După ce am îndrăznit să scriu articolul sceptic despre cazul Bodnariu, am primit „urări” și apostrofări aspre din partea taberei militante. Nu le-am lăsat publice, fiindcă nu am considerat că aduc vreo contribuție la desfășurarea discuției. Însă m-am gândit la ele.
Și am ales să mă gândesc pentru că e o surpriză neplăcută să constați că oameni care clamează tocmai compasiunea creștină față de cei aflați la ananghie te atacă și te porcăie cu o vehemență ce nu mai are nimic în comun nici măcar cu bunul-simț, darămite cu o atitudine creștinească. Ești înjurat în numele iubirii de frați.
Exclud de aici indivizii care au făcut din această implicare un titlu de glorie personală și care văd în fiecare posibil semn de victorie a cauzei lor o biruință personală (am citit destule declarații în care internauți înverșunați exprimau termenii capitulării Barnevernet într-un stil foarte personal și absurd: „Nu acceptăm…” „Vrem…”). Orgoliul poate întuneca oricând pe oricine (fie că e foarte atașat afectiv de acest caz, fie că își permite întrebări „sceptice”).
Mi-am zis însă că trebuie să existe un miez bun în aceste reacții excesive. Iar concluzia la care am ajuns e că avem parte de o descoperire recentă: capacitatea solidarizării publice globale – cu empatie și compasiune – cu cineva aflat într-o situație critică.
E pentru prima dată, cred, când un caz ce reclamă compasiune beneficiază de o asemenea mediatizare. Cazurile de copii bolnavi, de familii oropsite, de creștini prigoniți nu au avut niciodată atâta vizibilitate și nici nu au stârnit atâtea controverse în spațiul românesc.
Social-media oferă însă posibilitatea mediatizării infinite și a manifestării susținerii prin distribuire, prin dialoguri, prin semnare de peteții online etc. E un moment fără precedent în istoria evanghelicilor români. Niciodată nu a existat posibilitatea de a dovedi atașamentul față de o cauză cu atâta ușurință.
Reacția violentă împotriva celor care par „nesimțitori” o pun pe seama faptului că, instinctiv, oamenii simt că ar putea să piardă acest bun câștigat. Li se pare, probabil, că orice încercare de a privi mai analitic acest caz riscă să inducă îndoieli, suspiciuni și ezitări care ar rupe coeziunea creată în jurul familiei ce trece prin suferință.
Această fisură în solidarizare ar diminua, astfel, impactul demersului în curs, așa că cel mai sigur e să alungăm orice întrebare care pare să pună sub semnul întrebării legitimitatea adeziunii la această cauză. E o reacție naturală.
Interesant e că această solidaritate preponderent intradenominațională (evanghelicii și/sau neoprotestanții fac lesne front comun în astfel de situații, fiindcă știu că ceea ce îi afectează pe unii îi afectează până la urmă pe toți; iar la nivel de enoriași obișnuiți, mizele importante se văd destul de clar) antrenează, prin contagiune, și o solidaritate transcofesională: adică, atunci când apar și cazuri de familii ortodoxe cu probleme similare, sunt și ele promovate – fie și numai ca argument că lucrurile sunt, într-adevăr, foarte grave.
E foarte puțin probabil însă că ar fi putut beneficia, de la început, de aceeași reacție empatică și o familie ortodoxă. Cu siguranță, mulți dintre cei care invocă acum „libertatea religioasă” și „libertatea de conștiință” ar fi tăcut fiindcă pur și simplu nu-i interesa un subiect care se desfășoară într-o altă ogradă confesională, deci într-o altă lume, care nu ne privește și nu ne influențează. Și acum mă refer mai cu seamă la lideri de opinie foarte vocali azi.
Acesta este însă un minus inevitabil al stilului izolaționist evanghelic. Dincolo de asta, chiar dacă se soldează cu înjurături și anateme împotriva celor percepuți ca dușmani ai cauzei (sau împotriva celor insuficient de „implicați”), acest gen de manifestare publică a compasiunii mi se pare un capital valoros, care ar trebui cu grijă gestionat – și nu manipulat!
