Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică

Scene de pe stradă - Giorgio Conrad (sura)
Scene de pe stradă – Giorgio Conrad (sursa)

Mai întâi, trebuie să precizez ce nu este acest text. Deşi tema se intersectează cu mediatizatul caz Bodnariu, ceea ce vreau să spun nu reprezintă o aluzie sau o interpretare a situaţiei lor. Subiectul este mereu de actualitate pentru părinţii creştini, independent de legi sau de reacții instituționale.

Pe urmă, acest text nu este un ghid de disciplinare a copiilor, fiindcă tratează punctual un singur aspect al disciplinei şi doar dintr-o singură perspectivă – o abordare negativă, după cum veți vedea.

În fine, acest text nu este o explorare completă a subiectului, ci doar o lectură personală, într-o cheie personală argumentată, a ideii din versetele biblice care menţionează pedepsirea fizică a copiilor.

Pornesc de la experienţa personală, invocată deja într-un alt context, de copil crescut în mediul evanghelic şi care, din timp în timp, auzea şi predici despre disciplinare. Evident că ideea de pedeapsă, indiferent de ce natură, nu este una confortabilă pentru copil.

Dar ce remarc retroactiv în discursurile de la amvon e faptul că părinţilor nu prea li se făcea vreun instructaj pentru aplicarea acelor versete care stipulează necesitatea pedepselor (fizice). Se considera subînţeles că n-o să-şi „nenorocească” copiii, însă nu exista vreun cadru orientativ. Se insista destul de mult pe benefiicile pe termen lung ale pedepsei, dar fără să se prevadă şi nişte… „norme de protecţia muncii”.

Un cunoscut pastor orădean afirma într-un interviu, din urmă cu câțiva ani, că pedepsele corporale devin cam inutile după vârsta de 5 sau 6 ani – nu mai reţin exact pragul, dar era unul preşcolar.

Dimpotrivă, în discursurile pastorale pe care le-am auzit adesea, bătaia părea a fi o permanenţă ce trebuia să însoţească mult şi bine copilul, până în adolescenţă sau chiar mai târziu. În interpretarea evanghelică populară, se spunea că părintele are dreptul să recurgă la pedeapsă atâta timp cât copilul trăieşte în casa părintească şi pe banii părinţilor.

Aşadar, părerile sunt împărţite, deci chestiunea nu e chiar atât de simplă cât ar putea părea la prima vedere şi nuanţele trebuie cântărite atent. Totuşi, nu voi discuta deloc despre oportunitatea pedepsei la diverse vârste, ci am vrut doar să schiţez un tablou al diversităţii interpretărilor.

O singură chestiune mă interesează, aşa cum anunţă titlul: ce nu presupune „nuiaua” biblică. Mi-ar fi plăcut, când îi auzeam pe pastorii care se ocupau de subiect, ca aceste versete despre pedeapsă să fi fost corelate mai clar şi mai des cu altele din Scriptură, în care se regăsesc sfaturile pentru părinţi. De pildă, există versetul din Efeseni care spune: „…părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”.

Dar aş începe chiar mai de departe. Sunt câteva locuri în Biblie unde este descris, prin diverse imagini, creştinul autentic: celebrele versete din Galateni despre „roada Duhului”, paragraful din Efeseni despre „armura creştinului”, hiper-invocatul capitol din 1 Corinteni despre „dragoste”, „Predica de pe Munte” etc.

Toate acestea conturează o întreagă pleiadă de însuşiri care se cere să însoţească o trăire creştinească şi pe care, străbunicii noştri creştini, le-au rezumat la 7 virtuţi de bază: trei teologice (credinţă, nădejde, dragoste) şi patru morale (înţelepciune/prudență, dreptate, cumpătare şi curaj/bărbăţie) – numele variază puțin de la o biserică la alta.

Premisa cu care lucrez e că, pentru a avea o imagine de ansamblu mai corectă, cazul particular al „nuielei” din Proverbe trebuie ancorat în această perspectivă moral-dogmatic-biblică mai cuprinzătoare asupra caracterului creştinului. Citește mai mult »

Reclame