăiau împreună decât să zicem că erau căsătoriți.
    – Eutanasia / avortul / eugenia făcea parte din cultura sclavilor. Dacă sclavul era bătrân, bolnav rău era eutanasiat. Sclavele însărcinate și sclavii cu sindrom down … sigur nu aveau drepturi.

    Sunt convins că lista poate fi mărită. Sunt convins că vedeți asemănarea fără ghilimele între ce ni se pregătește sau ce avem deja la noi acasă.

    • Diferenta dintre atunci si acum este ca in prezent suntem convinsi sa ne-o facem cu mana noastra. Si ne lasam convinsi cu mult, foarte mult entuziasm …

      • We, the people of the Brave New World! (Huxley)

    • Sper doar că nu induc eu spaime în mod artificial. Încerc mereu să mă țin departe de senzaționalism și isterie🙂

      • Las’ ca au altii grija sa ne tina aproape🙂. Daca senzationalismul si isteria ar duce macar la diminuarea consecintelor unor politici aberante si tot ar fi ceva.

  5. Lent dar sigur începem sa fim mai puțin sceptici🙂

    • Noi am fost mereu așa. Doar că, atunci când nu cântam în corul… sclavilor (sau stăpânilor) momentului, alții știau mai bine ce vrem noi să spunem și nu lăsau nimănui loc de nuanțe. Dar noi n-am schimbat nimic între atunci și acum. Iar acel „sceptic” din titlul de atunci e și ironic (fiindcă această etichetă a fost pusă de alții). Privind însă la acele texte, se poate observa că există o continuitate în ce spunem noi și că se poartă foarte frecvent ca cititorii să crede că ei știe mai bine ce a vrut să zică autorul, chiar atunci când se comit răstălmăciri evidente.🙂

      • asa grait-a Majestatea Sa, folosind pluralul corespunzator🙂

      • Continuitatea nu e rea deloc mai ales cand se parcurge drumul de la „întuneric” la ” lumina”; e chiar de apreciat; mai bine mai târziu decat niciodată.🙂

        • Adevărul e că smerenia purtătorilor de făclie (sau a luptătorilor luminii) a fost irezistibilă. Așa că nu mă pot opune.🙂

  6. […] https://drezina.wordpress.com/2016/02/02/nuiaua-intre-traditie-si-modernitate/ […]

  7. […] de Statul Islamic pe motiv ca a lipsit de la rugaciunea din ziua de vineri (dininimapentrutine) 40. Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  8. „Una dintre premisele fundamentale (pe care practic se construiește întregul discurs) e aceea că epoca noastră este una suficient de evoluată încât să nu mai fie nevoie să apelăm la metode de disciplinare barbare (adică la pedeapsă fizică). În spatele acestei premise se ascunde ideea/convingerea că omenirea este într-o continuă evoluție, iar acum ne aflăm în cel mai înalt punct al acestei evoluții.”

    Unde ai gasit premisa asta?
    Impresia mea este ca se interzice bataia pentru ca violenta fizica tine de instinct si nu de ratiune si faptul ca avem ratiune nu este o descoperire recenta🙂
    Nu vad legatura cu evolutia in general ci cu evolutia sistemelor legislative in unele tari.

    • Oare asa sa fie? Violenta fizica este manifestarea instinctuala?

      Uitati un cotra-argument: in sistemul ideologic comunist (rationalist in esenta ) bataia din inchisori era riguros instrumentata.

      Premiza negasita de dvs:
      – nu o sa o gasiti ad literam. Ci o sa o intrezariti. In exportul de democratie din tarile arabe de exemplu.
      – hai sa dam nume si sa reformulam: Societatea Globala este cea mai buna forma de guvernare. Asa ni se impune. Asa suntem fortati. Asa vom fi pana la urma obligati.