Iarăși un fapt interesant, sub presiunea emoțional-mediatică a enoriașilor, instituțiile reprezentative se străduiesc să țină pasul cu evenimentele. Deși familia Bodnariu este penticostală, baptiștii s-au solidarizat inclusiv la nivel de instituții. Așa că, după demersul conducerii Cultului Penticostal, a reacționat (și acesta este cuvântul potrivit în ambele cazuri, fiindcă insistența enoriașilor a constituit un factor cert de presiune) la abuz și Uniunea Baptistă, ba chiar a inclus în rândul „fraților creștini” o familie de ortodocși! Pentru mine e o noutate într-un document oficial al baptiștilor români (deși e posibil să greșesc).
Este, cum spuneam, un moment fără precedent în istoria evanghelicilor din România și e greu de anticipat ce va urma. Apreciez ieșirea, fie și temporară, din ghetou. Era cumva inevitabil să aibă loc și derapaje, căci, nefiind prea umblați prin aceste spații intermediare, creștinii evanghelici s-au văzut expuși criticii libere a celor care abordează altfel aceste subiecte.
Când vorbesc despre derapaje, mă refer în special la reacțiile vehemente împotriva celor critici sau neimplicați, nu la promovarea unor minciuni, nici la formularea unei „teologii” care să devină criteriu de evaluare a creștinității prin prisma reacției la un eveniment unic (fie el și extrem de grav sau de mediatizat).
Una peste alta, oamenii au făcut cât de mult au putut pentru a-și manifesta compasiunea, într-un mod cât mai vizibil, în spațiul public. Sunt multe alte relații care se înnoadă și care pot fi discutate. Fiindcă această compasiune sinceră nu există într-un vid, ci într-o rețea ce include politică, economie, etică, presă, ideologii, interese etc. Consecința imediată e că poate fi rapid contaminată. Dar esența ei este una bună. Și cred că acest lucru trebuie punctat ca atare.
Cu drezina 
Reblogged this on Romania Evanghelica.
Marinel, ție ți se pare că am ieșit din ghetou? Cu declarațiile lui Ionescu impresia mea e că ne-am afundat și mai tare!
Vorbești de solidaritate? Eu aș spune că e manipulare și minciună cât cuprinde.
Există compasiune. Categoric. Dar unirea asta va dispărea odată cu rezolvarea cazului. Altfel ce va fi? Vor defila contra oricaror legi care nu convin neo-protestanților. Se vor alia cu puterea, vor face lobby anti tangou, anti semnul crucii?
Nu e nimic profund în asta. Oamenii apară un mit: neo-protestanții știu ca nimeni alții să-i educe pe copiii.
Nu știm să dialogam, iar masa care defilează pe străzi înșiră lozinci, apoi fiecare membru își face poze cu grupul, să aibă amintire. Și toți zâmbesc, fericiți!
S-au unit neo-protestanții cu politica, cu strada și cu televiziunile de tot jegul din țară.
S-a creat un precedent periculos.
E cea mai globalizata prostie de până acum: să diabolizezi Norvegia și să desenezi măscărici pe steag.
Corecție: Teofil
În continuare, punctul de plecare (compasiunea manifestată) îmi pare bun. Dar e ușor de manipulat, contaminat etc. Tocmai (sau și) din cauza lipsei de experiență și de interacțiune publică.
O scot în evidență din dorința/cu speranța că se poate păstra acel ceva bun (oricât de firav) dobândit și după ce se va încheia acest episod.
Dar cand s-au unit rockerii de la Colectiv si l-au dat jos pe Ponta nu a fost un precedent periculos?
alea-s povesti, Ponta cauta un pretext ca sa-si dea demisia.
a facut el lucruri pentru care poate fi blamat direct, si s-a facut ca nu intelege care e problema, si acum, cand s-a produs un accident pentru care nu era direct responsabil, l-a apucat subit onoarea. probabil in urma unei discutii aprinse cu deputatul VV Ponta, si dupa consultari cu avocatul Viorel Ponta. plus, copilotul V Ponta era prieten cu unii care cunosteau pe altii ce au trecut pe langa Colectiv odata, si i-a batut obrazul.
Iertare, Teofil. 🙂
In opinia mea, ” acel ceva bun (oricât de firav) dobândit”, este ingaduit de El si se va intoarce impotriva celor ce l-au castigat. Vom trai si vom vedea… 😦
Mie mi-au placut primele trei paragrafe. In al patrulea am inceput deja sa-mi pun semne de intrebare amintindu-mi ca unii dintre noi (mai rationali care inca mai cautam cauzele posibile) suntem tot un fel de victime ale raului, iar cu noi nu are nimeni compasiune. 🙂
Ne compătimim reciproc 🙂
ar fi frumos daca ar exista undeva o colectie cu comentarii la articolele ce discuta acest caz. am citit unele chestii dupa care mi-a stat mintea-n loc. si n-ar fi rau sa fie citite si analizate si de catre predicatori si pastori. nu de altceva, dar la cate indemne de „pocainta pocaitilor”, „trezire spirituala”, „cercetare” tot aud, cred ca ori nu ajunge mesajul unde trebuie ori nu e inteles corect. poate ca ar trebui citat din Steinhardt (asa ortodox cum a fost), sa li se explice oamenilor si ca prostia nu face cinste crestinului. si, da, e un semn de prostie sa sabotezi o cauza pe care o sustii postand aberatii pe internet. poate asta ar trebui sa se spuna de la amvon intr-o duminica dimineata „frati si surori, nu mai scrieti prostii pe internet”.
poate ca e o lipsa de experienta de interactiune publica (ciudata lacuna la niste oameni care vorbesc in public cel putin odata pe saptamana, ba mai au si titluri de profesori universitari pe alocuri), dar chestia asta e deja tragi-comica. adica ce, nu suntem in stare sa ne exprimam opiniile fara a incepe sa aruncam cu noroi? si noi ne mandrim ca suntem „poporul lui Dumnezeu”, si ne tinem nasul cand avem de-a face cu pacatosii (de orice alta orientare religioasa)? ar fi cazul sa ne verificam „marturia”.
Din păcate, unii dintre ei cred că încă poartă năravul de a vorbi necontraziși. Iar când ajung să fie contestați, se identifică – și pe ei și spusele lor – cu însăși „lucrarea Domnului”, iar atunci devin invulnerabili.
uite de-asta mi-e frica sa ma fac predicator (ca uneori am asa niste ganduri, mai ales de cand m-au intrebat diversi daca sunt preot). problema vremurilor in care traim e ca nu mai vine clar un mare profet gen Ilie, sa faca semne mari si sa spuna „asa vorbeste Domnul”. acum treaba e mult mai subtila si uneori cam volatila (vezi Iosif Ton). e un cantec care spune asa la refren „check yo’self before you wreck yo’self”. e mare pericolul de a-l trage pe Dumnezeu dupa noi, si nu stiu daca nu cumva prin unele locuri e chiar doctrina. am citit 2-3 postari si comentarii recente pe blogul lui Cristian Ionescu si iar ma mir cu o mare mirare.
Join the club (al celor mirați!).
https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2015/12/18/cazul-bodnariu-devine-cazul-barnevernet/
citez un comentariu la care m-am oprit:
„Nu pot sa nu ma rog ori de cate ori imi aduc aminte! Domnul sa va binecuvinteze frate Cristian Ionescu. Sa-i binecuvinteze Dumnezeu si pe senatorii Benone Ardelean si Titus Corlatean si pe Mihai Gadea.”
Mihai Gadea. mi-a stat mintea-n loc.
Bine-ar fi să fie doar ce se vede. Fiindcă, la ce se vede, oricine „merită” rugăciune. Dar mă tem că urmează niște alăturări cel puțin bizare în campania electorală.