  9. Reblogged this on Blog de albina and commented:
    Excelent!

  10. […] Jiului (simfelixblog) 83. Cazul Bodnariu – clarificari importante (penticostalismulazi) 85. Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  11. […] Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  12. Neosclavagismul isi declama legitimitatea , sau , se vrea coalizarea unei forte care sa faca front impotriva Islamului … Se tot vorbeste de ,,trezire spirituala „… Vom avea si ,,treziri spirituale'” , poate ,si ,,razboi spiritual” . Inca mai trebuie ,,nedreptatiti” crestinii pana sa se trezeasca ,,marele urs” … Pardon , ,,marele urs” era numita U.R.S.S. …. Hmmm , ramane asa , poate chiar e ,,marele URS” …

    • S-ar putea ca de la ,,marele URS” sa vina salvarea ortodoxiei cel putin. Paradoxal, nu ? Tocmai de acolo de unde ni se baga pe gat ateismul prin anii ’50. Nu ti se pare un scenariu plauzibil ?🙂 Si daca ai stii cat de tare ,,iubesc” ,,despotismul luminat” rusesc …

      Iar legat de ,,nedreptatirea” crestinilor s-ar putea ca deja sa nu mai fie necesare ghilimelele … Faptul ca se da o lupta sustinuta impotriva invataturilor biblice in chiar interiorul (fostei ?) Europei crestine e un fapt vizibil. Iti poti ,,culege” exemple cu nemiluita. Exemple pe care le gaseai mai greu in urma chiar si cu vreo 20-30 ani.

      • Eugen ,eu analizez ceea ce se intampla in urmatoarea cheie de interpretare : nu le pasa de noi !!! Nimanui , nici chiar bisericii(ca si institutie lumeasca , ca cealalta … e altceva… , ajungem pe taramul credinteti , al abstractului , al transendentului , al nebuniei) ! Si-atunci ce se urmareste cu toata nebunia aceasta ! Puse cap la cap , dupa manualul K.G.B. de cucerire in patru pasi , suntem martori oculari la primul pas : DESTABILIZAREA ! Nu stiu ce rol joaca doamna Merkel , ca daca eu , prost de rand , mi-am dat seama ca se va intampla ce se intampla , domnia sa cu atat mai mult trebuia sa stie !

        Deci , pe de o parte , omului de rand din toata Europa trebuie sa i se toarne in suflet otrava urii impotriva Islamului , iar crestinii vor trebui sa fie uniti , pentru ca la momentul potrivit sa fie asmutiti impotriva semilunii ! Cum sa fie uniti ? Cu tot felul de ,,situatii din acestea limita” ! Asa s-a intamplat la Cruciade ! Tare ma tem ca se va repeta scenariul pentru ca anduranta omului la atrocitati si nedreptati e destul de limitata ! Daca iese ,,pasenta” , din nou va fi relansat capitalismul , dupa acelasi sablon al anilor 45-50…

        Asa ca …., nu stiu ……, sper sa am eu minte de conspirationist si sa zic la batranete : Vai ce prost ai fost ,Florine , cand gandeai prea mult …

        • Nu esti singur in ,,conspirationismul” tau🙂

          Acum tu vorbesti de asmutirea crestinilor impotriva islamului dar eu te intreb care crestini ?

          Anul asta sau anul trecut un preot anglican a dorit sa promoveze un clip publicitar cu referire la sarbatoarea Craciunului la care i s-a raspuns ca nu se poate asa ceva deoarece ,,ar putea sa ofenseze anumite categorii de spectatori”. Vorbim de Anglia care n-a fost niciodata musulmana.

          Arhiepiscopul Stockholm-ului e o femeie una peste alta si lesbiana. Cel putin asa apare in prezentarea Suediei wikipedia. Stiu … o a-mi spui poate ca wikipedia nu e o sursa foarte credibila dar intr-un astfel de caz informatia a fost preluata din surse oficiale. Mai mult decat atat, cleric(a) respectiva ar fi propus la un moment dat sa fie inlaturate simboluri crestine eventual chiar de pe steagul Suediei dintr-un motiv asemanator cazului de mai sus ,,sa nu lezeze pe cei de alta credinta”.
          Dau exeplul Suediei pentru ca este o tara la care ONG-urile noastre liber-cugetatoare fac adesea referire ca termen de comparatie cu Romania. Evident in favoarea Suediei. De ce ? Pai la toate standardele de civilizatie Suedia e peste Romania. Dar la numarul de credinciosi declarati Romania depaseste net Suedia. Concluzie: mai usor cu crestinismul ca sa ajungem si noi civilizati ca suedezii. Asta ni se induce.