Stil manipulator sentimental. Nu prea e frumos.
la cine, la Cristian Ionescu sau la Gadea? daca pe autorii comentariului ii pot scuza pe motiv de naivitate (desi parca se spune ca „lupta noastra nu este cu autoritatile lumii acesteia”), pe Cristian Ionescu deja incep sa-l banuiesc de motive electorale. acum se ia si de penticostalii norvegieni. nu ii urmaresc activitatea, dar este la fel de dur si fata de penticostalii americani in privirea esecului acestora de a impiedica casatoriile „acelea”? sau cu norvegienii isi permite sa fie zeflemitor pentru ca nu sunt consecinte directe?
dupa ce m-am mai gandit un pic, mi se pare tot mai evidenta o deturnare a scopului protestelor, fapt ce cred ca va face rau cauzei. cat timp totul se limita la niste cazuri punctuale, cu toti comentatorii de care m-am plans, era totusi o cauza rezonabila. acum, sa protestam noi romanii (n-am vazut ca crestinii de alte nationalitati sa protesteze de capul lor) impotriva unei institutii dintr-o tara suverana (despre care majoritatea stie doar din auzite) si sa cerem desfiintarea ei mi se pare prea mult. si totul facut pe baza ideii ca asemenea institutii nu trebuie sa existe.
ati citit stirile de azi? aia cu copiii tinuti in lanturi, si aia cu mama ce-si exploata copiii pe internet pentru pedofili? despre cazul Fritzl, o poveste relativ recenta, va amintiti? de acord ca institutiile de protectie a copilului pot comite abuzuri, insa nu le-as vrea desfiintate. acest demers nu face decat sa dea apa la moara celor ce zic „astia protesteaza pentru dreptul de a-si snopi copiii in bataie”.
la saptamana de rugaciune din Oradea nici anul acesta nu am vazut sa participe o biserica baptista. poate nu am citit eu o lista completa… sau poate ca doar penticostalii se „coboara” la asemenea ecumenisme. la atatia vizitatori din si in America cu care se face parada in biserica ma asteptam la un pic mai multa deschidere.
chestia cu ghetoul cred ca mai poate astepta. deocamdata pare un fel de „am scos o mana pe geam sa vad daca e frig”.
Poate că după ce se deliberează – la comitet 😉 – concluziile, urmează să iasă și capul până afară.
Lista e cât se poate de completă, FS.
la fel de completa ca in anii trecuti, deci. ca tot se apropie aniversarea lui Eminescu:
„pe voi, in cercul vostru stramt, norocul va petrece”.
Norocul? 🙂 alduie-l. :))
licenta poetica, la fel ca intalnirea dintre Baiazid si Mircea de la Rovine. pe vremea cand eram eu in scoala (de stat) nu puteam pretinde ca am obiectii de constiinta la propagarea acestor minciuni. invatam si gata. la fel cum am invatat si teoria evolutiei.
A, nu, licența poetică e bine ajunsă. 🙂 Mă gândeam doar așa.. că numai de noroc (și aici vizualizam evoluția, creșterea; la astea ti-i fi gândit) nu suntem ”bântuiți”. Din păcate. Nu știu dacă ne vom schimba (în calitate de cult) pe viitor. Poate cu schimbarea generațiilor?
nu, citam si eu asa… intotdeauna mi-am imaginat versul asta ca ceva de genul „norocul da tarcoale dar nu intra in cercul stramt”. un fel de izolare paguboasa, o afundare in mediocritate. bine ca n-a trebuit sa scriu asta la vre-un examen, poate luam o nota proasta. sunt sigur ca am inteles gresit totul 🙂 teofil?
sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic. pentru mine e prea mult modernism, progresism si schimbare de dragul schimbarii in lumea laica. macar biserica (si acum merg la o biserica baptista) sa nu se schimbe. cel putin in Romania.
a, de acord cu modernismul, însă nu mă gândeam la acel fel de evoluție, de modernizare, ci mai degrabă la creșterea aceea bună. apropo, modernizeze ei ce vor – mai demult îmi plăceau locurile unde era muzica mai modernă, mai asemănătoare cu ce ascult acasă, acum prefer mai așezată, mai legată, mai armonioasă și cantabilă, mai lucrată – că mie când mi se face dor de origini, mă întorc acolo unde e tradiție și clopote. 🙂
neapărat tre să zic: eu când aud târcoale, îmi zboară gândul invariabil la un banc. Un câine dădea târcoale unui copac. După o vreme, se opri. De ce? Nu mai avea târcoale!
Jale.
Cel mai trist e ca crestinii se țin fiecare de gard și nu vor sa pășească afară . Isus când s-a ridicat la cer, a lăsat pe pământ o mana de oameni care formau prima biserică . Nu i-a împărțit în zeci de culte și denominatiuni.
Cine are duhul lui Dumnezeu, simte aceeași durere ca și părinții cărora le-au fost luați copiii , aceeași durere ca și cei care își pierd rude în războaie, aceeași durere cu cei persecutati , etc.
Suntem una în Isus, ne doare și suferim împreună , dar ne vom și bucura împreună în slava.
„Prin aceasta vor cunoaște toți ca sunteți ucenicii mei (Isus, dacă veți avea dragoste unii pentru altii”
Corect zis. Dar deja am dat cu piatra dacă urâm pe cei care au alte păreri.
La noi la majoritari (că am auzic că așa ni se spune ;() este o vorbă: niciodată când am tăcut nu mi-a părut rău.
N-am tăcut doar ca să mă bag în seamă. Dar probabil că din empatie suntem neînfrânați. Și iată așa aceasta este o cădere de-a dreapta. De care profită ”contabilul”.
Și dacă vom continua, ne vom obișnui. Apoi ne vom împătimii. Și gata rugul pentru vrăjitoare.
un nevrednic.
împătimi (îmi pare rău)
N-am reușit să înțeleg foarte bine raționamentul, dar am înțeles că-i de rău 🙂
Mulți creștini încearcă să trăiască ”ca la carte”. Dar după un timp apare golul interior (acest gol o veni de la lenea spirituală probabil). Există niște ”oameni instrumente” care antrenează credincioșii pentru diverse cauze nobile. Și ajungem așa ușor ușor la fenomene gen flautistul fermecat, cruciadele copiilor, vânătoare de vrăjitoare etc.
Nu cred că există cult creștin care să nu cadă în așa ceva. Ține de ispita și de noi dacă vom cădea sau nu în ea.
În cazuri de acestea, ispititoare, cel mai bine este să taci. Să te gândești și să te rogi. Să fim serioși, nu pentru noi este vacarmul. Nu noi trebuie să ieșim în stradă. Ci cei care pot și chiar vor să fie manipulați. Păi dacă domnul Teofil s-o duce și
va pune o întrebare … va fi rău, că poate se va mai întreba cineva. Se încearcă încălzirea situației și nu rezolvarea ei.
Mesajul este de fapt, că noi românii vrem ca norvegienii să facă ca noi. Să gândească ca noi. etc.
Bănuiesc că despre căderile de-a stânga și de-a dreapta se știe. (stânga înseamnă să faci păcat că vrei să îl faci, iar dreapta înseamnă să faci păcat prin forțarea binelui / dreptății. Un fel de bătrâna aruncată din tramvai ca să îți bați joc de ea versus să o dai jos ca să o ajuți deși ea nu dorea să coboare acolo.)
Mersi de precizări. E posibil să ajung pe la protest. Încă n-am decis. Voi rămâne însă… sceptic față de ceea ce am stabilit deja.
CS,
Una dintre constatările amare pe care le-am făcut după ce am făcut și eu ochi în lumea asta a fost că rugăciunea lui Isus din care e citatul e printre textele cele mai mutilate de interpreții ei moderni, mai ales dacă sunt mânați de un puternic spirit sectarist. Asta când nu e pur și simplu ignorată. Dar e repede înlocuită cu „Marea Trimitere”, care mai ușurează puțin conștiința încărcată.
si soc: http://www.evz.ro/miscarea-penticostala-din-norvegia-prima-reactie-in-cazul-bodnariu-nu-suntem-persecutati-de-autoritati-nu-gasim-niciun-argument-rezonabil-pentru-utilizarea-violentei-fizice-ca-pedeapsa.html
se pare ca tocmai norvegienii tin cu norvegienii!
Bineînțeles că norvegienii țin cu… norvegienii. O să vedeți imediat de ce. Nici eu nu cred că ține de religios. Ci de alte lucruri. Plus ideea lor despre ce înseamnă ”abuz”. Dacă seamănă cu britanicii, despre care am aflat destul de multe acolo de la sursă și am și văzut cu ochii mei niște secvențe cu totul ieșite din comun în care părinții nu luau nicio măsură cu copiii ca să nu fie considerat abuz, atunci mie îmi e cam clar.
Un prieten a dat mai departe articolul ăsta. Spune ceva…
http://www.tnp.no/norway/panorama/2704-an-unfinished-debate-on-barnevernet
in cazul asta termenul „abuz” seamana cu termenul „normal” in psihologie. de fapt normalul e ceva subiectiv, definit relativ la o majoritate. din pacate, recent normalul a ajuns sa fie definit relativ la ce vor „progresistii” vocali, si asa s-a ajuns sa se pretinda ca anumite apucatori sunt normale si altele nu.
deci noua o palma la fund, sau chiar peste mana, ni se par normale. nordicilor poate li se pare abuz. acum as putea incerca sa leg acest tip de ideologie de prezenta in razboaiele contemporane, si cred ca ar iesi ceva interesant si oarecum prevestitor (spoiler: poporul care evita violenta fizica e pierdut pe termen lung).
da, m-am gandit si eu ca probabil e o manevra politica, dar am comentat mai mult ca o reactie la ce a spus CS legat de solidaritatea frateasca crestineasca. si de aici putem trage niste concluzii.
Fac o presupunere (poate că a mai făcut-o deja altcineva și atunci plagiez): românii nu pot înțelege cum nu se poate interveni de-a dreptul printre legi direct la problemă și să se rezolve în stilul nostru cu „tătuci”. Acolo se pare că nimeni nu se bagă chiar dacă legea e proastă și se suspectează un abuz. Mă înfioară puțin așa (co)rectitudine.
ciudat ca ni se spune cum scoala nordica invata copiii sa fie creativi, nu rigizi ca romanii. si uite ca uneori tocmai romanul ce toceste materia ajunge sa vada unele solutii neconventionale cand „creativul” e paralizat de anumite regulamente ce provin de la niste oameni care, poate, au comis o greseala.
asta e ca aia cu „oamenii sunt supusi greselii, dar o masina va lucra mereu perfect”.
In orice domeniu al manifestării umane sint oameni de acțiune si teoreticieni…e normal sa fie așa…oamenii de acțiune pot sa fie învinși sau sa învingă…teoreticienii analizează in mod corect ,cu scepticism ,o situație pina in momentul cind aluneca in demagogie…atunci sint vrednici de dispreț.
După cum spune și la Sfânta Carte, evident.
PS: Hai să nu ne mai pierdem vremea reciproc. Toată lumea a înțeles aluzia, e limpede. Dacă e ceva ce contribuie la discuție ok, dacă nu, tăiem, blocăm, ban-ăm. Ca să fie pace pe pământ și să avem acțiuni concrete de asanare a… atmosferei.
hai sa privim altfel lucrurile: teofil si cu mine (despre teofil doar banuiesc) suntem prea trecuti prin viata practica ca sa mai inghitim pe nerasuflate orice informatie. asta e diferenta intre cei care au trait practic intre tipuri diverse de oameni (poate in diverse societati) si teoreticienii care abia daca au scos capul din comunitatea locala dar sunt plini de mesaje si interpretari biblice.
pentru bonus: cineva l-a intrebat pe Emanuel Contac daca protestele astea au „baza fundamentata biblic”, sau asa ceva.
Reblogged this on Marius Zărnescu.
[…] Stanciu, la rândul său, făcând şi el aceeaşi precizare ca mine şi ca Răsvan, încearcă o privire sceptică asupra cazului. Nu mai adaug la această listă pe acei ziarişti sau comentatori care s-au încăpăţânat să […]
[…] Scrisoare trimisă Președintelui României – CULTUL CRESTIN PENTICOSTAL (dininimapentrutine) 31. O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei (drezina) 49. Am fost răpit… (danasisoev) 58. Stefan Iatcu … o viata de om care a facut […]
Stii , cand am aflat de cazul asta (aici ,pe bloguri ,la inceput , apoi , la televizor) , mi-a revenit in minte o imagine repetitiva din tinerete pe care am crezut ca am uitat-o … M-a durut si-acum , pentru ca i-am revazut chipul cuminte , m-a durut si-atunci pentru ca nu puteam sa inteleg ! Atunci eram un semihuligan( tu ma cunosti inca din acea perioada ) si-as fi vrut sa-i cunosc si sa le fac nasul terci :
Locuia in zona o familie de penticostali . Una dintre fete , 15-16 ani sa fi avut , cand mergea la scoala(era de dupa-masa) , venea la noi la bloc( imbracata in ,,uniforma” de ,,taliban”) , intra intr-una dintre scari si se schimba in haine normale (normale , Teofil , nu provocatoare) iar apoi se ducea la scoala … Era constienta ca o vedem , dar instinctiv stia ca suntem de partea ei … Poate de aceea venea , stia ca o protejam … A durat cateva luni , apoi , n-a mai venit … Am mai intalnit-o , dar tot in ,,taliban” era echipata …
Un copil si-a dorit sa fie normal …!?
Stii ce cred eu ? Aia chiar isi bateau copiii(n-am ce sa argumentez pentru ca n-am …E crezul meu bazat pe faptul ca s-a pus in miscare un intreg sistem pentru a rezolva o problema … Nu se iau masuri radicale bazate doar pe o informatie , nu? Sunt convins , da convins , ca s-a pus ,,periscopul” pe familia lor inainte de-a se interveni !)
Cat despre solidaritate , hai sa fim seriosi ,multora putin le pasa de acea familie ! Dictonul declansator este urmatorul : ,,S-au atins de biserica noastra , vine imparatia lui Antihrist ! ”
P.s.
Poate gresesc , dar cum spuneam , spun ceea ce simt si cred ! Or fi de vina frustrarile adunate in timp … Scuze , daca cele scrise vor supara pe cineva . Implicarile sunt deja prea mari , eu doar imi dau cu parerea ! Fara miza poti sa spui ce vrei , ti-e indiferent daca e adevar sau minciuna . Pentru aceasta mi-am cerut scuze in caz ca …..
bataie, bataie, dar cata, cum si de ce? ca, vorba aia, mai stim si noi cazuri de copii batuti. daca ar sti norvegienii cum o alerga bunica pe mama cu floarea de plastic prin casa cred ca ar face atac cerebral.
http://www.evz.ro/filmul-la-zi-al-ingerasilor-despartiti-de-parinti.html
citat interesant:
„În aceeași zi, fetele ajung în cabinetul directoarei – culmea! – vecină cu familia Bodnariu, unde, interogate, recunosc că părinții le mai administrează câte o palmă la fund când nu-și spun rugăciunea sau când fac câte o boacănă.”
daca ce zice acolo despre rugaciune e adevarat (atentie, am spus DACA), atunci aia e o problema serioasa.
ce ma uimeste pe mine e ca in familiile astea despre care se tot discuta apar copii foarte mincinosi. mai era si exemplul vehiculat cu copilul care e vazut de catre pastor dansand iar apoi se ajunge la concluzia ca a invatat el, nu l-au invatat parintii, pentru ca ei nu danseaza. cine stie, poate copilul spunea adevarul? ca parintii nu mint, nu-i asa? eu am avut 9 ani mai multi ani cand mergeam cu trenul. si nu mi-a placut. stim politica cu „datul din casa”. deci, intr-o familie in care parintii sunt modele de dragoste si crestini buni apar niste copii care se tin numai cu minciuna in gura. una e sa minti ca n-ai stricat ceva in casa, alta e sa minti strainii ca esti batut acasa. inteleg ca copiii n-au discernamant, ca fabuleaza, dar mi se pare ca deja se intrece limita.
inca ceva: de ce Marius Bodnariu sta de 10 ani in Norvegia (pentru ca copiii sa fie aproape de bunici), e casatorit cu o norvegianca, dar a cerut translator la intalnirea cu autoritatile?
Scriu aici că nu mai am unde. Comentariile în care Marcel S își etalează aroganța și disprețul față de prostimea ce nu se ridică până la spiritualitatea dumnealui nu vor mai apărea, ci vor fi eliminate (deocamdată la „pending”, ulterior la „spam”). Deci nu merită efortul de a-i răspunde, fiindcă e… zădarnic 😉
dar era chiar interesant, mai aflam si eu (sau poate nu doar eu) cum vad altii lumea. eu nu prea am contact cu asemenea persoane exotice, si chiar ma fascineaza cum niste oameni care pretind ca au cunostinte teologice avansate si pot discerne mizele spirituale din evenimentele contemporane nu au observat ca directia in care cred ca lumea va evolua (sau ar trebui sa evolueze, cu ajutorul crestinilor) este in contradictie cu Apocalipsa. si uneori am impresia ca asemenea optimism debordant e bun, ca altfel, obisnuit de mic cu sfarsitul lumii, pot sa vad situatia prea pesimist, si iar sa recurg la solutia „fugim in munti sa nu ne ajunga homosexualii atei si jihadistii”.
da, stiu, sunt si in alte locuri asemenea personaje (ce-am vazut pe blogul lui Cristian Ionescu inca nu-mi da pace), dar Marcel era chiar subtil in argumentatii.
Ca să poţi să faci o analiză cât mai completă a cazului şi într-un mod onest trebuie să ai datele exacte şi să înţelegi poziţia fiecăruia fiecărui actor implicat în caz şi motivaţia fiecăruia. Emoţia ţine de poziţie, temperament şi exprimare. De multe ori manifestările de solidaritate şi de compasiune sunt folosite într-un mod conştient sau mai puţin conştient pentru a atinge alte scopuri.
Familia Botnariu merita solidaritate chiar dacă nu este un caz sigular sau poate de aceea. O exagerare care conduce la abuz merită să fie sancţionată chiar dacă are susţinere legislativă şi culturală.
Unul din motivele pentru care cultele evanghelice s au aliat în ”Alianţa Evanghelică” a fost acela de aş apărara drepturilor religioase împreună. Colaborarea cultelor din România este una foartă bună, vezi ”Consilul Consultativ”, se manifestă mai ales în domeniul academic. Politicienii s au solidarizat din motive electorale. Românii sau solidarizat şi datorită frustări. Zeci de ani au fost dădăciţi de alţi care îşi etalau superioritatea culturală iar celor din diaspora nu le apără nimeni drepturile etc. Legislaţia din România privind apărarea drepturilor copiilor este asemănătoare…
[…] O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] la Biserica Creștină Penticostală „Pe Stâncă” Șoimoș Arad (aradulevanghelic) 84. O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
Reblogged this on Persona and commented:
Teo Stanciu despre unitatea (circumstantiala) de monolit intre compasiune si porcaiala in cazul Bodnariu.
[…] 16.01.2016 – PROTEST – (petricamoisuc) 77. Pro sau contra Barnevernet? (timoteidinica) 97. O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
Teofil, mai sunt si alti autori care au incercat o perspectiva „sceptica” a subiectului si in mare parte chiar au reusit, iar reactii atat de controversate, „urari” si altele nu au trezit. Dpmdv motivul principal pentru aceasta diferenta este acela ca au lasat ironiile si acuzele deoparte. Au scris la subiect. De exemplu: http://eugenmatei.ro/ro/biserica-si-disciplinarea-copiilor-prin-bataie-2/
Nu toti cei care sustin cazul Bodnariu merita a fi pusi in oala mare a istericilor fundametalisti. Sunt unii care au incercat sa isi mentina cumpatarea si totusi au fost activi in sustinerea fam. Bodnariu. Iar celor mai isterici nu vad de ce folos le-ar fi un mesaj scris in aceeasi maniera aproape isterica. Impresia este ca am dat peste cealalta extrema…
Se pare ca e greu a reusi sa ne acceptam unii pe altii cu limitele intelectuale si sufletesti ce caracterizeaza pe fiecare. Dar doar acceptandu-ne vom putea fi si solidari, iar dupa aceea putem spera sa ne fie ascultate rugaciunile. Pana la urma asta este important in acest moment pentru familia Bodnariu.
[…] O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] 2016 – Teofil Stanciu: O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]
[…] 2016 – Teofil Stanciu: O descoperire recentă: manifestarea globală a compasiunii și empatiei […]