          Destule personalitati publice de la noi care au avut in ultimii ani legaturi cu forusi de decizie la nivel european vorbesc despre o inlaturare a oricarei referiri la crestinism si la traditiile occidentale cresine. Andrei Plesu (daca nu ma insel) vorbea chiar de o ,,fobie” a celor mai multi parlamentari europeni fata de aceasta tema.

          Peste tot in Europa se voteaza casatoriile intre persoanele de acelasi sex, chiar si in zone considerate ,,bastioane” ale traditionalismului crestin precum Irlanda. Precizez ca nu sunt homofob, dar nu poti sa te declari crestin si sa consideri homosexualitatea ca fiind ceva firesc. Ei bine, in Europa noastra de azi (crestina) iata ca se poate.

          Daca te vei uita pe statistici vei vedea ca in tot Occidentul prezenta crestinilor in biserica e din ce in ce mai scazuta.

          Si atunci te intreb eu despre care crestini vorbim ? Mai are Europa de azi fervoarea mistica de acum aproape un mileniu cand s-au pornit Cruciadele ? Ca la musulmani se pare ca s-a pastrat aceeasi fervoare mistica ce a respins Cruciadele. Ei nu s-au schimbat prea mult.

          Iar ca sa iti mai aduc si un argument geografic, urmareste sporul populatiei in tarile musulmane si compara-l cu al europenilor. Poate vei fi un pic ingrozit.

          Cine-i de vina pentru asta. N-am un raspuns definitiv. Dar un lucru e clar: aca ma voi opri vreodata in Oradea voi dori sa aud in jurul meu vorbindu-se in acea romaneasca specifica (nu m-ar deranja nici unguresca) si sa nu vad in jurul meu numai cucoane portand hijab si sa aud vorba ,,plesnita” si repezita din Orientul Mijlociu. Daca ti se pare apocaliptic ce-ti scriu te mai invit o data sa te uiti pe cifrele cu cresterea populatiei in tarile musulmane in ultimul deceniu.

          N-am nimic cu musulmanii, le respect religia, le apreciez cultura, dar cred ca de la Atlantic si pana in Indonezie le ajunge.

          M-am ,,dezlantuit”🙂 De mult n-am m-ai scris un comentariu atat de lung.

          • Ceea ce am expus amandoi se cheama ,,lupta pe toate fronturile”!

            Nu mai continuam ca ne-am indepartat cam mult de subiect si t-are mi-e ca ne ,,inecam ” …!🙂

          • Da, de la nuielusa pentru cei mici si neastamparati si pana la strategiile globare de atacare a lumii crestine e intr-adevar saltul cam mare.🙂 Daca nu nimerim intr-o balta sa ne inecam, nimerim pe uscat si ne rupem gatul🙂

  13. In paragraful urmator spuneti: Există familii care au nevoie de ajutor, n-am nicio îndoială. Multe familii evanghelice ar avea nevoie de educație pentru creșterea copiilor. Dar pentru asta s-ar presupune că există comunitățile, pentru a interacționa pe diverse teme de interes comun.

    Argumentul este bun daca familiile care au nevoie de ajutor au curajul sa spuna adevarul acesta fara frica de a fii judecate de comunitatea in care traiesc ca nespirituale sau necredincioase. De asemenea, majoritatea interventiilor in comunitatea crestina se limiteaza la ” roaga-te sa ai rabdare” si „citeste mai mult din biblie” ceia ce este bine dar nu tocmai la subiect…

    Comunitatea crestina se face vinovata de impotenta in a arata „grace” si in a folosii consiliere si ajutor practic– fara a condamna nevoia acestui ajutor.

    • Ce spuneți dvs. merită o discuție aparte. Aș citi cu interes o abordare complexă și onestă a acestor probleme.

  14. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu scrie din nou despre pedepsirea fizica, si nu numai, a copiilor.

  15. […] Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  16. […] Nuiaua, intre traditie si modernitate […]

  17. […] Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  18. […] Nuiaua – între tradiție și modernitate […]

  19. […] Nuiaua – între tradiție și modernitate […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: